Eu NU sunt rasista. Si NU cred ca am sa fiu vreodata. As putea s-o iau
si pe coaja, de la tigani sau negrii sau alte feluri de oameni decat
felul meu. Tot nu as putea sa-i urasc pe toti cei de felul acela. Sol
a luat bataie, acum vreo 4-5 ani, in strada, de la niste negrii. Dar
tot nu-i urasc pe toti negrii. Pot avea ceva impotriva unora dintre
cei diferiti de mine, dar nu pot sa-i urasc pe toti.
Am vazut deseori tigani la Bruxelles. Toti cei pe care i-am auzit,
canta dumnezeieste. E drept ca am vazut si tiganci cu copii mici in
brate, cersind. Dar nu m-au agresat in nici un fel: cersesc in
liniste. Pe cuvant! Nici nu intind mana cand treci pe langa ele. Au
langa ele o farfurioara sau un castronas unde poti sa le pui bani daca
vrei.
Micha, parerea mea este ca o mare parte dintre noi astia cu pielea
alba (acum si in trecut) le-am facut si le facem mult rau oamenilor de
alte rase. Si am declansat un ciclu de violente. Cred ca singura
posibilitate de a iesi din cercul asta vicios este aceea de a ne
considera, intre noi toti si indiferent de culoare -- dupa cum suntem
fiecare la nivel individual, nicidecum la nivel de rasa. Fiecare, cate
putin, ar putea sa schimbe lucrurile. Probabil ca foarte incet.
Totusi, trebuie inceput de undeva. Si, din nou il citez pe Lao-tzî:
"Decat sa blestemam intunericul, mai bine sa aprindem fiecare cate o
lumanare".
Imi pare rau: ce am scris mai sus pare asa de idealist si idiot...
Totusi, eu asta cred, sincer.
Pupici,
vio, cu drag
2012/4/18 Mihaela Constantinescu <miki74_ro@yahoo.com>:
> http://www.gandul.info/reportaj/cum-arata-o-autorizatie-de-lautar-la-bruxelles-maximele-lui-romica-maxim-casa-parinteasca-nu-se-vinde-9524537
>
> si se mai intreaba unii de ce suntem rasisti noi romanii......
>
> pupici de la Micha cu drag
Affichage des articles dont le libellé est ce cred eu despre lume si viata. Afficher tous les articles
Affichage des articles dont le libellé est ce cred eu despre lume si viata. Afficher tous les articles
mercredi 18 avril 2012
vendredi 5 mars 2010
Eleganta ariciului, de Muriel Barbery
"-[...]
Le rituel du thé, cette reconduction précise des mêmes gestes et de la même dégustation, cette accession à des sensations simples, authentiques et raffinées, cette licence donnée à chacun, à peu de frais, de devenir un aristocrate du goût parce que le thé est la boisson des riches comme elle est celle des pauvres, le rituel du thé, donc, a cette vertu extraordinaire d'introduire dans l'absurdité de nos vies une brèche d'harmonie sereine. Oui, l'univers conspire à la vacuité, les âmes perdues pleurent la beauté, l'insignifiance nous encercle. Alors, buvons une tasse de thé. Le silence se fait, on entend le vent qui souffle au-dehors, les feuilles d'automne bruissent et s'envolent, le chat dort dans une chaude lumière. Et, dans chaque gorgée, se sublime le temps.
[...]
D'un des appartements descend une mélodie, clairement et joyeusement distincte. Quelqu'un joue au piano une pièce classique. Ah, douce heure impromptue déchirant le voile de la mélancolie... En une fraction d'éternité, tout change et se transfigure. Un morceau de musique échappée d'une pièce inconnue, un peu de perfection dans le flux des choses humaines -- je penche doucement la tête, je songe [...] à une tasse de thé tandis que le vent, au-dehors, caresse les frondaisons, la vie qui s'enfuit se fige en un joyau sans lendemain ni projets, le destin des hommes, sauvé de la pâle succession des jours, s'auréole enfin de lumière et, dépassant le temps, embrase mon cœur quiet.
[...]
Voilà donc ma pensée profonde du jour: c'est la première fois que je rencontre quelqu'un qui cherche les gens et qui voit au-delà. [...] Nous ne voyons jamais au-delà de nos certitudes et, plus grave encore, nous avons renoncé à la rencontre, nous ne faisons que nous rencontrer nous-mêmes sans nous reconnaître dans ces miroirs permanents. Si nous nous en rendions compte, si nous prenions conscience du fait que nous ne regardons jamais que nous-mêmes en l'autre, que nous sommes seuls dans le désert, nous deviendrions fous.
et puis les choristes sont entrés sous les acclamations [...]. M. Trianon s'est installé sur un tabouret, dos à l'assistance, il a levé un genre de baguette [...], le silence s'est fait et ça a commencé.
A chaque fois, c'est un miracle. Tous ces gens, tous ces soucis, toutes ces haines et tous ces désirs, tous ces désarrois, toute cette année de collège avec ses vulgarités, ses événements mineurs et majeurs [...], toute cette vie dans laquelle nous nous traînons, faite de cris et de larmes, de rires, de luttes, de ruptures, d'espoirs déçus et de chances inespérées: tout disparaît soudain quand les choristes se mettent à chanter. Le cours de la vie se noie dans le chant, il y a tout d'un coup une impression de fraternité, de solidarité profonde, d'amour même, et ça dilue la laideur du quotidien dans une communion parfaite.. Même les visages des chanteurs sont transfigurés [...]. Je vois des êtres humains qui se donnent dans le chant.
[...]
en traversant la cour, on s'est arrêtés net tous les deux en même temps: quelqu'un s'était mis au piano en on entendait très bien ce que ce quelqu'un jouait. C'était du Satie, je crois [...]
Mais je sais qu'on s'est arrêtés net tous les deux et qu'on a respiré profondément en laissant le soleil réchauffer notre visage et en écoutant la musique qui venait de là-haut. "Je pense que Renée aurait aimé ce moment", a dit Kakuro. Et on est restés là quelques minutes, à écouter la musique. [...] je me dis que finalement, c'est peut-être ça la vie: beaucoup de désespoir mais aussi quelques moments de beauté où le temps n'est plus le même. C'est comme si les notes de musique faisait un genre de parenthèse dans le temps, de suspension, un ailleurs ici même, un toujours dans le jamais.
Oui, c'est ça, un toujours dans le jamais.
N'ayez crainte, Renée, je ne me suiciderai pas et je ne brulerai rien du tout.-"
Le rituel du thé, cette reconduction précise des mêmes gestes et de la même dégustation, cette accession à des sensations simples, authentiques et raffinées, cette licence donnée à chacun, à peu de frais, de devenir un aristocrate du goût parce que le thé est la boisson des riches comme elle est celle des pauvres, le rituel du thé, donc, a cette vertu extraordinaire d'introduire dans l'absurdité de nos vies une brèche d'harmonie sereine. Oui, l'univers conspire à la vacuité, les âmes perdues pleurent la beauté, l'insignifiance nous encercle. Alors, buvons une tasse de thé. Le silence se fait, on entend le vent qui souffle au-dehors, les feuilles d'automne bruissent et s'envolent, le chat dort dans une chaude lumière. Et, dans chaque gorgée, se sublime le temps.
[...]
D'un des appartements descend une mélodie, clairement et joyeusement distincte. Quelqu'un joue au piano une pièce classique. Ah, douce heure impromptue déchirant le voile de la mélancolie... En une fraction d'éternité, tout change et se transfigure. Un morceau de musique échappée d'une pièce inconnue, un peu de perfection dans le flux des choses humaines -- je penche doucement la tête, je songe [...] à une tasse de thé tandis que le vent, au-dehors, caresse les frondaisons, la vie qui s'enfuit se fige en un joyau sans lendemain ni projets, le destin des hommes, sauvé de la pâle succession des jours, s'auréole enfin de lumière et, dépassant le temps, embrase mon cœur quiet.
[...]
Voilà donc ma pensée profonde du jour: c'est la première fois que je rencontre quelqu'un qui cherche les gens et qui voit au-delà. [...] Nous ne voyons jamais au-delà de nos certitudes et, plus grave encore, nous avons renoncé à la rencontre, nous ne faisons que nous rencontrer nous-mêmes sans nous reconnaître dans ces miroirs permanents. Si nous nous en rendions compte, si nous prenions conscience du fait que nous ne regardons jamais que nous-mêmes en l'autre, que nous sommes seuls dans le désert, nous deviendrions fous.
Imi permit sa formulez un corolar al ideii de mai sus: daca este adevarat ca am renuntat la a ne mai intalni unii cu ceilalti; daca este adevarat ca nu facem altceva decat sa ne intalnim pe noi insine, fara sa ne dam seama, in oglinzile permanente drept care ii luam pe cei din jurul nostru -- deci daca toate acestea sunt adevarate, atunci probabil ca din aceasta cauza, atunci cand stam totusi de vorba cu cineva cu care nu avem un punct de vedere comun, ne enervam. Pentru ca ne asteptam cumva la un monolog. Si cand colo, celalalt are alta parere!, Contradictia ne descumpaneste, ne dezechilibreaza si de aceea dam tare din maini si din picioare, ne enervam, tipam... Cand nu e vorba despre mine, cand sunt doar martora unei astfel de "intalniri", mi se pare atat de stupid sa te enervezi ca nu reusesti sa-l aduci pe celalalt la punctul tau de vedere! Cu ce te imbogateste gandul ca si celalalt gandeste ca si tine? Ei si? Si de ce ai impresia de imputinare, daca celalalt gandeste altceva decat tine? Da, tocmai, probabil ca Muriel Barbery are ah! cat de multa dreptate: pt ca nu ne asteptam ca imaginea din olinda sa ne contrazica si incercam sa punem lucrurile la "locul lor". Uau! ce eleganta explicatie! Sunt incantata!
[...]et puis les choristes sont entrés sous les acclamations [...]. M. Trianon s'est installé sur un tabouret, dos à l'assistance, il a levé un genre de baguette [...], le silence s'est fait et ça a commencé.
A chaque fois, c'est un miracle. Tous ces gens, tous ces soucis, toutes ces haines et tous ces désirs, tous ces désarrois, toute cette année de collège avec ses vulgarités, ses événements mineurs et majeurs [...], toute cette vie dans laquelle nous nous traînons, faite de cris et de larmes, de rires, de luttes, de ruptures, d'espoirs déçus et de chances inespérées: tout disparaît soudain quand les choristes se mettent à chanter. Le cours de la vie se noie dans le chant, il y a tout d'un coup une impression de fraternité, de solidarité profonde, d'amour même, et ça dilue la laideur du quotidien dans une communion parfaite.. Même les visages des chanteurs sont transfigurés [...]. Je vois des êtres humains qui se donnent dans le chant.
[...]
en traversant la cour, on s'est arrêtés net tous les deux en même temps: quelqu'un s'était mis au piano en on entendait très bien ce que ce quelqu'un jouait. C'était du Satie, je crois [...]
Mais je sais qu'on s'est arrêtés net tous les deux et qu'on a respiré profondément en laissant le soleil réchauffer notre visage et en écoutant la musique qui venait de là-haut. "Je pense que Renée aurait aimé ce moment", a dit Kakuro. Et on est restés là quelques minutes, à écouter la musique. [...] je me dis que finalement, c'est peut-être ça la vie: beaucoup de désespoir mais aussi quelques moments de beauté où le temps n'est plus le même. C'est comme si les notes de musique faisait un genre de parenthèse dans le temps, de suspension, un ailleurs ici même, un toujours dans le jamais.
Oui, c'est ça, un toujours dans le jamais.
N'ayez crainte, Renée, je ne me suiciderai pas et je ne brulerai rien du tout.-"
Ce coincidenta! Sau poate ca nu. Desi mi-am insemnat pasajul acesta, dupa cum vezi, care vorbeste si despre Erik Satie, am uitat sa caut sa il ascult. Cu toate acestea, l-am descoperit (intamplator, da sau nu?) in timpul calatoriilor mele in cautare de muzica, pe net. Si-mi place foarte mult, aproape tot atat de mult ca si Chopin!
Erik Satie - Gymnopédie No.1:
http://www.youtube.com/watch?v=S-Xm7s9eGxUvendredi 29 mai 2009
Hai sa-ti spun o rugaciune tibetana, de-o sa ramai masca
(schimb de mesaje, cu Cristina)
2009/5/29 Cristina Dumitrache:
Oau Viorica ma sperii. Bine ca nu a fost mai rau, dar totusi ma ingrijoreaza situatia actuala. Imi pare tare rau. Nu stiu ce as putea sa fac, sa te ajut doar cu sfaturile, ca altfel nu vad cum. Imi pare rau. Spune-mi daca pot fi de ajutor in any other way.
Cu osteoporoza daca vrei sa o mai ameliorezi sa nu mai mananci produse lactate. Cu toate ca doctorii recomanda branza de vaci si lapte pt. tratarea conditiei, paradoxal, prod. lactate elimina si putinul calciu care mai e, si inrautatesc situatia. Nici carnea nu e mai departe, practic produsele de origine animala nu sunt recomandate. Uhhh sfaturile nu ajuta cu nimic...
2009/5/29 vio rica:
Ei, Cristina, nu te speria asa! Am avut ghinion, dar, in ghinionul meu, am avut si mare noroc! puteam sa am fracturi multiple cu osteoporoza asta a mea, puteam sa-mi dizloc umarul, sa-mi sparg capul, sa-mi pierd ochiul... Pe bune!
Hai sa-ti spun o rugaciune tibetana, de-o sa ramai masca:
"Fa in asa fel incat sa intalnesc dificultati si suferinte in drumul meu, atfel incat inima mea sa fie luminata pe deplin si ca experientele mele de liberare si compasiune sa fie duse pana la capat!"
ce sa mai! trebuie sa ne schimbam doar un pic unghiul din care privim problemele cu care ne confruntam in viata si (atata timp cat nu e vorba de viata si/sau sanatatea oamenilor nostri dragi; am si eu limitele mele, Doamne ajuta!) totul capata o alta lumina! Chiar si Sol ma ajuta in a vedea pozitiv lucrurile! Imi spune: mami-mami, nu te mai necaji, ce? nu e si ceva bun in toata afacerea asta? unde mai pupai tu atata vacanta platita? uite, eu iti aduc filme (el si prietenii lui mi-au adus saptamana trecuta vreo 70 de filme, ca sa nu se plictiseasca "mama lui Sol"), mergi si iei carti de la biblioteca, te plimbi pe saturate, dormi cat vrei..." Pai nu? Iar Doru ma giugiuleste in fel si chip si imi aduce flori, imi amenajeaza gradinita... Zau ca nu pot sa ma plang. Nu fi necajita, ca iarasi se adevereste ca dracul nu e chiar asa de negru pe cat pare.
:-)
Cu ce sa ma ajuti? Cu un oftat. :-) Asa spunea mama mea, cu zambetul pe buze. Asa si eu!
:-)
Altfel, eu sunt vegetaliana, adica nu consum deloc produse de origine animala, asa ca, din pdv-ul asta, pt osteoporoza, stau bine. Doar de pe 4 mai incoace, cand mi-au spus ca am rupere de muschi, doctorul mi-a spus si ca ar fi bine, pana ma vindec, sa fiu... vegetariana, adica sa adaug niste surse mai mari de proteine in alimentatia mea. Si am adaugat: de atunci, am mancat 2 oua si vreo 500 g de branza, cu totul si cu totul. Iar azi dimineata, am cumparat niste "croissants" si "couques au chocolat", sa mananc impreuna cu Sol (contin unt si un pic de lapte, in ciocolata), si m-am scarbit mancand, culmea! Asa ca, revin imediat la regimul meu de hrana vegetaliana. Credeam ca duc mai tare dorul branzei si oualor, sunt chiar uimita sa vad ca nu. Poate ca nu mi-a stricat intermezzo-ul asta, ca sa nu-mi mai inchipui ca hrana la care am renuntat este chiar asa de gustoasa. E o fff mare parte de obisnuinta in toate astea.
Va pup tare-tare si sper ca "scrisoarea" mea sa va gaseasca sanatosi si voiosi!
2009/5/29 Cristina Dumitrache:
Oau Viorica ma sperii. Bine ca nu a fost mai rau, dar totusi ma ingrijoreaza situatia actuala. Imi pare tare rau. Nu stiu ce as putea sa fac, sa te ajut doar cu sfaturile, ca altfel nu vad cum. Imi pare rau. Spune-mi daca pot fi de ajutor in any other way.
Cu osteoporoza daca vrei sa o mai ameliorezi sa nu mai mananci produse lactate. Cu toate ca doctorii recomanda branza de vaci si lapte pt. tratarea conditiei, paradoxal, prod. lactate elimina si putinul calciu care mai e, si inrautatesc situatia. Nici carnea nu e mai departe, practic produsele de origine animala nu sunt recomandate. Uhhh sfaturile nu ajuta cu nimic...
2009/5/29 vio rica:
Ei, Cristina, nu te speria asa! Am avut ghinion, dar, in ghinionul meu, am avut si mare noroc! puteam sa am fracturi multiple cu osteoporoza asta a mea, puteam sa-mi dizloc umarul, sa-mi sparg capul, sa-mi pierd ochiul... Pe bune!
Hai sa-ti spun o rugaciune tibetana, de-o sa ramai masca:
"Fa in asa fel incat sa intalnesc dificultati si suferinte in drumul meu, atfel incat inima mea sa fie luminata pe deplin si ca experientele mele de liberare si compasiune sa fie duse pana la capat!"
ce sa mai! trebuie sa ne schimbam doar un pic unghiul din care privim problemele cu care ne confruntam in viata si (atata timp cat nu e vorba de viata si/sau sanatatea oamenilor nostri dragi; am si eu limitele mele, Doamne ajuta!) totul capata o alta lumina! Chiar si Sol ma ajuta in a vedea pozitiv lucrurile! Imi spune: mami-mami, nu te mai necaji, ce? nu e si ceva bun in toata afacerea asta? unde mai pupai tu atata vacanta platita? uite, eu iti aduc filme (el si prietenii lui mi-au adus saptamana trecuta vreo 70 de filme, ca sa nu se plictiseasca "mama lui Sol"), mergi si iei carti de la biblioteca, te plimbi pe saturate, dormi cat vrei..." Pai nu? Iar Doru ma giugiuleste in fel si chip si imi aduce flori, imi amenajeaza gradinita... Zau ca nu pot sa ma plang. Nu fi necajita, ca iarasi se adevereste ca dracul nu e chiar asa de negru pe cat pare.
:-)
Cu ce sa ma ajuti? Cu un oftat. :-) Asa spunea mama mea, cu zambetul pe buze. Asa si eu!
:-)
Altfel, eu sunt vegetaliana, adica nu consum deloc produse de origine animala, asa ca, din pdv-ul asta, pt osteoporoza, stau bine. Doar de pe 4 mai incoace, cand mi-au spus ca am rupere de muschi, doctorul mi-a spus si ca ar fi bine, pana ma vindec, sa fiu... vegetariana, adica sa adaug niste surse mai mari de proteine in alimentatia mea. Si am adaugat: de atunci, am mancat 2 oua si vreo 500 g de branza, cu totul si cu totul. Iar azi dimineata, am cumparat niste "croissants" si "couques au chocolat", sa mananc impreuna cu Sol (contin unt si un pic de lapte, in ciocolata), si m-am scarbit mancand, culmea! Asa ca, revin imediat la regimul meu de hrana vegetaliana. Credeam ca duc mai tare dorul branzei si oualor, sunt chiar uimita sa vad ca nu. Poate ca nu mi-a stricat intermezzo-ul asta, ca sa nu-mi mai inchipui ca hrana la care am renuntat este chiar asa de gustoasa. E o fff mare parte de obisnuinta in toate astea.
Va pup tare-tare si sper ca "scrisoarea" mea sa va gaseasca sanatosi si voiosi!
jeudi 9 octobre 2008
APA
De : vio
À : Caroline
Envoyé le : Jeudi, 9 Octobre 2008, 17h25mn 49s
Objet : Re : APA
multi pupici cu drag,
vio
À : Caroline
Envoyé le : Jeudi, 9 Octobre 2008, 17h25mn 49s
Objet : Re : APA
Uau, Caroline: este extraordinar de frumos filmul asta! M-a facut sa inteleg - sau, dat fiind faptul ca este multa informatie si ca nu toata ajunge la intelegerea mea, cel putin nu inca, m-a facut sa banuiesc ca apa, ALATURI DE ALTE ENTITATI, este un element dintr-un sistem in care ne aflam si noi - dar nu ca si co-elemente, ci ca si elementele unui sistem ce este subordonat celui in care apa este un element... Acum am senzatia ca ajunge cel mai bine la mine ideea teoriei sistemelor (desi nu am pretentia ca o inteleg in detaliu) a lui Bertalanfy. Si tot acum am inteles intr-un mod foarte frumos, ceva. Spune, la un moment dat, rabinul acela ca "orice as fi gresit eu mi se intoarce nu ca pedeapsa ci ca rezultat." Iar eu inteleg pt prima oara de ce se spune asta: ...pt ca traim intr-un sistem compus din sub-sisteme si, acest sistem in care noi vorbim unii cu altii si ne percepem in diferite moduri, ar fi el insusi component al unui alt sistem care este element al altui sistem ce-l inglobeaza... si tot asa la infinit. Oare infinitul a-tot-globalizator sa fie dumnezeul despre care toata lumea vorbeste? Si de aceea s-o fi spunand ca dumnezeu este in toate, pt ca el ar fi rezultatul interactiunii tuturor sub-sistemelor care il compun, pana la al n-shpelea nivel, cel mai detaliat - pe care probabil ca nici nu il intrezarim (inca)?
multi pupici cu drag,
vio
----- Message d'origine ----
De : Caroline
Envoyé le : Mardi, 7 Octobre 2008, 11h05mn 41s
Objet : APA
http://video.google.com/videoplay?docid=-2933349021550318008&hl=ro
De : Caroline
Envoyé le : Mardi, 7 Octobre 2008, 11h05mn 41s
Objet : APA
http://video.google.com/videoplay?docid=-2933349021550318008&hl=ro
samedi 19 avril 2008
Cine sunt franc-masonii?
Am un moment de liniste si pace, ceea ce e cam rar. Adica stau asa, nu se aude nimic in casa decat un ticait de ceas si o mierla in curte... Mananc niste struguri negrii. Nu stiu de unde vin, ca a aruncat Doru ambalajul. Seamana la gust cu ciresele!!! Aoleu! cine stie ce manipulare genetica mancam noi!
Sa vezi ce mi se intampla: am un coleg la munca, de fapt nu e la nivelul meu ci mult mai sus, dar nu direct deasupra mea, sa zicem ca il cheama Pamfil. Pamfil este material didactic viu pt lectia despre narcisism. Pamfil ma saluta din doua in doua ocazii, ciufut fiind. Pamfil este un tip complex care poate fi cu adevarat fermecator si, in aceeasi piele, poate fi scarbos, imbecil si detestabil... Acum vreo 10 ani, Pamfil mi-a propus sa ma duc si eu, ca si el, la franc-masoni. Si eu i-am spus ca imi pare rau, dar nu ma intereseaza nici o forma de inregimentare, nici o forma de grupare. Si a lasat-o balta. Ei bine, nus' ce l-a apucat, dar zilele trecute iar mi-a propus chestia asta, de data asta cumva mai insistent. Ei, nu-ti fie teama ca nu ma inrolez eu in nimic doar pt ca cineva insista, dar zic asa, ca de data asta e mai insistent: mi-a adus 2 carti si un DVD, ca sa vad daca ma intereseaza chestia. Am incercat sa citesc cartile alea, dar, spre rusinea mea, amandoua imi par ca bat campii si ma adorm ingrozitor; pe DVD o sa-l vad, cred azi, dar intre timp, m-am dus pe net sa mai culeg informatii. Rezultat: nu ma atrage absolut deloc chestia asta! Ei se fac frati intre ei, prin ritualuri pompoase, iar eu chiar sunt constienta, fara nici un ritual, ca SUNTEM frati, inevitabil frati, chiar si cu negrii, chiar si cu rosii, chiar si cu galbenii, cu toti necunoscutii! Eu stiu ca sunt sora chiar si cu cei pe care nu-i vreau sau care nu ma vor! In plus, eu mai cred ca suntem frati si cu animalele, na! Chestia e ca nu stiu deloc cum am sa-i spun iarasi (dar am sa-i spun, don't worry) ca nu ma intereseaza, fara sa-l fac sa se simta prost. Lucram deseori impreuna, ceea ce, dat fiind narcisismul lui, nu e lucru simplu. Daca mai adaug si treaba asta... Dar nu am incotro! Ah, ma gandesc ca pot sa-i spun ceva de genul (cu tonul cel mai sincer cu putinta!!!): oh, Pamfil, imi pare asa de rau ca nu sunt la inaltimea opiniei tale despre mine! inchipuieste-ti ca am incercat sa citesc cartile tale si pur si simplu nu am reusit! trebuie ca mintea mea nu ma duce!
:-)
Eh, nu stiu ce o sa iasa. Dar, vorba mamei mele: niciodata nu a fost sa nu fie cumva. Pai nu? Ce dor imi e de mama!
Sa vezi ce mi se intampla: am un coleg la munca, de fapt nu e la nivelul meu ci mult mai sus, dar nu direct deasupra mea, sa zicem ca il cheama Pamfil. Pamfil este material didactic viu pt lectia despre narcisism. Pamfil ma saluta din doua in doua ocazii, ciufut fiind. Pamfil este un tip complex care poate fi cu adevarat fermecator si, in aceeasi piele, poate fi scarbos, imbecil si detestabil... Acum vreo 10 ani, Pamfil mi-a propus sa ma duc si eu, ca si el, la franc-masoni. Si eu i-am spus ca imi pare rau, dar nu ma intereseaza nici o forma de inregimentare, nici o forma de grupare. Si a lasat-o balta. Ei bine, nus' ce l-a apucat, dar zilele trecute iar mi-a propus chestia asta, de data asta cumva mai insistent. Ei, nu-ti fie teama ca nu ma inrolez eu in nimic doar pt ca cineva insista, dar zic asa, ca de data asta e mai insistent: mi-a adus 2 carti si un DVD, ca sa vad daca ma intereseaza chestia. Am incercat sa citesc cartile alea, dar, spre rusinea mea, amandoua imi par ca bat campii si ma adorm ingrozitor; pe DVD o sa-l vad, cred azi, dar intre timp, m-am dus pe net sa mai culeg informatii. Rezultat: nu ma atrage absolut deloc chestia asta! Ei se fac frati intre ei, prin ritualuri pompoase, iar eu chiar sunt constienta, fara nici un ritual, ca SUNTEM frati, inevitabil frati, chiar si cu negrii, chiar si cu rosii, chiar si cu galbenii, cu toti necunoscutii! Eu stiu ca sunt sora chiar si cu cei pe care nu-i vreau sau care nu ma vor! In plus, eu mai cred ca suntem frati si cu animalele, na! Chestia e ca nu stiu deloc cum am sa-i spun iarasi (dar am sa-i spun, don't worry) ca nu ma intereseaza, fara sa-l fac sa se simta prost. Lucram deseori impreuna, ceea ce, dat fiind narcisismul lui, nu e lucru simplu. Daca mai adaug si treaba asta... Dar nu am incotro! Ah, ma gandesc ca pot sa-i spun ceva de genul (cu tonul cel mai sincer cu putinta!!!): oh, Pamfil, imi pare asa de rau ca nu sunt la inaltimea opiniei tale despre mine! inchipuieste-ti ca am incercat sa citesc cartile tale si pur si simplu nu am reusit! trebuie ca mintea mea nu ma duce!
:-)
Eh, nu stiu ce o sa iasa. Dar, vorba mamei mele: niciodata nu a fost sa nu fie cumva. Pai nu? Ce dor imi e de mama!
samedi 8 mars 2008
Despre influenta a ceea ce credem noi despre lucruri - asupra perceptiei nostre a lucrurilor
Aseara, Sol a plecat la o petrecere.
Cand m-am culcat eu, pe la 12, el nu se intorsese, normal.
Dimineata, m-am saturat de somn pe la 9 fara zece. M-am trezit, am coborat sa mananc, cu Doru, care se trezise deja, dar mi-am amintit ca Sol plecase cu o seara inainte si voiam sa vad daca s-a intors. Am urcat din nou, pana la el. Ca sa vezi ce chestie: cand stiu ca e treaz, bat la usa, nu dau buzna niciodata. Dar cand stiu ca doarme, cu acordul lui, nu bat la usa (dar va trebui sa revizuim conventia). Tot asa si acum. Intru, ma linistesc vazand ca e in pat, dau sa ies, dar imi dau seama ca plapuma lui e de-a latul, de aceea ii ieseau picioarele afara. Si fac un pas spre patul lui si dau sa ii aranjez plapuma, usurel. Si el a bolborosit ceva. Tot ce zic eu aici s-a petrecut in cateva scurte fractiuni de secunda. Noroc ca a mai bolborosit o data - de fapt el nu bolborosea, ci doar eu nu intelegeam, convinsa fiind ca nu am ce intelege, devreme ce - tot eu eram convinsa ca - dormea!!!
-- Mami, NU sunt singur!
Vorbea incet dar raspicat. Mi-a stat inima in loc. Am dat drumul la capatul de plapuma pe care il aveam in maini. Inca nu apucasem sa fac nimic cu el. Sol reusise sa ma opreasca la timp. Uf!
-- Pardon.
In momentul acela, imi dau seama ca intr-adevar, inainte sa inteleg ce vedeam, vazusem un cap de fata langa al lui.
Si am iesit. In franceza, "Pardon", are aceeasi valoare ca si "te rog sa ma scuzi".
Cand m-am culcat eu, pe la 12, el nu se intorsese, normal.
Dimineata, m-am saturat de somn pe la 9 fara zece. M-am trezit, am coborat sa mananc, cu Doru, care se trezise deja, dar mi-am amintit ca Sol plecase cu o seara inainte si voiam sa vad daca s-a intors. Am urcat din nou, pana la el. Ca sa vezi ce chestie: cand stiu ca e treaz, bat la usa, nu dau buzna niciodata. Dar cand stiu ca doarme, cu acordul lui, nu bat la usa (dar va trebui sa revizuim conventia). Tot asa si acum. Intru, ma linistesc vazand ca e in pat, dau sa ies, dar imi dau seama ca plapuma lui e de-a latul, de aceea ii ieseau picioarele afara. Si fac un pas spre patul lui si dau sa ii aranjez plapuma, usurel. Si el a bolborosit ceva. Tot ce zic eu aici s-a petrecut in cateva scurte fractiuni de secunda. Noroc ca a mai bolborosit o data - de fapt el nu bolborosea, ci doar eu nu intelegeam, convinsa fiind ca nu am ce intelege, devreme ce - tot eu eram convinsa ca - dormea!!!
-- Mami, NU sunt singur!
Vorbea incet dar raspicat. Mi-a stat inima in loc. Am dat drumul la capatul de plapuma pe care il aveam in maini. Inca nu apucasem sa fac nimic cu el. Sol reusise sa ma opreasca la timp. Uf!
-- Pardon.
In momentul acela, imi dau seama ca intr-adevar, inainte sa inteleg ce vedeam, vazusem un cap de fata langa al lui.
Si am iesit. In franceza, "Pardon", are aceeasi valoare ca si "te rog sa ma scuzi".
lundi 21 janvier 2008
Gery-Vio-Gery
Hei, buna seara, draga Gery!
Abia acum am vazut mesajul tau. Imi cer scuze de intarziere.
Multumesc frumos de apreciere. Cum sa nu ma fi gandit la a scrie o carte? :-) Sigur ca m-am gandit. Dar pe de o parte nu gasesc vreme ca sa o scriu, iar pe de alta parte, cred ca mi-ar fi teama sa ma apuc de scris: nu cumva sa aflu ca nu sunt in stare.
...dar cand mai citeai, ce iti placea sa citesti? Ce fel de carti?
De ce naiba insist? Nu stiu. Ca doar stiu ca se poate trai foarte bine si fara carti. Si ca de fapt, toti cei ce citesc carti de literatura o fac nu numai pt a afla lucruri noi, ci si - mai ales! - pentru a iesi din propria lor viata, din cand in cand. Astfel incat cred ca cei carora nu le place sa citeasca se simt foarte bine in viata lor. Este?
Mi-ar place sa merg si eu in Timisoara. O sa vina timpul si pt asta.
Multumim muuuult de urari asa frumoase! Si voua sa va fie bine pe unde sunteti si peste tot unde va duceti cu picioarele si cu gandul!
Acum am sa te las cu bine (si cu o foameeee...!).
Seara buna!
vio
2007/12/16, Gery:
>
>
> Buna ziua,
>
> am vazut ca iti actualizezi blogul chiar azi. Intr-una din zile, cand am
> avut timp mai mult m-am apucat si l-am citit aproape pe tot. cu sufletul la
> gura...nu te-ai gandit niciodata sa scrii o carte? despre orice....cred ca
> ai putea sa scrii despre orice. imi place sa citesc tot ceea ce ai scris
> acolo...pentru ca m-ai intrebat ce am citit in ultimul timp. mi-e rusine sa
> spun ca in ultimii ani chiar nu am citit prea mult. poate pe internet despre
> o carte despre care am auzit. sau o poezie care mi-a placut.
> ai scris despre decembrie 89. au trecut multi ani de atunci. Eu am fost in
> Timisoara cateva zile la o expozitie de ape minerale acum multi ani. e un
> oras frumos tare.
> si uite e din nou decembrie si e iarna iar. O iarna frumoasa, cu zapada mare
> cum nu a mai fost de prea mult timp.
> te pup dulce, si iti doresc tie si familiei tale sarbatori fericite, multa
> fericire, dragoste si sanatate.
> dar iti mai scriu pana atunci,
> Gery
Abia acum am vazut mesajul tau. Imi cer scuze de intarziere.
Multumesc frumos de apreciere. Cum sa nu ma fi gandit la a scrie o carte? :-) Sigur ca m-am gandit. Dar pe de o parte nu gasesc vreme ca sa o scriu, iar pe de alta parte, cred ca mi-ar fi teama sa ma apuc de scris: nu cumva sa aflu ca nu sunt in stare.
...dar cand mai citeai, ce iti placea sa citesti? Ce fel de carti?
De ce naiba insist? Nu stiu. Ca doar stiu ca se poate trai foarte bine si fara carti. Si ca de fapt, toti cei ce citesc carti de literatura o fac nu numai pt a afla lucruri noi, ci si - mai ales! - pentru a iesi din propria lor viata, din cand in cand. Astfel incat cred ca cei carora nu le place sa citeasca se simt foarte bine in viata lor. Este?
Mi-ar place sa merg si eu in Timisoara. O sa vina timpul si pt asta.
Multumim muuuult de urari asa frumoase! Si voua sa va fie bine pe unde sunteti si peste tot unde va duceti cu picioarele si cu gandul!
Acum am sa te las cu bine (si cu o foameeee...!).
Seara buna!
vio
2007/12/16, Gery
>
>
> Buna ziua,
>
> am vazut ca iti actualizezi blogul chiar azi. Intr-una din zile, cand am
> avut timp mai mult m-am apucat si l-am citit aproape pe tot. cu sufletul la
> gura...nu te-ai gandit niciodata sa scrii o carte? despre orice....cred ca
> ai putea sa scrii despre orice. imi place sa citesc tot ceea ce ai scris
> acolo...pentru ca m-ai intrebat ce am citit in ultimul timp. mi-e rusine sa
> spun ca in ultimii ani chiar nu am citit prea mult. poate pe internet despre
> o carte despre care am auzit. sau o poezie care mi-a placut.
> ai scris despre decembrie 89. au trecut multi ani de atunci. Eu am fost in
> Timisoara cateva zile la o expozitie de ape minerale acum multi ani. e un
> oras frumos tare.
> si uite e din nou decembrie si e iarna iar. O iarna frumoasa, cu zapada mare
> cum nu a mai fost de prea mult timp.
> te pup dulce, si iti doresc tie si familiei tale sarbatori fericite, multa
> fericire, dragoste si sanatate.
> dar iti mai scriu pana atunci,
> Gery
vendredi 9 novembre 2007
No comment... (despre tiganii din Italia toamnei lui 2007)
...ba da, eu am de comentat, in sensul ca mi se pare ca Courrier International si ziarele citate dau dovada de minte la cap.
http://europe.courrierinternational.com/eurotopics/article.asp?langue=fr&publication=08/11/2007&cat=DOSSIER
Eu NU pot sa-mi explic cum de a fost posibil ca oameni politici si de drept, mari ca cei din Italia sa se lase luati de val in felul acesta!!! Din pozitia lor NU iti poti permite sa fii rasist, sau macar nu iti poti permite s-o arati. Exclus! Ca de obicei, pentru probleme de genul acesta SI pt valul de rasism pe care il provoaca, de vina este politia, care NU aplica asa cum trebuie legile locale (sau nu denunta piedicile eventuale care i se pun). Orice abatere de la lege trebuie sanctionata pt ceea ce este ea. Nu ai voie, ca om de drept, sa faci procese de constiinta nimanui. Dar ce spun eu? Cine a facut vreun proces? I-au impachetat si i-au trimis in Romania, nu?
http://europe.courrierinternational.com/eurotopics/article.asp?langue=fr&publication=08/11/2007&cat=DOSSIER
Eu NU pot sa-mi explic cum de a fost posibil ca oameni politici si de drept, mari ca cei din Italia sa se lase luati de val in felul acesta!!! Din pozitia lor NU iti poti permite sa fii rasist, sau macar nu iti poti permite s-o arati. Exclus! Ca de obicei, pentru probleme de genul acesta SI pt valul de rasism pe care il provoaca, de vina este politia, care NU aplica asa cum trebuie legile locale (sau nu denunta piedicile eventuale care i se pun). Orice abatere de la lege trebuie sanctionata pt ceea ce este ea. Nu ai voie, ca om de drept, sa faci procese de constiinta nimanui. Dar ce spun eu? Cine a facut vreun proces? I-au impachetat si i-au trimis in Romania, nu?
samedi 20 octobre 2007
M-am hotarat sa ma trezesc (mult) mai devereme dimineata, ca sa ajung la gara inainte de rush, ca sa nu mai respir atata si atata gaz de esapament!!!
Mi-e greu sa n-o lãlãi dimineata si sa plec cu adevarat mai devreme, dar trrrrrrrrrrrebuie!
Si, de trei zile, reusesc.
Am avut parte de 3 zile senine, astfel incat, in loc sa dorm in tren, am admirat rasaritul soarelui. Am niste peisaje splendide, in drum spre Bxl. Pacat ca e lumina in compartiment, lumina care se reflecta in geamuri, astfel incat mi-e imposibil sa fac poze. Altfel...
Ei bine, tot de 3 zile, patzesc o chestie care tare nu-mi place - mi-e un pic rusine s-o spun, dar o spun, ca sa râd de ea mai tarziu - in statia de tramvai, la Bxl.
Ma asez pe o banca, in asteptarea tramvaiului. De fiecare data, a venit din stanga. Nu tramvaiul. Adica, da, si tramavaiul tot din stanga vine, dar nu despre el voiam sa vorbesc. Ci despre un cersetor. Nu stiu ce mi-a venit sa fiu asa de marinimoasa prima data: i-am dat 5 euro. Sigur, 5 euro e o chestie! Dar asa mi-a venit. Si atunci, el s-a inclinat in fata mea, cu un zambet imens si mi-a intins mana. Pe care eu am luat-o, magulita ca acest cersetor se bucura de ceea ce-i dadusem. De obicei, cersetorii imi raspund cu un fel de multumesc mecanic. Si atunci eu imi spun, cu atat mai bine! insemna ca sunt obisnuiti, ca multa lume le da de pomana. In sfarsit, sa revin la cersetorul "meu". A doua zi, in acelasi moment al zilei, a trecut din nou prin fata mea. De data asta, i-am dat "doar" 1 euro. Zic "doar", pt ca in afara de rarele ocazii cand le dau cate un cec-mancare de 6 euro, nu ajung niciodata la 1 euro. Si nici sa nu-ti inchipui ca le dau tot timpul. Cand ma impresioneaza, cand ma fac sa ma gandesc ca, daca au ajuns sa ceara, as fi o scarba sa-i ignor, cand ei au trebuit sa depaseasca un moment atat de dificil, punandu-se pe strada, cu mana intinsa!
...ii dau 1 euro, spuneam. Ce mai zambet luminos! Si iarasi imi intinde mana. Si iarasi ne scuturam mainile cu putere si ne uram reciproc "o zi buna!" El, doar din priviri, ca nu vorbeste. Problema mea e ca am oaresce gãrgãuni in cap si nu-mi prieste daca nu ma pot spala pe maini imediat dupa ce dau mana cu cineva despre a carui curatenie am dubii. Si uite asa, merg cate 25 de minute in fiecare dimineata, cu mana in aer (parca as cere si eu de pomana), evitand s-o duc la fata sau chiar la cealalta mana (ca sa-mi ramana macar una despre care sa pastrez iluzia ca e curata)...
Ieri, a treia zi, il vad din nou ca se apropie si, pur si simplu ma hotarasc sa nu-i mai dau nimic, mintindu-l ca nu am la mine nimic. Dar el, cu acelasi zambet extraordinar, imi face semn ca nu e nimic daca nu am ce sa-i dau... si-mi intinde mana.
:-)
Pana la urma, am sa iau ce-i bun din episoadele astea si poate ma mai si dezvatz, cu ocazia asta, de obisnuinta de a fi neaparat curata pe maini. Pai nu?
Mi-e greu sa n-o lãlãi dimineata si sa plec cu adevarat mai devreme, dar trrrrrrrrrrrebuie!
Si, de trei zile, reusesc.
Am avut parte de 3 zile senine, astfel incat, in loc sa dorm in tren, am admirat rasaritul soarelui. Am niste peisaje splendide, in drum spre Bxl. Pacat ca e lumina in compartiment, lumina care se reflecta in geamuri, astfel incat mi-e imposibil sa fac poze. Altfel...
Ei bine, tot de 3 zile, patzesc o chestie care tare nu-mi place - mi-e un pic rusine s-o spun, dar o spun, ca sa râd de ea mai tarziu - in statia de tramvai, la Bxl.
Ma asez pe o banca, in asteptarea tramvaiului. De fiecare data, a venit din stanga. Nu tramvaiul. Adica, da, si tramavaiul tot din stanga vine, dar nu despre el voiam sa vorbesc. Ci despre un cersetor. Nu stiu ce mi-a venit sa fiu asa de marinimoasa prima data: i-am dat 5 euro. Sigur, 5 euro e o chestie! Dar asa mi-a venit. Si atunci, el s-a inclinat in fata mea, cu un zambet imens si mi-a intins mana. Pe care eu am luat-o, magulita ca acest cersetor se bucura de ceea ce-i dadusem. De obicei, cersetorii imi raspund cu un fel de multumesc mecanic. Si atunci eu imi spun, cu atat mai bine! insemna ca sunt obisnuiti, ca multa lume le da de pomana. In sfarsit, sa revin la cersetorul "meu". A doua zi, in acelasi moment al zilei, a trecut din nou prin fata mea. De data asta, i-am dat "doar" 1 euro. Zic "doar", pt ca in afara de rarele ocazii cand le dau cate un cec-mancare de 6 euro, nu ajung niciodata la 1 euro. Si nici sa nu-ti inchipui ca le dau tot timpul. Cand ma impresioneaza, cand ma fac sa ma gandesc ca, daca au ajuns sa ceara, as fi o scarba sa-i ignor, cand ei au trebuit sa depaseasca un moment atat de dificil, punandu-se pe strada, cu mana intinsa!
...ii dau 1 euro, spuneam. Ce mai zambet luminos! Si iarasi imi intinde mana. Si iarasi ne scuturam mainile cu putere si ne uram reciproc "o zi buna!" El, doar din priviri, ca nu vorbeste. Problema mea e ca am oaresce gãrgãuni in cap si nu-mi prieste daca nu ma pot spala pe maini imediat dupa ce dau mana cu cineva despre a carui curatenie am dubii. Si uite asa, merg cate 25 de minute in fiecare dimineata, cu mana in aer (parca as cere si eu de pomana), evitand s-o duc la fata sau chiar la cealalta mana (ca sa-mi ramana macar una despre care sa pastrez iluzia ca e curata)...
Ieri, a treia zi, il vad din nou ca se apropie si, pur si simplu ma hotarasc sa nu-i mai dau nimic, mintindu-l ca nu am la mine nimic. Dar el, cu acelasi zambet extraordinar, imi face semn ca nu e nimic daca nu am ce sa-i dau... si-mi intinde mana.
:-)
Pana la urma, am sa iau ce-i bun din episoadele astea si poate ma mai si dezvatz, cu ocazia asta, de obisnuinta de a fi neaparat curata pe maini. Pai nu?
CONSTIENTA, de Anthony de Mello
Magdutz,
Tot citind* (si stand incomod pe un sezlong de rahat - o sa merg pe canapea... dar acolo mi-e ca ma ia somnul!), am mancat juma' de pachet mare de chipsuri, iar acum mi-e rau! Iti scriu pana mi se face un ceai.
Ca sa-ti spun ca am ajuns acolo unde spune ca nu trebuie sa incercam sa "reparam" lucrurile, in viata asta. Pt ca lucrurile nu trebuiesc "reparate", ele trebuiesc in schimb intelese! Ah, ah!!!, chestia asta m-a dat pe spate, pe bune!
Mi s-a facut ceaiul.
Pana acolo, tot ce a spus nu-mi era nou si deloc strain, adica de fapt stiam lucrurile astea si mi se par atat de valabile, incat mi-e greu sa vad inauntru si afara altfel decat prin prisma lor. Ma "iluminase" (adica pus pe ganduri), mai demult -- cred ca ti-am scris si tie despre asta -- La Rochefoucauld. Cea mai pregnanta maxima a lui (in sensul ca cele mai multe dintre ele mi se par variatiuni pe aceeasi tema) este:
"Nos vertus ne sont, le plus souvent, que des vices déguisés."
adica: virtutile noastre sunt cela mai adesea doar vicii deghizate.
E?
Deja mi se raceste ceaiul...
Te las, cu bine.
Seara buna!
Tot citind* (si stand incomod pe un sezlong de rahat - o sa merg pe canapea... dar acolo mi-e ca ma ia somnul!), am mancat juma' de pachet mare de chipsuri, iar acum mi-e rau! Iti scriu pana mi se face un ceai.
Ca sa-ti spun ca am ajuns acolo unde spune ca nu trebuie sa incercam sa "reparam" lucrurile, in viata asta. Pt ca lucrurile nu trebuiesc "reparate", ele trebuiesc in schimb intelese! Ah, ah!!!, chestia asta m-a dat pe spate, pe bune!
Mi s-a facut ceaiul.
Pana acolo, tot ce a spus nu-mi era nou si deloc strain, adica de fapt stiam lucrurile astea si mi se par atat de valabile, incat mi-e greu sa vad inauntru si afara altfel decat prin prisma lor. Ma "iluminase" (adica pus pe ganduri), mai demult -- cred ca ti-am scris si tie despre asta -- La Rochefoucauld. Cea mai pregnanta maxima a lui (in sensul ca cele mai multe dintre ele mi se par variatiuni pe aceeasi tema) este:
"Nos vertus ne sont, le plus souvent, que des vices déguisés."
adica: virtutile noastre sunt cela mai adesea doar vicii deghizate.
E?
Deja mi se raceste ceaiul...
Te las, cu bine.
Seara buna!
lundi 8 octobre 2007
Campania pentru eliberarea ursului Martinica
Campania pentru eliberarea ursului Martinica detinut ilegal la Manastirea Cotmeana din judetul Valcea.
Campania este sustinuta de organizatiile neguvernamentale "Milioane de prieteni" si "Solidaritatea pentru libertatea de constiinta"
http://www.humanism.ro/articles.php?page=62&article=206
Remus Cernea
Director executiv
Solidaritatea pentru libertatea de constiinta
www.humanism.ro
tualegi.eu@gmail.com
0727.583.594
--------------------------------------------
...suna caraghios "eliberati-l pe ursul Martinica..." - chiar credeam ca e vorba despre o gluma. Cand colo, e serios si grav! Chestia nasoala - cea mai nasoala! - este ca suntem inconjurati din toate partile de prostie si indiferenta si de produsele lor care se dezvolta in mod exponential.
Eu tocmai am citit o carte cutremuratoare despre Guantanamo. Dar ce? mi-a fost posibil sa uit de mutilarea sexuala a femeilor? sau de animalele tinute in captivitate (ca sa nu mai vorbim despre cele pe care le mananca oamenii)? sau de scolile care in marea lor majoritate angajeaza profesori pe baza de diploma dar nu de aptitudini? de copiii nenorociti in diverse feluri? si muuuuulte altele. TOATE astea sunt legate. Insensibilitatea statelor asa-zis civilizate vis-a-vis de popoarele care mor de foame, literalmente... Oh, si insensibilitatea noastra, a asa zisilor "oameni de rand" din tarile asa-zis civilizate, fata de oamenii care mor de foame sau de alte cele! Si pe urma, daca Doamne fereste! se intampla vreun atentat la stanga sau la dreapta, ne indignam rosii de suparare ca "au murit oameni nevinovati!" Sariti, oameni buni, ca au murit oameni nevinovati! Dar ce? sare cineva? Aiurea! Si eu, eu ce fac? Eu sar?! Nu, dar...
Aoleu, ce suparare duc cu mine!
Il admir foarte tare pe Remus si pe cei ca el care cred ca se poate face ceva, stii asta, ti-am mai spus.
Ei, si acum, sa reintru in lumea "normala", sa ma vopsesc la par, sa fac cumparaturi, sa merg la un vernisaj...
Campania este sustinuta de organizatiile neguvernamentale "Milioane de prieteni" si "Solidaritatea pentru libertatea de constiinta"
http://www.humanism.ro/articles.php?page=62&article=206
Remus Cernea
Director executiv
Solidaritatea pentru libertatea de constiinta
www.humanism.ro
tualegi.eu@gmail.com
0727.583.594
--------------------------------------------
...suna caraghios "eliberati-l pe ursul Martinica..." - chiar credeam ca e vorba despre o gluma. Cand colo, e serios si grav! Chestia nasoala - cea mai nasoala! - este ca suntem inconjurati din toate partile de prostie si indiferenta si de produsele lor care se dezvolta in mod exponential.
Eu tocmai am citit o carte cutremuratoare despre Guantanamo. Dar ce? mi-a fost posibil sa uit de mutilarea sexuala a femeilor? sau de animalele tinute in captivitate (ca sa nu mai vorbim despre cele pe care le mananca oamenii)? sau de scolile care in marea lor majoritate angajeaza profesori pe baza de diploma dar nu de aptitudini? de copiii nenorociti in diverse feluri? si muuuuulte altele. TOATE astea sunt legate. Insensibilitatea statelor asa-zis civilizate vis-a-vis de popoarele care mor de foame, literalmente... Oh, si insensibilitatea noastra, a asa zisilor "oameni de rand" din tarile asa-zis civilizate, fata de oamenii care mor de foame sau de alte cele! Si pe urma, daca Doamne fereste! se intampla vreun atentat la stanga sau la dreapta, ne indignam rosii de suparare ca "au murit oameni nevinovati!" Sariti, oameni buni, ca au murit oameni nevinovati! Dar ce? sare cineva? Aiurea! Si eu, eu ce fac? Eu sar?! Nu, dar...
Aoleu, ce suparare duc cu mine!
Il admir foarte tare pe Remus si pe cei ca el care cred ca se poate face ceva, stii asta, ti-am mai spus.
Ei, si acum, sa reintru in lumea "normala", sa ma vopsesc la par, sa fac cumparaturi, sa merg la un vernisaj...
mercredi 5 septembre 2007
satul Bilin, din Palestina
Azi, am gasit in ziarul Metro un articol care ma bucurat foarte tare.
I-am povestit despre el lui Doru, care m-a uimit: in loc sa se bucure, chiar s-a enervat!
- Ah, sigur, din articolul asta trebuie sa reiasa cat de democratic este statul Israel! Si apoi, cu obida: Mare chestie - satul Bilin - fata de toate problemele trecute, prezente si viitoare ale Palestinei!
Inteleg de ce a reactionat asa. De fapt, eu, atunci cand m-am bucurat, am ales intre a reactiona ca el (si eu sunt scarbita, de atata vreme) sau a spera ca hotararea aceasta va marca o schimbare in relatiile dintre izraelieni si palestinieni. Naiba stie...!
... A! am reusit sa incarc poza, o juma' de ora mai tarziu. Trebuie ca a fost o coincidenta. Totusi (au cas où), am sa las aici rezumatul.
In mod bizar (asta ar fi culmea!!!) nu reusesc sa incarc poza cu articolul, asa ca am sa copiez aici rezumatul articolului:
"La Cour Suprême Israélienne a accordé hier une victoire symbolique aux Palestiniens. Elle a ordoné au Gouvernement d'Ehoud Olmert de revoir le parcours de la barrière de séparation avec la Cisjordanie, afin qu'elle contourne un village palestinien, symbole de l'opposition à ce mur."
------------------------------------------------------------------
A! am reusit sa incarc poza, o juma' de ora mai tarziu. Trebuie ca a fost o coincidenta. Totusi (au cas où), am sa las aici rezumatul.
dimanche 8 juillet 2007
Sa citesc o carte scrisa de o prostituata desteapta
Intotdeauna mi-am dorit sa apuc sa stau de vorba, pe indelete cu - sau sa citesc o carte scrisa de o prostituata desteapta si cu darul vorbirii, care sa fii sesizat mii si mii de aspecte ale vietii pe care nu le poti sesiza decat din unghiul acela precis si unic! Dar, cel putin deocamdata, n-a fost sa fie... Intre timp, de cate ori merg prin cartierul cu prostituate de la Bruxelles (rar), sunt asaltata de senzatii puternice, printre care: cele de fascinatie (fata de necunoscut), de rusine (fata de poza lor atat de explicita si de privirile avide ale celorlalti), de revolta (pt ipocrizia/prostia/rautatea celor ce tin ocupatia aceasta la marginea legalitatii)...
dimanche 1 juillet 2007
Despre prietenie, gandit de Mircea Eliade
"Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu "cand nu ascunzi nimic" celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui.
Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun.
Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabila", de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fatza de care nu putem fi "sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.
In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel.
Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin "libertate" inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite. Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti. Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.
Zilele trecute ?ncercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: "Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!". Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.
O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu "sinceritatile" tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.
Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca ?ntr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera."
Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun.
Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabila", de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fatza de care nu putem fi "sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.
In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel.
Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin "libertate" inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite. Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti. Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.
Zilele trecute ?ncercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: "Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!". Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.
O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu "sinceritatile" tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.
Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca ?ntr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera."
dimanche 17 juin 2007
Ma descurc foarte bine si cu bucurie in noua mea viata, cea de
vegetariana 100% :-)
Bucuria imi vine de la gandul ca, in sfarsit mi-a trecut prin cap ca, de fapt, si modul acesta de
alimentatie animala face parte din conditionarea la care suntem supusi din prima zi de viata si chiar si de mai inainte, de pe vremea cand eram in burta mamei. Si ma sustrag cu bucurie de fiecare data cand detectez "mirosul" de conditionare. Ceea ce ma mira este faptul ca nu mi-a trecut niciodata prin cap asta, inainte! Acum, mi se pare atat de evident! De ce nu si inainte?
Mister...! Stii de la ce mi s-a tras? Nu mai stiu daca am povestit asta. Acum vreo luna, am avut o discutie cu Marie (colega mea nesuferita) si Christophe (colegul care seamana cu Tin Tin), eu de o parte, iar ei de cealalta partea argumentarii. Eu am provocat discutia, spunand ca eu nu ma simt deloc bine la gandul ca se fac teste pe animale, pt medicamentele umane.
- Pai cum?! Ce, vrei sa omori oamenii cu medicamente netestate?!!! se indigneaza Marie.
(oricum, ea, in general, e indignata, in discutiile cu mine, cel putin in cele trei discutii pe care le-am avut pana acum, din ianuarie incoace... :-/)
Zic:
- Bine, aici se deschid doua directii foarte mari de discutie: (1) ce anume, daca nu forta, ne da dreptul sa dispunem de viata unor animale si chiar de moartea lor? si (2) este oare bine, intr-o viziune planetara, sa cautam cu orice pret sa ne vindecam si deci sa ne prelungim durata de viata - mai ales la varste inaintate?
(stiu ca cea de-a doua directie de discutie este foarte dura, dar eu pun problema asta in mod stiintific, rece, fara sa ma gandesc nici la mine nici la cei apropiati mie, altfel nu se poate discuta pe tema asta - dar continui sa cred ca problema asta este o problema reala.)
(in partea cealalta, consternarea se poate citi pe fiecare trasatura a fetzelor lor)
In sfarsit, Marie se avanseaza:
- Adica, daca ar fi dupa tine, in loc sa omori 2 iepuri, mai bine ai omori-o pe bunica mea?!
- Marie, problema mea este ca nu sunt convinsa ca viata bunicii tale are un pret mai mare decat viata unuia sau doi iepuri (care, fie vorba intre noi, sunt mult mai numerosi). Si apoi, cine este cel care ar "pune" pretul asta? Cred ca iepurasii aceia - odata ce au venit pe lume - au si ei dreptul sa traiasca in aceeasi masura in care are dreptul sa traiasca bunica ta. A, daca bunica ta ar fi amenintata de prezenta acelor iepurasi, mi se pare OK sa incerce sa se apere, chiar si omorandu-i. Dar altfel nu mi se pare OK. Adica nu mi se pare moral.
Aici a intervneit Christophe:
- A, stai linistita ca iepurasii astia sunt creati special pt experiente de laborator...
- Groaznic! mi se pare cel putin la fel de imoral! Stimulezi reproducerea si creezi conditii de dezvoltare unor animale care nu cunosc niciodata libertatea, care nu cunosc niciodata natura si pe care te simti liber, ca om, ca fiinta 'superioara' sa le supui unor tratamente care le pot induce suferinta si chiar moarte..., in numele a ce? In numele... naiba stie a ce! Nici macar nu poti spune ca e in numele omenirii: cea mai mare parte a omenirii nu are absolut nimic de castigat de pe urma utilizarii animalelor de laborator. De fapt, chiar si in chestia asta (a gasi solutii pt bolile oamenilor, repet: pt bolile catorva dintre oameni, raportat la intreaga populatie a globului), nu e vorba decat despre o sursa de castig. Si apoi (as fi vrut sa spun ca, chiar si daca TOTI oamenii ar putea beneficia de pe urma acestor experiente, problema de ordin moral ar ramane nestirbita)...
Marie m-a intrerupt:
- Dar atunci, ce cauti tu intr-o intreprindere farmaceutica? Si de ce nu esti vegetariana?
...blup! chiar asa!
I-am raspuns:
- Ei, prima intrebare ma pune in mai mare dificultate decat a doua. In orice caz, amandoua merita reflectie profunda.
Discutia s-a cam incheiat aici. Si, asa cum am promis, m-am gandit mult la intrebarile Mariei. Chiar daca stiu ca mi le-a pus ca sa-mi inchida gura si ca sa ma 'pedepseasca' pt ca am 'preferat' doi iepurasi bunicii ei... :-)
Continui sa lucrez intr-o societate farmaceutica - pt ca inca nu am gasit o alternativa si nu imi pot permite sa ies la somaj, din pacate. Dar, daca as avea de ales, cel mai mult mi-ar place sa lucrez (fara nici o ordine de preferinta) intr-o organizatie umanitara sau intr-una de aparare a drepturilor animale.
Iar la a doua intrebare, iata, am gasit un raspuns: vegetariana 100%. Si ma intreb, uimita: cum de nu m-am gandit mai devreme la asta?!
Fiind preocupata de problema asta, zilele trecute am aflat ca e o gogoritza ideea ca hrana animala este indispensabila omului. Ce bine! Deci, pot sa ma retrag, pot sa ma sustrag macar, pot sa dispun sa nu mai fiu partasa la conditiile de trai si moarte impuse animalelor din care se hranesc oamenii. Ce bine! Si, tot citind pe net despre treaba asta, am aflat ca zootehnia este chiar daunatoare in termeni ecologici. Pt ca emanatiile si dejectiile atator animale precum si transformarea tuturor elementelor provocate de industrializarea si comertul lor (uciderea si incinerarea animalelor indezirabile - cum ar fi de exemplu puii de gaina de sex masculin sau animalele atinse de boli transmisibile, sau ratele si gastele dupa ce li s-a scos ficatul gras, foie fras - ambalaj, transport, frigorifiere etc.) care nu ar exista in natura daca nu ar fi colo'sa omul, au
un mare aport in emisia de gaze cu efect de sera! Plus ca, animalele, pt a produce un gram de proteina animala trebuie sa ingurgiteze 7-10 grame de proteina vegetala, care, altfel, ar putea fi consumate ca atare de atatia si atatia muritori de foame in lumea asta! De necrezut ce se poate afla despre numai efectele pozitive ale hranei vegetale, odata ce iti devine interesant subiectul! Ca sa nu mai vorbesc (dar de ce nu?) despre efectele net benefice asupra sanatatii omului ce o practica! Uimitor! Ei, gata, ma bucur foarte tare ca mi-a trecut prin cap sa fac asta - multumita Mariei! - dar n-o sa ma apuc acuma sa fac prozelitism!
Ieri am avut musafiri, niste oameni cu care ne-a imprietenit putin (poate cu timpul ne vom imprieteni si mai bine), pe cand am fost in Normandia. Ii cheama Caroline, Cristi si fetita Ioana si sunt romani) I-am invitat la un 'clatite-party'. M-am descurcat foarte bine, ca si data
trecuta, cand cu spaghetele (am povestit despre asta?). De data asta, am facut pentru ei clatite normale, iar pt mine am compilat mai multe retete gasite pe net, astfel incat sa nu am in compozitie nici lapte de vaca (inlocuit cu succes de laptele de soia), nici oua (inlocuite cu succes uimitor de bicarbonat de sodiu si de piure de mere). Ei bine, am obtinut niste clatite extraordinar de gustoase!
Am amestecat asa:
- 250 g faina
- 1/2 lingura bicarbonat de sodiu
- 3 linguri de mere coapte pasate
- sare
- lapte de soia, cat sa se faca asa, ca o smantana - stii, consistenta normala de aluat de clatite.
Apoi, in tigaie, am avut surpriza sa mearga perfect, nici una ratata! Iar gustul este extra! Atat de bun a fost gustul, incat Caroline le-a preferat pe ale mele, zise "anormale".)
Fetita Ioana are sindrom Down, din... era sa spun "din nefericire". Dar ce stiu eu? Fetita este vioaie, vesela, jucausa, face giumbuslucuri, la cei 4 anisori ai ei, este tandra si blanda, este prietenoasa. Este o frumusete de copil! Nu stie sa vorbeasca, nu stie inca. Merge la o scoala de copii handicapati, din lipsa de o scoala pt copii cu sindrom Down, asa cum exista prin alte parti. Din ce am citit eu, oamenii acestia raman cu o inteligenta asemanatoare cu cea a unui copil de 8 ani, toata viata lor. Dar stii la ce ma gandesc? Daca este adevarat dictonul "cata luciditate, atata drama", al lui Camil Petrescu, si cred foarte tare ca este adevarat, atunci poate ca, daca ai parinti iubitori - si ea are - si daca ai norocul sa fii inconjurat de oameni buni, nu e o asa de mare nefericire sa ramai toata viata un copil. Nu-i asa?
vegetariana 100% :-)
Bucuria imi vine de la gandul ca, in sfarsit mi-a trecut prin cap ca, de fapt, si modul acesta de
alimentatie animala face parte din conditionarea la care suntem supusi din prima zi de viata si chiar si de mai inainte, de pe vremea cand eram in burta mamei. Si ma sustrag cu bucurie de fiecare data cand detectez "mirosul" de conditionare. Ceea ce ma mira este faptul ca nu mi-a trecut niciodata prin cap asta, inainte! Acum, mi se pare atat de evident! De ce nu si inainte?
Mister...! Stii de la ce mi s-a tras? Nu mai stiu daca am povestit asta. Acum vreo luna, am avut o discutie cu Marie (colega mea nesuferita) si Christophe (colegul care seamana cu Tin Tin), eu de o parte, iar ei de cealalta partea argumentarii. Eu am provocat discutia, spunand ca eu nu ma simt deloc bine la gandul ca se fac teste pe animale, pt medicamentele umane.
- Pai cum?! Ce, vrei sa omori oamenii cu medicamente netestate?!!! se indigneaza Marie.
(oricum, ea, in general, e indignata, in discutiile cu mine, cel putin in cele trei discutii pe care le-am avut pana acum, din ianuarie incoace... :-/)
Zic:
- Bine, aici se deschid doua directii foarte mari de discutie: (1) ce anume, daca nu forta, ne da dreptul sa dispunem de viata unor animale si chiar de moartea lor? si (2) este oare bine, intr-o viziune planetara, sa cautam cu orice pret sa ne vindecam si deci sa ne prelungim durata de viata - mai ales la varste inaintate?
(stiu ca cea de-a doua directie de discutie este foarte dura, dar eu pun problema asta in mod stiintific, rece, fara sa ma gandesc nici la mine nici la cei apropiati mie, altfel nu se poate discuta pe tema asta - dar continui sa cred ca problema asta este o problema reala.)
(in partea cealalta, consternarea se poate citi pe fiecare trasatura a fetzelor lor)
In sfarsit, Marie se avanseaza:
- Adica, daca ar fi dupa tine, in loc sa omori 2 iepuri, mai bine ai omori-o pe bunica mea?!
- Marie, problema mea este ca nu sunt convinsa ca viata bunicii tale are un pret mai mare decat viata unuia sau doi iepuri (care, fie vorba intre noi, sunt mult mai numerosi). Si apoi, cine este cel care ar "pune" pretul asta? Cred ca iepurasii aceia - odata ce au venit pe lume - au si ei dreptul sa traiasca in aceeasi masura in care are dreptul sa traiasca bunica ta. A, daca bunica ta ar fi amenintata de prezenta acelor iepurasi, mi se pare OK sa incerce sa se apere, chiar si omorandu-i. Dar altfel nu mi se pare OK. Adica nu mi se pare moral.
Aici a intervneit Christophe:
- A, stai linistita ca iepurasii astia sunt creati special pt experiente de laborator...
- Groaznic! mi se pare cel putin la fel de imoral! Stimulezi reproducerea si creezi conditii de dezvoltare unor animale care nu cunosc niciodata libertatea, care nu cunosc niciodata natura si pe care te simti liber, ca om, ca fiinta 'superioara' sa le supui unor tratamente care le pot induce suferinta si chiar moarte..., in numele a ce? In numele... naiba stie a ce! Nici macar nu poti spune ca e in numele omenirii: cea mai mare parte a omenirii nu are absolut nimic de castigat de pe urma utilizarii animalelor de laborator. De fapt, chiar si in chestia asta (a gasi solutii pt bolile oamenilor, repet: pt bolile catorva dintre oameni, raportat la intreaga populatie a globului), nu e vorba decat despre o sursa de castig. Si apoi (as fi vrut sa spun ca, chiar si daca TOTI oamenii ar putea beneficia de pe urma acestor experiente, problema de ordin moral ar ramane nestirbita)...
Marie m-a intrerupt:
- Dar atunci, ce cauti tu intr-o intreprindere farmaceutica? Si de ce nu esti vegetariana?
...blup! chiar asa!
I-am raspuns:
- Ei, prima intrebare ma pune in mai mare dificultate decat a doua. In orice caz, amandoua merita reflectie profunda.
Discutia s-a cam incheiat aici. Si, asa cum am promis, m-am gandit mult la intrebarile Mariei. Chiar daca stiu ca mi le-a pus ca sa-mi inchida gura si ca sa ma 'pedepseasca' pt ca am 'preferat' doi iepurasi bunicii ei... :-)
Continui sa lucrez intr-o societate farmaceutica - pt ca inca nu am gasit o alternativa si nu imi pot permite sa ies la somaj, din pacate. Dar, daca as avea de ales, cel mai mult mi-ar place sa lucrez (fara nici o ordine de preferinta) intr-o organizatie umanitara sau intr-una de aparare a drepturilor animale.
Iar la a doua intrebare, iata, am gasit un raspuns: vegetariana 100%. Si ma intreb, uimita: cum de nu m-am gandit mai devreme la asta?!
Fiind preocupata de problema asta, zilele trecute am aflat ca e o gogoritza ideea ca hrana animala este indispensabila omului. Ce bine! Deci, pot sa ma retrag, pot sa ma sustrag macar, pot sa dispun sa nu mai fiu partasa la conditiile de trai si moarte impuse animalelor din care se hranesc oamenii. Ce bine! Si, tot citind pe net despre treaba asta, am aflat ca zootehnia este chiar daunatoare in termeni ecologici. Pt ca emanatiile si dejectiile atator animale precum si transformarea tuturor elementelor provocate de industrializarea si comertul lor (uciderea si incinerarea animalelor indezirabile - cum ar fi de exemplu puii de gaina de sex masculin sau animalele atinse de boli transmisibile, sau ratele si gastele dupa ce li s-a scos ficatul gras, foie fras - ambalaj, transport, frigorifiere etc.) care nu ar exista in natura daca nu ar fi colo'sa omul, au
un mare aport in emisia de gaze cu efect de sera! Plus ca, animalele, pt a produce un gram de proteina animala trebuie sa ingurgiteze 7-10 grame de proteina vegetala, care, altfel, ar putea fi consumate ca atare de atatia si atatia muritori de foame in lumea asta! De necrezut ce se poate afla despre numai efectele pozitive ale hranei vegetale, odata ce iti devine interesant subiectul! Ca sa nu mai vorbesc (dar de ce nu?) despre efectele net benefice asupra sanatatii omului ce o practica! Uimitor! Ei, gata, ma bucur foarte tare ca mi-a trecut prin cap sa fac asta - multumita Mariei! - dar n-o sa ma apuc acuma sa fac prozelitism!
Ieri am avut musafiri, niste oameni cu care ne-a imprietenit putin (poate cu timpul ne vom imprieteni si mai bine), pe cand am fost in Normandia. Ii cheama Caroline, Cristi si fetita Ioana si sunt romani) I-am invitat la un 'clatite-party'. M-am descurcat foarte bine, ca si data
trecuta, cand cu spaghetele (am povestit despre asta?). De data asta, am facut pentru ei clatite normale, iar pt mine am compilat mai multe retete gasite pe net, astfel incat sa nu am in compozitie nici lapte de vaca (inlocuit cu succes de laptele de soia), nici oua (inlocuite cu succes uimitor de bicarbonat de sodiu si de piure de mere). Ei bine, am obtinut niste clatite extraordinar de gustoase!
Am amestecat asa:
- 250 g faina
- 1/2 lingura bicarbonat de sodiu
- 3 linguri de mere coapte pasate
- sare
- lapte de soia, cat sa se faca asa, ca o smantana - stii, consistenta normala de aluat de clatite.
Apoi, in tigaie, am avut surpriza sa mearga perfect, nici una ratata! Iar gustul este extra! Atat de bun a fost gustul, incat Caroline le-a preferat pe ale mele, zise "anormale".)
Fetita Ioana are sindrom Down, din... era sa spun "din nefericire". Dar ce stiu eu? Fetita este vioaie, vesela, jucausa, face giumbuslucuri, la cei 4 anisori ai ei, este tandra si blanda, este prietenoasa. Este o frumusete de copil! Nu stie sa vorbeasca, nu stie inca. Merge la o scoala de copii handicapati, din lipsa de o scoala pt copii cu sindrom Down, asa cum exista prin alte parti. Din ce am citit eu, oamenii acestia raman cu o inteligenta asemanatoare cu cea a unui copil de 8 ani, toata viata lor. Dar stii la ce ma gandesc? Daca este adevarat dictonul "cata luciditate, atata drama", al lui Camil Petrescu, si cred foarte tare ca este adevarat, atunci poate ca, daca ai parinti iubitori - si ea are - si daca ai norocul sa fii inconjurat de oameni buni, nu e o asa de mare nefericire sa ramai toata viata un copil. Nu-i asa?
vendredi 1 juin 2007
Vegetarianism: mi s-a pus pata
--- Cristina a écrit :
Subject:
Watch "Virgiliu Stroescu 009 NationalTv 23 Mai 2007
Hrana proasta imbolnaveste grav"
on Google Video
1 hr 31 min 3 sec - May 24, 2007
http://video.google.com/videoplay?docid=-6525897758139710223&pr=goog-sl
----Vio a écrit :
Draga Cristina,
Foarte interesant si... reconfortant!
...pt ca, un pic de la voi, un pic din alte surse de pe net si din carti, sau
de la alti prieteni, un pic din gustul meu natural si - decisiv! - din
constientizarea faptului ca ne permitem fata de animale un comportament lipsit
de morala si sensibilitate, ei bine, iata ca am facut si eu, intr-un tarziu
pasul acesta, declarat: nu mai vreau sa mananc hrana animala. De o saptamana
m-am gandit eu asa si ma gandeam sa n-o tai brusc si cu ouale si lactatele, dar
m-am gandit prost, pt ca odata ce mi-a dat in sfarsit prin minte ca e ffff urat
si rau ce le facem noi oamenii animalelor, acuma nu mai merge cu jumatati de
masura. Cel putin in ceea ce ma priveste. Uite, nu mai departe de azi
dimineata, am mancat 2 oua. Nu mi-au priit deloc, desi sunt cumparate de la
raionul "bio", adica in principiu provin de la gaini crescute normal, in aer
liber si hranite cu grauntze..., dar stiu eu? Daca as avea eu gainile mele...
Iar cu laptele "bio" e aceeasi poveste. In plus, nici nu-l diger bine, daca are
lactoza in el, cum de altfel e si firesc! Asa ca, gata, uite acum si aici, cu
tine si cu amintirea filmului unchiului tau proaspata in memorie, iau hotararea
sa nu mai mananc decat vegetale. Am zis!
:-)
Altfel, suntem cu totii bine sanatosi, ceea ce va dorim si voua!
Te pup si te las, nerabdatoare sa-ti dau vestea cea buna si sa vad ce altceva
mi-ai mai scris.
Va pup pe toti 3, cu drag,
vio
Subject:
Watch "Virgiliu Stroescu 009 NationalTv 23 Mai 2007
Hrana proasta imbolnaveste grav"
on Google Video
1 hr 31 min 3 sec - May 24, 2007
http://video.google.com
Draga Cristina,
Foarte interesant si... reconfortant!
...pt ca, un pic de la voi, un pic din alte surse de pe net si din carti, sau
de la alti prieteni, un pic din gustul meu natural si - decisiv! - din
constientizarea faptului ca ne permitem fata de animale un comportament lipsit
de morala si sensibilitate, ei bine, iata ca am facut si eu, intr-un tarziu
pasul acesta, declarat: nu mai vreau sa mananc hrana animala. De o saptamana
m-am gandit eu asa si ma gandeam sa n-o tai brusc si cu ouale si lactatele, dar
m-am gandit prost, pt ca odata ce mi-a dat in sfarsit prin minte ca e ffff urat
si rau ce le facem noi oamenii animalelor, acuma nu mai merge cu jumatati de
masura. Cel putin in ceea ce ma priveste. Uite, nu mai departe de azi
dimineata, am mancat 2 oua. Nu mi-au priit deloc, desi sunt cumparate de la
raionul "bio", adica in principiu provin de la gaini crescute normal, in aer
liber si hranite cu grauntze..., dar stiu eu? Daca as avea eu gainile mele...
Iar cu laptele "bio" e aceeasi poveste. In plus, nici nu-l diger bine, daca are
lactoza in el, cum de altfel e si firesc! Asa ca, gata, uite acum si aici, cu
tine si cu amintirea filmului unchiului tau proaspata in memorie, iau hotararea
sa nu mai mananc decat vegetale. Am zis!
:-)
Altfel, suntem cu totii bine sanatosi, ceea ce va dorim si voua!
Te pup si te las, nerabdatoare sa-ti dau vestea cea buna si sa vad ce altceva
mi-ai mai scris.
Va pup pe toti 3, cu drag,
vio
vendredi 16 mars 2007
Ganduri de ale lui Paulo Coelhio
From: Micha
Sent: vendredi 16 mars 2007 12:19
To: vio
Subject: Ganduri de ale lui Paulo Coelhio
Întotdeauna este bine de ştiut când anume se termină o etapă din viaţă. Dacă insişti a te menţine în ea dincolo de timpul rezonabil, îţi vei pierde bucuria şi simţul a ceea ce se află în afara ei. Închide cicluri, sau uşi, sau capitole. Important este să le poţi închide şi să laşi în urmă momente ale vieţii, momentele care se încheie.
Ţi-ai terminat munca? Ţi s-a încheiat o relaţie? Nu mai locuieşti în acea casă? Trebuie să pleci într-o călătorie?... Poţi petrece mult timp din prezentul tău, scufundîndu-te în “de ce”-uri, în a revedea caseta şi a încerca să înţelegi cum şi pentru ce motiv se întîmplară cutare şi cutare lucruri. Dar te vei consuma degeaba şi la nesfîrşit, căci în viaţă, tu, eu, prietenii, fiii, fraţii tăi, noi toţi, ne îndreptăm inevitabil către a închide capitole, către a da pagina, a termina etape sau momente din viaţă, şi de a merge înainte.
Nu ne putem afla în prezent, ducînd dorul trecutului. Nici măcar întrebîndu-ne “de ce”. Ceea ce s-a întîmplat, s-a întîmplat, şi trebuie să te eliberezi, să te desprinzi de trecut. Nu putem fi copii eterni, nici adolescenţi întîrziaţi, nici angajaţi ai unor firme care nu mai există, nici a păstra legături cu cei care nu vor să aibă legături cu noi.
Faptele trec, şi trebuie lăsate să treacă!
De aceea, cîteodată, este aşa de important să distrugi amintiri, să faci un cadou, să-ţi schimbi casa, să rupi hîrtiile, să arunci documente vechi, şi să vinzi sau să faci cadou o carte
Schimbările externe pot simboliza procese interioare de evoluţie. A uita, a se desprinde, a se avînta. În viaţă, nimeni nu joacă cu cărţile însemnate, aşa că ai de învăţat cum să pierzi şi cum să cîştigi. Trebuie să ne eliberăm, să dăm pagina şi să trăim numai cu ceea ce ne oferă prezentul.
Trecutul a trecut. Nu aştepta să ţi-l dea nimeni înapoi, nu te aştepta să te recunoască nimeni, nu aştepta ca, vreodată, cineva să-şi dea seama cine ai fost. Lasă deoparte resentimentul. Repetarea cu încăpăţînare a “filmului tău personal” îţi va face rău sufletului şi minţii, şi te va învenina şi amărî.
Viaţa nu se află decît înainte, niciodată înapoi. Dacă treci prin viaţă lăsînd “uşi deschise” pentru orice eventualitate, niciodată nu te vei putea desprinde de trecut, nici nu vei trăi ziua de astăzi cu mulţumire. Iubiri sau prietenii pe care nu ţi le scoţi din suflet? Posibilităţi de a te întoarce? La ce? Nevoie de explicaţii? Cuvinte nerostite? Tăceri care au invadat cuvintele?
Dacă le poţi înfrunta chiar acum, fă-o. Dacă nu, lasă-le să se ducă, închide capitolele! Spune-ţi ţie însuţi că nu le mai vrei înapoi. Dar nu din mândrie sau orgoliu, ci pentru că TU nu mai faci parte din acel loc, din acea inimă, din acea încăpere, din acea casă, din acel birou, din acea meserie.
Tu însuţi nu mai eşti cel de acum două zile, sau trei luni, sau un an. Prin urmare, nu există nimic către care să te întorci. Închide uşa, dă pagina, închide ciclul. Nici tu nu vei fi acelaşi, nici mediul la care te întorci nu va fi acelaşi, căci nimic nu rămîne imobil sau static în viaţă. Pentru sănătatea ta mintală şi sufletească, desprinde-te de ceea ce nu se mai regăseşte în viaţa ta.
Adu-ţi aminte că nimeni şi nimic nu este indispensabil. Nic io persoană, nici un loc, nicio muncă. Nimic nu este vital pentru a trăi, pentru că atunci cînd ai venit pe lume, ai venit singur.
Este, aşadar, obişnuit să trăieşti cu tine însuţi, şi este o îndatorire personală să înveţi să trăieşti singur, fără acea apropiere umană sau fizică, de care îţi vine atît de greu să te desparţi astăzi.
A se desprinde este un proces de învăţare care, din punct de vedere uman, se poate realiza. Adu-ţi aminte, nimic şi nimeni nu sunt indispensabili. Este numai obicei, rutină, nevoie. Deci, închide, încheie, curăţă, aruncă, oxigenează, desprinde-te, scutură-te, eliberează-te.
Sunt multe cuvinte care înseamnă sănătate mintală, şi oricare vei alege, te va ajuta să mergi înainte în linişte.
----------------------------------------
Uau, Micha, ce misto!
Am citit tot, dintr-o rasuflare, ceea ce de obicei nu fac aici la munca, pt ca nu am timp.
Gasesc ca e foarte bine spus.
Te pup mult si-ti multumesc: oricand imi poate fi util un astfel de indemn, pt ca am tendinta sa pastrez si legatura cu trecutul si usi deschise ca nu se stie... Si uite asa, ti se umple casa de lucruri inutile, cu incarcatura sentimentala inutila - iar sufletul imi ajunge greu de atatea amintiri si devin neatenta la ceea ce ar putea constitui senzatii placute in prezent, daca as avea disponibilitatea necesara...
Da, suntem sanatosi si voinici, multumim, ceea ce iti dorim si tie.
Doru are un pic de colesterol si, cum parintii lui au murit din cauza de accidente cardiovasculare, a hotarat sa schimbe radical regimul de hrana - iar eu sunt foarte multumita de schimbarea asta, pt ca imi plac enorm legumele si prea putin produsele animale...
Altfel, suntem bine cu totii.
La tine, ce se aude cu calatoria in Portugalia?
Te pup mult si cu drag,
vio
Sent: vendredi 16 mars 2007 12:19
To: vio
Subject: Ganduri de ale lui Paulo Coelhio
Întotdeauna este bine de ştiut când anume se termină o etapă din viaţă. Dacă insişti a te menţine în ea dincolo de timpul rezonabil, îţi vei pierde bucuria şi simţul a ceea ce se află în afara ei. Închide cicluri, sau uşi, sau capitole. Important este să le poţi închide şi să laşi în urmă momente ale vieţii, momentele care se încheie.
Ţi-ai terminat munca? Ţi s-a încheiat o relaţie? Nu mai locuieşti în acea casă? Trebuie să pleci într-o călătorie?... Poţi petrece mult timp din prezentul tău, scufundîndu-te în “de ce”-uri, în a revedea caseta şi a încerca să înţelegi cum şi pentru ce motiv se întîmplară cutare şi cutare lucruri. Dar te vei consuma degeaba şi la nesfîrşit, căci în viaţă, tu, eu, prietenii, fiii, fraţii tăi, noi toţi, ne îndreptăm inevitabil către a închide capitole, către a da pagina, a termina etape sau momente din viaţă, şi de a merge înainte.
Nu ne putem afla în prezent, ducînd dorul trecutului. Nici măcar întrebîndu-ne “de ce”. Ceea ce s-a întîmplat, s-a întîmplat, şi trebuie să te eliberezi, să te desprinzi de trecut. Nu putem fi copii eterni, nici adolescenţi întîrziaţi, nici angajaţi ai unor firme care nu mai există, nici a păstra legături cu cei care nu vor să aibă legături cu noi.
Faptele trec, şi trebuie lăsate să treacă!
De aceea, cîteodată, este aşa de important să distrugi amintiri, să faci un cadou, să-ţi schimbi casa, să rupi hîrtiile, să arunci documente vechi, şi să vinzi sau să faci cadou o carte
Schimbările externe pot simboliza procese interioare de evoluţie. A uita, a se desprinde, a se avînta. În viaţă, nimeni nu joacă cu cărţile însemnate, aşa că ai de învăţat cum să pierzi şi cum să cîştigi. Trebuie să ne eliberăm, să dăm pagina şi să trăim numai cu ceea ce ne oferă prezentul.
Trecutul a trecut. Nu aştepta să ţi-l dea nimeni înapoi, nu te aştepta să te recunoască nimeni, nu aştepta ca, vreodată, cineva să-şi dea seama cine ai fost. Lasă deoparte resentimentul. Repetarea cu încăpăţînare a “filmului tău personal” îţi va face rău sufletului şi minţii, şi te va învenina şi amărî.
Viaţa nu se află decît înainte, niciodată înapoi. Dacă treci prin viaţă lăsînd “uşi deschise” pentru orice eventualitate, niciodată nu te vei putea desprinde de trecut, nici nu vei trăi ziua de astăzi cu mulţumire. Iubiri sau prietenii pe care nu ţi le scoţi din suflet? Posibilităţi de a te întoarce? La ce? Nevoie de explicaţii? Cuvinte nerostite? Tăceri care au invadat cuvintele?
Dacă le poţi înfrunta chiar acum, fă-o. Dacă nu, lasă-le să se ducă, închide capitolele! Spune-ţi ţie însuţi că nu le mai vrei înapoi. Dar nu din mândrie sau orgoliu, ci pentru că TU nu mai faci parte din acel loc, din acea inimă, din acea încăpere, din acea casă, din acel birou, din acea meserie.
Tu însuţi nu mai eşti cel de acum două zile, sau trei luni, sau un an. Prin urmare, nu există nimic către care să te întorci. Închide uşa, dă pagina, închide ciclul. Nici tu nu vei fi acelaşi, nici mediul la care te întorci nu va fi acelaşi, căci nimic nu rămîne imobil sau static în viaţă. Pentru sănătatea ta mintală şi sufletească, desprinde-te de ceea ce nu se mai regăseşte în viaţa ta.
Adu-ţi aminte că nimeni şi nimic nu este indispensabil. Nic io persoană, nici un loc, nicio muncă. Nimic nu este vital pentru a trăi, pentru că atunci cînd ai venit pe lume, ai venit singur.
Este, aşadar, obişnuit să trăieşti cu tine însuţi, şi este o îndatorire personală să înveţi să trăieşti singur, fără acea apropiere umană sau fizică, de care îţi vine atît de greu să te desparţi astăzi.
A se desprinde este un proces de învăţare care, din punct de vedere uman, se poate realiza. Adu-ţi aminte, nimic şi nimeni nu sunt indispensabili. Este numai obicei, rutină, nevoie. Deci, închide, încheie, curăţă, aruncă, oxigenează, desprinde-te, scutură-te, eliberează-te.
Sunt multe cuvinte care înseamnă sănătate mintală, şi oricare vei alege, te va ajuta să mergi înainte în linişte.
----------------------------------------
Uau, Micha, ce misto!
Am citit tot, dintr-o rasuflare, ceea ce de obicei nu fac aici la munca, pt ca nu am timp.
Gasesc ca e foarte bine spus.
Te pup mult si-ti multumesc: oricand imi poate fi util un astfel de indemn, pt ca am tendinta sa pastrez si legatura cu trecutul si usi deschise ca nu se stie... Si uite asa, ti se umple casa de lucruri inutile, cu incarcatura sentimentala inutila - iar sufletul imi ajunge greu de atatea amintiri si devin neatenta la ceea ce ar putea constitui senzatii placute in prezent, daca as avea disponibilitatea necesara...
Da, suntem sanatosi si voinici, multumim, ceea ce iti dorim si tie.
Doru are un pic de colesterol si, cum parintii lui au murit din cauza de accidente cardiovasculare, a hotarat sa schimbe radical regimul de hrana - iar eu sunt foarte multumita de schimbarea asta, pt ca imi plac enorm legumele si prea putin produsele animale...
Altfel, suntem bine cu totii.
La tine, ce se aude cu calatoria in Portugalia?
Te pup mult si cu drag,
vio
lundi 19 février 2007
mercredi 31 janvier 2007
http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=148&cmd=articol&id=4399
http://www.humanism.ro/articles.php?page=62&article=183
(sau Dilema Veche nr. 155 (26 ianuarie - 1 februarie) la pagina 2)
Bài tatà...!
ASTA mi-a iesit din gura, si balabaneam din cap a paguba, de una singura in fata ecranului, dupa ce, in sfarsit! imi acordasem placerea - asa credeam eu, ca va fi o placere! - de a citi schimbul de mesaje dintre Plesu si Remus. Asta era fara sa imi inchipui clocoteala pe care am resimtit-o citindu-l pe primul si fara sa pun la socoteala frustrarea pe care am resimtit-o citindu-l pe al doilea dar nu pe cel din urma. Pt ca trebuie sa spun ca, frustrare sau nu, màtur pe podea cu o palarie mare, imaginara, in fata lui Remus: mamà, ce tare e!
Nu mai departe de ieri am avut o discutie cu colega mea cea noua, spaniola, pe tema "cred sau nu cred", sau mai degraba "eu nu cred, ba eu cred, treaba ta!". Marta avea aceeasi pozitie ca si Plesu! Azi, citind articolul lui Plesu nu-mi venea sa cred ca Plesu poate sa se intalneasca atat de tare cu Marta! Si unde crezi ca se intalneau? Acolo unde Marta argumenta ca "nu poti spune ca nu crezi in Dumnezeu, nu te poti declara atee fara sa fii studiat indelung pt asta". Dar de unde le vine ideea asta?! Eu incep sa cred ca nu le vine spontan ideea asta. Faptul ca am intalnit-o, nealterata, la doua persoane atat de indepartate (prin origine, instructie, experienta etc.), ma face sa cred ca e mai degraba o strategie. Chestia cu "nu poti sa fii atee fara sa cunosti - nu stiu bine ce, nu stiu care ar fi pragul de cunoastere cu incepere de la care s-ar simti satisfacuti -", pt mine e o gogoritza. Marta mergea - si ASTA m-a enervat de fapt - pana la a spune ca "nu ai dreptul". Asta-i buna! Dar cine distribuie dreptul asta? I-am spus ca eu ma simt foarte bine luandu-mi singura dreptul asta. Si ca de fapt nici nu am luptat ca sa-l dobandesc, ba din contra, mi s-a impus singur. M-as simti mult mai bine pe lumea asta daca as putea sa cred ca totul face parte dintr-un plan divin, ca nimic nu e fara rost, nici chiar uciderea pruncilor, ah! ah! si cate si mai cate altele!
Eu m-am enervat cu Marta 'a mea'. Motiv in plus sa-l admir pe Remus! Ma enerveaza prostia mandra, in egala masura in care ma enerveaza reaua-vointa. Si imi pierd rabdarea. Chapeau bas in fata celor ce si-o pastreaza! Si, prin aceasta, reusesc sa paseze integral mesajul: "Bài bàieti, fiecare trebuie sa poata sa creada ce vrea el. Terminati cu prostiile! Ce vreti mai curat decat asta?" Marta 'a mea' intra probabil in prima categorie, cea de prostie mandra. Ori, daca nu ea, atunci eu! Plesu - nu, el nu intra in prima categorie... Si, ah! ce dezgustatoare mi se par ne-bunele lui intentii! Felul in care, cu multa stiinta intr-ale condeiului, il ironizeaza pe Remus! Tare imi este urata atitudinea asta: sa nu fi de acord cu cineva, sa te simti sprijinit de un auditoriu important pentru tine si pentru sistemul tau de repere si, in conditiile astea, sa-ti permiti sa-ti bati joc de cel ce crede altfel decat tine. Chiar daca ai avea toata dreptatea de pe lume! Nu se face chestia asta! Sau, daca o faci, te mai respect doar pentru ca ma respect pe mine.
Ce ziar tinea Romania Mare prin '90? Nu mai stiu cum ii zicea. Poate ca tine si acum acelasi ziar. Mi se parea scarbos, dincolo de orice convingeri politice si nationale, scarbos pt ca facea chestia asta de mai sus, sistematic. Plesu este mai civilizat si de departe mai inteligent decat cei de la ziarul acela, dar face si el acelasi lucru. Ce nasol! Iar dau din cap a baguba...
Ah, si mai e o chestie care ma scoate din sarite: de aceeasi natura ca si cea cu care i se da peste nas lui... Brigitte Bardot! Si anume: "ce-are, draga, asta? ce-i tot trage cu animalele? sunt atatia copii nenorociti pe lume si ea ii trage cu animalele!" La fel si Plesu: cu spitalele. Pe lumea asta se intampla fel de fel de lucruri grave, considerate mai mult sau mai putin grave in functie de privitor, de epoca... Dar daca fiecare ar aprinde cate o lumanare, dupa indemnul lui Lao Tze, fiecare cum poate el, dupa ce-i tine mai tare la suflet, s-ar putea ca intunericul sa se destrame. Asa de bine a spus omul asta! Abia cand am citit niste vorbe de-ale lui Blaga, nu demult, am inteles mai bine ce voia sa spuna Lao Tze. Povestea Blaga cum era el intr-o noapte pe un drum, si abia daca vedea in departare, dar vedea un pic; si a aprins o lumanare si n-a mai vazut nimic in departare... Vezi? nu e suficienta o lumanare. Trebuiesc aprinse cat mai multe. Toate. Si fiecare sa aprinda DUPA CUM POATE. Dar atentie la pericolul de incendiu! Ei fi-r-ar sa fie!
http://www.humanism.ro/articles.php?page=62&article=183
(sau Dilema Veche nr. 155 (26 ianuarie - 1 februarie) la pagina 2)
Bài tatà...!
ASTA mi-a iesit din gura, si balabaneam din cap a paguba, de una singura in fata ecranului, dupa ce, in sfarsit! imi acordasem placerea - asa credeam eu, ca va fi o placere! - de a citi schimbul de mesaje dintre Plesu si Remus. Asta era fara sa imi inchipui clocoteala pe care am resimtit-o citindu-l pe primul si fara sa pun la socoteala frustrarea pe care am resimtit-o citindu-l pe al doilea dar nu pe cel din urma. Pt ca trebuie sa spun ca, frustrare sau nu, màtur pe podea cu o palarie mare, imaginara, in fata lui Remus: mamà, ce tare e!
Nu mai departe de ieri am avut o discutie cu colega mea cea noua, spaniola, pe tema "cred sau nu cred", sau mai degraba "eu nu cred, ba eu cred, treaba ta!". Marta avea aceeasi pozitie ca si Plesu! Azi, citind articolul lui Plesu nu-mi venea sa cred ca Plesu poate sa se intalneasca atat de tare cu Marta! Si unde crezi ca se intalneau? Acolo unde Marta argumenta ca "nu poti spune ca nu crezi in Dumnezeu, nu te poti declara atee fara sa fii studiat indelung pt asta". Dar de unde le vine ideea asta?! Eu incep sa cred ca nu le vine spontan ideea asta. Faptul ca am intalnit-o, nealterata, la doua persoane atat de indepartate (prin origine, instructie, experienta etc.), ma face sa cred ca e mai degraba o strategie. Chestia cu "nu poti sa fii atee fara sa cunosti - nu stiu bine ce, nu stiu care ar fi pragul de cunoastere cu incepere de la care s-ar simti satisfacuti -", pt mine e o gogoritza. Marta mergea - si ASTA m-a enervat de fapt - pana la a spune ca "nu ai dreptul". Asta-i buna! Dar cine distribuie dreptul asta? I-am spus ca eu ma simt foarte bine luandu-mi singura dreptul asta. Si ca de fapt nici nu am luptat ca sa-l dobandesc, ba din contra, mi s-a impus singur. M-as simti mult mai bine pe lumea asta daca as putea sa cred ca totul face parte dintr-un plan divin, ca nimic nu e fara rost, nici chiar uciderea pruncilor, ah! ah! si cate si mai cate altele!
Eu m-am enervat cu Marta 'a mea'. Motiv in plus sa-l admir pe Remus! Ma enerveaza prostia mandra, in egala masura in care ma enerveaza reaua-vointa. Si imi pierd rabdarea. Chapeau bas in fata celor ce si-o pastreaza! Si, prin aceasta, reusesc sa paseze integral mesajul: "Bài bàieti, fiecare trebuie sa poata sa creada ce vrea el. Terminati cu prostiile! Ce vreti mai curat decat asta?" Marta 'a mea' intra probabil in prima categorie, cea de prostie mandra. Ori, daca nu ea, atunci eu! Plesu - nu, el nu intra in prima categorie... Si, ah! ce dezgustatoare mi se par ne-bunele lui intentii! Felul in care, cu multa stiinta intr-ale condeiului, il ironizeaza pe Remus! Tare imi este urata atitudinea asta: sa nu fi de acord cu cineva, sa te simti sprijinit de un auditoriu important pentru tine si pentru sistemul tau de repere si, in conditiile astea, sa-ti permiti sa-ti bati joc de cel ce crede altfel decat tine. Chiar daca ai avea toata dreptatea de pe lume! Nu se face chestia asta! Sau, daca o faci, te mai respect doar pentru ca ma respect pe mine.
Ce ziar tinea Romania Mare prin '90? Nu mai stiu cum ii zicea. Poate ca tine si acum acelasi ziar. Mi se parea scarbos, dincolo de orice convingeri politice si nationale, scarbos pt ca facea chestia asta de mai sus, sistematic. Plesu este mai civilizat si de departe mai inteligent decat cei de la ziarul acela, dar face si el acelasi lucru. Ce nasol! Iar dau din cap a baguba...
Ah, si mai e o chestie care ma scoate din sarite: de aceeasi natura ca si cea cu care i se da peste nas lui... Brigitte Bardot! Si anume: "ce-are, draga, asta? ce-i tot trage cu animalele? sunt atatia copii nenorociti pe lume si ea ii trage cu animalele!" La fel si Plesu: cu spitalele. Pe lumea asta se intampla fel de fel de lucruri grave, considerate mai mult sau mai putin grave in functie de privitor, de epoca... Dar daca fiecare ar aprinde cate o lumanare, dupa indemnul lui Lao Tze, fiecare cum poate el, dupa ce-i tine mai tare la suflet, s-ar putea ca intunericul sa se destrame. Asa de bine a spus omul asta! Abia cand am citit niste vorbe de-ale lui Blaga, nu demult, am inteles mai bine ce voia sa spuna Lao Tze. Povestea Blaga cum era el intr-o noapte pe un drum, si abia daca vedea in departare, dar vedea un pic; si a aprins o lumanare si n-a mai vazut nimic in departare... Vezi? nu e suficienta o lumanare. Trebuiesc aprinse cat mai multe. Toate. Si fiecare sa aprinda DUPA CUM POATE. Dar atentie la pericolul de incendiu! Ei fi-r-ar sa fie!
lundi 18 décembre 2006
Caci in fiecare an ma miram
Gata, stiu!
(bine, bine, acum si mie mi se pare o prostie, dar...)
...in fiecare an ma miram ca nu e - nici pe departe! - mai multa lumina in oras, odata cu aprinderea decoratiilor de Sarbatori de iarna... Ca sunt obisnuita ca lumina sa lumineze, sa ma ajute sa vad mai bine in jurul ei. Ca atunci cand indrepti o lanterna, noaptea, inspre niste rafturi cu carti, sau inspre niste tablouri, hot fiind... Afli imediat despre ce carti e vorba sau pe care dintre tablouri il vei fura, caci este vorba despre un furt. :-) Nu, nu despre asta e vorba. Glumesc. Dar spuneam ca gata, acum stiu de ce nu mi se pare ca vad mai bine atunci cand se aprind toate ghirlandele si toate vitrinele si toti pomii de iarna, in oras: pentru ca atat de multa lumina ma impiedica sa vad mai bine cerul. Tocmai, asta e! Cand se aprind toate luminile astea, am impresia ca cerul e si mai intunecat, si mai greu ( ba chiar deloc!) de deslusit. De fapt, oricata lumina ar fi pe Pamant (oricata lumina ar fi pe care s-o pot vedea si eu), n-as putea vedea cerul mai bine cu ajutorul ei. Ba din contra, ar face o bariera... de lumina! Pe intuneric, vad mai bine stelele - e lucru bine cunoscut! Cum de nu mi-a picat fisa pana acum? Caci in fiecare an ma miram ca, desi e mai multa lumina in oras, am impresia ca nu se vede mai bine, ba din contra!
Et voilà!
(bine, bine, acum si mie mi se pare o prostie, dar...)
...in fiecare an ma miram ca nu e - nici pe departe! - mai multa lumina in oras, odata cu aprinderea decoratiilor de Sarbatori de iarna... Ca sunt obisnuita ca lumina sa lumineze, sa ma ajute sa vad mai bine in jurul ei. Ca atunci cand indrepti o lanterna, noaptea, inspre niste rafturi cu carti, sau inspre niste tablouri, hot fiind... Afli imediat despre ce carti e vorba sau pe care dintre tablouri il vei fura, caci este vorba despre un furt. :-) Nu, nu despre asta e vorba. Glumesc. Dar spuneam ca gata, acum stiu de ce nu mi se pare ca vad mai bine atunci cand se aprind toate ghirlandele si toate vitrinele si toti pomii de iarna, in oras: pentru ca atat de multa lumina ma impiedica sa vad mai bine cerul. Tocmai, asta e! Cand se aprind toate luminile astea, am impresia ca cerul e si mai intunecat, si mai greu ( ba chiar deloc!) de deslusit. De fapt, oricata lumina ar fi pe Pamant (oricata lumina ar fi pe care s-o pot vedea si eu), n-as putea vedea cerul mai bine cu ajutorul ei. Ba din contra, ar face o bariera... de lumina! Pe intuneric, vad mai bine stelele - e lucru bine cunoscut! Cum de nu mi-a picat fisa pana acum? Caci in fiecare an ma miram ca, desi e mai multa lumina in oras, am impresia ca nu se vede mai bine, ba din contra!
Et voilà!
Inscription à :
Articles (Atom)