Aseara, Sol a plecat la o petrecere.
Cand m-am culcat eu, pe la 12, el nu se intorsese, normal.
Dimineata, m-am saturat de somn pe la 9 fara zece. M-am trezit, am coborat sa mananc, cu Doru, care se trezise deja, dar mi-am amintit ca Sol plecase cu o seara inainte si voiam sa vad daca s-a intors. Am urcat din nou, pana la el. Ca sa vezi ce chestie: cand stiu ca e treaz, bat la usa, nu dau buzna niciodata. Dar cand stiu ca doarme, cu acordul lui, nu bat la usa (dar va trebui sa revizuim conventia). Tot asa si acum. Intru, ma linistesc vazand ca e in pat, dau sa ies, dar imi dau seama ca plapuma lui e de-a latul, de aceea ii ieseau picioarele afara. Si fac un pas spre patul lui si dau sa ii aranjez plapuma, usurel. Si el a bolborosit ceva. Tot ce zic eu aici s-a petrecut in cateva scurte fractiuni de secunda. Noroc ca a mai bolborosit o data - de fapt el nu bolborosea, ci doar eu nu intelegeam, convinsa fiind ca nu am ce intelege, devreme ce - tot eu eram convinsa ca - dormea!!!
-- Mami, NU sunt singur!
Vorbea incet dar raspicat. Mi-a stat inima in loc. Am dat drumul la capatul de plapuma pe care il aveam in maini. Inca nu apucasem sa fac nimic cu el. Sol reusise sa ma opreasca la timp. Uf!
-- Pardon.
In momentul acela, imi dau seama ca intr-adevar, inainte sa inteleg ce vedeam, vazusem un cap de fata langa al lui.
Si am iesit. In franceza, "Pardon", are aceeasi valoare ca si "te rog sa ma scuzi".
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire