Cand mi-a spus dr ca am fractura, mi-a picat iar lumea in cap. De unde ma simteam mai bine, dupa aproape 2 saptamani de la accident, vestea ca am fractura TOTUSI, mi-a dat chiar o senzatie de lesin (imi tiuiau urechile si auzeam ca prin vata). De ce? Nu stiu sa explic. Poate din cauza ca fiecare fractura din asta imi arata cat de slaba sunt. Chiar m-am gandit ca, in mod bizar, fracturile astea, una-doua, imi reduc increderea in mine, pur si simplu. In afara de suferinta fizica resimt si o suferinta psihica.
DAR!
Dupa o zi de stat cu mana in esarfa, m-am gandit ca e stupid sa fiu mai precauta acum, la 10 zile dupa accid, la naiba! Si, intrigata de faptul ca, desi aveam fractura, puteam executa destul de multe miscari, chiar si fara durere, m-am dus pe net sa vad cum sta treaba cu tipul asta de fractura, la care nu se pune ghips.
Si am aflat ca, in cazul meu, daca s-ar fi stiut de la inceput ce am, mi s-ar fi pus bratul intr-o esarfa ANTALGICA (deci se urmareste nu atat imobilizarea cat atenuarea durerii) - ceea ce ei au facut presupunand ca am ruptura de muschi, dar eu, gandind ca in felul acesta cotul imi va anchiloza, nu am purtat-o, iar durerea a fost pe barba mea.
Am mai aflat ca, dupa 8-15 zile de imobilizare in esarfa, in functie de subiect, trebuie inceputa ceea ce se numeste "auto-mobilizarea pasiva", adica iesirea din esarfa si practicarea de exercitii, acasa, cum ar fi sprijinirea cu membrul sanatos de o masa, trunchiul aplecat si balansat in gol bratul afectat; sau culcat pe spate, sa iau cu mana stanga incheietura mainii drepte si incetisor s-o duc deasupra capului. Insa, tinand cont de faptul ca eu din primele 3 zile am reinceput remobilizarea mainii, cu succes, acum ar fi fost stupid sa ma prefac ca abia ies din esarfa! Nu? Astfel incat am continuat sa ma comport ca si cum NU ar fi fractura, cu grija sa nu ma doara, fara miscari bruste, totul controlat la maximum (lucru intens pe reflexe), dar cu miscari LENTE din ce in ce mai indraznete si cu consolidarea lor.
Si iata ca acum scriu cu amandoua mainile! :-)))) Deci, reusesc fara prea mare efort sa-mi mentin mana suspendata deasupra clavierului. Mai am ceva dificultati la scrisul de mana. As putea sa reiau munca, dar am sa merg pana la capatul concediului, ca sa consolidez maxim victoria asta impotriva noii fracturi! Na!
Si, bineinteles, esarfa (despre care dr imi spunea ca trebuie purtata "zi si noapte", Doamne!) e pusa bine intr-o punga, in pivnita!
Voilà!
Bun, reusesc sa fac miscari usoare, ca munca de birou, care imediat dupa accident imi erau strict interzise de durere. Raman insa multe alte miscari pe care nu le pot face, sau pe care le fac cu durere si prefer deci sa nu le fac. De indata ce indepartez mana de corp, totul devine mai dificil: sa imping, sa trag - nu pot inca. Nu-i nimic, rabdare! Sunt pe calea cea buna.
:-)
Iar algodistrofia, cel putin deocamdata, sta pe loc.