Aseara, a venit si Grecu cu noi, la alergat. Doru a avut cu el o lanterna, ceea ce a fost bine, ca e un intuneric... Noroc ca drumul acela e foarte bun!
...din cauza asta, visul din noaptea asta: ca intr-o seara, ies pe drumul (eu am sa-l numesc altfel, caci nu-mi place "le beau vélo de Ravel"; am sa-i spun "drumul din spatele caselor din fata", sau, mai scurt, "drumul din spate") din spate si - ce sa vezi? o feerie! De-o parte si de alta a drumului, lumanarici mici, aprinse, clipocind. Foarte frumos!
Aseara, premiera: mi-am cusut petice la subrat, la un tricou de care mi-e mie foarte drag si pe care il cam port.
Altceva? La munca, ieri, dupa o reuniune de 4 ore cu colega mea cea noua, Rocio, mi-am pierdut rabdarea, pe cand ea se impotrivea intr-un amanunt si iarasi i-am spus: "Ah, j'en ai marre! je ne supporte plus cette discussion, il faut qu'on reprenne demain!!!" Nu atat pentru continut imi pare rau, cat pt cele trei semne de exclamare, care chiar daca nu s-au simtit foarte deslusit in vocea mea, sagetau cu siguranta din ochi. Ca sa-mi spal pacatele, caci nu vreau s-o fac sa se simta prost, am invitat-o maine la o pizza. Ne vom amuza... daca nu vorbim despre munca.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire