Amintiri in vrac

Cand eram mica si fratele meu ma gandila si eu urlam din rasputeri, ca sa ma lase in pace dar el - nici vorba! Pana cand, intr-o (cu adevarat!) buna zi, tata i-a spus sa nu ma mai gandile pentru ca o sa fac... bube pe creier! Imaginea bubelor pe creier i s-a parut atat de ingrozitoare fratelui meu, incat a incetat pentru totdeauna sa se mai amuze gadilandu-ma. Uf!
*
*
Cand eram mica si fratele meu sarea de pe sifonier (1,80 m?) peste o gramada de perne. "Vreau si euuuu!" "Sigur ca da", s-a grabit fratele meu sa-mi raspunda, spre mirarea mea, caci de obicei, cand voiam sa fac si eu ce facea el (tot timpul!), imi punea bete in roate. Ii dadeam foarte mult de lucru fratelui meu, cu atatea bete in roate, da. Pana m-am catarat eu pe sifonier, el a avut timp sa strecoare sub gramada de perne ghiozdanul lui de scoala, tare ca o valiza de lemn! Am sarit o data si mi-a ajuns. Nu mai stiu unde anume m-a durut mai tare.
*
*
Mama mea nu vedea decat rareori filmul de seara de la inceput. Intotdeauna venea pe la mijloc si ne intreba: ...dar ce s-a intamplat? cine a omorat pe cine? de ce? dar tipul ala ce a vazut?... Si noi ii spuneam cat mai bine (noroc ca aveam filmele titrate si nu era nevoie sa auzim ce-si spuneau personajele, ci puteam sa citim si sa vorbim un pic in acelasi timp; ah, ce vremuri!).
*
*
Cand am vazut prima oara cerul instelat de pe un pamant perfect intunecat, la Luncavita, judetul Tulcea
*
*
Cand, intr-o excursie, pe cand am adormit in iarba, m-am trezit cu o ploaie de... flori peste mine. Deasupra florilor - Doru.
*
*
Gery Baraiac, eleva mea cea mai desteapta si mai frumoasa; Socrate si nu mai stiu cum, elevul meu cel mai minunat; Gery si Socrate erau colegi, intr-o clasa de vreo 25 de copii, la Baraolt, in 87-88; le predam biologie, plus alte materii de care nu-mi mai amintesc; dar mai ales vorbeam despre enorm de multe lucruri impreuna, ca si cu alti colegi de ai lor; in anul in care am vazut numele lui Socrate in catalog, mi-am zis "Doamne cum au putut sa-si bata joc parintii astia de copil!!! Cum sa dai unui copil un astfel de nume, intr-o tara unde Socrate este cunoscut doar ca unul dintre cei mai straluciti filozofi din toate timpurile?! Indignarea mea a fost de scurta durata: Socrate era un copil exceptional de inteligent, inventiv, comunicativ, deschis la minte... Parintii lui erau "fugiti" in Italia, unde urma si el sa plece in scurt timp. Nu mai stiu nimic de ei. Ah, ah, nu mai stiu prin ce minune mi-a parvenit o scrisoare de-a lui Gery, aici, in Belgia, prin 92-93. Ce drag imi era de ea si de sora ei, Cati. Cati - alta minune de la Baraolt! De-adevaratelea! Ea avea grija de Sol, pe cand era el mic. Sol o iubea mai tare pe ea decat pe mine. Cati a fost cea care a descoperit ca Sol are un Di-di si ca acesta se numeste Di-di. Di-di era o paturica mica de bebelus. Si un bebelus de paturica. Cand a venit in Belgia, Sol l-a adus cu el, bineinteles. La un moment dat, l-am taiat, ca sa micsorez tragedia ce se declansa de fiecare data cand voiam sa-l spal. Di-di 1 si Di-di 2. Identici.
*
*
Geluta, Gelutza. Fata asa de frumoasa, roscata si pistruiata. Eram bune prietene, la Luncaviza. A trebuit sa ne smulgem una de alta, pt ca barbatul ei o batea - ce porcarie! - pt ca noi discutam despre tot felul de chestii si lui i se parea ca Geluta devine nesupusa din pricina asta. Poate ca intradevar devenea nesupusa, si ce bine! Dar a preferat sa ramana impreuna cu barbatul ei, probabil ca totusi il iubea. A rupt-o, dintr-o data, cu mine. Si barbatul ei nu a mai batut-o... Oare? Eu cred ca a continuat s-o bata, dar ea nu mi-a mai spus nimic despre asta si despre nimic altceva. Ah, ah, daca as merge la Luncavitza, ce de cadouri i-as duce! Ce drag imi era de ea! Si-mi este! Oare ce mai face? Oare mai...este? De ce n-ar mai fi? Ei, uneori mi-e frica, pt ca Bruno era tare voinic, iar ea era un fulg de fata.
*
*
Tot la Luncavitza, era Elena Gheorghiu. Invatatoare frumoasa si foarte inalta. Avea vorba dulce si avea intotdeauna despre ce sa vorbeasca, intotdeauna foarte interesant. Cand am plecat de la Luncavitza, la ea am lasat toate scrisorile de la iubitul meu grec abandonat. Phii, daca s-ar stradui sa-i inteleaga scrisul si cateva cuvinte in greaca...! Sunt curioasa: dat fiind faptul ca odata cu trecerea timpului se diminueaza sansele sa ne revedem vreodata si cum stie ca sunt casatorita si ca mi-e bine si ca nu ma mai intereseaza sa am scrisorile acelea - altfel i le-as fi cerut demult - ce a facut cu ele? Le pastreaza, in cutia lor de pantofi, undeva prin pod? Le-a aruncat, fara sa le fi citit vreodata? Eu nu am fost capabila nici sa le distrug, nici sa le pastrez, nici sa le arunc.