Din corespondenta mea cu Doru

 Am cautat pe net si am gasit ca...

...ce a facut Axel nu este voma, ci mâncat-haplit cu mare pofta si repede, dintr-un vas care permite ingurgitarea unei cantități mari de mancare, la fiecare lăpăitură, adica un vas adanc.
Ce a facut el se numeste regurgitare: crochetele se distingeau perfect, iar mirosul lor era la fel de bun ca atunci cand i le servisem. Nu puteam sa ignor informatia aceasta, trebuia sa miros, de! Astfel incat, acum stiu ca nu e nimic grav. Trebuie doar adaptat tipul de vas din care mananca: cica sa fie mare si plat, asa ca un platou. Ei bine, iata la ce foloseste platoul de la fostul nostru cuptor microunde. Mai stii cand te-am oprit, ca sa-l iau din cuptor? Et voilà! :-)

I-am pus din nou mancare, acelasi fel ca înainte, dar, de data asta, etalata pe platou. Acum, a fost nevoit sa manance crochetele una cate una. Si, 20 minute mai tarziu, vad ca este in continuare OK. S-a si tavalit pe spate, prin curte, si-a frecat gheruțele mandru, l-a mai pus la punct pe unul dintre cainii vecinului (*)... Tocmai am facut o inspectie impreuna in toata curtea, si nu mai e nici urma de regurgitare, uf!

 Cred ca am rezolvat-o si pe asta! :-)



Auzi la el! Cand i-oi spune lui Michi...! Mananca cu atata pofta, incat regurgiteaza! Ha, ha! :-)

(*)
Am impresia ca, de cand e Axel la noi, cainii vecinului ne latra mult mai putin. De fiecare data cand parca ne-ar latra, sare si Axel sa latre - ff putin - de parca le-ar spune: "Băi băieți, nu mai latrati asa la ei, ca sunt cu mine!" Si, pe bune ca nu ne mai latra...

Axel, Doru si eu (sau Axel si oițele lui)

Axel este un cățel specializat in circulația oilor. Alearga in jurul lor, ca sa le tina grupate si țâșnește in mare viteza, daca cumva vreuna dintre oi iese din grup, ca s-o readuca "pe calea cea buna".

Ei bine, in lipsa oilor, Doru si cu mine suntem oițele lui. I-ar place foarte mult ca oițele lui sa stea grupate, mai grupate, si mai grupate! dar este nevoit sa se multumeasca cu o notiune mai larga de grupare: Doru si cu mine suntem grupati in aceeasi incapere, chiar daca doar rareori pe aceeasi canapea.

Am observat ca preferă sa stea in preajma mea, doar ca eu ma cam fâțâi in toate partile pana sa ma asez: la aragaz, la chiuveta, la baie, in curte, pe scaun la ordi, in pivnita, iar la bucatarie, pe canapeaua rosie, la Doru, iar la bucatarie... Iar el, gratios, isi schimba si el locul, de fiecare data: o data, de doua ori, de trei ori, de multe ori, de foarte multe ori...! Ar vrea si el sa stea lungit, sa doarma sau sa dormiteze, linistit, dar...
Intre timp, Doru ramane intr-un singur loc. Daca Axel vede ca n-o mai scoate la capat cu mine, pana la urma se duce si se culca in preajma lui Doru. "Oh, asta, da! o oiță cuminte!"

Cand in sfarsit ma vede ca rămân mai multa vreme intr-un loc, vine iarasi in preajma mea.  "Si oița asta este a mea. Nu pot sa stau tot timpul doar cu oița cuminte...!"

:-)

Axel. Cum procedam cu mancarea

De unde la inceput a mancat cu pofta de vreo 2 ori din crochetele de BE, pana la urma n-a mai vrut din crochetele noastre si i se facuse dor de bobitele lui, din CA... Din fericire, Michi ne-a adus multe pachetele cu bobite. Totuși, cu cat reusim sa-i schimbam mai repede marca de hrana, cu atat vom avea mai putine emotii. In plus, crochetele BE sunt special concepute pt cainii cu sensibilitate digestiva, deci ar fi o treaba fff buna sa treaca pe crochete BE. Este vorba despre marca Carocroc 20/10 Superior Dog Food:
http://www.brekz.be/carocroc/carocroc-lam-rijst-dieet-.html

De vreo cateva zile, amestec mai multe crochete BE cu mai putine bobite CA, cu un pic de pește, thon natur, si cu... apa călduță. Pentru ca m-am gandit ca ceea ce il face pe Axel sa fie reticent la crochetele BE este (și) consistenta lor, cranț-cranț. El este obisnuit cu conserve si cu bobitele CA, care sunt cam ca plastilina. Las toate astea sa se umfle si sa se inmoaie mai bine de o ora.
Primeste de mancare de doua ori pe zi, o data pe la 11, cand ne intoarcem de la plimbare si a doua oara pe la 18, cand vine Doru si mancam cu totii, fiecare mâncărica lui. Lucru nou, fata de cum era el obisnuit, nu mai cere de mancare cand mancam noi, pt ca mananca si el, in acelasi timp, si pare sa fie suficient de gustos ce gaseste in cutia lui ca sa nu îl intereseze ce mâncăm noi.

Si in privinta asta suntem uimiți de capacitatea lui fenomenala de adaptare! Eu sunt si uimita si in admiratie!

 

Axel sătul

I-am inlocuit gamelele lui din inox cu cutiuțele astea de plastic, pt ca nu fac zgomot, pot sa le iau doar cu o mana, le spal mai usor si pot sa folosesc un capac la cutia unde las crochetele si bobitele si thonul la inmuiat.

Hm, Michi ma "asteapta la cotitura", pt cand nu i-oi mai da și pește... :-) Sper ca Axel sa continue sa ne uimeasca cu felul lui extraordinar de a ne veni in intampinare, de parca ar sti sa ne ghiceasca gandurile (si vede ca nu avem decat intentii bune pt el).

Salutari si fluturări de mâini si de lăbuțe! Somn usor!

Veșnic noile aventuri ale veșnic tânărului băiet Axel

In seara asta, am avut niste aventuuuuuri...!
Este vineri, dar eu am uitat ca vinerea este cu totul altfel decat celelalte zile ale saptamanii.

Bun, mai intai sa fac niste precizari, pentru cand e vorba de plimbare cu Axel:
-- pot sa merg fie pe Ravel , fie pe Turul Mare
-- pe Ravel, la dreapta este preponderent pământ pe jos si uneori pietris mare
-- pe Ravel la stanga, este pământ pe jos cam 2/5 din drum, iar restul este asfalt
-- pe Turul Mare, este pământ si pietris pe jos cam 1/5 din drum, iar restul este asfalt

In seara asta, as fi vrut s-o iau pe Ravel la dreapta, dar, dupa vreo 100-200 m, Axel a inceput sa traga inapoi, spre casa. Ca de obicei (deja!). Totusi, as fi vrut sa ne plimbam putin, asa ca, pe cand am ajuns in fata casei, am continuat drumul spre Turul Mare, de comun acord. Axel prefera intotdeauna Turul Mare.
Pana azi, ma tot intrebam ce s-o fi petrecand in capul lui cand face stanga imprejur de fiecare data cand suntem pe Ravel la dreapta, dupa maximum 200 m. Ei bine, azi am aflat ca -- printre alte modalitati de comunicare -- cainii isi comunica informatii despre starea in care se afla ei la un moment dat, intr-un loc anume. Daca sunt veseli sau multumiti, compozitia diferitelor lor secretii si/sau excretii pe care le depun ici si colo este diferita de compozitia acelorasi diferite secretii si/sau excretii pe care le depun in cazul in care sunt angoasati sau in alerta, sau speriati...
Cred ca acest celebru comportamentalist de caini si pisici, Joël Dehasse, explica mai bine decat mine:

http://www.joeldehasse.com/articles/lsi/12.html
----------------------------

Chiens et chats dans un monde d'odeurs

L'odorat

L'acuité olfactive du chien est remarquable. Sa muqueuse nasale est recouverte de nombreux récepteurs aux odeurs, mille fois plus que celle de l'homme. Les plissures de cette muqueuse entraînent un accroissement de la surface d'échanges jusque 160 cm² , alors que l'homme n'en possède que 5 cm² . Les récepteurs eux-mêmes sont plus sensibles. Dès lors le chien sent un million à cent millions de fois mieux que nous.
Le chien reconnaît l'odeur d'une goutte de vinaigre diluée dans 50 litres d'eau, et celle d'une goutte d'acide sulfurique diluée dans 500 litres d'eau! Par temps sec et sans vent, le chien pourrait sentir l'odeur d'une cigarette à un kilomètre de distance. A l'odeur de l'ozone et de l'ionisation positive de l'air, il peut aussi prédire l'orage avant de voir la présence du moindre nuage.
Cette énorme capacité de reconnaissance des odeurs a bien sûr été mise à profit par les chasseurs depuis le début de notre vie commune avec le chien, il y a quinze mille ans. Au cours de ce siècle, le chien a remplacé le cochon dans la recherche des truffes. Et tout le monde connaît l'utilité du chien pour la recherche des disparus, ainsi que comme chien douanier, dépisteur de drogue ou d'armes de contrebande.
Le chat a un odorat presque aussi efficace. Mais étant moins domesticable, moins obéissant, on ne s'est jamais préoccupé de l'utiliser comme auxiliaire douanier.

La communication chimique

Le reniflement de l'arrière-train et le marquage urinaire sont deux exemples quotidiens d'échange d'informations sociales chez le chien et le chat.
Le pouvoir de la communication par l'odeur est proportionnel aux capacités olfactives. Nous autre humains sommes des handicapés de l'odorat. Le chien et le chat se font des images d'odeur en trois dimensions et cela réveille directement des mémoires d'émotion.
Ces messages chimiques sont appelés phéromones. Ce sont des molécules chimiques volatiles fixées sur une protéine en forme de cupule. Cette protéine est par ailleurs la source majeure des allergies aux chats.
Chiens et chats produisent des phéromones dans toutes leurs sécrétions et excrétions: la salive, les urines, les sacs anaux, les glandes situées entre les coussinets plantaires, les glandes faciales de la commissure des lèvres et de l'entrée du conduit auditif.
Un bon observateur remarquera qu'un chien dominé prendra une attitude basse en présence de la marque urinaire ou lors de reniflement des oreilles d'un chien dominant. De même, un chien dominant tentera de mettre une marque urinaire plus haut qu'un chien dominé, pour autant que sa taille le lui permette.
La phase d'intimidation dans la défense du territoire s'accompagne chez le chien de grattage du sol avec les membres antérieurs et de dépôt d'urine sur cette zone. L'intrus fait souvent de même, dans un processus d'échange d'informations. Cela permet à chacun de se situer par rapport à l'autre et de signaler son groupe d'appartenance.
Dans les coussinets plantaires et les sacs anaux du chat se trouvent des phéromones d'alarme. Elles sont exprimées en cas de peur. Les vétérinaires connaissent bien leur odeur et surtout les effets de contagion des états de panique que cela induit à tous les chats qui suivent dans les mêmes locaux.
Il y a deux types de phéromones. Les premières ont une valeur de communication d'identité, de statut, d'alarme..., d'autres ont un effet d'amorçage hormonal chez le récepteur. Elles sont responsables de la synchronisation des chaleurs chez les chiennes ou les chattes d'élevage. Ces phéromones sont aussi responsables du retard de la puberté chez les adolescents mâles ou d'une diminution de fertilité chez les chiennes dominées vivant en meute.

La communication olfactive avec l'homme

Les humains produisent eux aussi des phéromones. Elles ont globalement les mêmes fonctions que chez nos compagnons. Chiens et chat sont sensibles à ces phéromones et aux informations qu'elles transmettent.
A habillement égal et comportement équivalent, le chien reconnaît aisément à l'odeur un homme d'une femme, un enfant d'un adulte, une femme enceinte ou ménopausée. Le chien est le premier informé de l'adolescence de nos enfants. Certains chiens ont des variations d'humeur en relation avec le cycle de la femme.
Le chien sait où nous nous sommes assis ou couchés. Ces lieux sont imprégnés de nos phéromones. Le chien à tendance dominante risque d'entrer en compétition avec ses maîtres pour ces zones signifiantes.
Les comportements liés à la communication olfactive (marquage urinaire, reniflement de l'entrejambe, compétition pour des lieux de couchage...) peuvent devenir intolérables, voire pathologiques. Certains vétérinaires, instruits en comportement animal, les traitent aisément aujourd'hui.


Dr Joël Dehasse
Médecin vétérinaire comportementaliste

----------------------------

Asadar, probabil ca, pe Ravel, mesajele olfactive pe care le primeste Axel de cand a venit la noi, sunt de natura sa-l determine de fiecare data, sa faca stanga imprejur, asa, dintr-o data. Caci chiar ASTA se intampla: face literalmente stanga imprejur! Si parca mi-ar spune: "Hai, te rog eu frumos, ai incredere in mine si hai sa mergem inapoi." Pai m-a gasit foarte bine cățelușul asta: eu sunt foarte dispusa sa caut sa inteleg ce vrea un câine de la mine. Asa ca, poate imi fac singura scenarii in cap, dar adevarul este ca merg pe mâna lui... pardon! merg pe lăbuța lui si ne intoarcem. Pentru ca ii recunosc capacitatea muuuuuult mai mare decat a mea de a descifra mesajele olfactive. Si nu ma intereseaza sa-mi impun punctul de vedere, daca acesta nu este vital sau macar important si sa plimb un cățel speriat.

Așaaaaa, dar sa revenim la plimbarea noastra din seara aceasta...

Deci, am abandonat din nou Ravel-ul si am pornit-o pe Turul Mare. Trilu-li-lu, cu pofta la plimbare! La un moment dat, trebuia sa trecem prin dreptul unei proprietati care este plasata pe o inaltime, pe dreapta drumului. In curtea proprietatii, este un caine mare, gen Beauceron:

Grila proprietatii este plasata in asa fel incat are un spatiu de vreo 20 cm intre partea ei inferioara si sol. L-am vazut de multe ori pe cainele asta, latrand zdravan si alergand de la stanga la dreapta grilei si invers. Ma gandeam intotdeauna ca trebuie ca e legat, altfel, la cat de intrigat este de fiecare data, ar trece pe sub grila... Ei bine, in seara asta, grila era trasa, ca niciodata!, proprietatea era larg deschisa si cainele a inceput sa latre la noi, infuriat... si nelegat! Din cand in cand, mai facea si cate un pas in afara curtii. Axel a pufnit de vreo 2-3 ori, probabil ca erau niste pufnituri ca sa-si salveze onoarea. Am grabit pasul, sperand ca genBeauceron-ul nu face decat sa-si apere curtea si ca nu va cobori la noi. Ceea ce s-a si intamplat. Odata ce am iesit din campul lui vizual, a incetat sa latre, uf! Are un volum!
"Hai, hai, toate bune!" Si Axel m-a crezut.
Stiam ca vom ajunge la o alta curte, de data asta chiar la nivelul drumului, in care era un caine mare, alb, gen Barzoi.

Ca si la genBeauceron, nu am vazut niciodata poarta deschisa si cu cainele in curte. Ei bine, azi a fost ca niciodata ŞI in cazul lui genBarzoi!!! Si ne-am trezit cu genBarzoi peste noi, in strada, latrand de mama focului!!! M-am speriat si l-am amenintat destul de convingator se pare, ca, daca nu se cara la el in curte, ii trag un bocanc de o sa ma tina minte! Sau ca ii trag un bocanc de-l trimit pe orbita. Nu mai stiu. Si am scapat cu bine si de data asta! Axel, curajos, m-a crezut din nou cand i-am spus "Hai, hai, toate bune!".
Ei, si apoi ne-au mai latrat niste "ascutitori" dintr-o curte, dar deja eram rodati. Pf!

Am luat-o pe drumul de pamant si pietris, rasufland usurati ca, pe restul drumului nu mai aveam unde sa intalnim caini care sa-si apere teritoriul. Dar cand e sa fie o seara cu probleme, acestea se pot prezenta si sub forma unui puşti găozar, pe bicicleta, venind drept inspre noi desi era suficient spatiu pe drum, si cotind brusc si cu maiestrie, in ultimul moment! La care am spus "Ajunge! Orice limita are un capat!" si ne-am intors acasa. Nu mai povestesc ca ne-am mai intalnit cu inca o aventura sub forma de şoricar, care ne-a latrat neistovit de parca asa respira el. Normal ca Axel si-a pierdut si el calmul! Dar pana cand?! A latrat si el, furios, gen: "Mai du-te, nene, şi tu in p... ma-tii, ca m-am saturat de atatia câini scrântiţi, in seara asta!" Din fericire, şoricarul a fost ultima aventura din seara asta. Uf! Uf, uf!

Si-am incalecat pe-o șa și v-am povestit aventurile nesuferite din seara asta. Bine ca au trecut! Bine ca au trecut cu bine! Toate aventurile sunt nesuferite, atunci cand le traiesti. Devin interesante si placut de povestit, doar DUPA. Si doar daca scapi cu bine, asa ca noi  :-)

 

Axel şugubăţ

Băietul lui Michi si Sandu este super-bine :-)

Baietul este super-bine: doarme noaptea bine, in cosuletul lui - se duce singur acolo.
Aseara, l-am lasat adormit lângă scaunul meu de la ordinator, am stins luminile usurel si am plecat sus. Peste noapte, nu a dat deloc cu labuta la usa.
Dimineata, pe la 6 si 15,

Doru l-a gasit in cos. :-)

I-a dat drumul in curte, a facut pp, cc, si, pe cand Doru se încălța sa plece, Axel se baga in el si-i lingea mainile!!! Doru i-a explicat ca el trebuie sa plece la munca si ca o sa cobor eu in scurt timp si ca o sa merg cu el la plimbare. "Bine" -- si-o fi spus Axel si... s-a dus iarasi in cosul lui. "Pa, la revedere!"

Dupa cum i-a promis Doru, m-am trezit si eu pe la 8:10, l-am gasit aproape dand din codita, la usa. M-am spalat, m-am imbracat, i-am pus niste crochete BE si cateva bobite CA  cu un pic de apa călduță la inmuiat, plus un pic de thon (cam cat 2 falange de deget al meu), le-am amestecat, le-am acoperit si am plecat la plimbare. Aproximativ pe acelasi traseu ca si ieri, doar un pic modificat si deci doar un pic mai lung. O ora si 15 minute. A fost, din nou, ffff bine! Axel a facut cunostinta cu doi căței, amandoi in lesă, ca si el (mi-era teama ca se vor certa, dar...), unul mititel din ala cu multe pliuri si unul mare-mare. Cu amandoi a dat din coada si s-au mirosit reciproc cu deliciu. Ce placere! Din nou pp si cc.
Altfel, cred ca a invatat sensul expresiei "Toate bune": uneori se mai speria de cate ceva, ii spuneam "Hai, hai! Toate bune", el pornea din nou in pas vioi, ii explicam despre ce era vorba si totul mergea ca pe roate! Cand ne-am intors acasa, a baut apa dupa pofta inimioarei lui si, apoi, i-am spus ca o sa mananc eu mancarea lui, pe cand o amestecam bine. I-am spus ca mancarea este "oooouaaaah, ce buna, miam-miam (cu plescaituri) si miam-miam!" El - snif-snif! pe langa mine. I-am dat-o si a mancat-o! :-) Si, pe urma, s-a dus sa se culce la soare. Cand la soare, cand la umbra...

Axel si Turul Mare

Scria Doru, azi dimineata:

---------------------------- 

M-am sculat pe la 6h00. Am dat drumul lu' catzel afara de vreo 2 ori pana sa plec. Nu cred ca a facut nimic.

Dar inainte sa plec pe la 7h30 il simteam cam agitat. Cred ca voia sa faca o tura scurta pe Ravel; cred.

I-am explicat ce si cum si am intins-o. Aveam impresia ca o sa gaseaca lung timpul pana o sa te scoli tu.

Voilà.

Si eu:

----------

Pui, abia acum vad mesajul tau. :-) Adica DUPA ce m-am intors de la plimbarea cu Axel.

Sa stii ca observ ca comunicarea cu Axel merge foarte bine, in ambele sensuri: de la noi la el si de la el la noi. Caci, iata, si mie mi-a comunicat aceeasi impresie, ca parca ar face o tura pe afara...! :-)

Astfel ca, m-am spalat, m-am imbracat si, mai ales, m-am incaltat cu bocancii! ATUNCI s-a lamurit el ca mesajul lui (nu stiu cum face, cred ca telepatic :-)  ) a ajuns unde trebuia. Iar cand l-am mai intrebat -- retoric -- "unde-i hamul?", totul era clar si parea foarte multumit. Avea mare chef de iesit afara, asa ca a luat-o chiar inainte, voiniceste.

Ne-am dus pe Ravel, dar acolo era un utilaj care, desi departe, era destul de neplacut vizibil pt el. In plus, utilajul avea si motorul in functiune, de! Asa ca -- stai sa vezi ce misto! -- i-am zis lui Axel: "Nu-i nimic. O sa facem o tura pe asfalt." -- convinsa fiind ca n-are cum sa ma inteleaga... Ca sa ajung la drumul cu asfalt (ma rog, face cam 70% pe asfalt, dar e bun ca e foarte putin circulat si toceste gherutele) trebuia sa reintru pe strada noastra si sa trec prin fata casei noastre. El facuse deja si pp si cc, deci ma asteptam sa traga inspre usa noastra, pe cand treceam prin fata ei. Ei bine, nu! A continuat drumul, voiniceste. Mai auzise de "asfalt" (fara ca eu sa incerc sa-l faca sa fixeze cuvantul asta) duminica, cand l-am dus la plimbare prima oara singura, pe cand Michi urcase sa doarma putin. Duminica, nu voia cu nici un chip sa mearga, tot tragea sa se intoarca. Ceea ce, dupa putina vreme, am si facut. Ei bine, azi, a mers cu incredere, repejor, pe Turul Mare! Facuram 2,5 Km!!! Cu spor si incredere! Mai mult am mers repejor, cu Axel in frunte. Se mai speria el de una de alta, dar il mangaiam, ii spuneam "Toate bune" si o re-pornea cu incredere.

Pur si simplu, cred ca are incredere in mine. Ceea ce ma mira enorm este ca are DEJA incredere in mine.

Cand ne-am intors, i-am propus niste crochete BE cu cateva fărâme de thon. Ei bine, faramele alea de thon i-au placut asa de mult, incat a mancat binisor! A baut apa, iar acum sta tolanit la soare, in curte.

Ma duc si eu un pic la soare...

Axel

Aaaa! Axel! :-)

Ieri, ne-am plimbat putin, cu antren, pe vreo 150 de metri, as zice eu, pe Ravel (drumul din spatele caselor din fata casei noastre). A facut de 2 ori cc: o data dimineata, cum bine a vazut Michi si alta data pe Ravel. Bun asa!
A fost foarte activ cu niste pasari care zburataceau prin copaci, la noi in gradina. Fuga-fuga in toate partile, ca pe arcuri, si latraturi.
Pe pasarile alea, le va avea multa vreme. Ori poate ca le are tot timpul, nu stiu daca sunt pasari migratoare. Ramane sa observam, impreuna.
Tot timpul in care a dormit peste zi, s-a asezat langa mine. Uneori asa de aproape, incat imi era teama sa nu-l ranesc cumva cu rotilele de la scaunul meu. Nu l-am ranit, evident :-) Pana la urma, a inteles ca distanta optima este de cam un metru. Intelege foarte bine ce vrei de la el. Vorbesc cu el si intelege!
Dupa-amiaza, am iesit iarasi afara si scenariul s-a repetat: dupa vreo 150 de metri, s-a oprit si tragea sa mearga inapoi, acasa. OK, ne intorceam spre casa si atunci mergea cu spor. Ce-i drept, sunt inca lucrari pe Ravel. In principiu, ar trebui sa se termine pe la mijlocul lui octombrie. Bun, oricum, am adoptat politica pasilor mici si ne vom tine de ea.
Tot dupa-amiaza, m-a invitat la joc! Yes! Cum am vazut ca se juca si cu Michi. Ne-am fugarit un pic prin curte. Am pus la bataie si o mingiuca moale, dar prefera sa se fugareasca cu mine.
Altfel, deseori se pune pe spate si se joaca singur. Ori poate se scarpina. Ori poate si una si alta.
Nu l-am mai surprins mancand, dupa plecarea lui Michi. ATUNCI a mancat zdravan, chiar m-a surprins! Dar dupa aceea - nu l-am mai vazut. A! ba da, o data l-am vazut luand o crocheta pe care si-a dus-o in curte s-o rontaie. Poate ca a mai ciugulit de acolo si nu m-am prins eu. Am sa numar crochetele, ca sa stiu daca dispar dintre ele. Eu as vrea sa nu trebuiasca sa ajung sa-i dau mancare din palma sau cu lingurita. Sper ca instinctul lui sa primeze si sa se alimenteze singur. Mai vedem. Oricum, tin sub observatie. In schimb, bea apa.

Un cățel si-un pătrunjel 

A trecut cu bine prima noapte fara Michi, fara Sandu. La un moment dat, pe la 2 jumate noaptea, Doru s-a trezit cu nasul infundat si a trebuit sa coboare la parter unde tinem noi medicamentele, in cautarea picaturilor de nas. Abia dupa aceea, cand Doru a urcat inapoi, Axel a inceput sa dea cu labuta la usa... Am coborat la el, sa-l incurajez, sa-i spun ca e baietel mare acum si ca poate sa doarma singurel, l-am scos pt orice eventualitate in curte, desi nu manifesta mare entuziasm pt asta, apoi l-am convins sa intre pt prima oara in panierul lui, l-am felicitat ("Bravo" + mângâieturo-scarpinaturi tandre pe piept), i-am urat noapte buna, m-am indepartat de el si m-am mirat ca ramane in panier, am trecut de partea cealalta a usii pe care am inchis-o bine si am urcat. Cand am ajuns sus, el dadea cu labuta la usa..., dar cred ca era doar "o labuta de onoare", ca nu a durat decat cateva secunde. Apoi, liniste totala. Cand s-a trezit Doru dimineata, sa mearga la servici, Axel era OK, in panier! :-)

Axel, dimineata, in panier!

Nu parea traumatizat in vreun fel. Bineinteles ca dorul de Michi si Sandu nu se vede pe dinafara... Dar cred ca a inteles regula casei care nu-i da voie sa mearga sus. Mai vedem noi, la noapte.
Altfel, covorasul pe care l-a cumparat Michi, de pus in cusca-avion este la mare cinste. El si preșurile de sters pe picioare, din casa...

Mancare hyper calorica, pt cand nu pot fi mâncate portii normale de mancare

... din care, chiar daca nu se mananca portii normale, tot te alegi cu ceva, ma gandesc eu.

Sandu si-a pierdut pofta de mancare.
Nu stiu (evident ca nu stiu!) in ce masura este din cauza lui K si in ce masura din cauza tristeții/revoltei/disperarii lui... In orice caz, mănâncă mai mult cu sila si mananca foarte putin.

Daca va poate ajuta cu ceva, dragii mei de peste țări si mări, va dau si eu aici niste idei de mancare hyper calorica, pt cand nu poti sa mananci portii normale de mancare.

Daca ma citeste cineva, nu va sfiiti sa adaugati, in comentarii, orice alta idee va vine. Va rog.

• oua (unul pe zi, cred ca e OK)
• banane
• paine integrala
• fasole uscata: iahnie, bătută...
• năut (FR: pois chiche) cu ceapa cruda, taiata lamele, cu otet, ulei, un pic de sare... (acelasi lucru se poate face si cu fasole uscata)
• paine integrala +/- prăjită, cu usturoi frecat deasupra si cu "creme" de alune sau arahide sau noix de cajou
• cateva nuci, alune, arahide, noix de cajou, stafide
• paine integrala prăjită, cu usturoi frecat deasupra si cu pasta de tomate amestecata cu ulei de masline, cimbru si/sau alte ierburi; eventual si cu piper si/sau cu boia iute (sau nu)
• cartofi fierti, cu sosuri de rosii si usturoi, sau de rosii cu multa ceapa...
• maioneza
• paine integrala +/- prăjită, cu maioneza amestecata cu pasta de tomate si/sau cu ierburi ca cimbrul, mararul, tarhonul, patrunjelul...
• paine integrala +/- prăjită, cu maioneza si usturoi ras +/- patrunjel dat prin mixer, ca sa fie fff fin
• paine integrala +/- prăjită, cu maioneza si ceapa taiata fff marunt +/- mărar dat prin mixer, ca sa fie fff fin
• sandwich-uri din paine integrala cu felii de vinete prajite putiiiiiin, in ulei + ardei copti + usturoi proaspat ras, pe deasupra + lamaie + sare
• smoothies cu lapte vegetal si piersici bine coapte si/sau pere bine coapte si/sau pepene galben bine copt si/sau banane sau orice alt fruct parfumat si bine copt.
• terci de ovaz, facut cu lapte vegetal neindulcit (de amande, de orez etc.): (1) dulce, cu fructe, scortisoara sau (2) sarat cu un pic de sare.

Maioneza poate fi facuta in casa. Sau poate fi cumparata de la magazin bio.
Stiti voi cum sta treaba: daca nu scrie pe produs ca este "bio", sau "organic", atunci sigur nu este nici "bio", nici "organic. Dar daca scrie pe el ca este "bio" sau "organic", atunci poate-poate ca este... Merita incercat.

"Mancarile" astea nu par prea variate si cred ca chiar nu sunt suficient de variate. Dar cred ca, cu talentul pe care il are Michidut la bucatarie, ea va sti sa introduca multe alte chestii, ca sa obtineti mai multa varietate. Astea, aici, sunt doar niste idei de pornire...

De exemplu, ideea cu sandvichurile din vinete se poate adapta si la alte legume ori chiar la radacinoase, pe care le poti pune la "inmuiat" la cuptor, cu un pic de apa si ulei +/- ierburi aromate; le lasi acolo la foc mic si, dupa vreo 2 ore le gasesti gata de tartinat (ma rog, depinde si de cuptor; trebuie testat un pic; la sfarsit, le strivesti cu furculita; usturoiul si/sau ceapa le poti pune de la inceput la "inmuiat" sau se pot adauga la sfarsit, proaspat rase sau taiate marunt, pe sandwichuri.

Plus sucul de varza si alte legume/fructe, "al lui Michi" . Excelent! Daca poate Sandu sa-l bea ca pe apa (ca nu mai suntem la cura Breuss, sa trebuiasca plimbat prin gura) e superb! Oricum e superb sucul despre care mi-a vorbit Michi! Tu, Michi, ai dreptate cu varza! Jean Valnet spunea si el ca romanii, cand plecau in campanii militare, luau enorm de multa varza cu ei, pe care o foloseau si ca mancare si ca medicament intern si extern - deopotriva!

Duminica, vin Michi si Axel!

Alta veste este ca Michi vine duminica sa ne aduca pe Axel, cainele lor, in grija, pana cand se scot ei din pasul asta greu.

Vor trebui sa se mute, ca sa economiseasca maximum de arginți, ca sa poata rezista financiar situatiei actuale. Si este atat de sigur ca NU vor gasi posibilitatea sa se mute cu tot cu cățel, incat prefera sa-l sustraga -- macar pe el -- din situatia dificila in care se afla. Asa ca, Michi va face un imens tur de forta: pleaca sambata din CA, ajunge duminica in BE, si pleaca din nou spre CA marti. Dupa ce va trece "furtuna", or sa poata sa-l recupereze, spre bucuria lor, a tuturor!

Astfel ca, aici, acasa, ne ocupam cu instalarea unei porti provizorii, ca sa poata Axel sa iasa in curte, in voie.

Ce mai latraturi vom avea pe aici! Avem un vecin cu 2 caini mari, care ne latra cand trecem pe aleea din spate. Pe noi nu ne deranjeaza. Asta e treaba lor, sa-si apere teritoriul, drept pt care ne avertizeaza de fiecare data cand trecem pe acolo. Ca ei nu stiu ce avem noi in cap, nu stiu ca nu avem nici cel mai mic gand sa mergem peste ei. Ei latră au cas où.  Pe mine ma deranjeaza stapanul lor, care din dorinta de a anula impresia proasta pe care eventual ne-ar face-o cainii lui, tipa disperat la ei, absolut inutil, ca sa "ne dea noua satisfactie" (cred eu). Ei bine, acum, o sa latre si Axel. Exact pe acelasi considerente ca si cainii vecinului. :-) Dar eu NU voi urla la Axel ca sa termine. Ca stiu ca vor termina -- si unii si ceilalti -- atunci cand vor sfarsi sa-si spuna ce au de spus, ei, cateii :-)

Odata cu venirea lui Axel, adio lenevirea de dimineata, in asteptarea soarelui, sau doar in asteptarea infuziei ceaiului! De indata ce voi cobori, dimineata, voi sari in bocanci si vom iesi la plimbare! Ce bine! Nu va mai trece nici o zi fara plimbarea mea de o ora. PLUS alte macar doua plimbari, mai mici. Sper sa fie bine! Sau foarte bine! O sa fie amarat, saracu' de el, o vreme... Dar, peste tot unde am citit despre situatii de abandon de caini (bine, aici tocmai ca nu este un abandon, dar Axel nu stie asta), scrie ca, pana la urma, se obisnuieste si ii trece supararea. Nu inseamna ca ii va uita pe Sandu si Michi, nici vorba! Si abia astept sa vad cum o sa sara fericit pe ei, cand se vor revedea, peste cateva luni de zile! Gen:
https://www.youtube.com/watch?v=6-PtvY9VBL4

:-)

Vestea cea rea

Vestea cea rea este ca Sandu nu are chef de nimic. Literalmente de nimic: nici sa citeasca, nici sa se uite la un film, nici sa se gandeasca... Mi-a spus ca este complet lipsit de ganduri, ca sta, pur si simplu.
Deci, este in a 3-a zi de tratament cu ulei de canabis. Poate-poate ca tratamentul asta ii va mai căptuși putin moralul.

Vorbim in fiecare zi, pe skype. Nu vorbim mult, pt ca nici cu mine nu are mult chef de vorba. Dar stam impreuna, cumva, zilnic. Michi este aproape incontinuu in jurul lui, ca un electron. Este tare, uimitor de tare, in conditiile in care este un deget de femeie!

Proiectele lor cu casa din RO sunt momentan oarecum inghetate. E drept ca Michi face pachete, ca sa le trimita in RO, dar mai ales ca sa elibereze casa actuala si sa se poata muta undeva unde sa plateasca mai putin, ca sa poata dispune la maximum de resursele lor financiare, pe durata "furtunii"...

Acum, visez si eu sa ne intalnim cu totii, sanatosi, la Urseiu! Ce tare visez si eu, la asta!

Curaj, fratioare! Nu ai fi primul care se vindeca atunci cand nimeni (a se citi doctorii) nu mai crede ca se poate face ceva!

Vestea cea buna

Vestea cea mai buna este ca, in Canada, unde locuieste fratele meu, canabisul este legal pt scopuri medicale si se pare ca tratamentul cu ulei de canabis a reusit sa vindece cancere in ultimul stadiu! Asa ca, cu prescriptie medicala in regula, fratiorul meu a inceput tratamentul cu ulei de canabis!

http://www.cureyourowncancer.org/how-cannabis-oil-works.html

De cand am aflat de metoda asta si ca poate sa si-o aplice, mi s-a ridicat o greutate enorma de pe inima si cred ca asta e un semn foarte bun. Pur si simplu, cred ca se va vindeca. Sper sa nu fie doar o reactie de aparare la durerea mare pe care am avut-o in inima. Ci chiar sa fie un semn prevestitor de vindecare! Sper sa fie vorba despre adevarate capacitati de premoniție, din partea mea!

Dupa 10 zile, am oprit dieta

Am oprit dieta, fortati de imprejurari: Doru, pre-criza de piatra la rinichi. Cautat contraindicatii la sfecla, telina etc. (stiti sucul Breuss). Gasit contraindicatii zdravene la sfecla rosie si la telina. Cum Sandu, fratele meu nu facuse decat 2 zile si a abandonat, nefiind suficient de convins de eficacitatea dietei, cum Doru trebuia sa abandoneze si el, s-a dus naibii solidaritatea, ca nu mai aveam cu cine sa fiu solidara si nu ma vedeam deloc continuand, in conditiile in care trebuia sa-i fac de mancare lui Doru...

Asadar, dupa 10 zile, am oprit dieta. Pe 3 septembrie, seara. Dupa ce ne umpluseram din nou frigiderul cu radacinoasele alea, majoritatea bio (doar telina nu era bio, sau organic)... Avem un talent la a renunta la lucrurile pe care le-am platit cu banuti munciti, fi-r-ar sa fie! Ma rog, acuma o sa fim mai atenti.

Ce am invatat in aceste 10 zile?

Ca trrrrrrebuie intotdeauna sa ne temperam entuziasmul fata de ceva care ni se pare a fi foarte bun si, inainte de a ne repezi cu capul inainte, sa vedem si care poate fi reversul medaliei de la chestia aia buna. Parca am fi adolescenti: ori alb, ori negru... Bine, e bun entuziasmul si, decat apatia pe care ti-o poate aduce o varsta care tot inainteaza inexorabil, deh!, mai bine sa ne pastram entuziasmul asta. Eu zic ca, bravo, Doru! Bravo, Vio. Hm, cam arunc cu floricele in propria mea cale, nu? Ei, asta-i...! :-)

Dar e buna si reciproca: intotdeauna sa ne temperam tristetea, frica sau enervarea fata de ceva care ni se pare a fi foarte rau. Caci si la rele exista reversuri de medalie!

Ce am mai invatat?

Ca putem sa facem post! Eu credeam ca va fi al naibii de greu. Ei bine, nu! Daca nu as fi avut suferinta fizica a renuntarii la cafea, m-as fi simtit minunat, asa cum spunea Doru ca se simtea, ca un fulg de inger. El era atat de pozitiv, incat incerca chiar sa ignore durerea surda din zona rinichilor... Auzi la el: "fulg de inger"! "sucul asta are gust de cacao cu lapte foarte dulce"... Mie mi-a devenit fff repede complet nesuferit sucul ala. Abia-abia daca beam cei 125 ml care erau minimum de baut pe zi!
Deci, cum spuneam, am aflat ca putem face post fara nici o problema. DAR, promis-juré, data viitoare -- caci vor fi dăți viitoare, negresit! cel putin pentru mine! -- va fi post hidric. Sa beau eu CÂTA apa am chef, CÂND am chef! Am sa fac cate 7 zile, sau 10 zile... Vad eu!

Cu ce ne-am ales bun din povestea asta?

-- Cu intarirea renuntarii complete a lui Doru la tigari. Nimic nu mai am de adaugat la fraza asta. Este splendida, asa cum este ea! Sandu, indirect, a facut un enorm bine!
-- Cu renuntarea mea completa la cafea (ma supara sa fiu dependenta de ceva in asa hal! mai bine lipsa!). Doru deja nu prea bea cafea, iar eu il antrenam in obisnuinta mea, cu inconstienta. Bea si el, de dragul meu, cateva gurite de cafea, dimineata. Acuma, gata!
-- Cu renuntarea noastra completa la lactate. Deci, manacam aproape numai vegetale, plus, din cand in cand oua si fructe de mare sau peste. Dar chiar pe bune doar "din cand in cand". Caci zau ca ne plac mancarurile vegetale pe care le fac eu. E drept ca, uneori, sunt complet neinspirata si iese o amestecatura de nici porcii nu s-ar uita la ea -- oricat de hranitoare ar fi! Dar, de obicei, ma pricep, cel putin pt gusturile noastre, Doru si cu mine.
-- Cu o tensiune excelenta pt Doru, in conditiile in care nu mai ia Amlodipine. Aseara ce a constatat ca avea tensiunea "normal-high", deci spre hipertensiune. Dar a spus ca poate ca e din cauza ca o lua seara si ca ar trebui luata dimineata.
Cum am gasit ca, à la longue, Amlodipina poate sa dea rarefierea tesutului osos
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3970919/
si cum beta-blocantele nu-i convin lui Doru, pt ca, din cauza lor, isi pierde suflul repede, ar fi formidabil daca am reusi sa mentinem tensiunea lui macar asa cum este acum! Drept pt care, aseara, cautand si indicatiile si contraindicatiile de la frunzele de maslin si de la hibiscus, am gasit ca putem sa le folosim -- pardon! sa le foloseasca EL, ca eu sunt mai degraba hipotensiva, iuhuuu!!! -- si le-am comandat. Ei, si daca nu si nu, o sa se intoarca la Amlodipina. Vedem noi!
-- Cu increderea întărită ca putem face chestii dificile si neobișnuite, impreuna. E drept ca, de cateva ori ne-am certat ca prostii, dar noi ne certăm, noi ne împăcăm. Si, poate, incet incet, o sa devina clar pt amandoi ca rareori merită sa ne certăm!
-- Cu hotararea sa nu mai bem alcool decat - pe bune! - doar din An in Pasti!

Cam astea ar fi. Aaaa, si -- da! -- am "pierdut" 5 kilișoare. Intre timp, am reluat 2. Dar nu asta era obiectivul vizat, oricum.

Toate bune si fluturari de mana, viguroase! :-)

Ziua 7

Azi, am ramas singurica acasa... Doru este la servici.
M-am trezit, ca de obicei, ra-pla-pla. Tensiunea, 94 72 89 (ultimul număr este pulsul).
M-as mai culca. Dar mai bine astept sa iasa soarele din bruma diminetii si poate voi dormita un pic la plaja. O juma de ora pe zi, cand este posibil. Adica atunci cand este soare.

Azi noapte si azi, pana mai adineauri (este 12:30 a.m.) am simtit din cand in cand, vagi valuri de foame. Hm... Tocmai cand altii spun ca nu mai simti foamea! Dar sunt doar niste vălurele, care dureaza doar cateva secunde. Bun, ce-i drept, ieri am baut mai putin suc Breuss, pt ca am uitat. Mai putin decat minimul descris de Breuss, si anume 125 ml. Sigur, Mister Freud mi-ar explica el ca uitam ce nu ne place sa retinem si chiar asa e: nu-mi place deloc sucul asta! Din fericire, nu mi-e chiar scarba de el, dar nu-mi place. Doru, in schimb, este un fericit: mi-a spus ca, atunci cand plimba prin gura o sorbitura de suc, are impresia ca e facut din cacao (?!) si lapte foarte indulcit (?!). Cum spuneam, este un fericit! :-)

Cam astea ar fi, deocamdata.