Sunt in cautare de idei pt cadouri. Apoi voi fi in cautare de cadouri.
In fiecare an, pentru prietenii de departe, ma trezesc prea tarziu. Anul asta, m-am hotarat: incep de pe acum.
Cel mai greu este, asa cum ii spuneam irinucai, sa imi inving propria pofta de cadouri, atunci cand cumpar ceva pt altcineva. Eu le-as cumpara tuturor: carti, ceasuri, albume cu poze splendide, lumanari parfumate, cani de cafea (nu servicii de cafea, ci cani disparate), dictionare, lanterne...
Allez, courage!
dimanche 12 novembre 2006
"L'Exposition coloniale" de Erik Orsenna
Citesc "L'Exposition coloniale" de Erik Orsenna.
Un pasaj:
"Gabriel l'a cherchée partout, la machine à fabriquer nos rêves, et il croit l'avoir trouvée, là, derrière le miroir, derrière les visages, derrière les vrais et les faux visages, les visages que l'on a vraiment, ceux qui vous regardent, les yeaux grands ouverts, un peu apitoyés, eh oui mon vieux tu as cette tête-là, et puis les faux visages, les faux et beaux visages, ceux qui viennent à la place des vrais, dès que l'on ferme les yeux."
Azi am fugit fain, cu Doru, pe un drum excelent, unde nu mi-a fost frica, asa cum imi este pe "turul mare". Am alergat 30 de minute fix. Sunt tare. Adica vreau sa spun ca mi-a placut de mine ca am tinut atata. Pe drumul asta il cheama "le beau vélo de Ravel". Foarte frumos. Pot sa merg pe acolo, cand ma apuca, si sa citesc plimbandu-ma. Parinti si copii, oameni care-si plimba cainii... Azi am vazut o fata care plimba un ponei! De ce nu?
Doru vrea sa se lase de fumat. De 4 zile nu a fumat. Ah, stiu si eu cum este!
Un pasaj:
"Gabriel l'a cherchée partout, la machine à fabriquer nos rêves, et il croit l'avoir trouvée, là, derrière le miroir, derrière les visages, derrière les vrais et les faux visages, les visages que l'on a vraiment, ceux qui vous regardent, les yeaux grands ouverts, un peu apitoyés, eh oui mon vieux tu as cette tête-là, et puis les faux visages, les faux et beaux visages, ceux qui viennent à la place des vrais, dès que l'on ferme les yeux."
Azi am fugit fain, cu Doru, pe un drum excelent, unde nu mi-a fost frica, asa cum imi este pe "turul mare". Am alergat 30 de minute fix. Sunt tare. Adica vreau sa spun ca mi-a placut de mine ca am tinut atata. Pe drumul asta il cheama "le beau vélo de Ravel". Foarte frumos. Pot sa merg pe acolo, cand ma apuca, si sa citesc plimbandu-ma. Parinti si copii, oameni care-si plimba cainii... Azi am vazut o fata care plimba un ponei! De ce nu?
Doru vrea sa se lase de fumat. De 4 zile nu a fumat. Ah, stiu si eu cum este!
dimanche 5 novembre 2006
Draga Sandu,
Draga Sandu,
Eu m-am mutat la alta adresa, cu blogul:
http://notevio.blogspot.com/
"Blogspot" reactioneaza mult mai rapid la toate modificarile mele. Celalalt site avea un timp de reactie mult prea lent.
Am sa raman aici si, asa cum scriam prin nu mai stiu care nota, am de gand sa scriu asa, ca intr-un jurnal sau asa cum vorbesc eu cu voi in gand (cu tine, cu Irinuca, cu ai mei de aici, cu prieteni din Romania sau din alta parte).
Ma doare drept in cot daca oameni pe care nu-i cunosc vin si citesc notele mele sau chiar lasa si mesaje. Pur si simplu nu ma intereseaza aspectul acesta. Cel putin nu deocamdata. Iar cand vom avea sa ne comunicam ceva confidential, ne vom scrie prin e-mail. Ca si pana acum. Stii, tu ai situl tau - eu scriu in el dar ma supara tare faptul ca nu pot accede schimburile noastre de mesaje. Asa ca, am optat pentru a scrie intr-un blog, unde pot sa pun si poze, pe ici pe colo, pot sa fac giumbuslucuri cu tagguri si altele.
Ma intrebai de tata Nicu. Da, mai, a murit cu totul pe neasteptate, fara sa aiba vreo boala din care se moare. Asta daca nu punem la socoteala viata insasi! A murit seara, la televizor, pe cand se pregatea sa-si maseze salele cu o crema, pentru ca il cam dureau. Si gata! Doctorul le-a spus lui Gabi si lui Costelus ca foarte probabil ca a fost vreun cheag de sange care a provocat un accident cerebral - dar nu stiu sigur, pt ca nu au vrut sa-i faca autopsie. Cred ca medicii raspund intotdeauna "NU" la intrebarea: "Doctore, oare si-a dat seama ce i se intampla? Oare a suferit?" si atunci toata lumea e linistita si nu mai simte nevoia sa faca cercetari.
Tata Nicu avea 75 de ani. Era inca puternic si avea viata sportiva. Vrand nevrand facea sport in fiecare zi: cobora si urca cele 4 etaje cel putin o data, altfel nu se putea ingriji de gainile pe care le avea, in apropiere de bloc, pe un deal - urcat si coborat si el, voiniceste. Iar daca avea ceva de cumparat din oras, avea o gramada de trepte de urcat si coborat, caci blocul lui era cocotzat pe un deal fata de nivelul orasului Busteni.
Isi pregatise din timp, alaturi de mama Filica, un loc de veci. L-au ingropat acolo. Mai demult, imi spunea ca e cam nemultumit, ca intra noaptea ursul in cimitir, la mama Filica. Asa era, intra. Din fericire, era doar un loc de pasaj pt Mos Martin. N-a facut niciodata nici o nefacuta, acolo.
Toate bune,
vio
Eu m-am mutat la alta adresa, cu blogul:
http://notevio.blogspot.com/
"Blogspot" reactioneaza mult mai rapid la toate modificarile mele. Celalalt site avea un timp de reactie mult prea lent.
Am sa raman aici si, asa cum scriam prin nu mai stiu care nota, am de gand sa scriu asa, ca intr-un jurnal sau asa cum vorbesc eu cu voi in gand (cu tine, cu Irinuca, cu ai mei de aici, cu prieteni din Romania sau din alta parte).
Ma doare drept in cot daca oameni pe care nu-i cunosc vin si citesc notele mele sau chiar lasa si mesaje. Pur si simplu nu ma intereseaza aspectul acesta. Cel putin nu deocamdata. Iar cand vom avea sa ne comunicam ceva confidential, ne vom scrie prin e-mail. Ca si pana acum. Stii, tu ai situl tau - eu scriu in el dar ma supara tare faptul ca nu pot accede schimburile noastre de mesaje. Asa ca, am optat pentru a scrie intr-un blog, unde pot sa pun si poze, pe ici pe colo, pot sa fac giumbuslucuri cu tagguri si altele.
Ma intrebai de tata Nicu. Da, mai, a murit cu totul pe neasteptate, fara sa aiba vreo boala din care se moare. Asta daca nu punem la socoteala viata insasi! A murit seara, la televizor, pe cand se pregatea sa-si maseze salele cu o crema, pentru ca il cam dureau. Si gata! Doctorul le-a spus lui Gabi si lui Costelus ca foarte probabil ca a fost vreun cheag de sange care a provocat un accident cerebral - dar nu stiu sigur, pt ca nu au vrut sa-i faca autopsie. Cred ca medicii raspund intotdeauna "NU" la intrebarea: "Doctore, oare si-a dat seama ce i se intampla? Oare a suferit?" si atunci toata lumea e linistita si nu mai simte nevoia sa faca cercetari.
Tata Nicu avea 75 de ani. Era inca puternic si avea viata sportiva. Vrand nevrand facea sport in fiecare zi: cobora si urca cele 4 etaje cel putin o data, altfel nu se putea ingriji de gainile pe care le avea, in apropiere de bloc, pe un deal - urcat si coborat si el, voiniceste. Iar daca avea ceva de cumparat din oras, avea o gramada de trepte de urcat si coborat, caci blocul lui era cocotzat pe un deal fata de nivelul orasului Busteni.
Isi pregatise din timp, alaturi de mama Filica, un loc de veci. L-au ingropat acolo. Mai demult, imi spunea ca e cam nemultumit, ca intra noaptea ursul in cimitir, la mama Filica. Asa era, intra. Din fericire, era doar un loc de pasaj pt Mos Martin. N-a facut niciodata nici o nefacuta, acolo.
Toate bune,
vio
Ieri si azi, Sol a fost pe la noi
A fost foarte bine sa ne regasim in trei.
Cel mai mult si mai mult mi-a placut pe cand eu imi vopseam parul, la baie, si-i auzeam pe ei, Doru si Sol, discutand chestii serioase: despre moarte, despre dupa aceea... Apoi pe cand ii auzeam razand, la ordinator, la niste gaguri filmate si redate pe nus' ce site. Sau cand Sol statea tolanit pe canapea, citind, iar noi, prin casa, la una alta.
Acum inchei, provizoriu, ca mancam cu pofta niste spaghetti bologneze. Mmmmmm...!!!
OK, excelent, am revenit:
Sol ar vrea sa se desprinda din situatia actuala: munca platita asa si asa (mai mult asa) dar plictisitoare; sedere in colocatie la prieteni care chiar daca raman prieteni nu mai au entuziasmul de la inceput; frig in casa; diferente enervante de educatie (unul e obisnuit cu ordinea si curatenia, altul doar cu ordinea, altul nici cu curatenia...); plictiseala de jocul in linie, pe ordinator (ah, slava Domnului!). In plus, spune ca acum intelege altfel ce-i tot spuneam noi, spune ca acum intelege pur si simplu. Ca indepartarea asta geografica de noi l-a facut sa ne vada altfel, mai bine... Ca, ah! ce tare i-au lipsit discutiile interesante, asa cum poate discuta cu noi! Sigur ca mi se cam umfla inima de multumire, dar i-am explicat ca absenta confera calitati celui absent, sau accentueaza calitatile reale. El, insa, e bucuros ca ne vede asa bine cum ne vede acum si nu vrea sa isi tempereze bucuria. Oricum, nu asta e foarte important, ci dorinta lui de a relua scoala. ASTA e ceva foarte important! Primul pas: maine merge la o chestie care se numeste SIEP si vrea sa zica Service d'Information sur les Etudes et les Professions, o chestie oficiala, care stie tot despre reteaua de invatamant din Belgia si despre meseriile existente aici si despre toate formatiunile, ca sa afle unde si cum poate studia mai bine.
In plus, va reveni, in curand acasa. Ei, sigur ca or sa mai fie, pe ici pe colo, mici certuri. Dar la noi certurile trec repede.
Cel mai mult si mai mult mi-a placut pe cand eu imi vopseam parul, la baie, si-i auzeam pe ei, Doru si Sol, discutand chestii serioase: despre moarte, despre dupa aceea... Apoi pe cand ii auzeam razand, la ordinator, la niste gaguri filmate si redate pe nus' ce site. Sau cand Sol statea tolanit pe canapea, citind, iar noi, prin casa, la una alta.
Acum inchei, provizoriu, ca mancam cu pofta niste spaghetti bologneze. Mmmmmm...!!!
OK, excelent, am revenit:
Sol ar vrea sa se desprinda din situatia actuala: munca platita asa si asa (mai mult asa) dar plictisitoare; sedere in colocatie la prieteni care chiar daca raman prieteni nu mai au entuziasmul de la inceput; frig in casa; diferente enervante de educatie (unul e obisnuit cu ordinea si curatenia, altul doar cu ordinea, altul nici cu curatenia...); plictiseala de jocul in linie, pe ordinator (ah, slava Domnului!). In plus, spune ca acum intelege altfel ce-i tot spuneam noi, spune ca acum intelege pur si simplu. Ca indepartarea asta geografica de noi l-a facut sa ne vada altfel, mai bine... Ca, ah! ce tare i-au lipsit discutiile interesante, asa cum poate discuta cu noi! Sigur ca mi se cam umfla inima de multumire, dar i-am explicat ca absenta confera calitati celui absent, sau accentueaza calitatile reale. El, insa, e bucuros ca ne vede asa bine cum ne vede acum si nu vrea sa isi tempereze bucuria. Oricum, nu asta e foarte important, ci dorinta lui de a relua scoala. ASTA e ceva foarte important! Primul pas: maine merge la o chestie care se numeste SIEP si vrea sa zica Service d'Information sur les Etudes et les Professions, o chestie oficiala, care stie tot despre reteaua de invatamant din Belgia si despre meseriile existente aici si despre toate formatiunile, ca sa afle unde si cum poate studia mai bine.
In plus, va reveni, in curand acasa. Ei, sigur ca or sa mai fie, pe ici pe colo, mici certuri. Dar la noi certurile trec repede.
samedi 4 novembre 2006
asa...
Dar pe mine nici nu ma intereseaza daca vine careva sa citeasca ce am scris eu aici!
Ba din contra: poate ca as avea, din cand in cand, de scris chestii pe care - tocmai! - as vrea in mod special sa nu le poata citi nimeni altcineva decat eu!
Am ramas de-a dreptul masca citind un articol despre cum sa faci sa maresti afluenta inspre blogul tau... hm, blog-barlog... Pt mine, treaba asta e ca si jurnalul intim pe care l-am tinut ceva ani, pe la sfarsitul liceului si pana sa intru la facultate (unde nu am intrat nici din prima nici din a doua, ci din a 3-a).
Ba din contra: poate ca as avea, din cand in cand, de scris chestii pe care - tocmai! - as vrea in mod special sa nu le poata citi nimeni altcineva decat eu!
Am ramas de-a dreptul masca citind un articol despre cum sa faci sa maresti afluenta inspre blogul tau... hm, blog-barlog... Pt mine, treaba asta e ca si jurnalul intim pe care l-am tinut ceva ani, pe la sfarsitul liceului si pana sa intru la facultate (unde nu am intrat nici din prima nici din a doua, ci din a 3-a).
mercredi 1 novembre 2006
Tata Nicu
01/11/2006 13:19
Dragii mei, imi pare foarte rau ca a murit tatal vostru! Ca si pentru mama voastra, am avut privilegiul sa-l cunosc in ceea ce avea el cel mai bun (fara sa-i fi cunoscut toate laturile pozitive, stiu): bucatar extra, povestitor talentat si pasionat(*), sensibilitate rara, mare calator - chiar daca a calatorit cu muuuult mai putin decat ar fi vrut sufletul lui... si, si ma simteam iubita si de el. Ah, ce placere mare nu voi mai avea sa-i aud glasul bucuros, la telefon! Ce placere mare nu voi mai avea sa ne pupam cu drag, cand ma intorceam de la servici - ceea ce cu Doru nu facea, ca de! asa e intre barbati!
Cea mai recenta scrisoare de la el... Stiti, eu ma feresc sa spun, cand vorbesc despre elementele unei corespondente, "ultima scrisoare" pt ca NU vreau sa fie ultima. Si atunci, intotdeauna folosesc expresia "cea mai recenta scrisoare". Ei bine, asta e: cea mai recenta scrisoare de la el e si ultima, gata.
...si toate astea, fara sa spun nimic despre toate bucuriile si necazurile invinse pe care credeam cu tarie ca le avea pt multa vreme in fata! Imi pare foarte rau pt el, pt ceea ce nu mai are el, pt ceea ce nu mai este el.
------------------------------
(*) oh, da! cu o dictie imposibila...! Imposibila - la inceput, cand il cunosti, vreau sa spun "cand il cunosteai"; dar care se ameliora ca prin farmec, cand te lua cu el pe o aripa, sa-ti povesteasca ce le facea lor cand erau la armata, sau cum mergeau ei, cand erau mici, la scoala - asa de saraci, incat un frate mergea dimineata, iar altul dupa-amiaza, amandoi incaltati cu aceiasi pantofi! E-hei! si cate si mai cate...!
Commentaires
Stii ce regret? Regret ca m-am crezut atat de tanar convins fiind ca am tot timpul si sansa sa ma mai vad cu el. Sint un mizerabil...
Ecrit par : Sandu | 02.11.2006
Noi suntem asa si asa
01.11.2006
10:00
Noi suntem asa si asa:
Asa - pt ca in Creta a fost deosebit de frumos (da, am poze multe, le organizez si le pun pe situl meu cu poze de la http://www.fotothing.com/vioricoo/).
Asa - pt ca a murit tata lui Doru. A murit in timp ce noi eram in Creta. Doru nu s-a dus la inmormantare. A plecat acum, pt 3 zile, in Romania. Chiar adineauri m-am intors de la aeroport, unde l-am condus.
Sunt singurica acasa. Acasa, pt ca azi e... Ziua Mortilor! 1 noiembrie. Liber de la munca. Eu nu ma ocup de morti. Am sa ma ocup de poze, de carnetul meu cu insemnari personale, de o lista exhaustiva de articole de cumparaturi curente, ca sa nu-mi mai bat capul cand am de mers la cumparaturi, am sa fug, am sa citesc, poate mai fac niste poze... Apropo de poze, du-te la situl meu caci vei avea niste surprize ffff placute, cu poze din copilaria noastra, cu poze cu mama si tata, cu mamamare si tatamare, cu Irinuca, fugi si vezi!
Ma uit cu mare placere la pozele altora, pt ca in fiecare poza e un mesaj, dincolo de imaginea vizibila si gasesc ca asta e foarte interesant, chiar daca eu nu descifrez intotdeauna mesajul, nici macar nu-l descifrez deseori, sau poate ca sunt pe langa, dar totusi activitatea asta mi se pare fff interesanta.
Mi-am facut un blog, unde intentionez sa scriu tot felul de chestii. Nu pt placerea de moment, care nu e foarte mare, ci pt placerea de a reciti, peste vreme, chestii intamplate/gandite/dorite/exprimate mai demult.
Adresa este:
http://notevio.blogspot.com/
10:00
Noi suntem asa si asa:
Asa - pt ca in Creta a fost deosebit de frumos (da, am poze multe, le organizez si le pun pe situl meu cu poze de la http://www.fotothing.com/vioricoo/).
Asa - pt ca a murit tata lui Doru. A murit in timp ce noi eram in Creta. Doru nu s-a dus la inmormantare. A plecat acum, pt 3 zile, in Romania. Chiar adineauri m-am intors de la aeroport, unde l-am condus.
Sunt singurica acasa. Acasa, pt ca azi e... Ziua Mortilor! 1 noiembrie. Liber de la munca. Eu nu ma ocup de morti. Am sa ma ocup de poze, de carnetul meu cu insemnari personale, de o lista exhaustiva de articole de cumparaturi curente, ca sa nu-mi mai bat capul cand am de mers la cumparaturi, am sa fug, am sa citesc, poate mai fac niste poze... Apropo de poze, du-te la situl meu caci vei avea niste surprize ffff placute, cu poze din copilaria noastra, cu poze cu mama si tata, cu mamamare si tatamare, cu Irinuca, fugi si vezi!
Ma uit cu mare placere la pozele altora, pt ca in fiecare poza e un mesaj, dincolo de imaginea vizibila si gasesc ca asta e foarte interesant, chiar daca eu nu descifrez intotdeauna mesajul, nici macar nu-l descifrez deseori, sau poate ca sunt pe langa, dar totusi activitatea asta mi se pare fff interesanta.
Mi-am facut un blog, unde intentionez sa scriu tot felul de chestii. Nu pt placerea de moment, care nu e foarte mare, ci pt placerea de a reciti, peste vreme, chestii intamplate/gandite/dorite/exprimate mai demult.
Adresa este:
http://notevio.blogspot.com/
dimanche 29 octobre 2006
2006/10: Creta, jurnal, paginile 6 si 7
(pagini manuscrise, din carnetul meu de note de calatorie si de orice altceva)
2006/10: Creta, jurnal, pagina 1
29.10.2006 21:00
(pagini manuscrise, din carnetul meu de note de calatorie)
Hotel Andromeda
74056 Agia Galini
Tel.: (0832) 91264
Fax : (0832) 91439
Marius (Mario)
vendredi 20 octobre 2006
2006/10: Creta
Ar mai fi de adaugat 2 observatii:
1) - Felul generos in care cretanii folosesc soselele rapide: cum nu au cate doua benzi pentru dus si doua pentru intors, dar cum au - in schimb - o banda pentru opriri de urgenta, atunci cand dai semne ca ai vrea sa depasesti pe careva, acest "careva" se duce singurel sa ruleze pe banda de urgenta, pentru ca tu sa-l poti depasi! Intre cele doua sensuri este o linie (deseori dubla) continua, dar necesitatile de deplasare fac ca nu se prea tine cont de ea. Ba mai mult! Daca tu ai de depasit un camion si calci zdravan pe banda neintrerupta dintre cele doua sensuri si iti vine din fata un al treilea personaj, acesta se va pune si el, macar pe jumatate, pe banda lui de urgenta!!! Totul petrecandu-se intr-o disciplina n e s c r i s a dar perfect respectata de toata lumea! Chapeau bas! Très bas!
2) - Numerele de la masini: incep cu 3 litere, continua cu 4 cifre. TOATE literele sunt perfect inteligibile de catre toti ceilalti utilizatori ai altor alfabete decat cel grecesc. Nu gasesti un "pi", nu gasesti un "sigma", nu gasesti un "omega"... Bine, au trebuit sa se plieze regulilor de armonizare europeene; dar imi place sa cred ca au facut-o cu gratie.
In afara de toate acestea, as vrea sa adaug poza pe care am facut-o in cinstea si in amintirea lui tata Nicu (eu ii spuneam "tata" si el intelegea despre ce era vorba, chiar daca uneori chiar vorbeam despre tatal meu, pe care el il cunoscuse; stiam noi cum devine treaba; alelei! ce rau imi pare ca a murit si el!)
Je? Je...
Aujourd'hui, j'ai eu congé.
Demain, je pars en vacances, avec mon grand petit ami, en Grèce, Crète.
Les jours passés, il y a eu une grande tempête, là-bas.
J'ai pris grand plaisir, aujourd'hui, à faire des courses, à vélo, calmement.
Je bois un jus de pommes excellent!
Je, je, je...
Je m'en vais préparer mes bagages: la croix et la bannière. Chaque fois je les prépare plusieurs fois: trop lourd, trop plein. Et puis, en vacances, je n'ai jamais les vêtements qu'il fallait... Conclusion, je fais mal mes bagages.
Toujours je...
Demain, je pars en vacances, avec mon grand petit ami, en Grèce, Crète.
Les jours passés, il y a eu une grande tempête, là-bas.
J'ai pris grand plaisir, aujourd'hui, à faire des courses, à vélo, calmement.
Je bois un jus de pommes excellent!
Je, je, je...
Je m'en vais préparer mes bagages: la croix et la bannière. Chaque fois je les prépare plusieurs fois: trop lourd, trop plein. Et puis, en vacances, je n'ai jamais les vêtements qu'il fallait... Conclusion, je fais mal mes bagages.
Toujours je...
samedi 14 octobre 2006
Ce Monde
On écrit énormément ! On publie énormément ! Blog, photoblog…
On s’exprime. Mais à quoi cela sert de s’exprimer ? C’est comme pour se regarder dans un miroir. On se regarde dans le miroir et l’on se sent content. On le serait moins si le miroir été cassé ou si, à la place du miroir il y avait un verre ordinaire ou carrément un trou…
Cela semble évident, et pourtant, souvent ce qu’on croit être un miroir n’est qu’un trou. De l’autre côté ce n’est pas mon image, mais quelqu’un d’autre qui me prenait pour… un miroir, lui aussi…
Et voilà pour quoi, si vous écoutiez attentivement un « dialogue » dans un lieu publique, vous constaterez que dans la plupart des cas, chaque « réplique » commence par « je ». On s’en fout de ce que l’autre dit. On attend (im)patiemment que son tour soit (re)venu pour placer encore et encore quelque chose lié à sa propre personne, sa propre famille, son propre jardin, son propre…
On s’exprime. Mais à quoi cela sert de s’exprimer ? C’est comme pour se regarder dans un miroir. On se regarde dans le miroir et l’on se sent content. On le serait moins si le miroir été cassé ou si, à la place du miroir il y avait un verre ordinaire ou carrément un trou…
Cela semble évident, et pourtant, souvent ce qu’on croit être un miroir n’est qu’un trou. De l’autre côté ce n’est pas mon image, mais quelqu’un d’autre qui me prenait pour… un miroir, lui aussi…
Et voilà pour quoi, si vous écoutiez attentivement un « dialogue » dans un lieu publique, vous constaterez que dans la plupart des cas, chaque « réplique » commence par « je ». On s’en fout de ce que l’autre dit. On attend (im)patiemment que son tour soit (re)venu pour placer encore et encore quelque chose lié à sa propre personne, sa propre famille, son propre jardin, son propre…
samedi 7 octobre 2006
"Les sirènes de Bagdad", de Yasmina Khadra
Je lis le livre "Les sirènes de Bagdad", de Yasmina Khadra.
Si vous ne connaissez pas cet auteur, détrompez-vous: il s'agit d'un homme. Très bon conteur. Sans fioritures.
Pour moi, c'est le premier livre de cet auteur.
Bouleversant.
L'idée la plus prégnante: les envahisseurs modernes peuvent toujours réver d'une permission, d'une pause, d'une récréation - de temps en temps. Ils peuvent aller, une fois tous les "n" mois à la maison. Et même s'ils ne peuvent pas y aller aussi souvent qu'ils le voudraient, ils reçoivent - en temps réel - des nouvelles de chez eux. Et ils en peuvent aussi donner de leurs nouvelles. Ils ont très clairement la perception des mondes parallèles dans lesquels ils vivent presque simultanément: un monde - chez eux à la maison; l'autre monde - chez les autres, dans leurs maisons à eux...
...tandis que les envahis modernes sont pareils à ceux d'il y a 100 ans, 1000 ans et depuis toujours: quand ils restent en vie, ils sont mutilés de tous les côtés, s a n s la moindre possibilité de s'échapper.
C'est ça: dans la guerre, et les envahisseurs et les envahis souffrent des mutilations (dans le corps et/ou dans l'âme), mais les envahisseurs modernes peuvent partir de temps en temps. Pour eux ce n'est "que" un cauchemar. Dont ils se réveillent, parfois.
Pour les envahis ce n'est pas un horrible rêve: c'est leur vie qui leur arrive. Et ils n'en ont aucun refuge. Même pas dans les rêves, puisque les rêves aussi tournent au cauchemar.
dimanche 13 août 2006
La intrebarea lui Sandu daca suntem la curent cu nenorocirile din Liban
A fost ffff misto la mare! Saptamana trecuta, am fost cu Doru si Nineta. Ieri am fost cu Doru. Am o gramada de poze.
La intrebarea lui Sandu daca suntem la curent cu nenorocirile din Liban:
Ne intereseaza, sigur, nenorocirile din Liban, ca si cele din Palestina, ca si cele din Cecenia, ca si cele... Dar toate "interesele" de genul asta sunt impregante cu o senzatie de neputinta ingrozitor de tenace. Din care cauza, eu mai mult, Doru mai putin, cautam sa nu ne mai lasam ambalati afectiv intr-o istorie - fie ea si a lumii intregi - in care sa nu avem nici un cuvant de spus. Plus ca a devenit acuta constiinta faptului ca oricum nu avem acces la totalitatea informatiilor. Mie mi s-a pus pata rau de tot, si vad ca mi-a ramas, de cand cu invazia Irakului, in 2003. De fapt, aceeasi pata mi s-a pus in Romania, in vara lui '90, cu ocazia minerilor si a urmarilor lor. Apoi, mi s-a mai pus pata in '97-'98, cand cu Dutroux si autoritatile belgiene, apoi, asa cum spuneam, in 2003... Din cand in cand, ma dezgust maxim. Apoi, am nevoie de ceva ani ca sa ma mai las inflamata de vreo cauza pe care tot n-o pot influenta... Intelegi? Pe de alta parte, ma gandesc ca viata noastra e asa de scurta si ea se tot scurteaza, si cred ca meritam sa dam mai multa atentie propriei noastre povesti: o plimbare la mare, vazut, mirosit, mancat clatite la marginea marii, sau branza si rosii, in masina, "ai grija sa nu patezi scaunul", o plimbare cu bicicletele, pe marginea canalului Bruxelles...
La intrebarea lui Sandu daca suntem la curent cu nenorocirile din Liban:
Ne intereseaza, sigur, nenorocirile din Liban, ca si cele din Palestina, ca si cele din Cecenia, ca si cele... Dar toate "interesele" de genul asta sunt impregante cu o senzatie de neputinta ingrozitor de tenace. Din care cauza, eu mai mult, Doru mai putin, cautam sa nu ne mai lasam ambalati afectiv intr-o istorie - fie ea si a lumii intregi - in care sa nu avem nici un cuvant de spus. Plus ca a devenit acuta constiinta faptului ca oricum nu avem acces la totalitatea informatiilor. Mie mi s-a pus pata rau de tot, si vad ca mi-a ramas, de cand cu invazia Irakului, in 2003. De fapt, aceeasi pata mi s-a pus in Romania, in vara lui '90, cu ocazia minerilor si a urmarilor lor. Apoi, mi s-a mai pus pata in '97-'98, cand cu Dutroux si autoritatile belgiene, apoi, asa cum spuneam, in 2003... Din cand in cand, ma dezgust maxim. Apoi, am nevoie de ceva ani ca sa ma mai las inflamata de vreo cauza pe care tot n-o pot influenta... Intelegi? Pe de alta parte, ma gandesc ca viata noastra e asa de scurta si ea se tot scurteaza, si cred ca meritam sa dam mai multa atentie propriei noastre povesti: o plimbare la mare, vazut, mirosit, mancat clatite la marginea marii, sau branza si rosii, in masina, "ai grija sa nu patezi scaunul", o plimbare cu bicicletele, pe marginea canalului Bruxelles...
dimanche 25 juin 2006
25 Jun 2006
Sa mai povestesc un pic, despre Sol: aseara, pe la 12 ne-am culcat nitel, cu gandul ca ne trezim la 2 fara un sfert, ca sa avem vreme sa ajungem la Anvers la 3. Initial, Sol era programat de la 3 la 4 dimineata, sa mixeze intr-o discoteca. La 12:15 primesc SMS de la Sol cum ca e o schimbare in program, ca va mixa de la 4:30 la 6.
Bine. Ne trezim noi cu nisipul in ochi, la 3, ne certam putin ca de ce te-ai sculat asa tarziu, ba tu!, ba tu!, nu mai mergem nicaieri!, hai mai! e pacat!, nu mergem dom-ne ca nu inteleg nimic din itinerariul asta (noi n-am fost niciodata acolo; aveam doar adresa, dupa care am scos eu itinerariu, de pe mappy.com), ei, daca chiar nu mai vrei sa mergem... Pana la urma am plecat. Am ajuns acolo pe la 5:15, se crapa de ziua. La intrare, se auzea muzica din asta cum le place lor, "duf-duf-duf". Doi tipi pazeau intrarea. Dam sa intram, nu, stati asa, doamna nu poate sa intre ca sala e inchiriata pt o petrecere de "gay" (stii, sinonimul bland pt homosexuali). Domnul poate sa intre? Sigur, intrarea e libera. Du-te tu, Doru, eu te astept in masina.
:-) Se intoarce Doru dupa 5 minute. Sol nu e acolo. Frumos aranjat inauntru. Tipii sunt dezbracati pana la brau, danseaza pe mese. E un DJ, dar nu e Sol. Poate era la toaleta, stiu eu? Mai intra o data. Bine, mai intru si beau o bere la 5:30 dimineata. Intra. Eu fac ceva poze prin preajma. LA urma urmei, de ce sa nu mixeze Sol muzica si pt gay? Ce, ei nu sunt oameni? Se intoarce Doru. Nu e si gata. Nu pot sa stau acolo, ca nu-mi prieste. Eu am venit sa-l vad pe Sol.
Plecam. Eram ingrijorati pt Sol, care nu raspunsese la mai multe apeluri pe care i le trimisesem intre 3 si 5:30. Tocmai incepusem sa facem un scenariu-catastrofa, cand, ce sa vezi? suna mobilul meu: Sol! Pai bine mai, care-i chestia? UNDE esti? A, pai sa vedeti ca eu m-am dus acolo la 4, ca sa incep la 4:30, cum era vorba, dar mie nu mi-a spus nimeni ca e un "gay party" si nu mi-a placut, asa ca am plecat. M-am intors la Nivelles (deplasarile astea lungi le face cu un prieten de-al lui, Api, care are masina), la Api. Mda, bine ca esti intreg! Dar puteai sa ne spui si noua! De fapt, pur si simplu a uitat de noi. Nu prea inteleg cum vine chestia asta, dat fiind ca noi urma sa facem o chestie iesita din comun, sa ne sculam cu noaptea in cap, sa traversam juma de Belgie, ca sa-l vedem pe el si pe efectul pe care il produce el... samd. Adica, ne avertizeaza ca s-a schimbat programul - asta e bine. Dar, la urma, nu ne mai avertizeaza ca nu va mai fi nimic interesant pt noi. Ce pot intelege decat ca a uitat ca mai eram si noi pe undeva pe la coada ecuatiei.
Dar, asa cum i-am spus si lui, bine ca e intreg, ca nu a patit nimic.
Reveniti acasa, ne-am zvarlit in pat si am dormit dusi pana la 11. Ne-am trezit si am inceput sa ne pregatim de musafiri. Doru a facut curatenie. Eu am pregatit de mancare (salata de telina cu mar si usturoi, spaghete si tarta cu visine si ananas). Au venit la noi bornemiotii, Elena si Marc si inca niste prieteni de la Bornem: Cristi si Maria.
...dupa ce au plecat, iar m-am culcat. M-am smuls cu greu din pat la 8. Am facut un tur mare cu Doru. NU AM MUNCIT DELOC pt servici si nici nu o voi mai face de aici incolo. Trebuia s-o fac vineri seara. Gata, asta e. Trebuie sa ma concentrez maxim la munca si sa muncesc acolo, ca acasa nu se stie niciodata.
Sol, nici pana la ora asta nu s-a intors acasa. Chestia e ca, de cand s-a incalzit vremea pe aici, e mult prea cald ca sa mai poata sta in pod, sa-si faca chestiile lui de mixaj. De aceea, se duce pe la vreun prieten sau altul, cu echipamentul de mixaj. Si, cand se duce asa, il uita Dumnezeu pe acolo. Tot ce speram noi este sa nu faca prostii prea mari. Dar nu face, mai, ca e baiat bun! In rest, sigur, distractie placuta!
Doru e la TV, la comentarii despre meciul pe care tocmai l-a vazut, intre Portugalia si Olanda.
A! A venit Sol.
Bine. Ne trezim noi cu nisipul in ochi, la 3, ne certam putin ca de ce te-ai sculat asa tarziu, ba tu!, ba tu!, nu mai mergem nicaieri!, hai mai! e pacat!, nu mergem dom-ne ca nu inteleg nimic din itinerariul asta (noi n-am fost niciodata acolo; aveam doar adresa, dupa care am scos eu itinerariu, de pe mappy.com), ei, daca chiar nu mai vrei sa mergem... Pana la urma am plecat. Am ajuns acolo pe la 5:15, se crapa de ziua. La intrare, se auzea muzica din asta cum le place lor, "duf-duf-duf". Doi tipi pazeau intrarea. Dam sa intram, nu, stati asa, doamna nu poate sa intre ca sala e inchiriata pt o petrecere de "gay" (stii, sinonimul bland pt homosexuali). Domnul poate sa intre? Sigur, intrarea e libera. Du-te tu, Doru, eu te astept in masina.
:-) Se intoarce Doru dupa 5 minute. Sol nu e acolo. Frumos aranjat inauntru. Tipii sunt dezbracati pana la brau, danseaza pe mese. E un DJ, dar nu e Sol. Poate era la toaleta, stiu eu? Mai intra o data. Bine, mai intru si beau o bere la 5:30 dimineata. Intra. Eu fac ceva poze prin preajma. LA urma urmei, de ce sa nu mixeze Sol muzica si pt gay? Ce, ei nu sunt oameni? Se intoarce Doru. Nu e si gata. Nu pot sa stau acolo, ca nu-mi prieste. Eu am venit sa-l vad pe Sol.
Plecam. Eram ingrijorati pt Sol, care nu raspunsese la mai multe apeluri pe care i le trimisesem intre 3 si 5:30. Tocmai incepusem sa facem un scenariu-catastrofa, cand, ce sa vezi? suna mobilul meu: Sol! Pai bine mai, care-i chestia? UNDE esti? A, pai sa vedeti ca eu m-am dus acolo la 4, ca sa incep la 4:30, cum era vorba, dar mie nu mi-a spus nimeni ca e un "gay party" si nu mi-a placut, asa ca am plecat. M-am intors la Nivelles (deplasarile astea lungi le face cu un prieten de-al lui, Api, care are masina), la Api. Mda, bine ca esti intreg! Dar puteai sa ne spui si noua! De fapt, pur si simplu a uitat de noi. Nu prea inteleg cum vine chestia asta, dat fiind ca noi urma sa facem o chestie iesita din comun, sa ne sculam cu noaptea in cap, sa traversam juma de Belgie, ca sa-l vedem pe el si pe efectul pe care il produce el... samd. Adica, ne avertizeaza ca s-a schimbat programul - asta e bine. Dar, la urma, nu ne mai avertizeaza ca nu va mai fi nimic interesant pt noi. Ce pot intelege decat ca a uitat ca mai eram si noi pe undeva pe la coada ecuatiei.
Dar, asa cum i-am spus si lui, bine ca e intreg, ca nu a patit nimic.
Reveniti acasa, ne-am zvarlit in pat si am dormit dusi pana la 11. Ne-am trezit si am inceput sa ne pregatim de musafiri. Doru a facut curatenie. Eu am pregatit de mancare (salata de telina cu mar si usturoi, spaghete si tarta cu visine si ananas). Au venit la noi bornemiotii, Elena si Marc si inca niste prieteni de la Bornem: Cristi si Maria.
...dupa ce au plecat, iar m-am culcat. M-am smuls cu greu din pat la 8. Am facut un tur mare cu Doru. NU AM MUNCIT DELOC pt servici si nici nu o voi mai face de aici incolo. Trebuia s-o fac vineri seara. Gata, asta e. Trebuie sa ma concentrez maxim la munca si sa muncesc acolo, ca acasa nu se stie niciodata.
Sol, nici pana la ora asta nu s-a intors acasa. Chestia e ca, de cand s-a incalzit vremea pe aici, e mult prea cald ca sa mai poata sta in pod, sa-si faca chestiile lui de mixaj. De aceea, se duce pe la vreun prieten sau altul, cu echipamentul de mixaj. Si, cand se duce asa, il uita Dumnezeu pe acolo. Tot ce speram noi este sa nu faca prostii prea mari. Dar nu face, mai, ca e baiat bun! In rest, sigur, distractie placuta!
Doru e la TV, la comentarii despre meciul pe care tocmai l-a vazut, intre Portugalia si Olanda.
A! A venit Sol.
mardi 13 juin 2006
Noi suntem bine sanatosi si foarte caldurosi, ca ne incalzeste soarele toata ziua, de aproape ca nu ne mai trebuie! Eu am noroc la munca la mine, ca, fiind vorba de medicamente, trebuie aer conditionat. Dar la munci la Doru si la Sol... e ca in oala cu ciorba! E vorba sa se mai racoreasca maine. Sper! Din cauza caldurii, nu mi-am mai luat nici aparatul foto cu mine, ca nu mai aveam putere sa-l car (stii, face vreo 700 de grame, ca popa!)...
La munca, colegul nostru cel nou (care e la noi de 1 an si jumatate totusi; iar eu tot "colegul cel nou" il numesc) va pleca de la noi. Vineri e ultima lui zi la noi. S-a razvratit. A refuzat sa se obisnuiasca cu inertia. Dar a refuzat si sa mai lupte impotriva neregulilor. I-am spus asa:
- Daca in locul tau era fiul meu, i-as fi spus sa plece. E multa pierdere de vreme in pionieratul asta al nostru, aici. Dar, daca as fi fost eu in locul tau, as fi ramas.
Joi, ca sa ne luam ramas bun de la el intr-un mod gastronomic, vom merge cu totii la restaurant, adica cei de la Asigurarea Calitatii.
Cu incepere din luna iulie, vom avea o noua colega, in locul lui Pierre-Marie. E spaniola. Carmen tot spaniola e. Sunt foarte curioasa sa vad cum este.
Mai avem un coleg nou, la alt servici, un tip foarte tare! Are 27 de ani, subtirel, blondut, cu un motz ca Tintin (stii, din benzile desenate), zici ca-i un puisor iesit din gaoace. Iar postul pe care e angajat e unul in care va trebui sa se bata aprig! Din fericire, am impresia ca nu e chiar un puisor. Seful meu confirma. Sa vedem. Il cheama Christophe.
Am enorm de mult de munca, la servici. Oh, cred ca te-ai plictisit ca de mere padurete sa ma tot auzi spunand asta. Totusi, sa stii ca am mai multe de facut decat de obicei, dat fiind faptul ca trebuie sa termin 2 chestii uriase si vreo 3 mai mici pana pe 7 iulie.
Cu alergia, daca iau medicamente, o duc bine.
Citesc in acelasi timp "Ciuma", de Camus si o carticica editata de National Geographic, despre cum sa faci portrete si poze cu personaje, in general. Ce am aflat deja?
1) daca vrei sa se vada bine valul de lumina ce patrunde printr-o fereastra, intr-o casa, sa-l pui in evidenta ridicand praful, sau facand un pic de fum (e o smecherie, da, dar ce frumos e in pod, intr-o zi de vara, cand patrunde cate o raza mica de soare, pe care o vezi clar strabatand aerul pana la podea, doar pentru ca, podul nefiind umblat demult, a acumulat praf, pe care l-ai ridicat deplasandu-te) - totusi, nu stiu daca ma voi ocupa vreodata de smecherii din astea.
2) trebuie neaparat sa gasesc pe cineva care sa vrea sa-mi pozeze, ca sa pot sa testez diferite configuratii, de-ale aparatului, in acelasi conditii exterioare.
La munca, colegul nostru cel nou (care e la noi de 1 an si jumatate totusi; iar eu tot "colegul cel nou" il numesc) va pleca de la noi. Vineri e ultima lui zi la noi. S-a razvratit. A refuzat sa se obisnuiasca cu inertia. Dar a refuzat si sa mai lupte impotriva neregulilor. I-am spus asa:
- Daca in locul tau era fiul meu, i-as fi spus sa plece. E multa pierdere de vreme in pionieratul asta al nostru, aici. Dar, daca as fi fost eu in locul tau, as fi ramas.
Joi, ca sa ne luam ramas bun de la el intr-un mod gastronomic, vom merge cu totii la restaurant, adica cei de la Asigurarea Calitatii.
Cu incepere din luna iulie, vom avea o noua colega, in locul lui Pierre-Marie. E spaniola. Carmen tot spaniola e. Sunt foarte curioasa sa vad cum este.
Mai avem un coleg nou, la alt servici, un tip foarte tare! Are 27 de ani, subtirel, blondut, cu un motz ca Tintin (stii, din benzile desenate), zici ca-i un puisor iesit din gaoace. Iar postul pe care e angajat e unul in care va trebui sa se bata aprig! Din fericire, am impresia ca nu e chiar un puisor. Seful meu confirma. Sa vedem. Il cheama Christophe.
Am enorm de mult de munca, la servici. Oh, cred ca te-ai plictisit ca de mere padurete sa ma tot auzi spunand asta. Totusi, sa stii ca am mai multe de facut decat de obicei, dat fiind faptul ca trebuie sa termin 2 chestii uriase si vreo 3 mai mici pana pe 7 iulie.
Cu alergia, daca iau medicamente, o duc bine.
Citesc in acelasi timp "Ciuma", de Camus si o carticica editata de National Geographic, despre cum sa faci portrete si poze cu personaje, in general. Ce am aflat deja?
1) daca vrei sa se vada bine valul de lumina ce patrunde printr-o fereastra, intr-o casa, sa-l pui in evidenta ridicand praful, sau facand un pic de fum (e o smecherie, da, dar ce frumos e in pod, intr-o zi de vara, cand patrunde cate o raza mica de soare, pe care o vezi clar strabatand aerul pana la podea, doar pentru ca, podul nefiind umblat demult, a acumulat praf, pe care l-ai ridicat deplasandu-te) - totusi, nu stiu daca ma voi ocupa vreodata de smecherii din astea.
2) trebuie neaparat sa gasesc pe cineva care sa vrea sa-mi pozeze, ca sa pot sa testez diferite configuratii, de-ale aparatului, in acelasi conditii exterioare.
dimanche 4 décembre 2005
in 2005, chiar nu am lasat nici o urma scrisa...?
Chiar nimic nu mi s-a intamplat in anul 2005?
Imi amintesc ca anul acela ma hotarasem sa plec spre Compostelle, in mai 2006. Lucru care nu s-a mai intamplat, din cauza de durere la montul, la genunchiul si la soldul de la piciorul stang. In afara de mont, cred ca celelalte mi se trag de cand am avut genunchiul rupt, prin 93-94.
Nu-mi amintesc de nimic altceva.
Imi amintesc ca anul acela ma hotarasem sa plec spre Compostelle, in mai 2006. Lucru care nu s-a mai intamplat, din cauza de durere la montul, la genunchiul si la soldul de la piciorul stang. In afara de mont, cred ca celelalte mi se trag de cand am avut genunchiul rupt, prin 93-94.
Nu-mi amintesc de nimic altceva.
mercredi 18 février 2004
cu Sol la Mme Beaumier, din nou
Ce nenorocire!
Cum am ajuns noi la Mme Beaumier? Pt ca Sol a fumat la scoala, pt ca Sol chiulea de la ore si facea skateboard... in curtea scolii!!, si altele si pt ca noi nu avem destula influenta asupra lui pt a-l mentine pe "calea cea buna" - directia scolii a considerat ca Sol impreuna cu noi trebuie sa mergem o data pe luna la o asistenta sociala, aceasta Mme Beaumier, despre care am mai scris.
Ei bine, azi s-a intamplat chestia de care imi era cel mai teama: Sol spune din nou ca el vrea sa intrerupa studiile in invatamantul general, pt ca nu i se pare ca i se potrivesc (copilul asta STIE ce sa-i spuna lui Mme Beaumier!), pt ca el se simte atras de cunostintele practice, pe el il intereseaza... sa fie vanzator!!! De unde naiba a scos-o? Si de ce auzeam asta pt prima oara? Eu stiu de ce, dar Mme Beaumier nu stie. Pt ca Sol e capabil sa scoata asta doar (si inteleg ca asta nu e putin) ca sa scape de: trezit devreme dimineata, mers la cursuri cu profesori pt care nu are nici o stima si ale caror materii nu-l intereseaza, mers acolo unde trebuie sa taca atunci cand el simte nevoia sa vorbeasca, acolo unde trebuie sa stea cuminte in banca, cand el are chef sa se plimbe la soare si sa sara pe skateboard. Ah, stiu toate astea si le inteleg. I-am spus si lui ca, parerea mea e ca nu e vreme mai grea decat vremea scolii, dar ca trrrrrrrrrrebuie sa treaca prin vremea asta, pt ca, in sfarsit, sa ajunga la vremea buna! Ei bine, nu! El scoate perla asta azi, la Mme Beaumier, eu inteleg de ce o scoate, iar Mme Beaumier, candida, ne intreaba: "Bine, dar de ce nu lasati copilul sa se indrepte catre ceea ce il atrage?" Sa innebunesc, nu alta! Sol, ti-o faci cu mana ta, fi-r-ar sa fie! Si Sol - calm in fotoliul lui, cu mana la gura, retinandu-si un zambet. Caci si el stie ca eu stiu... Of!
...drept pt care, e simplu: Sol va intrerupe chiar acum studiile la liceu (e abia in clasa a 9-a, sau, cum se zice pe aici, e in clasa a 3-a secundara), deci nu termina clasa si se va inscrie la o scoala de la Court-St-Etienne, o scoala de invatamant alternativ cu practica. Sectia "vanzatori". NU as avea nimic impotriva acestui proiect, daca nu as sti ca el nu este un adevarat proiect. Dar ce sa facem? Sol nu vrea sa mearga la scoala. Ne este imposibil sa-l obligam. Sunt suparata buba!
Cum am ajuns noi la Mme Beaumier? Pt ca Sol a fumat la scoala, pt ca Sol chiulea de la ore si facea skateboard... in curtea scolii!!, si altele si pt ca noi nu avem destula influenta asupra lui pt a-l mentine pe "calea cea buna" - directia scolii a considerat ca Sol impreuna cu noi trebuie sa mergem o data pe luna la o asistenta sociala, aceasta Mme Beaumier, despre care am mai scris.
Ei bine, azi s-a intamplat chestia de care imi era cel mai teama: Sol spune din nou ca el vrea sa intrerupa studiile in invatamantul general, pt ca nu i se pare ca i se potrivesc (copilul asta STIE ce sa-i spuna lui Mme Beaumier!), pt ca el se simte atras de cunostintele practice, pe el il intereseaza... sa fie vanzator!!! De unde naiba a scos-o? Si de ce auzeam asta pt prima oara? Eu stiu de ce, dar Mme Beaumier nu stie. Pt ca Sol e capabil sa scoata asta doar (si inteleg ca asta nu e putin) ca sa scape de: trezit devreme dimineata, mers la cursuri cu profesori pt care nu are nici o stima si ale caror materii nu-l intereseaza, mers acolo unde trebuie sa taca atunci cand el simte nevoia sa vorbeasca, acolo unde trebuie sa stea cuminte in banca, cand el are chef sa se plimbe la soare si sa sara pe skateboard. Ah, stiu toate astea si le inteleg. I-am spus si lui ca, parerea mea e ca nu e vreme mai grea decat vremea scolii, dar ca trrrrrrrrrrebuie sa treaca prin vremea asta, pt ca, in sfarsit, sa ajunga la vremea buna! Ei bine, nu! El scoate perla asta azi, la Mme Beaumier, eu inteleg de ce o scoate, iar Mme Beaumier, candida, ne intreaba: "Bine, dar de ce nu lasati copilul sa se indrepte catre ceea ce il atrage?" Sa innebunesc, nu alta! Sol, ti-o faci cu mana ta, fi-r-ar sa fie! Si Sol - calm in fotoliul lui, cu mana la gura, retinandu-si un zambet. Caci si el stie ca eu stiu... Of!
...drept pt care, e simplu: Sol va intrerupe chiar acum studiile la liceu (e abia in clasa a 9-a, sau, cum se zice pe aici, e in clasa a 3-a secundara), deci nu termina clasa si se va inscrie la o scoala de la Court-St-Etienne, o scoala de invatamant alternativ cu practica. Sectia "vanzatori". NU as avea nimic impotriva acestui proiect, daca nu as sti ca el nu este un adevarat proiect. Dar ce sa facem? Sol nu vrea sa mearga la scoala. Ne este imposibil sa-l obligam. Sunt suparata buba!
Inscription à :
Articles (Atom)