samedi 27 février 2010

"L'élégance du hérisson" de Muriel Barbery

"-[...]
Le rituel du thé, cette reconduction précise des mêmes gestes et de la même dégustation, cette accession à des sensations simples, authentiques et raffinées, cette licence donnée à chacun, à peu de frais, de devenir un aristocrate du goût parce que le thé est la boisson des riches comme elle est celle des pauvres, le rituel du thé, donc, a cette vertu extraordinaire d'introduire dans l'absurdité de nos vies une brèche d'harmonie sereine. Oui, l'univers conspire à la vacuité, les âmes perdues pleurent la beauté, l'insignifiance nous encercle. Alors, buvons une tasse de thé. Le silence se fait, on entend le vent qui souffle au-dehors, les feuilles d'automne bruissent et s'envolent, le chat dort dans une chaude lumière. Et, dans chaque gorgée, se sublime le temps.
[...]
D'un des appartements descend une mélodie, clairement et joyeusement distincte. Quelqu'un joue au piano une pièce classique. Ah, douce heure impromptue déchirant le voile de la mélancolie... En une fraction d'éternité, tout change et se transfigure. Un morceau de musique échappée d'une pièce inconnue, un peu de perfection dans le flux des choses humaines -- je penche doucement la tête, je songe [...] à une tasse de thé tandis que le vent, au-dehors, caresse les frondaisons, la vie qui s'enfuit se fige en un joyau sans lendemain ni projets, le destin des hommes, sauvé de la pâle succession des jours, s'auréole enfin de lumière et, dépassant le temps, embrase mon cœur quiet.
[...]
Voilà donc ma pensée profonde du jour: c'est la première fois que je rencontre quelqu'un qui cherche les gens et qui voit au-delà. [...] Nous ne voyons jamais au-delà de nos certitudes et, plus grave encore, nous avons renoncé à la rencontre, nous ne faisons que nous rencontrer nous-mêmes sans nous reconnaître dans ces mirroirs permanents. Si nous nous en rendions compte, si nous prenions conscience du fait que nous ne regardons jamais que nous-mêmes en l'autre, que nous sommes seuls dans le désert, nous deviendrions fous.
Imi permit sa formulez un corolar al ideii de mai sus: daca este adevarat ca am renuntat la a ne mai intalni unii cu ceilalti; daca este adevarat ca nu facem altceva decat sa ne intalnim pe noi insine, fara sa ne dam seama, in oglinzile permanente drept care ii luam pe cei din jurul nostru -- deci daca toate acestea sunt adevarate, atunci probabil ca din aceasta cauza, atunci cand stam totusi de vorba cu cineva cu care nu avem un punct de vedere comun, ne enervam. Pentru ca ne asteptam cumva la un monolog. Si cand colo, celalalt are alta parere!, Contradictia ne descumpaneste, ne dezechilibreaza si de aceea dam tare din maini si din picioare, ne enervam, tipam... Cand nu e vorba despre mine, cand sunt doar martora unei astfel de "intalniri", mi se pare atat de stupid sa te enervezi ca nu reusesti sa-l aduci pe celalalt la punctul tau de vedere! Cu ce te imbogateste gandul ca si celalalt gandeste ca si tine? Ei si? Si de ce ai impresia de imputinare, daca celalalt gandeste altceva decat tine? Da, tocmai, probabil ca Muriel Barbery are ah! cat de multa dreptate: pt ca nu ne asteptam ca imaginea din olinda sa ne contrazica si incercam sa punem lucrurile la "locul lor". Uau! ce eleganta explicatie! Sunt incantata!
[...]
et puis les choristes sont entrés sous les acclamations [...]. M. Trianon s'est installé sur un tabouret, dos à l'assistence, il a levé un genre de baguette [...], le silence s'est fait et ça a commencé.
A chaque fois, c'est un miracle. Tous ces gens, tous ces soucis, toutes ces haines et tous ces désirs, tous ces désarrois, toute cette année de colège avec ses vulgarités, ses événements mineurs et majeurs [...], toute cette vie dans laquelle nous nous traînons, faite de cris et de larmes, de rires, de luttes, de ruptures, d'espoirs déçus et de chances inespérées: tout disparaît soudain quand les choristes se mettent à chanter. Le cours de la vie se noie dans le chant, il y a tout d'un coup une impression de fraternité, de solidarité profonde, d'amour même, et ça dilue la laideur du quotidien dans une communion parfaite.. Même les visages des chanteurs sont transfigurés [...]. Je vois des êtres humains qui se donnent dans le chant.
[...]
en traversant la cour, on s'est arrêtés net tous les deux en même temps: quelqu'un s'était mis au piano en on entendait très bien ce que ce quelqu'un jouait. C'était du Satie, je crois [...]
Mais je sais qu'on s'est arrêtés net tous les deux et qu'on a respiré profondément en laissant le soleil réchuaffer notre visage et en écoutant la musique qui venait de là-haut. "Je pense que Renée aurait aimé ce moment", a dit Kakuro. Et on est restés là quelques minutes, à ecouter la musique. [...] je me dis que finalement, c'est peut-être ça la vie: beaucoup de désespoir mais aussi quelques moments de beauté où le temps n'est plus le même. C'est comme si les notes de musique faisait un genre de paranthèse dans le temps, de suspension, un ailleurs ici même, un toujours dans le jamais.
Oui, c'est ça, un toujours dans le jamais.
N'ayez crainte, Renée, je ne me suiciderai pas et je ne brulerai rien du tout.-"
Ce coincidenta! Sau poate ca nu. Desi mi-am insemnat pasajul acesta, dupa cum vezi, care vorbeste si despre Erik Satie, am uitat sa caut sa il ascult. Cu toate acestea, l-am descoperit (intamplator, da sau nu?) in timpul calatoriilor mele in cautare de muzica, pe net. Si-mi place foarte mult, aproape tot atat de mult ca si Chopin!
Erik Satie - Gymnopédie No.1:
http://www.youtube.com/watch?v=S-Xm7s9eGxU

vendredi 26 février 2010

Julien si etologia

Abia acum, cateva ore mai tarziu, am un pic de timp sa ma gandesc la surpriza dezagreabila pe care am avut-o azi-dimineata, cand am inteles ca e ultima zi de stagiu pt Julien. Acesta fiind singurul stagiar in kinetoterapie de pana acum care a stiut ce face cu mana mea si pe care chiar l-am simtit ca se implica in ceea ce facea. In plus, simpatic , inteligent, vesel.
Ah, da, sa nu uit sa vad despre ce e vorba in experimentul despre care-mi spunea –  cel cu 6 sobolani – pe cand i-am povestit despre experientele lui Milgram!
Cu ocazia asta, azi am aflat despre:
extrem de interesant!!!
:-)
Si, in sfarsit, experienta cu sobolanii:
Différentiation sociale des rats. Domination et exploitation
Pour étudier leur aptitude à nager, le chercheur Didier Desor a placé six rats dans une cage possédant une ouverture sur un couloir descendant, un tunnel puis une « salle » dans laquelle en hauteur, est disposée une mangeoire fournissant des croquettes une par une. (schéma à venir)pour habituer les rats à venir chercher la nourriture en passant par le tunnel, une escabeau est placé pendant quelque jours en dessous de la mangeoire, de telles sorte que les rats peuvent venir dans la « salle », grimper sur l’escabeau et prendre une croquette. Puis pendant quelques jours, on remplit progressivement le tunnel d’eau. Lorsque le niveau de l’eau est suffisant pour que l’escabeau ne soit plus nécessaire pour les rats nageurs de prendre leur nourriture, l’escabeau est enlevé, ce qui force les rats à rapatrier leur croquette vers la cage pour la manger. Puis le niveau de l’eau est stabilisé de telle sorte que le tunnel en soi rempli, obligeant les rats à plonger en apnée sur la distance du tunnel pour passer de la cage à la salle et inversement.
A partir de ces contraintes et de ce moment, on a vu apparaître une organisation sociale constante pour le groupe de six rats : deux rats sont des nageurs exploités, deux autres sont des nageurs exploitant, un rat est un souffre douleur et un autre est un nageur autonome […] voir la suite sur le web
-------------------------------------
Phiii,  si uite un site fff interesant, care merita sa fie studiat in detaliu:
cu descrierea experientei cu cei 6 sobo:
-------------------------------------
Azi, Julien s-a ocupat de mine. Am ajuns cu 5 minute mai tarziu si seful era deja ocupat cu o alta pacienta. La un moment dat, mi-a spus ca ii pare rau ca n-o sa vada daca voi putea pana la urma sa-mi indrept si sa-mi indoi degetele dupa cum vreau si ca, din pdv-ul asta, e frustranta stagiatura. Pt ca nu poate vedea evolutia ulterioara a pacientilor de care s-a ocupat vreme de cateva saptamani. Eu credeam ca vorbeste asa, in general, ca mai e ceva vreme pana sa termine. Apoi, pe cand faceam un exercitiu singura, a propus tuturor niste prajiturici cu lamaie, foarte bune, de care am ras cu totii, pt ca el si seful ne-au facut sa radem. Dar ne-au placut, erau foarte bune. Nu m-am gandit ca ar fi o ocazie la mijloc. Un pic mai tarziu, una dintre paciente, la plecare, le-a urat noroc in continuare, lui si celeilalte stagiare. A! Deci ASTA era! Bine, asta e! Imi pare rau, dar asta e! Oricum, trebuia sa plece la un moment dat. Dar erau placute discutiile cu el si ne facea pe toti sa radem.
Ce sa-mi amintesc?
-- Ca a aplicat o alta metoda decat seful lui, una mai buna, devreme ce ieri seful mi-a aplicat-o si el. Trebuia sa simulez ca pliez degetele, pe cand el opunea rezistenta miscarii de inchidere a pumnului... hm! dar de fapt, ACUM imi dau seama, pot sa fac treaba asta singura, iata! tocmai am incercat: este suficient sa incerc sa inchid pumnul peste un obiect rotund sau cilindric, care rigid fiind sa faca oficiu de mana lui Julien care se opunea inchiderii pumnului meu. Si astfel as realiza ceea ce-mi spunea de fiecare data: NU este suficient sa lucrezi 1 ora pe zi.
-- Ca, modest, mi-a spus ca da, asa e, stie ce face, pt ca el insusi a avut de suferit, pe cand era mic si i s-a inchis o usa peste degetul mare si a ramas asa vreo 5 minute. Doctorul a spus ca trebuie taiat degetul dar mama lui s-a opus ferm. Si a avut dreptate. L-au cusut si, cand rana s-a vindecat, a facut kinetoterapie multa vreme. Acum nu mai are decat o cicatrice, dar unghia e la locul ei iar degetul e perfect functional si are forma normala. Si, culmea! meseria lui este una eminamente manuala! Si de la accidentul asta i se trage ca si-a ales-o. Si se vede ca ii place.
-- Ca are un coleg de camera mare specialist in analiza tranzactionala, care stie atat de bine sa vorbeasca cu oamenii in cele mai potrivnice situatii, incat oamenii pleaca de la el cu senzatia ca le este prieten si ca problema lor va fi cu siguranta rezolvata foarte bine. Probabil ca si Julien a invatat ceva de la colegul lui, de unde linistea sufleteasca pe care stia sa mi-o dea si speranta de mai bine, legata de mana mea. Ceea ce e ceva foarte bun.
-- Ca venea cu o bicicleta rabatabila, cu niste rotitze miiiici, de vreo 20-22 cm diametru
-- Ca dimineata, inainte de inceperea programului, se spala pe dinti!!! Iti dai seama ce respect fata de pacienti? Chapeau bas!
...asa ca, la plecare, le-am strans mana amandurora si le-am urat mult succes in continuare. Azi e vineri. Pacientii si terapeutii isi ureaza reciproc "la revedere", "un WE placut", "pe luni"... El mi-a spus "pe... niciodata!". De! Asa e! I-am raspuns ca nu se spune asa, ci "adieu!"
-------------------------------------
Étymologie
Forme elliptique de l’expression « Je te recommande à Dieu ».
Français standard: Terme de civilité et d’amitié dont on se sert en prenant congé de quelqu’un qu'on ne reverra plus pendant une longue période, si ce n'est jamais.
-------------------------------------
Am ras cu totii iar eu am plecat.

Julien si etologia

vendredi 26 février 2010

Abia acum, cateva ore mai tarziu, am un pic de timp sa ma gandesc la surpriza dezagreabila pe care am avut-o azi-dimineata, cand am inteles ca e ultima zi de stagiu pt Julien. Acesta fiind singurul stagiar in kinetoterapie de pana acum care a stiut ce face cu mana mea si pe care chiar l-am simtit ca se implica in ceea ce facea. In plus, simpatic , inteligent, vesel.
Ah, da, sa nu uit sa vad despre ce e vorba in experimentul despre care-mi spunea – cel cu 6 sobolani – pe cand i-am povestit despre experientele lui Milgram!
http://fr.wikipedia.org/wiki/Exp%C3%A9rience_de_Milgram
Cu ocazia asta, azi am aflat despre:
http://fr.wikipedia.org/wiki/Effet_Pygmalion
http://fr.wikipedia.org/wiki/Effet_Matthieu
extrem de interesant!!!
:-)
Si, in sfarsit, experienta cu sobolanii:
http://psychoweb.dnsalias.org/forum/index.php?topic=13.0
Différentiation sociale des rats. Domination et exploitation
Pour étudier leur aptitude à nager, le chercheur Didier Desor a placé six rats dans une cage possédant une ouverture sur un couloir descendant, un tunnel puis une « salle » dans laquelle en hauteur, est disposée une mangeoire fournissant des croquettes une par une. (schéma à venir)pour habituer les rats à venir chercher la nourriture en passant par le tunnel, une escabeau est placé pendant quelque jours en dessous de la mangeoire, de telles sorte que les rats peuvent venir dans la « salle », grimper sur l'escabeau et prendre une croquette. Puis pendant quelques jours, on remplit progressivement le tunnel d'eau. Lorsque le niveau de l'eau est suffisant pour que l'escabeau ne soit plus nécessaire pour les rats nageurs de prendre leur nourriture, l'escabeau est enlevé, ce qui force les rats à rapatrier leur croquette vers la cage pour la manger. Puis le niveau de l'eau est stabilisé de telle sorte que le tunnel en soi rempli, obligeant les rats à plonger en apnée sur la distance du tunnel pour passer de la cage à la salle et inversement.
A partir de ces contraintes et de ce moment, on a vu apparaître une organisation sociale constante pour le groupe de six rats : deux rats sont des nageurs exploités, deux autres sont des nageurs exploitant, un rat est un souffre douleur et un autre est un nageur autonome […] voir la suite sur le web
-------------------------------------
Phiii, si uite un site fff interesant, care merita sa fie studiat in detaliu:
http://ethologie.blogspot.com/
cu descrierea experientei cu cei 6 sobo:
http://ethologie.blogspot.com/2007/02/exprience-iii-les-trois-rles-du-rat.html
-------------------------------------
Azi, Julien s-a ocupat de mine. Am ajuns cu 5 minute mai tarziu si seful era deja ocupat cu o alta pacienta. La un moment dat, mi-a spus ca ii pare rau ca n-o sa vada daca voi putea pana la urma sa-mi indrept si sa-mi indoi degetele dupa cum vreau si ca, din pdv-ul asta, e frustranta stagiatura. Pt ca nu poate vedea evolutia ulterioara a pacientilor de care s-a ocupat vreme de cateva saptamani. Eu credeam ca vorbeste asa, in general, ca mai e ceva vreme pana sa termine. Apoi, pe cand faceam un exercitiu singura, a propus tuturor niste prajiturici cu lamaie, foarte bune, de care am ras cu totii, pt ca el si seful ne-au facut sa radem. Dar ne-au placut, erau foarte bune. Nu m-am gandit ca ar fi o ocazie la mijloc. Un pic mai tarziu, una dintre paciente, la plecare, le-a urat noroc in continuare, lui si celeilalte stagiare. A! Deci ASTA era! Bine, asta e! Imi pare rau, dar asta e! Oricum, trebuia sa plece la un moment dat. Dar erau placute discutiile cu el si ne facea pe toti sa radem.
Ce sa-mi amintesc?
--> Ca a aplicat o alta metoda decat seful lui, una mai buna, devreme ce ieri seful mi-a aplicat-o si el. Trebuia sa simulez ca pliez degetele, pe cand el opunea rezistenta miscarii de inchidere a pumnului... hm! dar de fapt, ACUM imi dau seama, pot sa fac treaba asta singura, iata! tocmai am incercat: este suficient sa incerc sa inchid pumnul peste un obiect rotund sau cilindric, care rigid fiind sa faca oficiu de mana lui Julien care se opunea inchiderii pumnului meu. Si astfel as realiza ceea ce-mi spunea de fiecare data: NU este suficient sa lucrezi 1 ora pe zi.
--> Ca, modest, mi-a spus ca da, asa e, stie ce face, pt ca el insusi a avut de suferit, pe cand era mic si i s-a inchis o usa peste degetul mare si a ramas asa vreo 5 minute. Doctorul a spus ca trebuie taiat degetul dar mama lui s-a opus ferm. Si a avut dreptate. L-au cusut si, cand rana s-a vindecat, a facut kinetoterapie multa vreme. Acum nu mai are decat o cicatrice, dar unghia e la locul ei iar degetul e perfect functional si are forma normala. Si, culmea! meseria lui este una eminamente manuala! Si de la accidentul asta i se trage ca si-a ales-o. Si se vede ca ii place.
--> Ca are un coleg de camera mare specialist in analiza tranzactionala, care stie atat de bine sa vorbeasca cu oamenii in cele mai potrivnice situatii, incat oamenii pleaca de la el cu senzatia ca le este prieten si ca problema lor va fi cu siguranta rezolvata foarte bine. Probabil ca si Julien a invatat ceva de la colegul lui, de unde linistea sufleteasca pe care stia sa mi-o dea si speranta de mai bine, legata de mana mea. Ceea ce e ceva foarte bun.
--> Ca venea cu o bicicleta rabatabila, cu niste rotitze miiiici, de vreo 20-22 cm diametru
--> Ca dimineata, inainte de inceperea programului, se spala pe dinti!!! Iti dai seama ce respect fata de pacienti? Chapeau bas!
...asa ca, la plecare, le-am strans mana amandurora si le-am urat mult succes in continuare. Azi e vineri. Pacientii si terapeutii isi ureaza reciproc "la revedere", "un WE placut", "pe luni"... El mi-a spus "pe... niciodata!". De! Asa e! I-am raspuns ca nu se spune asa, ci "adieu!"
-------------------------------------
http://fr.wiktionary.org/wiki/adieu
Étymologie
Forme elliptique de l'expression « Je te recommande à Dieu ».
Français standard: Terme de civilité et d'amitié dont on se sert en prenant congé de quelqu'un qu'on ne reverra plus pendant une longue période, si ce n'est jamais.
-------------------------------------
Am ras cu totii iar eu am plecat.

jeudi 25 février 2010

Beksinski

Beksinski

http://beksinski.dmochowskigallery.net/index.html
Zdzisław Beksiński (né le 24 février 1929 – mort le 21 février 2005). peintre, photographe, dessinateur et sculpteur polonais illustre, de tendance surréaliste et fantastique.
[...]
Homme charmant, spirituel, toujours souriant, son esprit était vif, et remarquable son intelligence. Passer en sa compagnie plusieurs heures à bavarder, de choses sérieuses ou futiles, était une grande joie pour le visiteur.

Jamais Beksinski ne quitta la Pologne, jamais il ne prit l’avion, et jamais il n’assista aux vernissages de ses expositions ; il vivait cloîtré chez lui, là où il se sentait le plus à l’aise.

dimanche 21 février 2010

"The Imaginarium of Doctor Parnassus"

Seara asta a fost o seara ciudata: am fost la film cu Doru si Judith - "The Imaginarium of Doctor Parnassus" - oh, ce film frumos! Cred ca am inca multe de invatat si de privit de multe ori la filmul asta pana sa inteleg tot. Cu atat mai bine!
Dar seara a fost ciudata pt ca Doru avea o suparare pe care parca se straduia sa ne-o arunce bine in ochi si sa ne si mazgaleasca bine pe toata fata cu ea. Cum ar fi facut daca supararea lui ar fi fost o vopsea, sau noroi, sau scuipat. Ostentativ. "Nu ma mai fute la cap", mi-a raspuns de doua ori, cand l-am intrebat de ce e suparat. Pai daca voia sa fie lasat in pace, de ce era asa de ostentativ? Biata Judith credea ca e suparat din pricina ei. Poate ca era suparat din pricina ei, dar cand l-a intrebat daca i-a gresit cu ceva, Doru a raspuns ca nu. Felul in care s-a purtat Doru e urat. Iar Judith nu merita asta. Nici eu. Sunt suparata tare pe Doru. Mai mai sa-mi strice bucuria filmului! Pe a lui Judith a stricat-o. Eu nu am vrut sa-l las sa mi-o strice.

"The Imaginarium of Doctor Parnassus"

Seara asta a fost o seara ciudata: am fost la film cu Doru si Judith - "The Imaginarium of Doctor Parnassus" - oh, ce film frumos! Cred ca am inca multe de invatat si de privit de multe ori la filmul asta pana sa inteleg tot. Cu atat mai bine!
Dar seara a fost ciudata pt ca Doru avea o suparare pe care parca se straduia sa ne-o arunce bine in ochi si sa ne si mazgaleasca bine pe toata fata cu ea. Cum ar fi facut daca supararea lui ar fi fost o vopsea, sau noroi, sau scuipat. Ostentativ. "Nu ma mai fute la cap", mi-a raspuns de doua ori, cand l-am intrebat de ce e suparat. Pai daca voia sa fie lasat in pace, de ce era asa de ostentativ? Biata Judith credea ca e suparat din pricina ei. Poate ca era suparat din pricina ei, dar cand l-a intrebat daca i-a gresit cu ceva, Doru a raspuns ca nu. Felul in care s-a purtat Doru e urat. Iar Judith nu merita asta. Nici eu. Sunt suparata tare pe Doru. Mai mai sa-mi strice bucuria filmului! Pe a lui Judith a stricat-o. Eu nu am vrut sa-l las sa mi-o strice.

samedi 20 février 2010

Buna sa ne fie seara si noaptea ce urmeaza!

Un nou inceput, hai, curaj!

Aici, sunt singura, nu ma vede nimeni. De parca ASTA ar fi problema... Tocmai, problema e ca de multi ani sunt foarte singura, in sufletul meu. Vad ca pot inspira sentimente frumoase si adanci, dar nu si pe cel de prietenie, p r i e t e n i e. Astfel incat, iata! in seara asta m-am hotarat sa-mi fiu propria prietena de care am asa de mare nevoie. Ma usuc de mare nevoie ce am de o prietena sau de un prieten. Ma rog, o fiinta umana... Dar ce inseamna, pt mine, prietenia? Oh, prietenia e ceva foarte rar! E ceva..., e asa cum spun englezii: "a single soul in two bodies". De fiecare data cand a iesit la iveala ca eu ASTA cred despre prietenie, mi s-a spus ca asa ceva nu exista, ca asa ceva este doar un ideal(*). Dar ca idealurile nu exista decat ca sa avem catre ce sa tindem. Eu cred ca totusi am avut deja parte de prietenie, asa cum o simt eu. Desi, daca e sa ma iau dupa cum s-au terminat aceste prietenii, cu exceptia uneia, care este in "stand-by" de vreo treizecisiceva de ani, dar mai bine asa decat sa se termine si ea! - deci, daca e sa ma iau dupa cum s-au terminat aceste prietenii, ar trebui sa admit ca nu era vorba despre "a single soul in two bodies"... Atunci, de unde-mi vine nostalgia asta? Nostalgia presupune ca stiu despre ce e vorba, nu?

Ce zice DEX-ul despre:

--> PRIETENÍE, prietenii, s.f. Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug. ♦ Atitudine plină de bunăvoință, prietenoasă față de cineva. ♦ Legătură între grupuri sociale, între popoare, între țări bazată pe aspirații, năzuințe, interese comune. [Pr.: pri-e-. – Var.: (reg.) prietiníe s.f.] – Prieten + suf. -ie.

PRIÉTEN, -Ă, prieteni, -e, s.m. și f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic. ♦ Amant, iubit. [Pr.: pri-e-. – Var.: (reg.) priétin, -ă s.m. și f.] – Din sl. prijatelĩ. (ma bucur sa aflu originea cuvantului!)

--> NOSTALGÍE, nostalgii, s.f. Sentiment de tristețe, de melancolie provocat de dorința de a revedea un loc iubit, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut. ♦ Dorință (plină de regrete) pentru ceva greu de realizat. – Din fr. nostalgie.


Deci, orice dubiu este inlaturat: ceea ce simt este cu adevarat un sentiment de nostalgie. Am convingerea ca stiu despre ce vorbesc (desi nu prea vorbesc despre asta, pt ca am senzatia ca-mi inoportunez interlocutorii, nu stiu cum, nu stiu de ce). Pt ca am trait deja in doua trupuri. Eram copil, apoi adolescenta. Oare varsta este o conditie? Nu cred. Sunt "oameni mari" care zic ca au prieteni sau UN prieten - ah, UNUL mi-ar fi deja arhi-suficient!


----------------------------------

(*) mi s-a spus de nenumarate ori: "vai, ce idealista esti!" totdeauna cu un ton de tristetze sau de agasare; culmea e ca mie mi se pare asa de frumos sa fiu idealista! De fiecare data trebuie sa-mi trag singura vreo doua palme ca sa-mi treaca impresia ca mi se face un compliment.

vendredi 19 février 2010

Revin... sau nu

Buna seara,
Am "tacut" multa vreme si as mai tace nitzel. De ce? Pt ca imi tot revine frica sau nu stiu cum sa-i spun, marea neplacere la gandul ca - dat fiind faptul ca nu mi-am pastrat anonimatul - nu pot sa scriu tot ce-mi trece prin cap. Si chiar daca o fac in proportie de 99% si chiar daca acel 1% care ramane nespus nu este de fapt nici macar definitoriu pt persoana mea, tot ma zgandare gandul ca exista totusi o cenzura. Gandul ca-mi caut cuvintele nu numai pt a ma exprima cat mai aproape de gandurle mele, ci si pt ca printre cei ce ar putea sa ma citeasca se numara oameni care ma cunosc... Ce chestie! Dar scriitorii cum fac, nene?! Ei, da! am si gasit comparatia cea mai potrivita!
:-/