De cateva zile, ma tot gandesc ca totusi trebuie sa scriu ce mai fac. Nu pt ca mi se intampla chestii deosebite, ci tocmai, pt ca NU mi se intampla chestii deosebite. Astfel incat zilele trec fara sa lase repere in urma. Astfel incat in cateva zile sau saptamani, voi fi uitat ce mi s-a intamplat azi. Si, chiar daca ceea ce mi s-a intamplat azi e lipsit de importanta, daca il mai si uit peste cateva zile sau saptamani, atunci voi avea impresia ca nici nu am trait - devreme ce nu pastrez amintiri despre azi. Nu stiu daca e clar ce am vrut sa scriu aici, dar e suficient sa fie clar pt mine.
De ieri, fac la munca un curs care ne va schimba radical felul de a munci, in multe privinte. Va dura tt saptamana. E interesant! E in engleza si inteleg cam 90 la suta, doar. Restul, din context. Mai nasol e cand vreau sa exprim o nedumerire si imi gasesc greu cuvintele in engleza, pt ca nu ma exprim suficient de des in engleza.
Tot la munca: noua mea colega (e noua... de 1 an jumate deja!), tanara, frumoasa, desteapta, muncitoare, saritoare, fara nici un cusur - a! ba da, are un cusur, dar zau ca trebuie sa i-l cauti cu lumanarea! De multe ori, de cele mai multe ori, atunci cand stie despre ce vorbeste cineva, cauta sa-l dubleze, adica sa vorbeasca in acelasi timp cu persoana respectiva, eventual chiar sa o devanseze. Si iese o cacofonie. Dar nu o face din rautate, ci din dorinta de a aproba, sau de a confirma ce are des spus persoana respectiva. - in sfarsit, colega mea cea noua m-a dezlocuit aproape total in ochii sefului meu, ceea ce imi produce cel putin doua reactii, contradictorii: una oarecum de regret, iar alta de usurare. Bizar, nu? In orice caz, nu sunt suparata nici pe unul nici pe celalalt.
In seara asta, in drum spre casa, am trecut pe la Toulay, la noul ei apart. Mi-a placut mult ca am vorbit despre cum crede ea in Dumnezeu. Apartamentul e foarte frumos colorat. Ea si Judith l-au muncit. Bravo, fetelor!