M-am hotarat sa ma trezesc (mult) mai devereme dimineata, ca sa ajung la gara inainte de rush, ca sa nu mai respir atata si atata gaz de esapament!!!
Mi-e greu sa n-o lãlãi dimineata si sa plec cu adevarat mai devreme, dar trrrrrrrrrrrebuie!
Si, de trei zile, reusesc.
Am avut parte de 3 zile senine, astfel incat, in loc sa dorm in tren, am admirat rasaritul soarelui. Am niste peisaje splendide, in drum spre Bxl. Pacat ca e lumina in compartiment, lumina care se reflecta in geamuri, astfel incat mi-e imposibil sa fac poze. Altfel...
Ei bine, tot de 3 zile, patzesc o chestie care tare nu-mi place - mi-e un pic rusine s-o spun, dar o spun, ca sa râd de ea mai tarziu - in statia de tramvai, la Bxl.
Ma asez pe o banca, in asteptarea tramvaiului. De fiecare data, a venit din stanga. Nu tramvaiul. Adica, da, si tramavaiul tot din stanga vine, dar nu despre el voiam sa vorbesc. Ci despre un cersetor. Nu stiu ce mi-a venit sa fiu asa de marinimoasa prima data: i-am dat 5 euro. Sigur, 5 euro e o chestie! Dar asa mi-a venit. Si atunci, el s-a inclinat in fata mea, cu un zambet imens si mi-a intins mana. Pe care eu am luat-o, magulita ca acest cersetor se bucura de ceea ce-i dadusem. De obicei, cersetorii imi raspund cu un fel de multumesc mecanic. Si atunci eu imi spun, cu atat mai bine! insemna ca sunt obisnuiti, ca multa lume le da de pomana. In sfarsit, sa revin la cersetorul "meu". A doua zi, in acelasi moment al zilei, a trecut din nou prin fata mea. De data asta, i-am dat "doar" 1 euro. Zic "doar", pt ca in afara de rarele ocazii cand le dau cate un cec-mancare de 6 euro, nu ajung niciodata la 1 euro. Si nici sa nu-ti inchipui ca le dau tot timpul. Cand ma impresioneaza, cand ma fac sa ma gandesc ca, daca au ajuns sa ceara, as fi o scarba sa-i ignor, cand ei au trebuit sa depaseasca un moment atat de dificil, punandu-se pe strada, cu mana intinsa!
...ii dau 1 euro, spuneam. Ce mai zambet luminos! Si iarasi imi intinde mana. Si iarasi ne scuturam mainile cu putere si ne uram reciproc "o zi buna!" El, doar din priviri, ca nu vorbeste. Problema mea e ca am oaresce gãrgãuni in cap si nu-mi prieste daca nu ma pot spala pe maini imediat dupa ce dau mana cu cineva despre a carui curatenie am dubii. Si uite asa, merg cate 25 de minute in fiecare dimineata, cu mana in aer (parca as cere si eu de pomana), evitand s-o duc la fata sau chiar la cealalta mana (ca sa-mi ramana macar una despre care sa pastrez iluzia ca e curata)...
Ieri, a treia zi, il vad din nou ca se apropie si, pur si simplu ma hotarasc sa nu-i mai dau nimic, mintindu-l ca nu am la mine nimic. Dar el, cu acelasi zambet extraordinar, imi face semn ca nu e nimic daca nu am ce sa-i dau... si-mi intinde mana.
:-)
Pana la urma, am sa iau ce-i bun din episoadele astea si poate ma mai si dezvatz, cu ocazia asta, de obisnuinta de a fi neaparat curata pe maini. Pai nu?