Viitoarea noastra vacanta se profileaza asa cum mi-o doream demult (Doru tinea neparat sa nu plec in Romania, ca sa nu "prapadesc" zile de vacanta si bani fara sa fim impreuna... Mare e gradina Domnului! Acelasi om poate fi cu mine adorabil si apoi detestabil si inapoi..., poate trece de la una la alta cu o usurinta atat de mare, incat nici cand e adorabil nu este 100% adorabil, nici cand e detestabil nu este 100% detestabil, spre norocul lui si al nostru...) si nu reuseam sa-l conving pe Doru. De data asta, eu nici n-am cerut nimic. El a propus o "vacanta de aventura", adica vom pleca cu avionul, pe 10 februarie, la Faro, in sudul Portugaliei. Ne vom intoarce de acolo pe 17. Intre timp, vom inchiria o masina, si vom merge incolo si incoace prin sudul Portugaliei si al Spaniei. De fiecare data cand va veni noaptea, vom cauta un hotel nu prea scump. Astfel incat nu vom mai trebui sa ne intoarcem, in fiecare seara la un acelasi hotel. Doar ca, pe 17, trei sa fim inapoi la Faro.
Mi-e o lene ingrozitoare. Ar trebui sa ies sa fac si eu cativa pasi, dar in loc sa-l atrag pe Doru de partea mea ("trei sa ne plimbam in ritm alert o juma de ora pe zi!"), eu ma iau dupa el, sedentar si la TV. Numai ca forma mea fizica nu se compara cu a lui. Asa ca, am sa ma rup de aici si voi face plimbarea aceea. O sa citesc pe drum. Sunt spre sfarsitul cartii cu cajuni, de Jean Vautrin, "Un grand pas vers le bon Dieu". Care mi-a placut destul de tare incat sa ma duc vineri la "Pêle-Mêle" si sa-mi mai cumpar, la mana a doua deci, 9 alte carti de ale lui.