Ah bon, deci vineri o sa fie racorica la alde Gradea...!
:-)
Salut, Danielushka, Nicoleta!
Ma gandesc cu nespus (chiar ca nespus! :-)) drag la momentele faine petrecute impreuna in primavara. Cand am mancat "clatitele" alea, la indieni, la nivelul strazii; plimbarea in jungla sub ploaie, sunetul gras pe care-l fac picaturile de ploaie pe frunzele atator si atator etaje de vegetatie, aburul deasupra lacului (pe care l-am fotografiat de nenumarate ori, incercand sa surprind senzatia de curatzenie si inceput al Pamantului – dar n'am surprins nimic, evident!), catzeaua care nu se sinchisea de ploaie, partzul nesuferit al lui Doru, aleile de lemn cu nume de copaci; ah, masajul la picioare care m-a facut sa sufar cateva zile dupa aceea; Julie buna si zambareatza (inca tot nu am facut paine, asa cum m-a invatat ea, dar zilele astea, negresit!...); copiii vostri, asa de frumosi!; si voi la fel – si plini de povesti si experiente interesante; prietenii vostri; plimbarea pe strazi, seara dupa ploaie, Nicoleta ne explica despre cat de repede se inalta casele acelea cu copaci pe acoperis; ah, luna in seara aceea!; vizita la scoala; cele cateva cine pe care le-am luat impreuna; ceremonia de ceai pe care ne-a explicat-o Nicoleta; cojile de alune pe jos, in inima unuia dintre cele mai frumoase hotele in care am intrat vreodata; brunch-ul de la Shangri La... Si multe, multe altele, pt care tot nu v-am multumit indeajuns!
Dintre atatea si atatea amintiri despre locuri, oameni si natura cu care probabil ca nu ma voi mai intalni niciodata (cu exceptia voastra, sper!), totusi cea mai frumoasa amintire, sau cea mai draga mie este una din seara plecarii: eram deja la aeroport, nostalgica in urma despartirii de voi si in acelasi timp fericita la gandul ca urma sa-l revad curand pe Sol. Dintre toate sunetele aeroportului, am distins clipocitul unui pian, ne-a placut melodia si ne-am apropiat de sursa ei. De fapt, nu era un difuzor, ci chiar un pianist adevarat, care canta la un pian adevarat!,Pe cand canta, se uita de jur imprejurul lui la oameni. Am zambit de incantare si el mi-a raspuns cu un zambet – adevarat si el – si cu o inclinare a capului. Nu m-am simtit obiectul unui tratament de favoare, caci zambea la fel de fermecator si altora, atrasi de muzica, ca si noi, in preajma lui. Incantarea mea venea, cred, din faptul ca am simtit ca intrasem intr-un soi de armonie cu pianistul si cu toti ceilalti care ascultau melodia lui un pic trista, un pic jazzy...
Acumuland atatea si atatea amintiri si impresii in voiajul nostru, luna martie mi s-a parut mai lunga ca de obicei. Pentru mine, a fost ca o frumoasa vara fierbinte. Apoi, cand am revenit in Belgia, am tot dus-o intr-o uimire toata primavara care mai ramasese (aprilie, mai) pentru ca aveam senzatia foarte placuta ca – in sfarsit! – anotimpul care a urmat verii nu a fost toamna, ci DIN NOU primavara!
Va pup pe toti, cu mare drag,
Vio
From: Ion ROSCA [mailto:iro@ibgebim.be]
Sent: mercredi 29 juin 2011 14:46
To: ion.rosca@yahoo.com; Constantinescu, Viorica
Subject:
Sent: mercredi 29 juin 2011 14:46
To: ion.rosca@yahoo.com; Constantinescu, Viorica
Subject:
