Ce mult as fi vrut sa-mi pot permite sa-l filmez pe Sol, atunci cand era mic! Mai intai, au fost mimicile pe care le facea. La inceput, erau la intamplare, mai apoi au inceput sa corespunda unui cod personal. La inceput, se intampla sa zambeasca - si noi picam in extaz! - dar zambetul acela nu avea semnificatie. Insa, in fata extazului nostru, incet-incet zambetul lui a capatat semnificatia adevarata de zambet... Si asa mai departe, cu toate mimicile. Apoi, sunetele pe care le facea si ganguritul iar - mai tarziu - toate piesele de teatru, sub dus, el singur cu jucariile de cauciuc! Asta mi se parea formidabil! Era o placere imensa sa-l ascult: isi schimba vocea pt fiecare personaj si mai facea vâââââââjjj, fiiiiiiuuuu, bum! trosc! pleosc! oh, era ffffff fain! Dar nu aveam cu ce sa-l "captez", ca sa-l mai pot asculta si altadata. Plus ca cred ca ar fi fost amuzant si pt el sa se  asculte acum.
:-)