Am primit de la unchiul meu din Romania un articol despre care nu stiu cine l-a scris (unii spun ca e Plesu, altii ca e Cristian Teodorescu;
cred ca cei din urma au dreptate), dar gasesc ca e foarte bine scris. Pentru mine, ca cititor, ASTA conteaza cel mai mult. Cica (intre semnele << si >>):
<<
Mentenanţa limbii române – trecerea de la să-ţi fac şi să-ţi dreg la implementare
Imi plac cuvintele străine naturalizate. Mai dezmorţesc limba. În timp, unele rezistă, altele dispar. A ieşit din uz cea mai mare parte a turcismelor şi grecismelor aclimatizate de sus în jos în Ţările Române. Franţuzismele din limbajul administrativ al secolul 19 au rezistat fiindcă era nevoie de ele, ca şi cuvintele nemţeşti din limbajul tehnic. Rusismele din anii 50 ai veacului trecut au avut viaţă scurtă. Nici nu se potriveau cu româna şi aveau şi conotaţii nasoale.
După 1989, cine voia să pară pro-occidental începuse să anvizajeze şi să achieseze. Îl mai ţineţi minte pe Adrian Severin? Au apărut apoi multinaţionalele, ai căror manageri nu ştiau româneşte, românul întors de la burse, care voia să-şi marcheze lingvistic întoarcerea din străinătate – şi reclamele în engleză.
Adjuncţii autohtoni ai şefilor de multinaţionale au început să vorbească o română pigmentată cu feed-back-uri şi locaţii. Secretarele nu-şi mai spuneau decît manager assistant. Mă aşteptam să fie vorba de crize de aclimatizare şi de micile noastre snobisme de cetăţeni ai unei ţări mici dar vioaie. Nici gînd. S-a ajuns la un nou limbaj de lemn, neologistic, întrebuinţat pe la posturi de radio şi de televiziune, cum cuvinte româneşti cît se poate de utile sînt înlocuite prosteşte de persoane care stau prost şi cu vocabularul limbii române şi cu gramatica ei. Tot soiul de absolvenţi şi absolvente de Spiru Haret, cărora li se adaugă politicieni inepţi şi comentatori care par să-şi fi luat doctoratul înainte de a lua notă de trecere la română în liceu se dau în bărcile neologismelor, cu dezinvoltura prostului. Potrivit lor nu mai avem prilejuri, avem doar oportunităţi. Nu mai sîntem hotărîţi să facem ceva, ci sîntem determinaţi. Nu mai realizăm, ci implementăm. Nu ne ducem într-un loc, ci într-o locaţie. Nu mai luăm în considerare, fiindcă anvizajăm. Nu mai consimţim, ci achiesăm. Serviciul de întreţinere a devenit mentenanţă. Ceva care ţi se pare obligatoriu e un must! Nu mai avem speranţe, deoarece am trecut la expectaţiuni. Nu ne mai concentrăm, pentru că ne focusăm. Şi nu mai aşteptăm un răspuns, ci un feed back.
Cu alte cuvinte, deţinem o oportunitate pe care sîntem determinaţi să o implementăm într-o locaţie pe care am anvizajat-o, achiesînd la o mentenanţă care e un must şi asupra căreia ne focusăm cu expectaţiunea unui feed-back pozitiv. Altfel, cînd ies din rol, îi auzi cu cîte un neaoş şi superior „Să-mi bag …” sau cu concluzia absolută: „Un căcat!”
>>
Ab-so-lut splendid! Multumesc!
Cand vorbesc pe romaneste, am mare grija sa n-o dau pe neologisme - care, in prezenta cuvantului adecvat romanesc preexistent, sunt, de fapt,
barbarisme. Sunt situatii in care, dupa mai bine de 20 de ani traiti intr-un mediu francofon, imi vine mai la indemana sa spun cuvantul cutare sau cutare in franceza. Sau expresii: uneori imi vine sa spun: "trebuie sa fac atentie", in loc sa spun "trebuie sa fiu atenta". DAR, dar! Nu, nene, mai bine mai adaug un "àà-àà", sau un "mmm", pauza, imi adun gandurile si spun curat, pe romaneste ce am de spus.
Ce mult m-as bucura ca articolul asta sa aiba ecou!
La noi acasa, nu prindem posturi de TV romanesti - dar nici nu vrem sa prindem. Altfel, am putea si noi, ca multi romani de pe aici, sa ne punem antena din aia mare, rotunda si sa-i prindem si pe romani. Dar, prin vizitele noastre pe la prietenii care-i prind pe romani la TV, de cate ori ni s-a intamplat sa-i auzim pe prezentatorii romani (ceva mai putin la telejurnale, dar si acolo), ni s-a facut parul maciuca de cat de urat ni se pare ca vorbesc: au un accent ciudat fata de ce stiam noi - parca e mai, cum sa spun? mai golanesc, mai mistocar - poate vrea sa exprime degajarea, mai stii? Vorbesc la singular cu mai toti interlocutorii, de parca s-ar trage de sireturi cu toti si-si impaneaza vorba cu tot felul de neo... pardon!
barbarisme. O vreme, impreuna cu alti romani de pe aici, dezamagiti din aceleasi pricini, ne gandeam ca asta vine in mod firesc, din trecerea timpului peste o limba ce traieste. Ca NOI suntem cei care am ramas in urma cu limba si cu accentul. Dar, nu! Ne-am dat seama ca rudele noastre ramase acasa si prietenii din tara nu vorbesc ca cei de la TV! Uf, ce bine!
