Ziua 6

Petrecuta, ca de obicei, intr-un iureș, intre:

• adaptare si optimizare de planuri(*)
• tensiune slaba (a mea) (**)
• mult pipi, un mic caca (du-te-ncolo, vino-ncoace...)
• corespondenta, plata de facturi, preparat ceaiuri, preparat supa
• vorbit cu Sandu, cautat chestii despre vindecarea cancerului, pe net (***)
• ascultat la ce gaseste Doru pe net despre cura Breuss
• o juma' de episod din Downton Abbey...

(*) Doru reia maine serviciul si trebuie regândita punerea ceaiurilor si sucului in sticle: ce ramane acasa pt dimineata si seara, si ce ia cu el la servici, din totalul nevoilor lui, pe zi. Intr-un final fericit, am reusit!

(**) tensiune dimineata: 94 68 86 ----------- tensiune dupa-amiaza: 109 79 73

(***) Dupa un moment de naucire, cred ca isi revine si nu mai considera sfarsitul lui apropiat ca fiind ceva imuabil. A inceput sa se zbata ca sa gaseasca metode care sa-i confere mai multe sperante si mai multe sanse de reusita - chiar de vindecare, de acolo, din stadiul 4 in care se afla! - decat ce ii ofera medicul lui oncolog(#). Care, in plus, mai este si un blazat. Saracu' Sandu, nu are noroc, macar de un medic bun! Inteleg prin "bun" un medic care macar sa stie sa dea impresia de implicare, daca nu cumva chiar se implica.
          (#) dupa medicul lui oncolog, ar mai avea de trait, dupa media stabilita pt cancerul din el si stadiul in care se afla, 6 luni fara chemoterapie si 1 an jumate cu chemoterapie...

In continuare, nu ne este foame.
Hm, Doru - totusi - evoca deseori tot felul de bunatati: ba ce ii preparau de mancare, extraordinar de bun,  mama si tatal lui  (chiar si simpla mancarica de cartofi era divina!), ba ca cel mai bun fel de mancare este o felie groasa de paine neagra cu unt, sare si ceapa... Sunt 100% de acord cu el! Ieri, pe dupa-amiaza, stateam in curte, sub un soare bland, spate in spate, sorbind fiecare din cate un paharut mic niste zeama de varza, si povestind cum era cand mami a lui ii prepara cartofi prajiti: curata repede 1 cartof, il spala, il taia si-l punea in tigaie, il servea pe el, care-i povestea ce mai facuse pe la scoala sau alte chestii, apoi mai lua repede un cartof, il spala, il taia si-l punea in tigaie, il servea si asa mai departe. Sau eu, povestind despre vremea cand locuiam la Baraolt, Sol era mititel, bebe, si venea mama Filica la noi, incarcata cu bunatati: gogonele la borcan, castraveciori murați, carne conservata in untura... Oh, si ne pregatea cartofi prajiti in untura... Oi fi eu acum vegetariana, dar pot sa spun ca acei cartofi au fost cei mai buni cartofi pe care i-am mancat in viata mea!
Mda, totusi, in continuare, nu ne este foame. :-)

Este miezul noptii, culcarea!