de pe drum m-am adunat...

From: Micha
Sent: mercredi 30 mai 2007 10:22
To: Notevio
Subject: de pe drum m-am adunat...

gata fuse fuse si se duse si vacanta!! :((

buna buna draga vio.... sper ca esti bine si tu si baietii..

si eu sunt binisor desi cu un gust cam amar dupa vacanta din romania.. ai impresia ca nimic nu se misca in tara asta, totul e o mare mocirla... in toate directiile.. am avut ghinionul sa prind referendumul cu realegerea lui basescu si nu iti poti imagina ca numai despre asta se vorbea... si cum se vorbea.. a fost si un scandal cu basescu ca s-a adresat unei jurnaliste cu apelativul "pasarica" si apoi a facut-o "tiganca imputita".. nu ma mira: cu asa conducatori asa situatie in tara..

ce sa zic... mult praf, cladiri care stau sa cada pentru ca nu au bani sa le renoveze, inca sunt si ff periculoase pt ca se desprind bucati mari de tencuiala .. la timisoara a murit o fata de 23 de ani pt ca mergand pe strada i-a cazut o bucata mare de tencuiala in cap!! evident ca nimeni nu a fost gasit vinovat..

unde te uiti vezi numai lume amarata, preturi nu iti mai zic.. sunt ca aici.. traficul e inebunitor... stai o ora sa parcurgi o distanta pe care normal o faci in 20 minute.. nu iti mai spun ca se circula ca la nebuni.. iti taie calea fara sa te anunte.. de pietoni ce sa mai zic.. eram pe verde si nu puteam sa trec ca nu oprea nici o masina!! in fine..

si cald ff cald 34 de grade !!

Aroma extraordinara a cimbrului

Irinucaaaa,

Trrrrrrrebuie neaparat, te rog frumos, sa-i spui Irinei mari ca ii multumesc INCA si inca pt cimbrul pe care ni l-a trimis! Oridecateori imi pun din el in mancare, gasesc acolo, in mancare, in afara de aroma extraordinara a cimbrului din Romania, un iz de prietenie rara.

Va pup cu mare drag, pe toti,

vio

Dupa melci

Si, pt ca tot veni vorba despre poemul "Dupa melci", care imi place asa de tare incat, intr-o vreme, il stiam pe dinafara, am sa-l scriu aici:

Dupa melci
de Ion Barbu

Unchiului meu Sache Soiculescu
al carui glas il imprumut aici.

Dintr-atatia frati mai mari:
Unii morti,
Altii plugari
Dintr-atatia frati mai mici:
Prunci de treaba,
Scunzi, peltici,
Numai eu rasad mai rãu
Dintr-atatia (prin ce har?)
Mã brodisem sui, hoinar.

Eram mult mai prost pe-atunci...

Când Paresim da prin lunci
Cu pietrisul de albine,
Ne parea la toti mai bine:
Tanci ursuzi,
Desculti si uzi
Fetiscane
(Cozi plavane)
Infasate-n lungi zavelci
O porneau în turma bleaga
Sã culeaga
Ierburi noi, craite, melci...

Era umed la bordei
Si tuleam si eu cu ei.

I

Tot asa o data, iar,
La un sfant prin Faurar
Ori la sfintii Mucenici
Tarla noastra de pitici
Odihnea pe creasta, sus,
- Eu voinic prea tare nu-s.
Rupt din fuga
Subt o gluga
De aluni, pe buturuga
Odihnii
Si eu curand..

Vezi, atunci mi-a dat prin gând
Ca tot stand si alegand
Jos pe vraful de foi ude
Prin lastari si vrejuri crude,
S-ar putea sã dau de el,
Melcul prost, incetinel...
In ungher adânc, un gând
Imi soptea ca melcul bland
Din mormant de foi, pe-aproape
Cheama Omul sã-l dezgroape...

Si pornii la scotocit
(Cu noroc, cãci la-m gasit)
Era tot o mogaldeata
Ochi de bou, dar cu albeata:
Intre el si ce-i afar'
Strejuia un zid de var.
-Ce sã fac cu el asa?
Sã-l arunc nu îmi venea...
Vream sã vad cum se dezghioaca
Pui molatic, din ghioaca :
Vream sã vad cum iar invie
Somnoros, din colivie...

Si de-a lungul, pe pãmânt
M-asezai cuacest descant :
- "Melc, melc,
Cotobelc,
Ghem vargat
Si ferecat;
Lasa noaptea din gaoace,
Melc natang si fã-te-ncoace
Nu e bine sã te-ascunzi
Sub paretii grei si scunzi
Printre vreacuri cerne soare,
Colti de iarba pe razoare
Au zvacnit iar muguri noi
Pun pe ramura altoi.
Melc, melc,
Cotobelc,
Iarna leapada cojoace
Si tu singur în gaoace!
Hai, iesi,
Din cornoasele camesi!
Scoate patru firisoare
Stravezii, tremuratoare,
Scoate umede si mici
Patru fire de arnici;
Si agata la festile
Ciufulite de zambile
Sau la fir de margarint
Inzauatul tau argint...

Peste gardurile vii
Dinspre vii,
Ori de vrei si mai la vale,
In tarlale
-Tipareste brau de bale..."

Dupa ce l-am descantat
L-am pus jos
Si-am asteptat...

Inserase mai de-a bine
Crengi uscate peste mine,
Bazaind la vantul stramb
Imi ziceau rastiti din dramb...

Nazdravana de padure
Jumulita de secure,
Scurt, furis
Inghitea din luminis.
Din lemnoase vagauni,
Capcauni
Ii vedeam piezisi cum casca
Buze searbade de iasca;

Si intorsi
Ochi bubosi
Innoptau sub frunti pestrite
De parose
Si barboase
Joimarite.

Si cum stau sub vant si frig
Strans carlig,
-Iscodind cu ochii treji
Mai de sus de brana, drumul
Unde seara tese fumul
Multor mreji;
De sub vreascuri vazui bine
Repezita inspre mine
O gusata cu gateji.

Chiondoras
Cata la cale:
De pe sale,
Când la deal si când la vale,
Curgeau betele taras.
Iar din plosca ei de gusa
De matusa
Un taios, un aspru: hârrsi..

Plans prelung cum scoate fiara,
Plans dogit,
Când un sarpe-i musca ghiara,
Muget aspru si largit
De vuia din funduri seara...
-Mi-a fost frica, si-am fugit!

II

Toata noaptea viscoli...
Inca bine n-ajunsesem
Ca porni duium, sã vie
O vifornita tarzie
De Paresemi.
Vântura, stârnind gâlceava
Alba pleava;
Si cadeau si maruntei
Bobi de mei...
(Ningea bine, cu temei).
In bordei
Foc vârtos mânca napraznic
Retevei.

Pe coliba singur paznic
M-au lasat c-un vraf de pene...
Rar, le culegeam alene:
Mosul Iene
Razbatea de prin poiene
Sã-mi dea genele prin gene.
Si trudie,
Langa vatra prigonit
Privegheam prelung tãciunii...
Umbre dese,
Ca paunii,
Imi roteau pe hornul sui
Leasa ochilor verzui.

Si-mi ziceam în gând:
"Dar el,
Melcul, prost, incetinel?
Tremura-în ghioaca, varga,
Nu cumva un vant sã-l sparga:
Roagã vantul sã nu-l fure
Si sã nu mai biciuiasca
Barbi de muschi, obraji de iasca,
Prin padure.
Roaga vantul sã se-ndure"

De la jarul straveziu,
Mai tarziu,
Somnoros venii la geam.
(Era-înalt, nu ajungeam.)
Dar prin sticla petecita,
Dar prin ghiata încâlcita,
Fulgera sul lung de har,
Prapadenia de-afar':
Podul lumii se surpase
Iar pe case,
Pana sus, peste colnic,
Albicioase
Ori foioase
Cadeau cepi de arbagic.

Viu îmi adusei aminte.
Ce-auzisem inainte,
De o noapte intre toate
Urgisita,
Când, pe coate,
Guri spurcate
Suflã vapt
Sã dãrâme
Din pãmânt...
Când, pe-un sloi, rupând din pita,
Baba Dochia-învãlitã
Cu opt sarici
Sta covrig,
Sta, înghite
Si sughite
Si se vaicara
De frig.
- Hei, e noaptea-aceea poate!

Inapoi
La fulgii moi
Cumpenind a somn, pe coate,
Cu tot gandul, sus, la-el,
Soptii:
"Melc incetinel,
Cum n-ai vrut sã iesi mai iute!
Nici vifornitã, nici mute
Prin paduri nu te-ar fi prins...
Iar acum, când focu-i stins,
Hornul nins,
Am fi doi s-alegem pene
Si alene
Sã chemam pe mosul Iene
Din poiene,
Sã ne-nchida:
Mie, gene;
Tie,
Cornul drept,
Cel stâng,
Binisor,
Pe când se frâng
Lemne-n crâng,
Melc natâng,
Melc natâng!"

III

Dintre pene si cotoare
Gata nins,
Cum mija un pic de soare
Pe întins
(In câmpie
Colilie
Razboind cu lunecusul
Din tãpoi saltând urcusul),
Inaltat la dâmbii prinsi,
Mã-intorsei subt alunis,...

Il zarii langa culcusu-i
De frunzis.
Era, tot, o scorojita
Limba vanata, sucita,
O nuia, ea un hengher
Il tinea în zgarzi de ger!
Zale reci,
Aspre benti ce se-întretaie,
Sus, pe vreascurile seci,
Il prindeau:
O frunza moarta, cu pastaie.
Si pe trupul lui zgarcit
M-am plecat
Si l-am bocit:

- "Melc, melc, ce-ai fãcut
Din somn cum te-ai desfacut?
Ai crezut în vorba mea
Prefacuta... Ea glumea!
Ai crezut ca ploua soare,
C-a dat iarba pe razoare,
Ca alunul e un cantec...
- Astea-s vorbe si descantec!

Trebuia sã dormi ca ieri,
Surd la cânt si imbieri,
Sã tragi alt oblon de var
intre trup si ce-i afar'...
- Vezi?
Iesisi la un descantec;
Iarna ti-a muscat din pântec...
Ai pornit spre lunci si crâng,
Dar pornisi cu cornul stâng,
Melc natâng,
Melc natâng!"

Iar când vrui sã-l mai alint
Intinsei o mâna-amara
De plans mult....
si, dârdâind,
Doua coarne de argint
Rasucit, se fãrâmarã.
Ca e ciunt, nu m-am uitat...
Ci, în punga lui cu bale,
Cu-insutite griji, pe cale
L-am purtat
Leganat:

Punga mica de matasa...
Iar acasa
L-am pus bine
Sus, în pod
(Tot langa mine),
Ca sã-i cânt din când în când
Fie tare
Fie-n gând:
"Melc, melc,
Cotobelc,
Ploua soare
Prin fâneturi si razoare,
Lujerii te-asteapta-în crâng

Dar n-ai corn
Nici drept,
Nici stâng;
Sunt în sân la mosul Iene
Din poiene:
Cornul drept,
Cornul stâng...

- Iarna coarnele se frâng,
Melc natâng,
Melc natâng!"

O mica vacanta la Marécottes, in Elvetia - CAPITOLUL 4

Nu pot s-o mai lalai asa. Am spus deja, in capitolele precedente, ce a fost foarte frumos. Si nici nu reusesc sa-mi amintesc toate detaliile si de fapt nu vad de ce m-as stradui. Daca mintea mea si sufletul meu au ramas grele, in ciuda tuturor amintirilor frumoase, ce rost are sa ma masluiesc acum? Ce sa fac? Sunt amarata-buba si nu mai pot schimba nimic.

In ultima zi, care de fapt era doar a 3-a, ne-am impartit in doua grupuri: cei care voiau sa mearga/urce agale si cei care voiau sa urce pieptis. Obiectivul era - la naiba! nici nu mai stiu care era obiectivul... ah, ba da, un lac inghetat. Un lac alb intr-un peisaj alb (am vazut mai tarziu poze). Eu faceam parte din grupul "agale". Doru facea parte din grupul "pieptis". Grupul "pieptis" (Alina, Catalin, Gabi si Doru) urma sa plece cu masina pana mai sus, pt ca abia in ultima parte a drumului, cel pieptis, sa mearga pe jos. Grupul "agale" (Ioana, Sorin si eu) urma sa plece direct pe jos, pe firul unei ape, si sa se plimbe pana la locul unde se urca pieptis, unde urma sa decidem intre noi trei daca urcam sau doar ii asteptam pe ceilalti sa coboare. Nu stiu de ce s-a suparat Doru ca nu se gandea toata lumea la fel la drumul asta. Ba chiar insista sa mergem cu masina. Ne despartiseram deja, fiecare grup pornise pe drumul lui, si iata ca grupul "pieptis" contacteaza prin GSM grupul "agale", ca sa insiste sa ne intoarcem cu totii la punctul de plecare, ca sa ne ia si pe noi in masina. Nu-mi explic cum de nu am reusit sa pasam mesajul care ne parea atat de clar si simplu: "nu avem putere sau conditie fizica asa ca voi, nu putem urca pieptis in ritmul vostru; lasati-ne asa, si fiecare va merge dupa puterile lui; suntem bine asa fiecare; si nimeni nu e singur; si avem mijloace de comunicare, in caz ca avem probleme, oricare dintre noi." In sfarsit, Ioana a spus ca suntem OK si ca continuam pe drumul agale. Dupa ce a inchis GSM-ul, ne-a spus, mirata: nu stiu ce are Doru, de ce se supara ca nu vrem sa mergem cu masina." Ei, eu stiu ca Doru se poate supara fara ca cei din jur sa inteleaga de ce.

Drumul agale a fost foarte frumos, foarte frumos! Ne felicitam incontinu si reciproc ca aleseseram drumul acesta. Ce incantare! Pe cand mergeam prin padure, am vazut chiar si un faun! L-am vazut cu totii. Uite (se prefacuse in muschi verde si se lipise de o stanca, dar il dadea de gol coronitza de flori de pe cap):
[intr-o zi sau doua, o sa pun aici o poza, ca dovada!]

Si, pe cand mergeam noi mai cu pofta, am vazut ca drumul ne era barat de o avalansa de zapada.


Nu puteam sa mergem prin zapada. Nici nu aveam haine si incaltari pt asa ceva, nici nu stiam cat de tare ne putem afunda in zapada. In sus nu se putea merge. Inapoi, nu voiam. Inainte, imposibil. In jos, la vreo 30 de metri, curgea apa, un pârâu. Am coborat cam tarandu-ne prin noroi si zapada, dar am ajuns cu bine la apa. Daca o treceam, am mai fi avut de urcat doar un damb si ajungeam in soseaua asfaltata. Sorin a aruncat pietre mari in cursul apei, ca sa faca un fel de podetz. El si Ioana au trecut aproape fara nici o emotie. Eu ma invarteam de colo colo, ca o mâtza beata, ca sa gasesc o trecere unde sa nu risc deloc aparatul meu de fotografiat, care mi se gasea in rucsac, in spate. Pana la urma, Sorin mi-a spus sa-i pasez rucsacul, ceea ce am si facut, nu fara emotii, dar sa-i dea Domnul sanatate - toti eram uzi peste tot si noroiti, dupa aventura asta - dar rucsacul meu era curat si uscat, ah! Apoi, m-a ajutat si pe mine sa trec.

Ce-am mai ras dupa aceea! Usurati. Ne-am scuturat un pic, am facut poze si am plecat mai departe. Uau, ce aventura! Chiar asa!

Drumul se schimbase, la aspect, iar frumusetea lui era altfel: ca o mica depresiune intre munti imensi. In dreapta, departe si sus: Matterhorn, sau ceea ce credeam noi ca este Matterhorn.
http://en.wikipedia.org/wiki/Matterhorn
Peste tot, zada (Larix) era de un verde crud, alaturi de brazi batrani de un verde intunecat si alaturi de... corcodusi in floare. Am trecut pe langa un sat cu case ca de papusi, uite una dintre ele:
[poza o voi pune mai incolo; de ce? pt ca ma cearta Sol ca, in timp ce incarc eu poze aici, el nu mai poate sa se joace cu jocul lui, de!]

Dupà ce am trecut de depresiune, drumul a inceput sa urce, usurel. Mda, la inceput urca usurel...
Am ajuns la un loc unde, mai sus, in soare, se vedeau o cascada si capre de jur imprejur. Ne tot minunam cum de pot ele sa stea asa de tzantzoshe pe stanca si spuneam fiecare a cata oara vedeam capre de munte in viata lui. Nimeni nu depasea numarul 3. Ioana, Sorin si cu mine suntem cum nu se poate mai oraseni!
Si-am tot mers si drumul a inceput sa urce "pieptis", chiar pieptis! Din ce in ce mai greu. Ce fel de drum agale mai era si asta?! Ne tot intrebam, intre doua gafaieli. Am facut un popas, sa mancam (mai ales eu! Paine neagra cu pasta de alune, evident!). Am pornit mai departe. De frumos era foarte frumos! Dar si mai greu, si mai greu. Am facut un nou popas, cand ni s-a facut frica de un tzap, care avea niste coarne imense! Mda, cum spuneam, oraseni toti trei... Ni s-a facut frica. Ne-am asezat cuminti pe fundul nostru, sa ne sfatuim ce sa facem in continuare. In soapta. Eu am profitat, ca sa-mi schimb obiectivul de la aparatul de fotografiat, si sa trag in poza tzapul ala fioros, uite-l:
[poza, mai incolo, ti-am mai spus... In asteptarea ei, uite un link:
http://www.alpes-photos.com/bouquetin26.htm
]

Intr-un tarziu, ne-am dat seama ca trebuie ca in sfarsit ajunseseram la drumul pieptis, drumul celorlalti. Si i-a venit lui Sorin ideea luminoasa sa le dam telefon celorlalti si sa-i intrebam 2 chestii:
(1) cum li s-a parut ca a fost drumul lor pieptis, in ultima lui parte : mai usor decat in prima parte (in cazul acesta intentionam sa continuam drumul) sau mai greu (in cazul acesta, intentionam sa facem stanga imprejur, fara regrete) ?
(2) din cate stiti voi, tzapii ataca oamenii, cand sunt in calduri?

In mod bizar, Ioana nu a reusit sa obtina raspunsuri clare la nici una dintre intrebari. Pe prima, Doru nu a inteles-o, iar la a doua, in loc sa raspunda clar "Nu dom-ne nu ataca oamenii!" a luat-o la misto pe Ioana, care, preocupata fiind, ca si noi ceilalti, de coarnele imense ale tzapilor, n-a fost sigura ca intelege bine. In scurt timp, citadini ce ne aflam, ne-am hotarat sa ne intoarcem rapid, pt ca tzapii, din 1 se facusera 3-4-5...! care stateau nestanjeniti in mijlocul drumului si nu dadeau semne ca s-ar trage mai intr-o parte. "Astia nu se mai termina?!" Nici nu mai aveam pe unde trece. Poteca era foarte ingusta si cu bolovani mari. Ar fi trebuit sa ne luam inima in dinti si sa strigam la ei?... Nu ne-am luat-o. Ce sa mai, vorba lui Ion Barbu, "ne-a fost frica si-am fugit!".
(e drept ca, tot Ion Barbu - si in aceeasi poezie, "Dupa melci", vorbeste la singular si adauga: "eram mult mai prost pe-atunci!" Asa si noi. Reveniti la oras, am aflat ca fiorosii tzapi se numesc la ei acasa "bouquetins" si ca sunt mai blanzi decat pisicile! De, toti stim... dupa ce aflam!)

Puse toate alea una peste alta, drumul nostru agale si mai putin agale a fost foarte fain! Si, cand nu ni s-a mai parut fain, am facut cale intoarsa.

Chestia nasoala a fost mai tarziu, in vale, cand ne-am reintalnit cu ceilalti, la punctul de plecare: dupa ce au ras cu totii omeneste de noi, pe cand eu le aratam din rasputeri ce coarne mari aveau tzapii àia, Doru a continuat sa rada de noi, desi, dupa o vreme, radea singur. Si nu mai era un ras prietenesc, ci o bataie de joc. Ceea ce ne-a revoltat, amàrât, enervat, exasperat! Nu era chip s-o scoti la capat cu el. Pe drumul de intoarcere, in masina, ne-a spus niste tampenii de nu-mi venea sa cred! Printre altele, ca noi astia trei incalcaseram regula de aur a muntelui, cea care interzice sa ne despartim. Stupid! Ne despartiseram de comun acord, in vale, in parkingul de masini, inainte de a aborda muntele!
Ajunsi inapoi la cabana, speram ca se va linisti, ca se va lua cu alte chestii dar nu stiu ce naiba il facea sa continue si nu era, zau, nu mai era amuzant deloc! Pana la urma, s-a instalat o atmosfera incordata, din pricina asta. Eu m-am suparat pe el si am plecat in camera. Sorin, care pregatea gratarul, a ramas pana sa-l termine, dupa care a plecat si el in camera si s-a culcat nemancat. Eu, dupa ce m-am mai linistit, m-am intors sa mananc si am gasit o atmosfera...! Mi-au spus ca Sorin s-a suparat si a plecat in camera. Am dat fuga dupa el. Pai ce? nu eram noi, impreuna cu Ioana, colegi de suferinta? Dar n-a fost chip sa-l clintesc. Era vârât pana la gât in sacul de dormit, cu un vraf de hartii intre maini, de la munca. Prefera sa citeasca pt munca, in camera, decat sa-l mai auda pe Doru. Nasol! Puteam sa-i spun ca se inseala?... Intrebare retorica. Am urcat inapoi, in salon, tare abatuta. Nimeni nu mai era in largul lui. Astfel incat sfarsitul vacantei noastre n-a mai fost atat de senin ca inceputul ei si asta mi se pare mare pacat!
Bine, am mancat si am baut, ceea ce ne-a ajutat sa mai uitam un pic de ce fuseseram asa de suparati mai inainte si chiar ne-am amuzat jucand mim, pana tarziu. Dar ceva din farmec disparuse si probabil ca a disparut pt totdeauna. Pacat! am fi putut face un grup foarte fain! Nici cel mai mic frecush, nici cea mai mica rautate, fiecare vorbea curat si cu primul inteles in toate; cei trei oraseni cucuietzi (nu pt ca altii n-ar fi de la oras, dar noi am fost cucuietzi) am trecut prin chestii grele in care nu ne-am certat, ba din contra, de indata ce am putut sa ne tragem sufletul, am ras de ele, noi insine! dar nu stiu cum sa spun, am ras asa, cu bunatate, prieteneste... Sunt asa de multe feluri de a rade! Ori poate ca nu sunt ele asa de multe, dar cele care sunt - sunt asa de diferite! Aoleu! ce ma doare in fundul sufletului, acolo unde e el mai moale!
Ei, asta e! zen! zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzen!

Ca sa nu termin povestea pe nota asta negativa, sa nu uit seara de dans si nebunii dupa ziua petrecuta la Aiguille du Midi: Gabi dansa pe masa, Sorin si Doru se intreceau la fluierat, Alina dansa cu burta goala, Ioana, nevazuta de nimeni (credea ea), dansa cu o gratie desavarsita si restul nu stiu ce mai faceau. Da, am cateva poze foarte faine din seara aceea. Si foarte multe amintiri frumoase din vacanta asta!

O mica vacanta la Marécottes, in Elvetia - CAPITOLUL 3

Dimineata, ce minune afara! Cerul senin, aerul rece dar nu prea rece, greierii si pasarelele - la post. Pe terasa-amfiteatru, Sorin si Doru. Sorin - cu dosarele de la munca, pe masa! Soare bland dar stralucitor. Ah, ce fain era! Iar polenul, se scutura din brazi, antrenat de vant de parca era fum. Din fericire, n-am avut nici eu nici ceilalti nici o problema de alergie!

Am luat un mic dejun copios, in care mi-au spus toti ca NU le place pasta mea de alune. Au gustat si mi-au spus-o. Asta e ultima mea pasiune gastronomica: pasta de alune pe paine. Toti ceilalti... se ineaca mancand-o! Eu salivez la ea cu asa o mare pofta, incat aluneca cum nu se poate mai bine pe gat. :-) Bine si am mai mancat multe alte bunatati, caci fiecare a adus ce-i placea lui mai mult.

Am plecat la Chamonix, de unde am luat telecabina in 2 randuri (tot mai sus!) si la urma chiar un lift, ca sa ajungem pe un varf de munte care se numeste "Aiguille du Midi", adica "Acul de Sud". E sus, la... tin'te bine! 3842 de metri!

Se numeste Aiguille du Midi, pt ca se inalta ca un ac pe munte si e la Sud de Chamonix, deci in Masivul Mont Blanc. In varf, asa cum se vede in poza, se ridica un turn de metal (cupru?), ca o racheta, care poarta antene de telecomunicatii.

Cand am ajuns pe prima terasa, imi simteam picioarele slabe si tremuram toata. De emotie? De frica? De prea putin aer? Cred ca de toate, dar chiar ca nu stiu care e proportia... Era frumos acolo, de ti se taia oricum respiratia!

In jurul "rachetei" aleia, se afla o terasa. Uite cam ce se putea vedea de pe terasa aceea (ceea ce vezi, cu oameni, intr-un prim plan, este terasa de la nivelul de unde am luat liftul pt a urca pana in varf; iar ceea ce vezi jos de tot este Chamonix).

LA moartea lui Octavian Paler

From: Micha

Sent: jeudi 10 mai 2007 11:13

To: Vio

Subject: Din cugetarile lui Paler

[…]

"Acesta e omul, domnilor. Rezistă la multe, dar câteodată îl doboară golul din jur."

"Lucrurile pe care le-am dorit eu, nu le-am putut obţine niciodată cerându-le sau luptându-mă pentru ele. Cum poţi să lupţi pentru tandreţe? Sau pentru duioşie? Cel mult poţi să le aştepţi."

"Cândva, mi-am zis că la bătrâneţe mă voi feri de patru gafe. 1.) Nu mă voi plânge ca nu mai sunt tânar. 2.)Nu voi da sfaturi nimănui. 3.) Nu voi invoca mereu experienţa mea. 4.) Şi nu voi povesti de o sută de ori acelaşi lucru. De bine, de rău, primele trei le respect. Ce rost ar avea să mă plâng că nu mai sunt tânăr? N-aş face decât să îngreunez o situaţie şi aşa dificilă. Să dau sfaturi, n-am chef. Şi nici n-are nimeni nevoie de ele. Iar despre experienţa mea ce-aş putea spune? Poate, doar că viaţa a avut un sens câtă vreme n-am ţinut să-i dau unul. În clipa în care am încercat s-o fac, mi-a sunat în urechi, ironică, vorba Eclesiastului despre deşertăciune. Ultima regulă era, însă o dovadă de superficialitate. N-am prevăzut că, într-o zi, aş putea suferi de un exces de memorie, cum suferă alţii de un exces de suc gastric. Pe urmă, nu bănuiam, ceea ce ştiu azi, că trecutul nu e o arhivă, o magazie unde găseşti şi azi, şi mâine, şi poimâine aceleaşi lucruri, mai uzate, mai pline de praf, dar în fapt aceleaşi. Trecutul trăieşte, e viu, ia parte la prezent, îl influenţează şi se schimbă în funcţie de ceea ce ni se întâmplă. Unele amintiri scad în importanţă, pălesc, altele, dimpotrivă, capătă înţelesuri noi la care nu ne-am gândit înainte. Devin, din fleacuri, momente esenţiale. De aceea, azi, înţeleg că destinul se ascunde, deseori, în cea mai cenuşie şi insesizabilă banalitate". "Cred că dragostea ne ridică în propriii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti."

From: Vio

Sent: jeudi 10 mai 2007 11:19

To: Micha

Subject: Din cugetarile lui Paler

Da, mai, mi-a spus o prietena ca a murit acum 2-3 zile...

Ce simplu vorbeste el despre lucruri complicate!

Ce simplu vorbea...

From: Micha

Sent: jeudi 10 mai 2007 11:21

To: Vio

Subject: RE: Din cugetarile lui Paler

da..

stateam si citeam cugetarile astea si mi-am dat seama asa dintr-o data, un fel cam stupid de a gandi, ca de acum incolo nu o sa mai avem parte de toate gandurile astea atat de adevarate spuse de el.. e o mare calitate sa spui lucruri adevarate cu cuvinte simple.

From: Vio

Sent: jeudi 10 mai 2007 11:25

To: Micha

Subject: Din cugetarile lui Paler

Ei, ba da, de ASTEA vom continua sa avem parte. Dar nu de ALTELE...

Uite care e sfatul meu (pe care mi l-am dat si mie, mai adineauri): sa-i cumpar cartile (de ce naiba nu mi-a venit mai repede ideea asta?! vezi?) si sa ma delectez cu ele. N-am citit decat "Viata pe un peron" si "Scrisori imaginare". Foarte mult mi-au placut. In rest, cate o poezie, cate un citat - pe ici colo.

pupici, cu drag

vio

Uite ce am gasit, pe wikipedia.ro:

Cărţi publicate:

* Umbra cuvintelor

* Drumuri prin memorie I (Egipt, Grecia)

* Drumuri prin memorie II (Italia)

* Viaţa pe un peron

* Scrisori imaginare

* Apărarea lui Galilei

* Aventuri solitare

* Deşertul pentru totdeauna

* Un om norocos

* Mitologii subiective

* Caminante, (2004)

* Autoportret într-o oglindă spartă, (2004)

* Caminante. Jurnal şi contrajurnal mexican, (2005), ediţia a doua, adăugită

* Viaţa ca o coridă

* Un muzeu în labirint

* Eul detestabil

* Vremea intrebarilor

* Rugaţi-vă sa nu vă crească aripi

* Don Quijote in est

* Polemici cordiale

O mica vacanta la Marécottes, in Elvetia - CAPITOLUL 2

Greierii erau foarte cantareti (iubareti?) acolo: cantau zi si noapte. In plus, ziua, mai erau si pasarele, mii... ei nu erau mii...! ba da, chiar cred ca erau mii si se auzeau foarte frumos - spre bucuria mea, dar am aflat mai tarziu ca bucuria nu era generala, dat fiind ca unii erau sensibilizati inca din Bruxelles de nus' ce pasari care canta prea tare si prea multe. Eu pot sa spun ca din toate pdv-urile m-am gasit foarte multumita: natura de primavara, pasarile, greierii, muntii fff inalti, compania in care ma aflam - oameni pe care nu-i cunosteam prea bine si chiar am fost un pic circumspecta inainte de plecare, pt ca acolo, sa descopar ca aveam o companie extra (de la stanga la dreapta, randul de jos: Gabi, Catalin, Doru; randul de sus: Ioana, Alina, eu, Sorin)!, cabana cu tot ce avea inauntru, muzica pe care au adus-o prietenii nostri - am descoperit pe AC/DC!!!, mancarea pe care am adus-o cu totii, bautura..., ce sa mai zic? paturile confortabile..., samd. Ce sa mai, daca crezi ca e posibil asa ceva, toate premizele si ceea ce a iesit mi s-au parut excelente. Cu o singura exceptie... Dar mai e pana acolo...
In prima seara, primul val l-a asteptat pe al doilea: careva dintre noi cei veniti cei dintai - dar nu eu - a propus sa mai asteptam cu distribuirea camerelor, pana vin si ceilalti! Foarte frumos. Printre camere, era una mai acatari si ne era teama sa nu se iste cine stie ce probleme. Doru si cu mine am spus din capul locului ca nu avem nici cea mai mica pretentie la camera aceea, ca o sa mergem la culcare doar cand vom pica de somn, asa ca, ceea ce va fi de vazut si facut va fi impreuna cu ceilalti, AFARA si eventual in salonul cabanei. Bine, au ajuns si ceilalti, am mancat si baut usurel, s-au impartit camerele fara nici o problema, asa cum era de asteptat, ne-am tinut la povesti pana cand am picat, pe rand (eu prima, spre ciuda mea!), de somn.

O mica vacanta la Marécottes, in Elvetia - CAPITOLUL 1

Marécottes
A fost neasteptat de bine!
Ne-am dus in doua "valuri", cu 2 masini. Dimineata, cu Polocica noastra, Ioana, Gabi, Doru si eu. Foarte mare veselie pe drum. Drumul lung, dar a trecut foarte repede. Ajunsi acolo, la Marecottes, ne-am bucurat foarte tare sa luam cunostinta cu cabana. Eram in extaz: in ultimii 7 ani, asta e prima cabana unde merg si straluceste totul de curatenie! Nici macar vreun fir de praf pe niciunde. Foarte frumos, foarte curat si foarte bine inconjurat de munte. La intrare, era asa ca o terasa de piatra neacoperita, cumva ca un mic amfiteatru, care amplifica trilul greierilor.

Ce sa ma joc eu cu fetele, cand vor veni pe la noi?

4 mai
Ce sa ma joc eu cu fetele, cand vor veni pe la noi?
Sol, dupa ce a cunoscut-o pe Adriana Selea, cand era mic, si-a dat seama si mi-a spus: "Mami, da' tu nu esti prea jucausa...!" Asa e, din pacate! Asa ca, daca vin fetele Julia si Ann pe la noi, incerc sa ma "inarmez". Ia sa vedem, jocuri de interior, daca e vreme urata (daca e frumos, mergem si ne plimbam; asta ne place la toate trei!):

http://www.google.fr/search?hl=fr&newwindow=1&q=%22jeux+d%27int%C3%A9rieur%22&meta=

Jeu de l'alphabet
En commençant par la lettre A, trouvez un objet visible autour de vous
dont le nom commence par cette lettre.
Variante : Nommez une couleur et trouvez un objet de cette couleur
autour de vous.

Démembrement
Ce jeu semble un peu sadique mais c'est surtout une façon amusante
d'exercer sa mémoire. Il requiert qu'une personne donne les instructions
et qu'une ou plusieurs personnes les exécutent.
La personne commence en nommant une partie du corps et en suggérant une
action imaginaire exécuter avec cette partie.
Exemple : Prends ta tête, dévisse-la et mets-la sous ton bras droit.
Les participants doivent s'exécuter en mimant l'action de se dévisser la tête et de la mettre sous leur bras.
La personne qui donne les instructions poursuit en disant par exemple :
Prends tes yeux, arrache-les et jette-les par la fenêtre.
Les participants doivent donc se souvenir que leur tête est sous leur bras
droit et mimer l'action d'enlever leurs yeux et de les jetter par la fenêtre.
Évidemment, si la personne qui donne les instructions demande d'arracher
les oreilles, les participants mimeront cette action mais ne pourront
plus faire autre chose ensuite car ils n'auront plus d'oreilles pour
entendre les prochaines instructions.
Il n'y a pas de limites aux possibilités et seule l'imagination est
reine. Par exemple, un participant peut avoir son pied dans la bouche et
l'instructeur peut lui demander d'arracher un orteil. Le participant doit
alors sortir son pied de sa bouche, arracher l'orteil et remettre son
pied dans sa bouche.
Le jeu se termine quand il n'y a plus de possibilité de démembrement ou
quand un participant se trompe dans la séquence d'action à accomplir.

Oui ou non
Un des participants pense à quelque chose. Il donne la première lettre du
nom de la chose à trouver. Les autres participants doivent trouver ce à
quoi la personne pense en posant des questions auxquelles la personne
devra répondre simplement par oui ou par non.
Le jeu se termine quand la bonne réponse est trouvée.
La personne ayant trouvé la bonne réponse doit à son tour penser à une devinette.

Je pars en voyage
Le premier joueur annonce "Je pars en voyage et j'emporte"... puis il mime l'objet qu'il emporte (une brosse à dents, un pantalon, etc).
Le second joueur annonce "Je pars en voyage et j'emporte"... puis il mime l'objet du premier joueur et l'objet qu'il emporte.
Le troisième joueur annonce "Je pars en voyage et j'emporte"... puis il mime l'objet du premier joueur, celui du deuxième joueur et le sien.
Ainsi de suite jusqu'à ce qu'un des joueurs se trompe et soit éliminé.
Le gagnant est celui qui reste.

Pour les plus petits on peut jouer à ce jeu pour exercer leur mémoire visuelle en prenant réellement une valise et en mettant les objets dedans au fur et à mesure.
À chaque fois on referme la valise et on demande: "qu'est-ce que j'ai emporté dans ma valise?"
Tous ensemble les joueurs doivent retrouver tous les objets de la valise que l'on ressort pendant l'énumération, pour vérifier.
Sur ce même principe on peut aussi jouer à "Au marché j'ai acheté...", avec un panier ou encore à "je suis allé au zoo et j'ai pris en photo..." avec une boite qui sert d'appareil de photo dans laquelle on range au fur et à mesure les images des animaux qu'on a pris en photo.

L'homonyme ou le mot passe-partout
Un joueur est désigné pour sortir de la pièce.
Pendant ce temps-là les autres choisissent un homomyne (par exemple ver, verre, vert, vair) et un mot pour le remplacer.
Lorsque le joueur qui était sorti revient les autres doivent dire des phrases utilisant l'homonyme choisi mais en le remplaçant par le mot passe-partout choisi.
Par exemple : "J'ai bu un gloups de jus d'orange; Les arbres sont tous gloups en cette saison; etc"
Le joueur qui ne connait pas l'homonyme choisi doit essayer de le deviner.
Lorsqu'il l'a deviné, c'est le joueur qui a parlé le dernier qui sort ) son tour.

L'histoire enchantée
Réunis quelque amis et asseyez-vous en rond.
Commence à raconter une histoire.
Arrête-toi au bout de quelques phrases.Ton voisin de droite doit continuer l'histoire.
Lorsqu'il s'arrête, son voisin de droite prend la relève.
Poursuivre l'histoire jusqu'à ce que tout le monde ait passé son tour.

Avec des "si"
Lorsqu'on est tout seul assis quelque part avec rien dans les mains, rien dans les poches, au lieu de se répéter qu'on s'ennuie et s'encombrer l'esprit avec des pensées plutôt tristes, on peut jouer au jeu de l'imaginaire.
On commence une phrase avec "si..." et on la poursuit comme dans un rêve.
"Si j'avais des nageoires alors je traverserais le Pacifique et si je traversais le Pacifique j'irais de l'autre côté de la terre et si j'étais de l'autre côté de la terre je me promènerais dans une ville inconnue et si je me promenais dans une ville inconnue.. etc."
jusqu'à revenir au début de l'histoire "si je me promenais dans une ville inconnue je rencontrerais un marchand de nageoires et si je rencontrais un marchand de nageoires je lui en achéterais une paire. Si j'avais des nageoires..."


...dar a fost vreme frumoasa! Mai bine! :-)