mardi 19 avril 2011

Odata, de Paste

Buna dimineata, Gabontzash!
:-)
Ai tot timpul sa te gandesti, nu e nici o problema cu mine.
Eu zic asa:
pai tocmai, daca te-ai saturat sa tot ai rabdare, n-ar fi mai bine sa-ti compui situatii de viata cat mai simple?
Eu asta fac.
De aceea prefer sa ne vedem dimineata, tu, fetele, Doru si eventual Sol (daca se trezeste, dar putin probabil). Suntem noi intre noi, putini, deci atenti unii la altii – intr-o situatie simpla. Doua ore de delasare, in gradina, la soare, cu mancare simpla si o cafea EXTRA, din Guatemala.
Nu stiu Doru, ca vad ca tace mâlc, dar eu nu am chef de masa mare, cu "cu Elena cu Marc iar Guy are copiii.  un peu too much. " – ai dreptate! :-)
Deci, duminica dimineata, la 10, la Nivelles? Sau la 9? Dar raspunde-mi à l'aise, cand poti/vrei tu.
(Hm, probabil ca la tine situatia e complicata de faptul ca tu si Elena o sa vreti sa faceti de mancare impreuna, de pe vremea diminetii, asa-i? De!...)
Pupici,
Vio
PS, intre timp, am aflat, Pastele e duminica asta ce vine

Pupici multi, 

Bye  



De : Vio
À : Gabi
Envoyé le : Lun 18 avril 2011, 14h 28min 50s
Objet : RE: pt pauza de prînz // si Paste
:-)))
Cea mai tare mi s-a parut asta:
La un cabinet  stomatologic particular are loc urmatorul schimb de replici:
- Imi cereti  cinci sute de mii de lei pentru extractia unei masele, doar
pentru cinci  minute de munca?
- Daca doriti, o extrag intr-o ora.

lundi 20 septembre 2010

Luni dimineata, foarte devreme :-)

gata, sunt hotarata: va scriu asa, ce mai fac, chiar daca nu fac mare lucru. cat de des pot, pana (ma satur sau) imi spuneti voi "hopa!" :-)
(Sandu, Michi, Irinuca, Doru)

mi-am revenit complet dupa schimbarile de fus orar, din ultima vreme. atat de bine mi-am revenit, incat iar ma culc cu mare parere de rau, seara. iar ieri-noapte, am stat pana la 4, si as mai fi putut sta, dar mi-era ca-mi stric tt ziua de azi... nu mi-am stricat-o, dar m-am trezit pe la 11:45, sa fac un pipi si sa ma culc la loc pt inca doua ore in cap.
am probleme cu un dinte, iar dentistul meu are probleme cu o piatra la rinichi, asa ca m-am hotarat sa nu mai astept inca mai bine de o luna si ma duc maine la un alt dentist. am RV la 11, asa ca imi pot permite sa raman iarasi mai mult, inainte sa ma culc. tocmai am renuntat sa ma uit la "Reservoir dogs", ca nu am chef de violenta. ce am facut in WE-ul asta? hm, ce am facut in WE-ul asta? a, da! vineri seara m-a sunat Michi si am stat la povesti (asta e o chestie colosala!); sambata am fost la magzinul bio sa cumpar cimbru de munte. am avut placuta surpriza sa vad magazinul renovat si cu un nou proprietar (gerant?). bucuria vine din faptul ca e un mare magazin foarte bine aprovizionat dar care era in pericol sa fie inchis, pt ca proprietarul avea varsta si cheful sa iasa la pensie si, ultima oara cand am vorbit despre asta, nu stia cine urma sa preia comertul lui. acum e preluat, uf! dar cimbrul pe care l-am gasit nu e asa de parfumat ca cel pe care il cautam, pacat! sper sa mai intre din ala care-mi place. apoi am fost la vopsit parul, la "salon vert", in centrul Nivelles-ului. nimic nou sau deosebit in centrul orasului. mai rau e ca la gara muncile avanseaza fffff greu si e mult praf. mi-e o sila dimineata cand trece in tromba vreo masina si eu sunt pe bicicleta si respir tot praful ala si il iau in piept si pe mine! cica or sa termine lucrarile (noua linie de cale ferata) in 2012. da, taman bine pt cand o sa vina sfarsitul lumii! :-/ apoi au venit la noi Alina, Cata si Cristina. Alina si Cata erau raniti de niste meduze cu care au dat nas in nas, la Cinque Terre, Alina chiar lua inca niste antibiotice din cauza asta. au adus un vin rosu pe care l-am si dat gata, in aceeasi seara, cu voiosie. Cristina ne-a adus cimbru (altfel decat cel pe care-l cautam dimineata la mag.bio; din ala romanesc) de la mama ei din curte (yes! mmm, e excelent cu cartofi prajiti!), niste napolitane si eugenii care din pacate nu mai au nimic comun cu cele pe care le stiam noi (dar tocmai de aceea ni le-a adus, ca sa aiba confirmarea ca nu mai sunt ce au fost). am mancat cu Alina o salata de rosii si avocat, pe cand se facea la cuptor o tarta de branza, pe care am mancat-o cu totii si ne-am lins bine pe boticuri. a mers foarte bine cu vinul rosu. ne-am uitat impreuna la pozele din Cinque Terre si la cele din Canada. apoi ne-am uitat la un film romanesc premiat zdravan prin tari straine, "Eu când vreau să fluier, fluier", care nu ne-a placut deloc deloc! apoi a venit vorba despre Lady Gaga si despre clipul ei formidabil "Bad Romance":
http://www.youtube.com/watch?v=qrO4YZeyl0I&ob=av2e
pe care am vrut sa li-l punem pe TV (avem o conexie pe TV cu 'youtube'), dar, dupa vreo juma de ora de incercari si cautari cu tot felul de 'cuvinte-cheie', ne-am dat batuti: nu se poate vedea pe TV tot ce se vede pe net, la 'youtube'. nu stiam, dar acuma stim.

Ne mai adusese Cristina si un magiun de prune ex-ce-lent! am mancat din el abia la 2 jumate noaptea, musafirii plecasera demult. mi-a placut atat de mult, incat i-am trimis un mail de multumire pe loc!

azi am lenevit cu spor. a, ba nu chiar asa: am curatat deasupra dulapului de la bucatarie, am pus la macerat in ulei de masline o parte din galbenelele pe care mi le-a dat Michi si am reconditionat o veche camasa de a lui Sol, pe care el n-o mai poarta, dar mie imi place foarte tare si as vrea s-o introduc in programul meu de Simplicitatea Voluntara:
http://fr.wikipedia.org/wiki/Simplicit%C3%A9_volontaire

maine - o noua saptamana, foarte bine!
o saptamana buna si pupici la toti!
vio

mercredi 15 septembre 2010

Re: Ne-am intors din Canada...

Hello, dragilor!
Bravo, Sandule, ca le-ai aratat ce era de facut! Misto!
Poza cu Judith este una dintre cele mai reusite cu ea: cred ca e neam de spioanca, ca nu se lasa pozata :-)
Nu stim daca-s moarte gagicile dupa Sol, ca nu spune.
Cred ca tipul care urla era sarit de pe fix, pur si simplu. Sau ingrozitor de rasist, ceea ce e tot una.
Nene, fiecare cu accidentele lui: azi, pe linia pe care mergem noi cu trenul la munca, s-a sinucis cineva... Ceea ce nu ne-a creat nici o problema de transport, pt ca intamplator ne-am dus cu masina la Bxl. Dar zic asa, ca chestie... :-( Dar seara, la intoarcere, si eu ca si Sandu n-am mai avut norocul de dimineata: un tren din fata trenului in care ma aflam a ramas in pana. Ceea ce m-a intarziat cu 1/2 de ora. Am foarte deseori chestii din astea, cu compania de trenuri belgiana. Ceea ce a fost deosebit in seara asta a fost ca am stiut din ce cauza sta trenul meu pe loc. De obicei, suntem tratati ca oile.
Va las, ca Doru se uita la un film care pare interesant. Ma uit si eu, pe canapeaua noastra cea noua... Hop! ca a schimbat programul! Hai mai Doru! Bine, ma duc sa mananc.
Pupici si seara buna!
vio



2010/9/14 Alexandru Constantinescu <sandu.ontario@gmail.com>
... Si eu care credeam ca o sa am timp sa dau reply de la servici... As! Ti-ai gasit! Ma asteptau ca pe sfintele moaste, ca Vineri fusesera probleme in productie.... Le-am rezolvat pe toate.

Da, se vad trei poze in e-mail, Judith, catelul si Sol. Judith e putin intoarsa si n-am putut sa vad cum arata. Sol, e un baiat tare frumos. Cred ca sunt moarte gagicile dupa el.

Imi pare rau ca ati fost intampinati cu 'zurgalai' cu tipul ala care urla. De ce dracu urla?

Azi la ducere la servici am avut noroc ca un accident f. urat a fost pe celalalt sens, dar la intoarcere norocul m-a parasit... a fost la vreo 5 Km in fata mea, asa ca am pierdut ceva timp pana sa ajung acasa.

Copii, ma bucur ca ati fost aici. Acum va puteti imagina cam ce fac in timpul zilei si unde....

Va pup mult,

Sandiu

2010/9/12 viorica constantinescu <vionote@gmail.com>

Dragii mei,

La intoarcere, am citit tot drumul, o carte care imi da iar chef sa scriu si eu - asa de previzibila mi se pare si asa de tare imi da impresia ca as putea scrie mai bine. E-hec!, ia lasa vorba si scrie, daca poti! Da, Michi, promit sa incerc.

:-)

Doru s-a bâtzâit mai tot timpul - 7 ore 40 - pe scaunul lui incomod. Totusi, a si dormit un pic. Eu aveam impresia ca daca ma misc o sa stric bruma de echilibru pe care o aveam. E-hei, dar noi eram foarte bine in comparatie cu altii, care aveau un copilas care a plans de multe ori si, de fiecare data, fff multa vreme...

Nu am mai mancat mancarea aia vegetariana a lor de tot r... (singurul gust decelabil: curry), ci am cerut mancare non-vegetariana, din care am scos carnitza si am mancat restul, ce?

La aeroport, ne-am intalnit cu Iencutza si Helena, care se intorceau din Rep. Dominicana. Au spus ca e foarte misto acolo. Dar eu ma gandesc sa pun mana pe carte si sa invat TOTUSI limba spaniola ca poate-poate odata si odata voi ajunge sa ma plimb de colo colo in America de Sud si in America Centrala... Ce-i drept, nu vad cum as putea ajunge acolo, dar e bine sa invat spaniola din timp si apoi voi mai vedea.

Apoi, am iesit un pic din cladirea aeroportului, ca sa fumeze Doru o tzigara si s-a uitat la mine si a spus: "totusi, te-a tuns bine Michi." E bine!

Am coborat la nivelul -1, sa luam trenul spre Nivelles si am asistat la o scena oribila: o familie de negrii voiau sa coboare cu caruciorul multele bagaje pe care le aveau, dar voiau sa le coboare pe scara rulanta. Erau gata sa se angajeze, cand un controlor de tren a inceput sa urle la ei sa nu faca asta, ca e iresponsabil, ca exista un ascensor pt asta. Si tatal de familie negru a spus ca nu a stiut, mersi, ma duc acolo... Si controlorul tot urla... Si tatal de familie i-a spus ca nu merita sa urle asa la el, nu a stiut de ascensorul acela, acuma stie, nu mai urla omule, am copii cu mine, ma faci de ras...! Si controlorul, rosu la fata si cu vocea subtiata de nervi, tot ii mai urla adevarurile lui... Puah! M-am simtit tare prost. Cu atat mai mult cu cat, aflandu-ma cu Doru acolo, nu ma simteam in stare sa suport SI oprobiul lui Doru daca m-as fi apropiat de controlor si i-as fi spus ca nu trebuie sa tipe asa caci, in partea cealalta nu are de intampinat nici o rezistenta, uite, omul negru se indreapta cu familie si bagaje catre ascensor, gata, shuuut, shuut..., e pacat, zau! Cu oprobiul public m-as fi mandrit in sinea mea (ca l-am infruntat), dar reactiile negative ale lui Doru imi dau niste dureri de cap infernale. Pe bune! Asa ca, am lasat sa treaca - spre rusinea mea - o ocazie de a aprinde o lumanare in tenebrele astea, de!

Apoi, in tren: vine controlorul si ne da la fiecare in cap cu patriotismul lui de doi bani: "'Huiendah!" adica buna ziua in limba flamanda. La aeroportul international Bruxelles! Unde vine atata lume de cu totul alte limbi decat mititica lui limba flamanda...! De ce naiba nu zic "Good morning!", "Buenas dias!", "Bonjour!"...?

In tren spre Nivelles am adormit un pic. La gara la Niv., ne astepta Judith,

(sa-mi spuneti daca nu vedeti pozele, ca atunci le trimit altfel; sunt 3 poze in mesajul asta)

Judith

care ne-a spus ca acasa toate-s bune, doar ca a cazut o parte din tencuiala din tavanul de la ei din camera: praf si moloz peste lucrurile lor, acolo, plansete si nervi! Imi inchipui! Bine ca nu a cazut peste ei pe cand dormeau sau...! O sa vedem cum vom repara. De fapt,  de multa vreme ne luam avant sa facem lucrari de renovare la etaj si in pod. Poate ca a venit timpul, nu?

Fitch s-a bucurat tare la revedere. Cutzulushu'-cu-coada-manivela!

Fitch

(si mi-am amintit de Axel, cutzulushul vostru, dar nu am scos inca pozele de pe diversele suporturi pe care le am)

Am mancat ceva si m-am culcat 4 ore. Doru a dormit doar 2 ore, de teama ca nu va reusi sa fie viabil maine, cand vom avea fff multa munca fizica de facut in casa - mai mult Doru - : avem de facut bucati-bucati multe craci mari si crengi de brad si apoi mobila de la parter: o canapea si 2 fotolii. Si trebuie transportat totul la vreo 7 km mai incolo.

La trezire, m-am revazut si cu Sol

Sol

care mi-a spus ca m-am tunsulica "cam scurt? cam prea scurt?" - ma intreba asa, nestiind ce sa creada. :-) Ei, las' ca creste, zic eu. "Dar esti ca un baietzel!" Si eu care speram sa fiu ca un baietzoi...! Noutatea lui e ca trebuie sa-si renegocieze contractul de munca, pt ca munceste cam mult fara sa recupereze. E adevarat. Sa vedem ce o iesi.

Am facut o ciorba deasa de legume, orez si linte. Intre timp, Doru a mai taiat iarba si niste crengi in curte.  N-am schimbat decat o idee intre noi, azi: cum facem cu eventualele lucrari care se profileaza la etaj. Subiectul e departe de a fi epuizat.

Cam asta ar fi - pe ziua de azi.

Va pup cu mare drag.

vio





--

Alexandru Constantinescu
Home Phone (905) 845-8203
Cell Phone    (416) 845-4247

Pentru orice eventualitate, facturile ochelari

Hello, Michidutz!

Uite facturile (cred ca doar de prima ai putea avea nevoie) de la oculist, just in case.

:-)

Nu-mi scrie aici, decat daca ai nevoie urgenta de raspuns, in zilele lucratoare. Altfel, prefer de departe adresa de la gmail (ca sa nu ma simt cu musca pe caciula; cu atat mai mult cu cat, pe timpul vacantei mele, s-au facut ceva epurari, zdrang!, la mine la munca).

Sa stii ca m-a zdruncinat tare vizita la voi: imi era dor de Sandu – imi e in continuare dor de Sandu; nu stiam ce sa cred despre cum urma sa ne revedem noi doua – acum mi s-a trezit nostalgia zilelor noastre bune. N-na! Dar sunt un om tare, m-am obisnuit fara prieteni, deci nu te gandi ca trrrrrebuie sa schimbi ceva. Oricum, nu am decat ganduri bune pt tine, niciodata vreun resentiment.

Mi-a placut tare mult la voi! Mai putin suferinta ta pt... hai sa-i spunem "linia directoare a lui Sandu = linia de minima rezistenta". Dar, de! asa cum spuneai tu, cu simtul umorului (slava Domnului!) "...si doar stiam!" Poti schimba ceva? Probabil ca tot incerci, de atata vreme. Nu mai incerca, Michidutz! Mai bine ia ce-i bun si ignora ceea ce pare ca nu poate fi schimbat. Sau accepta-l cu gratie. Fa misto, dar nu te mai necaji! Ai vazut, prin comparatie, ceva din partile bune ale lui Doru. Dar fiecare e cu partile lui rele. Pana si tu, pana si eu. Fac misto. :-) Sigur ca si noi avem defecte, dar cum noi traim cu ele, ele emana din noi, intuim de unde ne vin si avem tendinta naturala sa le minimalizam importanta. Dar naiba stie ce ecou au ele in cei din jur! Precis ca mai mare decat ne-am astepta. Ti-am mai spus eu: solutia cea mai frumoasa si mai economica in materie de neuroni "afectivi" este sa fim ca si catzeii, care uita supararile de la labutza pana la botic. :-) Ai cuvantul meu ca eu incerc sa fac asa. Si, cand imi dau seama ca iar am uitat sa fiu ca un catzel, imi trag una virtuala peste ceafa...

Te pup si iti urez o zi buna!

vio

Alaltaieri, ieri si azi

13/09/2010

Nu stiu cum a trecut ziua: Doru a muncit mult in gradina; a venit si Maxime sa-l ajute. Cred ca Doru sufera uneori ca Sol nu-l prea ajuta la treburile casei si ca trebuie sa se descurce singur sau cu altcineva. Ma refer la muncile grele. Bine, OK, Sol era la munca lui si nu ar fi putut ajuta. Dar, stim cu totii ca nu se omoara cu ajutorul si nici cu ceea ce ar trebui sa faca el, in mod direct. Eu m-am ocupat cu "intendenta". Seara, Sol ne-a anuntat ca va incheia contractul cu scoala Academix, ceea ce m-a coborat din al 9-lea cer in care pluteam de cand semnase contractul cu ei..., de 6 luni? – asa zice Sol. Nici nu stiu cum a trecut timpul asta! Si mie si lui Doru ne-a picat tare prost cand Sol a spus ca el nu poate sa munceasca "asa ca noi" un program fix, in fiecare zi... Da, nu poti pt ca nu ai raspunderi; ai casa si masa platite, haine de asemenea, daca e nevoie. Problema, cu Sol, e ca la el nu poate sa se aplice proverbul "Nevoia te invata".

14/09/2010

Prima zi de munca, dupa o vacanta in care m-am desprins complet de problemele de la munca. Multe e-mailuri, curier intern, pe fond de Pink Floyd, mmm... ar fi trebuit sa merg seara la dentist, dar m-a anuntat secretara lui ca e bolnav si ca intalnirea se muta pt 25 oct.! si eu care am o problema in gura care treneaza de o buna bucata de vreme. Si, pt ca nu am fost luni sa cumpar un cadou pt ziua lui Doru (15 sept.), inspirata de intalnirea amanata de la dentist, am inventat ca mi-a cazut o plomba si ca trebuie sa plec urgent la dentist... Am gasit un pullover foarte fain, pt Doru.

Acasa, am primit noile mobile (2 canapele), de piele. sunt fff frumoase, dar miros urat, a piele tratata... :-( Canapeaua mare, la TV, e neagra si pe colt. Foarte comoda. Canapeaua mica e ca o bomboana rrrrrosie! Sta intre partea cu ordinatorul si bucatarie.

Fitch a acceptat fara probleme sa ii schimbam locul cuibului, sub masa de ordinator.

Judith se plange de dureri de spate si umeri. A inceput scoala la Liège. Pare incantata. Nu povesteste mult, asa e ea.

Sol a revenit ieri racit de la munca. I-am spus parerea mea – negativa – despre faptul ca renunta la munca de la Academix inainte de a gasi o alta munca. Si el: "dar e gata gasita, ti-am spus: am sa mixez si am sa compun muzica." Si eu: "ma refer la faptul ca ar fi trebuit mai intai sa-ti gasesti unde sa mixezi si ar fi trebuit mai inainte sa vezi cum e sa compui si daca esti apreciat; ma rog, eu asa as fi facut. Nu te mai gandi ca nu-ti place sa fii exploatat (cui ii place?) si ca detesti sa faci parte din sistem: faci parte din sistem prin faptul ca te bazezi pe noi, care facem parte din sistem." Bine, nu i-am vorbit asa de sec si nici nu m-am rastit la el. Doar i-am spus ce gandesc eu despre renuntarea lui. Cred sincer ca a gresit si ca va regreta.

Mi-am pus intr-un flacon de condimente din cafeaua aromata de la Michi, ca sa presar cate putin peste cafeaua "normala", mmmm... excelent!

15/09/2010

I-a placut si lui Doru pulloverul. Yes! De la o vreme, am inteles ca ASTA ii place sa primeasca: pullover! Trebuie sa mai fie si alte chestii, dar dupa atata vreme tot nu le stiu.

lundi 13 septembre 2010

Am gasit, in sfarsit...

...cum sa scap de obsesia cenzurii proprii: am gasit cum se face pt a obtine un jurnal intim. Astfel incat, acum, pot sa scriu tot ce-mi trece prin cap. Tot.

mardi 29 juin 2010

De cateva zile, ma tot gandesc ca totusi trebuie sa scriu ce mai fac. Nu pt ca mi se intampla chestii deosebite, ci tocmai, pt ca NU mi se intampla chestii deosebite. Astfel incat zilele trec fara sa lase repere in urma. Astfel incat in cateva zile sau saptamani, voi fi uitat ce mi s-a intamplat azi. Si, chiar daca ceea ce mi s-a intamplat azi e lipsit de importanta, daca il mai si uit peste cateva zile sau saptamani, atunci voi avea impresia ca nici nu am trait - devreme ce nu pastrez amintiri despre azi. Nu stiu daca e clar ce am vrut sa scriu aici, dar e suficient sa fie clar pt mine.
De ieri, fac la munca un curs care ne va schimba radical felul de a munci, in multe privinte. Va dura tt saptamana. E interesant! E in engleza si inteleg cam 90 la suta, doar. Restul, din context. Mai nasol e cand vreau sa exprim o nedumerire si imi gasesc greu cuvintele in engleza, pt ca nu ma exprim suficient de des in engleza.
Tot la munca: noua mea colega (e noua... de 1 an jumate deja!), tanara, frumoasa, desteapta, muncitoare, saritoare, fara nici un cusur - a! ba da, are un cusur, dar zau ca trebuie sa i-l cauti cu lumanarea! De multe ori, de cele mai multe ori, atunci cand stie despre ce vorbeste cineva, cauta sa-l dubleze, adica sa vorbeasca in acelasi timp cu persoana respectiva, eventual chiar sa o devanseze. Si iese o cacofonie. Dar nu o face din rautate, ci din dorinta de a aproba, sau de a confirma ce are des spus persoana respectiva. - in sfarsit, colega mea cea noua m-a dezlocuit aproape total in ochii sefului meu, ceea ce imi produce cel putin doua reactii, contradictorii: una oarecum de regret, iar alta de usurare. Bizar, nu? In orice caz, nu sunt suparata nici pe unul nici pe celalalt.
In seara asta, in drum spre casa, am trecut pe la Toulay, la noul ei apart. Mi-a placut mult ca am vorbit despre cum crede ea in Dumnezeu. Apartamentul e foarte frumos colorat. Ea si Judith l-au muncit. Bravo, fetelor!

mercredi 7 avril 2010

PARIAS, de Pascal Bruckner


[...]
Tout était vermoulu, ressorts de lits brisés fauteuil défoncé, chaise crevée, douche cassée, waters bouchés et fermés pour un temps indéfini, murs couverts de taches noires comme des éclaboussures de sang jaillies de seringues mal contrôlées. La clientèle se composait surtout de junkies et les dealers indiens passaient deux fois par jour, offrant de la morphine fraîche de Bénarès.La lumière, petite ampoule au bout d'un fil, loin d'éclairer la pièce, contribuait à épaissir la nuit. Autour du bulbe défaillant se concentrait un énorme poids de ténèbres. Heureusement, l'électricité était coupée à partir de 22 heures et nous allumions des bougies qui enjolivaient cette turne sordide et dont la flamme vacillante étouffait même les cris des toxicos en manque ou des couples qui se querellaient à l'étage. Partout l'on marchait sur quelque chose de plat et qui craquait: outre les cancrelats et les cloportes qui pullulaient dès l'extinction des feux et que Dominique m'interdisait de tuer, des rats traversaient notre chambre chaque soir. Ce n'étaient pas des rats ordinaires, mais des dignitaires graves et fourrés, des prélats au poil brillant qui processionnaient sans hâte et sans crainte, tenaient table ouverte à chaque étage, certains de trouver partout bon accueil et bonne chère. Averti de leur passage, le gérant de l'hôtel installa une cage au milieu de la pièce et plaça dedans un morceau de fromage puant; les rats venaient plus nombreux encore déguster le fromage et repartaient. Si l'un d'eux, trop plein, s'endormait sur les lieux mêmes du festin, le gérant le reconduisait poliment à la cave et le rongeur remontait immédiatement avec lui par l'ascenseur. Alors on nous prêta un chat, une bête efflanquée aux poils ternes, à l'air sanglotant. Dès la première nuit, il eut si peur des mulots qu'il s'oublia sur notre lit.
[...]
Les riches Indiens arpentaient les couloirs d'un air débonnaire et affirmaient tous la valeur poétique de la réplétion. Les hommes, bouffis, surprotéinés, devaient lutter contre leur ventre qui les entraînait en avant, les femmes, gonflées, véritables orgies de viande, devaient lutter contre leurs fesses qui les entrainaient en arrière. L'ensemble s'harmonisait s'ils marchaient à la queue leu leu. Certaines épouses, décorées de colliers d'or et de diamants, entourées d'une nouée d'enfants pansus et ventripotents, flamboyaient de pierres multicolores au milieu desquelles un brillant de la taille d'un oeuf de pigeon jetait l'éblouissement d'un éclair. Elles agitaient ces fleuves de clarté ruisselante au-dessus des montagnes de lard qui leur tenaient lieu de derrière et où elles auraient pu enfouir jusqu'à un Frigidaire. On eut dit qu'elles s'étaient engraissées du corps anémié de leur coolies, de leurs bearers, et leur postérieur saillant attestait la réussite sociale de leur famille. Elles se dandinaient comme des dragées de satin, dans leurs saris brodés d'or.

PARIAS, de Pascal Bruckner


[...]
Tout était vermoulu, ressorts de lits brisés fauteuil défoncé, chaise crevée, douche cassée, waters bouchés et fermés pour un temps indéfini, murs couverts de taches noires comme des éclaboussures de sang jaillies de seringues mal contrôlées. La clientèle se composait surtout de junkies et les dealers indiens passaient deux fois par jour, offrant de la morphine fraîche de Bénarès.La lumière, petite ampoule au bout d'un fil, loin d'éclairer la pièce, contribuait à épaissir la nuit. Autour du bulbe défaillant se concentrait un énorme poids de ténèbres. Heureusement, l'électricité était coupée à partir de 22 heures et nous allumions des bougies qui enjolivaient cette turne sordide et dont la flamme vacillante étouffait même les cris des toxicos en manque ou des couples qui se querellaient à l'étage. Partout l'on marchait sur quelque chose de plat et qui craquait: outre les cancrelats et les cloportes qui pullulaient dès l'extinction des feux et que Dominique m'interdisait de tuer, des rats traversaient notre chambre chaque soir. Ce n'étaient pas des rats ordinaires, mais des dignitaires graves et fourrés, des prélats au poil brillant qui processionnaient sans hâte et sans crainte, tenaient table ouverte à chaque étage, certains de trouver partout bon accueil et bonne chère. Averti de leur passage, le gérant de l'hôtel installa une cage au milieu de la pièce et plaça dedans un morceau de fromage puant; les rats venaient plus nombreux encore déguster le fromage et repartaient. Si l'un d'eux, trop plein, s'endormait sur les lieux mêmes du festin, le gérant le reconduisait poliment à la cave et le rongeur remontait immédiatement avec lui par l'ascenseur. Alors on nous prêta un chat, une bête efflanquée aux poils ternes, à l'air sanglotant. Dès la première nuit, il eut si peur des mulots qu'il s'oublia sur notre lit.
[...]
Les riches Indiens arpentaient les couloirs d'un air débonnaire et affirmaient tous la valeur poétique de la réplétion. Les hommes, bouffis, surprotéinés, devaient lutter contre leur ventre qui les entraînait en avant, les femmes, gonflées, véritables orgies de viande, devaient lutter contre leurs fesses qui les entrainaient en arrière. L'ensemble s'harmonisait s'ils marchaient à la queue leu leu. Certaines épouses, décorées de colliers d'or et de diamants, entourées d'une nouée d'enfants pansus et ventripotents, flamboyaient de pierres multicolores au milieu desquelles un brillant de la taille d'un oeuf de pigeon jetait l'éblouissement d'un éclair. Elles agitaient ces fleuves de clarté ruisselante au-dessus des montagnes de lard qui leur tenaient lieu de derrière et où elles auraient pu enfouir jusqu'à un Frigidaire. On eut dit qu'elles s'étaient engraissées du corps anémié de leur coolies, de leurs bearers, et leur postérieur saillant attestait la réussite sociale de leur famille. Elles se dandinaient comme des dragées de satin, dans leurs saris brodés d'or.

samedi 13 mars 2010

"violence aveugle et absurde"

On condamne la "violence aveugle et absurde" comme si une violence éclairée et qui aurait un sens serait meilleure!

vendredi 5 mars 2010

Imitatie de drag

AM citit cu mare placere "Eleganta ariciului", de Muriel Barbery!
Si-mi dau seama ca placerea cu care am redescoperit ceaiul verde cu iasomie mi se trage de la "doamna portareasa"!

Eleganta ariciului, de Muriel Barbery

AM citit cu mare placere "Eleganta ariciului", de Muriel Barbery!
Si-mi dau seama ca placerea cu care am redescoperit ceaiul verde cu iasomie mi se trage de la "doamna portareasa"!


"-[...]
Le rituel du thé, cette reconduction précise des mêmes gestes et de la même dégustation, cette accession à des sensations simples, authentiques et raffinées, cette licence donnée à chacun, à peu de frais, de devenir un aristocrate du goût parce que le thé est la boisson des riches comme elle est celle des pauvres, le rituel du thé, donc, a cette vertu extraordinaire d'introduire dans l'absurdité de nos vies une brèche d'harmonie sereine. Oui, l'univers conspire à la vacuité, les âmes perdues pleurent la beauté, l'insignifiance nous encercle. Alors, buvons une tasse de thé. Le silence se fait, on entend le vent qui souffle au-dehors, les feuilles d'automne bruissent et s'envolent, le chat dort dans une chaude lumière. Et, dans chaque gorgée, se sublime le temps.
[...]
D'un des appartements descend une mélodie, clairement et joyeusement distincte. Quelqu'un joue au piano une pièce classique. Ah, douce heure impromptue déchirant le voile de la mélancolie... En une fraction d'éternité, tout change et se transfigure. Un morceau de musique échappée d'une pièce inconnue, un peu de perfection dans le flux des choses humaines -- je penche doucement la tête, je songe [...] à une tasse de thé tandis que le vent, au-dehors, caresse les frondaisons, la vie qui s'enfuit se fige en un joyau sans lendemain ni projets, le destin des hommes, sauvé de la pâle succession des jours, s'auréole enfin de lumière et, dépassant le temps, embrase mon cœur quiet.
[...]
Voilà donc ma pensée profonde du jour: c'est la première fois que je rencontre quelqu'un qui cherche les gens et qui voit au-delà. [...] Nous ne voyons jamais au-delà de nos certitudes et, plus grave encore, nous avons renoncé à la rencontre, nous ne faisons que nous rencontrer nous-mêmes sans nous reconnaître dans ces miroirs permanents. Si nous nous en rendions compte, si nous prenions conscience du fait que nous ne regardons jamais que nous-mêmes en l'autre, que nous sommes seuls dans le désert, nous deviendrions fous.
Imi permit sa formulez un corolar al ideii de mai sus: daca este adevarat ca am renuntat la a ne mai intalni unii cu ceilalti; daca este adevarat ca nu facem altceva decat sa ne intalnim pe noi insine, fara sa ne dam seama, in oglinzile permanente drept care ii luam pe cei din jurul nostru -- deci daca toate acestea sunt adevarate, atunci probabil ca din aceasta cauza, atunci cand stam totusi de vorba cu cineva cu care nu avem un punct de vedere comun, ne enervam. Pentru ca ne asteptam cumva la un monolog. Si cand colo, celalalt are alta parere!, Contradictia ne descumpaneste, ne dezechilibreaza si de aceea dam tare din maini si din picioare, ne enervam, tipam... Cand nu e vorba despre mine, cand sunt doar martora unei astfel de "intalniri", mi se pare atat de stupid sa te enervezi ca nu reusesti sa-l aduci pe celalalt la punctul tau de vedere! Cu ce te imbogateste gandul ca si celalalt gandeste ca si tine? Ei si? Si de ce ai impresia de imputinare, daca celalalt gandeste altceva decat tine? Da, tocmai, probabil ca Muriel Barbery are ah! cat de multa dreptate: pt ca nu ne asteptam ca imaginea din olinda sa ne contrazica si incercam sa punem lucrurile la "locul lor". Uau! ce eleganta explicatie! Sunt incantata!
[...]
et puis les choristes sont entrés sous les acclamations [...]. M. Trianon s'est installé sur un tabouret, dos à l'assistance, il a levé un genre de baguette [...], le silence s'est fait et ça a commencé.
A chaque fois, c'est un miracle. Tous ces gens, tous ces soucis, toutes ces haines et tous ces désirs, tous ces désarrois, toute cette année de collège avec ses vulgarités, ses événements mineurs et majeurs [...], toute cette vie dans laquelle nous nous traînons, faite de cris et de larmes, de rires, de luttes, de ruptures, d'espoirs déçus et de chances inespérées: tout disparaît soudain quand les choristes se mettent à chanter. Le cours de la vie se noie dans le chant, il y a tout d'un coup une impression de fraternité, de solidarité profonde, d'amour même, et ça dilue la laideur du quotidien dans une communion parfaite.. Même les visages des chanteurs sont transfigurés [...]. Je vois des êtres humains qui se donnent dans le chant.
[...]
en traversant la cour, on s'est arrêtés net tous les deux en même temps: quelqu'un s'était mis au piano en on entendait très bien ce que ce quelqu'un jouait. C'était du Satie, je crois [...]
Mais je sais qu'on s'est arrêtés net tous les deux et qu'on a respiré profondément en laissant le soleil réchauffer notre visage et en écoutant la musique qui venait de là-haut. "Je pense que Renée aurait aimé ce moment", a dit Kakuro. Et on est restés là quelques minutes, à écouter la musique. [...] je me dis que finalement, c'est peut-être ça la vie: beaucoup de désespoir mais aussi quelques moments de beauté où le temps n'est plus le même. C'est comme si les notes de musique faisait un genre de parenthèse dans le temps, de suspension, un ailleurs ici même, un toujours dans le jamais.
Oui, c'est ça, un toujours dans le jamais.
N'ayez crainte, Renée, je ne me suiciderai pas et je ne brulerai rien du tout.-"
Ce coincidenta! Sau poate ca nu. Desi mi-am insemnat pasajul acesta, dupa cum vezi, care vorbeste si despre Erik Satie, am uitat sa caut sa il ascult. Cu toate acestea, l-am descoperit (intamplator, da sau nu?) in timpul calatoriilor mele in cautare de muzica, pe net. Si-mi place foarte mult, aproape tot atat de mult ca si Chopin!
Erik Satie - Gymnopédie No.1:
http://www.youtube.com/watch?v=S-Xm7s9eGxU

samedi 27 février 2010

"L'élégance du hérisson" de Muriel Barbery

"-[...]
Le rituel du thé, cette reconduction précise des mêmes gestes et de la même dégustation, cette accession à des sensations simples, authentiques et raffinées, cette licence donnée à chacun, à peu de frais, de devenir un aristocrate du goût parce que le thé est la boisson des riches comme elle est celle des pauvres, le rituel du thé, donc, a cette vertu extraordinaire d'introduire dans l'absurdité de nos vies une brèche d'harmonie sereine. Oui, l'univers conspire à la vacuité, les âmes perdues pleurent la beauté, l'insignifiance nous encercle. Alors, buvons une tasse de thé. Le silence se fait, on entend le vent qui souffle au-dehors, les feuilles d'automne bruissent et s'envolent, le chat dort dans une chaude lumière. Et, dans chaque gorgée, se sublime le temps.
[...]
D'un des appartements descend une mélodie, clairement et joyeusement distincte. Quelqu'un joue au piano une pièce classique. Ah, douce heure impromptue déchirant le voile de la mélancolie... En une fraction d'éternité, tout change et se transfigure. Un morceau de musique échappée d'une pièce inconnue, un peu de perfection dans le flux des choses humaines -- je penche doucement la tête, je songe [...] à une tasse de thé tandis que le vent, au-dehors, caresse les frondaisons, la vie qui s'enfuit se fige en un joyau sans lendemain ni projets, le destin des hommes, sauvé de la pâle succession des jours, s'auréole enfin de lumière et, dépassant le temps, embrase mon cœur quiet.
[...]
Voilà donc ma pensée profonde du jour: c'est la première fois que je rencontre quelqu'un qui cherche les gens et qui voit au-delà. [...] Nous ne voyons jamais au-delà de nos certitudes et, plus grave encore, nous avons renoncé à la rencontre, nous ne faisons que nous rencontrer nous-mêmes sans nous reconnaître dans ces mirroirs permanents. Si nous nous en rendions compte, si nous prenions conscience du fait que nous ne regardons jamais que nous-mêmes en l'autre, que nous sommes seuls dans le désert, nous deviendrions fous.
Imi permit sa formulez un corolar al ideii de mai sus: daca este adevarat ca am renuntat la a ne mai intalni unii cu ceilalti; daca este adevarat ca nu facem altceva decat sa ne intalnim pe noi insine, fara sa ne dam seama, in oglinzile permanente drept care ii luam pe cei din jurul nostru -- deci daca toate acestea sunt adevarate, atunci probabil ca din aceasta cauza, atunci cand stam totusi de vorba cu cineva cu care nu avem un punct de vedere comun, ne enervam. Pentru ca ne asteptam cumva la un monolog. Si cand colo, celalalt are alta parere!, Contradictia ne descumpaneste, ne dezechilibreaza si de aceea dam tare din maini si din picioare, ne enervam, tipam... Cand nu e vorba despre mine, cand sunt doar martora unei astfel de "intalniri", mi se pare atat de stupid sa te enervezi ca nu reusesti sa-l aduci pe celalalt la punctul tau de vedere! Cu ce te imbogateste gandul ca si celalalt gandeste ca si tine? Ei si? Si de ce ai impresia de imputinare, daca celalalt gandeste altceva decat tine? Da, tocmai, probabil ca Muriel Barbery are ah! cat de multa dreptate: pt ca nu ne asteptam ca imaginea din olinda sa ne contrazica si incercam sa punem lucrurile la "locul lor". Uau! ce eleganta explicatie! Sunt incantata!
[...]
et puis les choristes sont entrés sous les acclamations [...]. M. Trianon s'est installé sur un tabouret, dos à l'assistence, il a levé un genre de baguette [...], le silence s'est fait et ça a commencé.
A chaque fois, c'est un miracle. Tous ces gens, tous ces soucis, toutes ces haines et tous ces désirs, tous ces désarrois, toute cette année de colège avec ses vulgarités, ses événements mineurs et majeurs [...], toute cette vie dans laquelle nous nous traînons, faite de cris et de larmes, de rires, de luttes, de ruptures, d'espoirs déçus et de chances inespérées: tout disparaît soudain quand les choristes se mettent à chanter. Le cours de la vie se noie dans le chant, il y a tout d'un coup une impression de fraternité, de solidarité profonde, d'amour même, et ça dilue la laideur du quotidien dans une communion parfaite.. Même les visages des chanteurs sont transfigurés [...]. Je vois des êtres humains qui se donnent dans le chant.
[...]
en traversant la cour, on s'est arrêtés net tous les deux en même temps: quelqu'un s'était mis au piano en on entendait très bien ce que ce quelqu'un jouait. C'était du Satie, je crois [...]
Mais je sais qu'on s'est arrêtés net tous les deux et qu'on a respiré profondément en laissant le soleil réchuaffer notre visage et en écoutant la musique qui venait de là-haut. "Je pense que Renée aurait aimé ce moment", a dit Kakuro. Et on est restés là quelques minutes, à ecouter la musique. [...] je me dis que finalement, c'est peut-être ça la vie: beaucoup de désespoir mais aussi quelques moments de beauté où le temps n'est plus le même. C'est comme si les notes de musique faisait un genre de paranthèse dans le temps, de suspension, un ailleurs ici même, un toujours dans le jamais.
Oui, c'est ça, un toujours dans le jamais.
N'ayez crainte, Renée, je ne me suiciderai pas et je ne brulerai rien du tout.-"
Ce coincidenta! Sau poate ca nu. Desi mi-am insemnat pasajul acesta, dupa cum vezi, care vorbeste si despre Erik Satie, am uitat sa caut sa il ascult. Cu toate acestea, l-am descoperit (intamplator, da sau nu?) in timpul calatoriilor mele in cautare de muzica, pe net. Si-mi place foarte mult, aproape tot atat de mult ca si Chopin!
Erik Satie - Gymnopédie No.1:
http://www.youtube.com/watch?v=S-Xm7s9eGxU

vendredi 26 février 2010

Julien si etologia

Abia acum, cateva ore mai tarziu, am un pic de timp sa ma gandesc la surpriza dezagreabila pe care am avut-o azi-dimineata, cand am inteles ca e ultima zi de stagiu pt Julien. Acesta fiind singurul stagiar in kinetoterapie de pana acum care a stiut ce face cu mana mea si pe care chiar l-am simtit ca se implica in ceea ce facea. In plus, simpatic , inteligent, vesel.
Ah, da, sa nu uit sa vad despre ce e vorba in experimentul despre care-mi spunea –  cel cu 6 sobolani – pe cand i-am povestit despre experientele lui Milgram!
Cu ocazia asta, azi am aflat despre:
extrem de interesant!!!
:-)
Si, in sfarsit, experienta cu sobolanii:
Différentiation sociale des rats. Domination et exploitation
Pour étudier leur aptitude à nager, le chercheur Didier Desor a placé six rats dans une cage possédant une ouverture sur un couloir descendant, un tunnel puis une « salle » dans laquelle en hauteur, est disposée une mangeoire fournissant des croquettes une par une. (schéma à venir)pour habituer les rats à venir chercher la nourriture en passant par le tunnel, une escabeau est placé pendant quelque jours en dessous de la mangeoire, de telles sorte que les rats peuvent venir dans la « salle », grimper sur l’escabeau et prendre une croquette. Puis pendant quelques jours, on remplit progressivement le tunnel d’eau. Lorsque le niveau de l’eau est suffisant pour que l’escabeau ne soit plus nécessaire pour les rats nageurs de prendre leur nourriture, l’escabeau est enlevé, ce qui force les rats à rapatrier leur croquette vers la cage pour la manger. Puis le niveau de l’eau est stabilisé de telle sorte que le tunnel en soi rempli, obligeant les rats à plonger en apnée sur la distance du tunnel pour passer de la cage à la salle et inversement.
A partir de ces contraintes et de ce moment, on a vu apparaître une organisation sociale constante pour le groupe de six rats : deux rats sont des nageurs exploités, deux autres sont des nageurs exploitant, un rat est un souffre douleur et un autre est un nageur autonome […] voir la suite sur le web
-------------------------------------
Phiii,  si uite un site fff interesant, care merita sa fie studiat in detaliu:
cu descrierea experientei cu cei 6 sobo:
-------------------------------------
Azi, Julien s-a ocupat de mine. Am ajuns cu 5 minute mai tarziu si seful era deja ocupat cu o alta pacienta. La un moment dat, mi-a spus ca ii pare rau ca n-o sa vada daca voi putea pana la urma sa-mi indrept si sa-mi indoi degetele dupa cum vreau si ca, din pdv-ul asta, e frustranta stagiatura. Pt ca nu poate vedea evolutia ulterioara a pacientilor de care s-a ocupat vreme de cateva saptamani. Eu credeam ca vorbeste asa, in general, ca mai e ceva vreme pana sa termine. Apoi, pe cand faceam un exercitiu singura, a propus tuturor niste prajiturici cu lamaie, foarte bune, de care am ras cu totii, pt ca el si seful ne-au facut sa radem. Dar ne-au placut, erau foarte bune. Nu m-am gandit ca ar fi o ocazie la mijloc. Un pic mai tarziu, una dintre paciente, la plecare, le-a urat noroc in continuare, lui si celeilalte stagiare. A! Deci ASTA era! Bine, asta e! Imi pare rau, dar asta e! Oricum, trebuia sa plece la un moment dat. Dar erau placute discutiile cu el si ne facea pe toti sa radem.
Ce sa-mi amintesc?
-- Ca a aplicat o alta metoda decat seful lui, una mai buna, devreme ce ieri seful mi-a aplicat-o si el. Trebuia sa simulez ca pliez degetele, pe cand el opunea rezistenta miscarii de inchidere a pumnului... hm! dar de fapt, ACUM imi dau seama, pot sa fac treaba asta singura, iata! tocmai am incercat: este suficient sa incerc sa inchid pumnul peste un obiect rotund sau cilindric, care rigid fiind sa faca oficiu de mana lui Julien care se opunea inchiderii pumnului meu. Si astfel as realiza ceea ce-mi spunea de fiecare data: NU este suficient sa lucrezi 1 ora pe zi.
-- Ca, modest, mi-a spus ca da, asa e, stie ce face, pt ca el insusi a avut de suferit, pe cand era mic si i s-a inchis o usa peste degetul mare si a ramas asa vreo 5 minute. Doctorul a spus ca trebuie taiat degetul dar mama lui s-a opus ferm. Si a avut dreptate. L-au cusut si, cand rana s-a vindecat, a facut kinetoterapie multa vreme. Acum nu mai are decat o cicatrice, dar unghia e la locul ei iar degetul e perfect functional si are forma normala. Si, culmea! meseria lui este una eminamente manuala! Si de la accidentul asta i se trage ca si-a ales-o. Si se vede ca ii place.
-- Ca are un coleg de camera mare specialist in analiza tranzactionala, care stie atat de bine sa vorbeasca cu oamenii in cele mai potrivnice situatii, incat oamenii pleaca de la el cu senzatia ca le este prieten si ca problema lor va fi cu siguranta rezolvata foarte bine. Probabil ca si Julien a invatat ceva de la colegul lui, de unde linistea sufleteasca pe care stia sa mi-o dea si speranta de mai bine, legata de mana mea. Ceea ce e ceva foarte bun.
-- Ca venea cu o bicicleta rabatabila, cu niste rotitze miiiici, de vreo 20-22 cm diametru
-- Ca dimineata, inainte de inceperea programului, se spala pe dinti!!! Iti dai seama ce respect fata de pacienti? Chapeau bas!
...asa ca, la plecare, le-am strans mana amandurora si le-am urat mult succes in continuare. Azi e vineri. Pacientii si terapeutii isi ureaza reciproc "la revedere", "un WE placut", "pe luni"... El mi-a spus "pe... niciodata!". De! Asa e! I-am raspuns ca nu se spune asa, ci "adieu!"
-------------------------------------
Étymologie
Forme elliptique de l’expression « Je te recommande à Dieu ».
Français standard: Terme de civilité et d’amitié dont on se sert en prenant congé de quelqu’un qu'on ne reverra plus pendant une longue période, si ce n'est jamais.
-------------------------------------
Am ras cu totii iar eu am plecat.

Julien si etologia

vendredi 26 février 2010

Abia acum, cateva ore mai tarziu, am un pic de timp sa ma gandesc la surpriza dezagreabila pe care am avut-o azi-dimineata, cand am inteles ca e ultima zi de stagiu pt Julien. Acesta fiind singurul stagiar in kinetoterapie de pana acum care a stiut ce face cu mana mea si pe care chiar l-am simtit ca se implica in ceea ce facea. In plus, simpatic , inteligent, vesel.
Ah, da, sa nu uit sa vad despre ce e vorba in experimentul despre care-mi spunea – cel cu 6 sobolani – pe cand i-am povestit despre experientele lui Milgram!
http://fr.wikipedia.org/wiki/Exp%C3%A9rience_de_Milgram
Cu ocazia asta, azi am aflat despre:
http://fr.wikipedia.org/wiki/Effet_Pygmalion
http://fr.wikipedia.org/wiki/Effet_Matthieu
extrem de interesant!!!
:-)
Si, in sfarsit, experienta cu sobolanii:
http://psychoweb.dnsalias.org/forum/index.php?topic=13.0
Différentiation sociale des rats. Domination et exploitation
Pour étudier leur aptitude à nager, le chercheur Didier Desor a placé six rats dans une cage possédant une ouverture sur un couloir descendant, un tunnel puis une « salle » dans laquelle en hauteur, est disposée une mangeoire fournissant des croquettes une par une. (schéma à venir)pour habituer les rats à venir chercher la nourriture en passant par le tunnel, une escabeau est placé pendant quelque jours en dessous de la mangeoire, de telles sorte que les rats peuvent venir dans la « salle », grimper sur l'escabeau et prendre une croquette. Puis pendant quelques jours, on remplit progressivement le tunnel d'eau. Lorsque le niveau de l'eau est suffisant pour que l'escabeau ne soit plus nécessaire pour les rats nageurs de prendre leur nourriture, l'escabeau est enlevé, ce qui force les rats à rapatrier leur croquette vers la cage pour la manger. Puis le niveau de l'eau est stabilisé de telle sorte que le tunnel en soi rempli, obligeant les rats à plonger en apnée sur la distance du tunnel pour passer de la cage à la salle et inversement.
A partir de ces contraintes et de ce moment, on a vu apparaître une organisation sociale constante pour le groupe de six rats : deux rats sont des nageurs exploités, deux autres sont des nageurs exploitant, un rat est un souffre douleur et un autre est un nageur autonome […] voir la suite sur le web
-------------------------------------
Phiii, si uite un site fff interesant, care merita sa fie studiat in detaliu:
http://ethologie.blogspot.com/
cu descrierea experientei cu cei 6 sobo:
http://ethologie.blogspot.com/2007/02/exprience-iii-les-trois-rles-du-rat.html
-------------------------------------
Azi, Julien s-a ocupat de mine. Am ajuns cu 5 minute mai tarziu si seful era deja ocupat cu o alta pacienta. La un moment dat, mi-a spus ca ii pare rau ca n-o sa vada daca voi putea pana la urma sa-mi indrept si sa-mi indoi degetele dupa cum vreau si ca, din pdv-ul asta, e frustranta stagiatura. Pt ca nu poate vedea evolutia ulterioara a pacientilor de care s-a ocupat vreme de cateva saptamani. Eu credeam ca vorbeste asa, in general, ca mai e ceva vreme pana sa termine. Apoi, pe cand faceam un exercitiu singura, a propus tuturor niste prajiturici cu lamaie, foarte bune, de care am ras cu totii, pt ca el si seful ne-au facut sa radem. Dar ne-au placut, erau foarte bune. Nu m-am gandit ca ar fi o ocazie la mijloc. Un pic mai tarziu, una dintre paciente, la plecare, le-a urat noroc in continuare, lui si celeilalte stagiare. A! Deci ASTA era! Bine, asta e! Imi pare rau, dar asta e! Oricum, trebuia sa plece la un moment dat. Dar erau placute discutiile cu el si ne facea pe toti sa radem.
Ce sa-mi amintesc?
--> Ca a aplicat o alta metoda decat seful lui, una mai buna, devreme ce ieri seful mi-a aplicat-o si el. Trebuia sa simulez ca pliez degetele, pe cand el opunea rezistenta miscarii de inchidere a pumnului... hm! dar de fapt, ACUM imi dau seama, pot sa fac treaba asta singura, iata! tocmai am incercat: este suficient sa incerc sa inchid pumnul peste un obiect rotund sau cilindric, care rigid fiind sa faca oficiu de mana lui Julien care se opunea inchiderii pumnului meu. Si astfel as realiza ceea ce-mi spunea de fiecare data: NU este suficient sa lucrezi 1 ora pe zi.
--> Ca, modest, mi-a spus ca da, asa e, stie ce face, pt ca el insusi a avut de suferit, pe cand era mic si i s-a inchis o usa peste degetul mare si a ramas asa vreo 5 minute. Doctorul a spus ca trebuie taiat degetul dar mama lui s-a opus ferm. Si a avut dreptate. L-au cusut si, cand rana s-a vindecat, a facut kinetoterapie multa vreme. Acum nu mai are decat o cicatrice, dar unghia e la locul ei iar degetul e perfect functional si are forma normala. Si, culmea! meseria lui este una eminamente manuala! Si de la accidentul asta i se trage ca si-a ales-o. Si se vede ca ii place.
--> Ca are un coleg de camera mare specialist in analiza tranzactionala, care stie atat de bine sa vorbeasca cu oamenii in cele mai potrivnice situatii, incat oamenii pleaca de la el cu senzatia ca le este prieten si ca problema lor va fi cu siguranta rezolvata foarte bine. Probabil ca si Julien a invatat ceva de la colegul lui, de unde linistea sufleteasca pe care stia sa mi-o dea si speranta de mai bine, legata de mana mea. Ceea ce e ceva foarte bun.
--> Ca venea cu o bicicleta rabatabila, cu niste rotitze miiiici, de vreo 20-22 cm diametru
--> Ca dimineata, inainte de inceperea programului, se spala pe dinti!!! Iti dai seama ce respect fata de pacienti? Chapeau bas!
...asa ca, la plecare, le-am strans mana amandurora si le-am urat mult succes in continuare. Azi e vineri. Pacientii si terapeutii isi ureaza reciproc "la revedere", "un WE placut", "pe luni"... El mi-a spus "pe... niciodata!". De! Asa e! I-am raspuns ca nu se spune asa, ci "adieu!"
-------------------------------------
http://fr.wiktionary.org/wiki/adieu
Étymologie
Forme elliptique de l'expression « Je te recommande à Dieu ».
Français standard: Terme de civilité et d'amitié dont on se sert en prenant congé de quelqu'un qu'on ne reverra plus pendant une longue période, si ce n'est jamais.
-------------------------------------
Am ras cu totii iar eu am plecat.

jeudi 25 février 2010

Beksinski

Beksinski

http://beksinski.dmochowskigallery.net/index.html
Zdzisław Beksiński (né le 24 février 1929 – mort le 21 février 2005). peintre, photographe, dessinateur et sculpteur polonais illustre, de tendance surréaliste et fantastique.
[...]
Homme charmant, spirituel, toujours souriant, son esprit était vif, et remarquable son intelligence. Passer en sa compagnie plusieurs heures à bavarder, de choses sérieuses ou futiles, était une grande joie pour le visiteur.

Jamais Beksinski ne quitta la Pologne, jamais il ne prit l’avion, et jamais il n’assista aux vernissages de ses expositions ; il vivait cloîtré chez lui, là où il se sentait le plus à l’aise.

dimanche 21 février 2010

"The Imaginarium of Doctor Parnassus"

Seara asta a fost o seara ciudata: am fost la film cu Doru si Judith - "The Imaginarium of Doctor Parnassus" - oh, ce film frumos! Cred ca am inca multe de invatat si de privit de multe ori la filmul asta pana sa inteleg tot. Cu atat mai bine!
Dar seara a fost ciudata pt ca Doru avea o suparare pe care parca se straduia sa ne-o arunce bine in ochi si sa ne si mazgaleasca bine pe toata fata cu ea. Cum ar fi facut daca supararea lui ar fi fost o vopsea, sau noroi, sau scuipat. Ostentativ. "Nu ma mai fute la cap", mi-a raspuns de doua ori, cand l-am intrebat de ce e suparat. Pai daca voia sa fie lasat in pace, de ce era asa de ostentativ? Biata Judith credea ca e suparat din pricina ei. Poate ca era suparat din pricina ei, dar cand l-a intrebat daca i-a gresit cu ceva, Doru a raspuns ca nu. Felul in care s-a purtat Doru e urat. Iar Judith nu merita asta. Nici eu. Sunt suparata tare pe Doru. Mai mai sa-mi strice bucuria filmului! Pe a lui Judith a stricat-o. Eu nu am vrut sa-l las sa mi-o strice.

"The Imaginarium of Doctor Parnassus"

Seara asta a fost o seara ciudata: am fost la film cu Doru si Judith - "The Imaginarium of Doctor Parnassus" - oh, ce film frumos! Cred ca am inca multe de invatat si de privit de multe ori la filmul asta pana sa inteleg tot. Cu atat mai bine!
Dar seara a fost ciudata pt ca Doru avea o suparare pe care parca se straduia sa ne-o arunce bine in ochi si sa ne si mazgaleasca bine pe toata fata cu ea. Cum ar fi facut daca supararea lui ar fi fost o vopsea, sau noroi, sau scuipat. Ostentativ. "Nu ma mai fute la cap", mi-a raspuns de doua ori, cand l-am intrebat de ce e suparat. Pai daca voia sa fie lasat in pace, de ce era asa de ostentativ? Biata Judith credea ca e suparat din pricina ei. Poate ca era suparat din pricina ei, dar cand l-a intrebat daca i-a gresit cu ceva, Doru a raspuns ca nu. Felul in care s-a purtat Doru e urat. Iar Judith nu merita asta. Nici eu. Sunt suparata tare pe Doru. Mai mai sa-mi strice bucuria filmului! Pe a lui Judith a stricat-o. Eu nu am vrut sa-l las sa mi-o strice.

samedi 20 février 2010

Buna sa ne fie seara si noaptea ce urmeaza!

Un nou inceput, hai, curaj!

Aici, sunt singura, nu ma vede nimeni. De parca ASTA ar fi problema... Tocmai, problema e ca de multi ani sunt foarte singura, in sufletul meu. Vad ca pot inspira sentimente frumoase si adanci, dar nu si pe cel de prietenie, p r i e t e n i e. Astfel incat, iata! in seara asta m-am hotarat sa-mi fiu propria prietena de care am asa de mare nevoie. Ma usuc de mare nevoie ce am de o prietena sau de un prieten. Ma rog, o fiinta umana... Dar ce inseamna, pt mine, prietenia? Oh, prietenia e ceva foarte rar! E ceva..., e asa cum spun englezii: "a single soul in two bodies". De fiecare data cand a iesit la iveala ca eu ASTA cred despre prietenie, mi s-a spus ca asa ceva nu exista, ca asa ceva este doar un ideal(*). Dar ca idealurile nu exista decat ca sa avem catre ce sa tindem. Eu cred ca totusi am avut deja parte de prietenie, asa cum o simt eu. Desi, daca e sa ma iau dupa cum s-au terminat aceste prietenii, cu exceptia uneia, care este in "stand-by" de vreo treizecisiceva de ani, dar mai bine asa decat sa se termine si ea! - deci, daca e sa ma iau dupa cum s-au terminat aceste prietenii, ar trebui sa admit ca nu era vorba despre "a single soul in two bodies"... Atunci, de unde-mi vine nostalgia asta? Nostalgia presupune ca stiu despre ce e vorba, nu?

Ce zice DEX-ul despre:

--> PRIETENÍE, prietenii, s.f. Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug. ♦ Atitudine plină de bunăvoință, prietenoasă față de cineva. ♦ Legătură între grupuri sociale, între popoare, între țări bazată pe aspirații, năzuințe, interese comune. [Pr.: pri-e-. – Var.: (reg.) prietiníe s.f.] – Prieten + suf. -ie.

PRIÉTEN, -Ă, prieteni, -e, s.m. și f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic. ♦ Amant, iubit. [Pr.: pri-e-. – Var.: (reg.) priétin, -ă s.m. și f.] – Din sl. prijatelĩ. (ma bucur sa aflu originea cuvantului!)

--> NOSTALGÍE, nostalgii, s.f. Sentiment de tristețe, de melancolie provocat de dorința de a revedea un loc iubit, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut. ♦ Dorință (plină de regrete) pentru ceva greu de realizat. – Din fr. nostalgie.


Deci, orice dubiu este inlaturat: ceea ce simt este cu adevarat un sentiment de nostalgie. Am convingerea ca stiu despre ce vorbesc (desi nu prea vorbesc despre asta, pt ca am senzatia ca-mi inoportunez interlocutorii, nu stiu cum, nu stiu de ce). Pt ca am trait deja in doua trupuri. Eram copil, apoi adolescenta. Oare varsta este o conditie? Nu cred. Sunt "oameni mari" care zic ca au prieteni sau UN prieten - ah, UNUL mi-ar fi deja arhi-suficient!


----------------------------------

(*) mi s-a spus de nenumarate ori: "vai, ce idealista esti!" totdeauna cu un ton de tristetze sau de agasare; culmea e ca mie mi se pare asa de frumos sa fiu idealista! De fiecare data trebuie sa-mi trag singura vreo doua palme ca sa-mi treaca impresia ca mi se face un compliment.

vendredi 19 février 2010

Revin... sau nu

Buna seara,
Am "tacut" multa vreme si as mai tace nitzel. De ce? Pt ca imi tot revine frica sau nu stiu cum sa-i spun, marea neplacere la gandul ca - dat fiind faptul ca nu mi-am pastrat anonimatul - nu pot sa scriu tot ce-mi trece prin cap. Si chiar daca o fac in proportie de 99% si chiar daca acel 1% care ramane nespus nu este de fapt nici macar definitoriu pt persoana mea, tot ma zgandare gandul ca exista totusi o cenzura. Gandul ca-mi caut cuvintele nu numai pt a ma exprima cat mai aproape de gandurle mele, ci si pt ca printre cei ce ar putea sa ma citeasca se numara oameni care ma cunosc... Ce chestie! Dar scriitorii cum fac, nene?! Ei, da! am si gasit comparatia cea mai potrivita!
:-/

jeudi 7 janvier 2010

De cateva zile, ma tot gandesc...

De cateva zile, ma tot gandesc ca totusi trebuie sa scriu ce mai fac. Nu pt ca mi se intampla chestii deosebite, ci tocmai, pt ca NU mi se intampla chestii deosebite. Astfel incat zilele trec fara sa lase repere in urma. Astfel incat in cateva zile sau saptamani, voi fi uitat ce mi s-a intamplat azi. Si, chiar daca ceea ce mi s-a intamplat azi e lipsit de importanta, daca il mai si uit peste cateva zile sau saptamani, atunci voi avea impresia ca nici nu am trait - devreme ce nu pastrez amintiri despre azi. Nu stiu daca e clar ce am vrut sa scriu aici, dar e suficient sa fie clar pt mine.
De ieri, fac la munca un curs care ne va schimba radical felul de a munci, in multe privinte. Va dura tt saptamana. E interesant! E in engleza si inteleg cam 90 la suta, doar. Restul, din context. Mai nasol e cand vreau sa exprim o nedumerire si imi gasesc greu cuvintele in engleza, pt ca nu ma exprim suficient de des in engleza.
Tot la munca: noua mea colega (e noua... de 1 an jumate deja!), tanara, frumoasa, desteapta, muncitoare, saritoare, fara nici un cusur  - a! ba da, are un cusur, dar zau ca trebuie sa i-l cauti cu lumanarea! De multe ori, de cele mai multe ori, atunci cand stie despre ce vorbeste cineva, cauta sa-l dubleze, adica sa vorbeasca in acelasi timp cu persoana respectiva, eventual chiar sa o devanseze. Si iese o cacofonie. Dar nu o face din rautate, ci din dorinta de a aproba, sau de a confirma ce are des spus persoana respectiva. - in sfarsit, colega mea cea noua m-a dezlocuit aproape total in ochii sefului meu, ceea ce imi produce cel putin doua reactii, contradictorii: una oarecum de regret, iar alta de usurare. Bizar, nu? In orice caz, nu sunt suparata nici pe unul nici pe celalalt.
In seara asta, in drum spre casa, am trecut pe la Doamna T., la noul ei apart. Mi-a placut mult ca am vorbit despre cum crede ea in Dumnezeu. Apartamentul e foarte frumos colorat.

vendredi 29 mai 2009

Hai sa-ti spun o rugaciune tibetana, de-o sa ramai masca

(schimb de mesaje, cu Cristina)

2009/5/29 Cristina Dumitrache:
Oau Viorica ma sperii. Bine ca nu a fost mai rau, dar totusi ma ingrijoreaza situatia actuala. Imi pare tare rau. Nu stiu ce as putea sa fac, sa te ajut doar cu sfaturile, ca altfel nu vad cum. Imi pare rau. Spune-mi daca pot fi de ajutor in any other way.

Cu osteoporoza daca vrei sa o mai ameliorezi sa nu mai mananci produse lactate. Cu toate ca doctorii recomanda branza de vaci si lapte pt. tratarea conditiei, paradoxal, prod. lactate elimina si putinul calciu care mai e, si inrautatesc situatia. Nici carnea nu e mai departe, practic produsele de origine animala nu sunt recomandate. Uhhh sfaturile nu ajuta cu nimic...

2009/5/29 vio rica:

Ei, Cristina, nu te speria asa! Am avut ghinion, dar, in ghinionul meu, am avut si mare noroc! puteam sa am fracturi multiple cu osteoporoza asta a mea, puteam sa-mi dizloc umarul, sa-mi sparg capul, sa-mi pierd ochiul... Pe bune!
Hai sa-ti spun o rugaciune tibetana, de-o sa ramai masca:
"Fa in asa fel incat sa intalnesc dificultati si suferinte in drumul meu, atfel incat inima mea sa fie luminata pe deplin si ca experientele mele de liberare si compasiune sa fie duse pana la capat!"
ce sa mai! trebuie sa ne schimbam doar un pic unghiul din care privim problemele cu care ne confruntam in viata si (atata timp cat nu e vorba de viata si/sau sanatatea oamenilor nostri dragi; am si eu limitele mele, Doamne ajuta!) totul capata o alta lumina! Chiar si Sol ma ajuta in a vedea pozitiv lucrurile! Imi spune: mami-mami, nu te mai necaji, ce? nu e si ceva bun in toata afacerea asta? unde mai pupai tu atata vacanta platita? uite, eu iti aduc filme (el si prietenii lui mi-au adus saptamana trecuta vreo 70 de filme, ca sa nu se plictiseasca "mama lui Sol"), mergi si iei carti de la biblioteca, te plimbi pe saturate, dormi cat vrei..." Pai nu? Iar Doru ma giugiuleste in fel si chip si imi aduce flori, imi amenajeaza gradinita... Zau ca nu pot sa ma plang. Nu fi necajita, ca iarasi se adevereste ca dracul nu e chiar asa de negru pe cat pare.
:-)
Cu ce sa ma ajuti? Cu un oftat. :-) Asa spunea mama mea, cu zambetul pe buze. Asa si eu!
:-)
Altfel, eu sunt vegetaliana, adica nu consum deloc produse de origine animala, asa ca, din pdv-ul asta, pt osteoporoza, stau bine. Doar de pe 4 mai incoace, cand mi-au spus ca am rupere de muschi, doctorul mi-a spus si ca ar fi bine, pana ma vindec, sa fiu... vegetariana, adica sa adaug niste surse mai mari de proteine in alimentatia mea. Si am adaugat: de atunci, am mancat 2 oua si vreo 500 g de branza, cu totul si cu totul. Iar azi dimineata, am cumparat niste "croissants" si "couques au chocolat", sa mananc impreuna cu Sol (contin unt si un pic de lapte, in ciocolata), si m-am scarbit mancand, culmea! Asa ca, revin imediat la regimul meu de hrana vegetaliana. Credeam ca duc mai tare dorul branzei si oualor, sunt chiar uimita sa vad ca nu. Poate ca nu mi-a stricat intermezzo-ul asta, ca sa nu-mi mai inchipui ca hrana la care am renuntat este chiar asa de gustoasa. E o fff mare parte de obisnuinta in toate astea.
Va pup tare-tare si sper ca "scrisoarea" mea sa va gaseasca sanatosi si voiosi!

mercredi 27 mai 2009

ecografia-2...

...zice ca este dezinsertie a lui supra-spinatus, dar ca nu i se pare ca e totala, na!
ha-ha!!! e mai bine, deci, decat parea!
am fost la medicul meu generalist, o bomboana de medic si primul din toata seria din ultimul timp care m-a pus sa fac miscarile care sa-i spuna daca muschiul ala e desprins de tot sau nu. si pot!!! :-))) cu oaresce dificultati, mai ales cand trebuie sa duc mana la spate, dar fac miscari care sunt imposibile daca muschiul ala e desprins. asa ca nu e desprins - in orice caz nu total. medicul meu spunea (ca si kinezoterapeutul) ca daca nu e desprindere totala, atunci nu ar trebui operat. pacat ca ortopedul nu a facut distinctia asta: pt el, chiar si asa trebuie operat. poate ca asa e, dar eu am sa mai merg si la alt ortoped, la Braine-l'Alleud, deja am luat rendez-vous, sa vedem. cei 2 ortopezi sunt SIGUR de scoli diferite: unul e tanar (cel de la Nivelles, primul) iar celalalt e in varsta, cu enorm de multa experienta (cel de la Braine-l'Alleud). allez, sa vedem!

lundi 25 mai 2009

am fost din nou la ortoped si...

...m-a certat ca n-am purtat esarfa (desi ii spusesem ca doar de sambata n-o mai purtam).
(continui sa cred ca am facut bine ca nu am purtat-o deloc, dar lui m-am aratat pocaita...)

dar se pare ca fractura e pe calea cea buna, chiar daca nu e gata.
problema e ca in sfarsit a primit rezultatul ecografiei-1, unde scrie ca am un muschi smuls din insertia de pe marea protuberanta a humerusului (supra-spinatus, in FR: sus-épineux). daca e asa, a spus ca trebuie operat. dar poate nu e asa. poate ca cu tot hematomul care era acolo chiar si la 2 saptamani dupa accident, nu s-a putut vedea bine. drept pt care, dr
m-a trimis sa mai fac o ecografie-2. am s-o fac miercuri dim. eu cred ca nu s-a vazut bine. nu cred ca as putea evolua atat de clar pozitiv (chiar daca incet), cum mi se intampla mie, daca muschiul ala ar fi smuls cu totul. eh, vom vedea. daca va fi vorba de operatie, inainte s-o fac, ORICUM am sa ma duc si la alt ortoped (sau chiar ortopezi), sa culeg si alte pareri.
:-/

Un WE lung si fain

Azi m-am trezit pe la 10, mi-am preparat 2 sandwichuri, mi-am pus un mare pahar de suc de sfecla, scriu un pic aici si apoi pe la 13 merg la spital:
- mai intai dau sange sa vedem cum stau cu productia de hormon tiroidian
- pe urma fac radiografie de control la umar
- pe urma, spre 15, merg la ortoped.

Joia trecuta a fost zi libera pe aici. Pe la pranz, am fost la Nineta, la un mare barbechiu (mie mi-a preparat separat bunatati vegetale), unde era si sotul ei Marc, bineinteles, dar a fost invitat si Iancu, cu prietena lui Nadia si cu cei 2 copii ai ei si muuuulti altii: Maria, Cristi & Eddy, Ioana & Luigi (aoleu, imi dau seama ca trebuie sa-mi pun la punct colectia de portrete!), Iencuta & Helena, Pavel & Else si noi 2. De fapt, Nineta si Iancu au ramas in relatii foarte bune si se apreciaza si se ajuta unul pe altul, cam cum erau parintii mei. Sunt formidabili! Si, ce e si mai formidabil este ca si perechile lor respective se inteleg foarte bine intre ele! Pentru ei, e foarte bine ca si Nadia si Marc sunt flamanzi. Pt noi astilalti, romanii din gasca, e un pic mai greu, pacat! Dar ce conteaza cu adevarat, este sa se inteleaga EI bine.

Vineri seara am fost invitati la Judith acasa si astfel i-am cunoscut pe parintii ei, o seara foarte frumoasa! Au o casa fff frumoasa, facuta aproape exact pe gustul nostru adica cum ar fi gustul nostru daca am avea mai multi bani. Ea este psiholog, el este medic generalist si, impreuna cu copiii (Judith 22 ani si Adrian 10 ani), fac o familie deosebit de frumoasa!

Sambata, pe la pranz, au venit A & C si l-au luat pe Doru la plimbare cu bicicletele, in timp ce eu am ramas la povesti cu Sol, care se pregatea sa mearga la o nunta de italieni (sa le faca muzica si animatia). Apoi, biciclistii s-au intors, Sol a plecat si, in loc sa facem un gratar cum spuneau inainte de plecare, mai bine ne-am facut niste pizze (trebuia doar sa le incalzim, in cuptor) si am baut bere, pana pe la 8 seara, cand ne-a venit ideea sa mergem pe la ei sa ne uitam la niste filme. Ne-am intors acasa pe la 2 jumate...

Ieri dimineata, m-a luat Doru de aripa buna si ne-am dus sa alegem o umbrela, pt gradina, ca scosese masa in gradina si nu puteam sa stam la masa, la micul dejun, pt ca ne batea prea tare soarele in cap. Asa ca, acum avem si umbreluta si putem sta ore in sir afara, in aer liber. O incantare!

Altfel, mi-au adus prietenii lui Sol vreo 70 (da, da, saptezeci!) de filme, sa nu ma plictisesc, unele dintre ele foarte faine!, iar Nineta m-a aprovizionat in carti de aventuri. Primavara asta e prea frumoasa ca sa incerc sa patrund in tainele lumii asteia (toaaaate cartile pe care le-am incarcat de pe net, prin iarna), caci "cata luciditate, atata drama", dupa cum preabine stim. Lasa ca va veni si timpul cartilor alora. Daca va veni.

Cu mana, se amelioreaza treaba, incet-incet. In orice caz, indiferent de ce spune doctorul azi, saptamana ce vine am sa reiau munca.

vendredi 15 mai 2009

Cand mi-a spus dr ca am fractura, mi-a picat iar lumea in cap. De unde ma simteam mai bine, dupa aproape 2 saptamani de la accident, vestea ca am fractura TOTUSI, mi-a dat chiar o senzatie de lesin (imi tiuiau urechile si auzeam ca prin vata). De ce? Nu stiu sa explic. Poate din cauza ca fiecare fractura din asta imi arata cat de slaba sunt. Chiar m-am gandit ca, in mod bizar, fracturile astea, una-doua, imi reduc increderea in mine, pur si simplu. In afara de suferinta fizica resimt si o suferinta psihica.
DAR!
Dupa o zi de stat cu mana in esarfa, m-am gandit ca e stupid sa fiu mai precauta acum, la 10 zile dupa accid, la naiba! Si, intrigata de faptul ca, desi aveam fractura, puteam executa destul de multe miscari, chiar si fara durere, m-am dus pe net sa vad cum sta treaba cu tipul asta de fractura, la care nu se pune ghips.
Si am aflat ca, in cazul meu, daca s-ar fi stiut de la inceput ce am, mi s-ar fi pus bratul intr-o esarfa ANTALGICA (deci se urmareste nu atat imobilizarea cat atenuarea durerii) - ceea ce ei au facut presupunand ca am ruptura de muschi, dar eu, gandind ca in felul acesta cotul imi va anchiloza, nu am purtat-o, iar durerea a fost pe barba mea.
Am mai aflat ca, dupa 8-15 zile de imobilizare in esarfa, in functie de subiect, trebuie inceputa ceea ce se numeste "auto-mobilizarea pasiva", adica iesirea din esarfa si practicarea de exercitii, acasa, cum ar fi sprijinirea cu membrul sanatos de o masa, trunchiul aplecat si balansat in gol bratul afectat; sau culcat pe spate, sa iau cu mana stanga incheietura mainii drepte si incetisor s-o duc deasupra capului. Insa, tinand cont de faptul ca eu din primele 3 zile am reinceput remobilizarea mainii, cu succes, acum ar fi fost stupid sa ma prefac ca abia ies din esarfa! Nu? Astfel incat am continuat sa ma comport ca si cum NU ar fi fractura, cu grija sa nu ma doara, fara miscari bruste, totul controlat la maximum (lucru intens pe reflexe), dar cu miscari LENTE din ce in ce mai indraznete si cu consolidarea lor.
Si iata ca acum scriu cu amandoua mainile! :-)))) Deci, reusesc fara prea mare efort sa-mi mentin mana suspendata deasupra clavierului. Mai am ceva dificultati la scrisul de mana. As putea sa reiau munca, dar am sa merg pana la capatul concediului, ca sa consolidez maxim victoria asta impotriva noii fracturi! Na!
Si, bineinteles, esarfa (despre care dr imi spunea ca trebuie purtata "zi si noapte", Doamne!) e pusa bine intr-o punga, in pivnita!
Voilà!
Bun, reusesc sa fac miscari usoare, ca munca de birou, care imediat dupa accident imi erau strict interzise de durere. Raman insa multe alte miscari pe care nu le pot face, sau pe care le fac cu durere si prefer deci sa nu le fac. De indata ce indepartez mana de corp, totul devine mai dificil: sa imping, sa trag - nu pot inca. Nu-i nimic, rabdare! Sunt pe calea cea buna.
:-)
Iar algodistrofia, cel putin deocamdata, sta pe loc.

mardi 12 mai 2009

am fost la ortoped si... e fractura!

am fost la ortoped si... e fractura, fi-r-ar sa fie! fractura fara deplasare a unei mici portiuni din marea protuberanta a humerusului, in afara articulatiei.
Si mi-a aratat dr pe ordi (de altfel, ca sa elimine orice posibilitate de confuzie - caci si el se mira ca cei de la urgente nu au vazut - am facut o noua radiografie): sare in ochi!!! Sa innebunesti, nu alta!
(1) ca iar am de asteptat pana se face bine
(2) cum naiba au putut sa NU vada o fractura atat de evidenta?!
(3) de frica sa nu se reactiveze algodistrofia mai tare decat s-a reactivat deja (rezonabil)
in sfarsit, asta e. A! si, in plus, nici nu gaseau echografia mea. Dar mi-a zis dr ca oricum, tratamentul e acelasi: repaus absolut. 6 sapt., daca tt merge bine. Au trecut deja aproape 2 (miercuri se fac doua).
ma gandesc serios sa nu mai merg cu bicicleta.

mercredi 6 mai 2009

Of, of, of, medicii astia!

azi am facut echographia, cu o tipa mai constipata, asa, care daca i-a scris dr; pe hartie sa se uite la UMARUL meu, ea nu are de ce sa se uite mai jos, chiar daca pe mine NU ma doare umarul si chiar daca pe mine ma doare mai jos, pe brat.
confuzia vine de la faptul ca noi romanii spunem umar chiar si la partea superioara dinspre umar a bratului.
si, pe cand eram la Urgente, acum o saptamana (deja!), am spus ca ma doare foarte tare "umarul". de umflat, se umflase partea superioara a bratului (ceea ce noi, romanii, numim...). Dr a tras concluzia (dupa oaresce pipaieli prin zona, unele dureroase altele nu), ca tb sa fac echogr;... unde? la umar, evident!...
tipa care mi-a facut echogr; vorbea, printre altele, despre o rupere de muschi nu stiu unde si despre "arrachement de l'insertion" al unui muschi implicat 100% in rotirea umarului, pe care eu o fac ABSOLUT fara nici o problema, nici durere. uite, daca e sa ma refer la poza de aici:
http://fr.wikipedia.org/wiki/Fichier:Arm_muscles_back_numbers.png

ea zicea ca "l'arrachement de l'insertion" este la muschiul 7, din figura din linkul de mai sus (adica muscle supra-épineux).
cred sincer ca nu e usor sa interpretezi o echographie.
dar e sigur ca daca muschiul 7 ar avea insertia smulsa, as avea dureri mai sus decat le am eu (eu le am in treimea sup. a bratului, nu la umar) si NU ar fi posibil sa-mi invart umarul in tt planurile, cum o fac eu.
uitandu-ma cu atentie la fig; de mai sus, pot sa afirm cu un mare procent de certitudine ca problema mea se situeaza la nivelul muschiului 13 (la longue portion du triceps). ceea ce corespunde si felului in care am cazut.
desteapta de azi dimineata, nici nu m-a intrebat CUM am cazut. i-am aratat totusi, dar era clar ca nu o interesa. foarte ciudata "specialista"! noroc ca mie, cu tot diagnosticul ei, imi este din ce in ce mai bine!
iar, pana luni pm, cand ma voi duce la ortoped, situatia va continua sa se amelioreze. medicul ma va consulta si va constata ca miscari imposibil de facut dupa diagnosticul tipei - eu pot sa le fac. => tipa se inseala royalement.
sunt foarte optimista, pt ca adaug in fiecare zi tot mai multa si mai multa mobilitate la manutza mea (dar algodistrofia se reactiveaza, incet-incet... totusi, nu mai plang de frica, pt ca am mai fost pe "acolo".).
am sa-l rog pe Doru sa mai facem impachetari cu foi zdrobite de varza. parerea mea este ca varza m-a ajutat foarte mult, cele 3 zile din WE-ul trecut, in ciuda parerii condescendente a medicului de la Urgente, luni. Of, of, of, medicii astia! CE anume ii face ATAT de siguri de vorbele lor? EI, MAI MULT DECAT ORICINE, ar trebui sa fie constienti de procentul de nesiguranta pe care-l implica orice diagnostic. de ce naiba se dau mari, asa?
altfel, acasa - tt bune! D; e din ce in ce mai sprinten. am uitat sa scriu ca vineri, de 1 Mai, a facut o plimbare cu BiciCloanta si ca i-a placut. S-o pastreze sa-na-tos! :-) Cred ca eu...

lundi 4 mai 2009

am ramas acasa, in concediu de boala, IAR

ziua de joi a fost de-a dreptul infioratoare, la munca: nu pot munci, asa cum credeam! fiecare miscare cu mana dreapta era un chin si nici macar nu puteam duce pana la capat miscarea! m-am indopat cu paracetamoale si anti-inflamatoare! Billy Gates a fost nebun cand a ales combinatia Ctr-Alt-Del pt deblocaj pe ordi! Ce tur de forta ca sa-l fac pe "Del" cu mana dreapta! - incapabila sa stea suspendata deasupta clavierului! De fapt, "simplu", imi tineam mana cat mai aproape de corp (pozitia in care nu ma doare), sprijinita de masa, si apasam pe "Del" cu un creion cu guma.
din pacate, si algodistrofia imi revine: mana si degetele mi s-au umflat din 9, am dureri cand le misc, mai mari decat inainte de accidentul de miercuri, dar durerea nu are ecou si nici nu am durerea de fond. nu-mi mai pun atela aia ortopedica cu lamele de otzel, ca sa nu-mi chinuiesc algodistrofia si mai tare...
asadar, de data asta CHIAR ca scriu numai cu stanga, asa ca voi evita, pe cat posibil, majusculele si voi prescurta la maxim, dar sa nu te astepti sa vezi un punct (.) dupa abrevieri, ci un pct si o virgula (;) ca pe clavierul meu e mai simlpu asa, ok?
iara asta, DOAR daca consider ca nu se intelege din context.
daca mi se pare clar (cum e cazul cu "rpd=repede", sau "pt=pentru"), nici (;) n-o sa mai pun.
:-)
sit e urmatoarea:
ieri seara, am hot; ca nu pot sa ii insel pe cei de la munca si sa ma duc sa muncesc la 1/4 din capacit;, asa ca, azi dim am plecat voiniceste din 9 (adica "din nou") la Urgente, sa le cer certificatul pe care ei au vrut sa mi-l dea, iar eu l-am refuzat cu nonshalantza inconstienta.
acolo, m'a reconsultat med; de garda, care mi-a confirmat ca nu e graba sa fac echografia (trebuia SA LAS macar 2 zile inainte s-o fac, in rest, ea poate fi facuta si intr-un an. problema, daca e vreuna, ramane vizibila), ca e bine plasata miercuri, dar ca sigur ca nu pot pretinde sa muncesc in starea in care se prezinta bratul meu (e tot doar o vanataie, ce-i drept frumos colorata de la frunzele de varza pe care mi le-au pus Cristina si Doru ca sa ajute vindecarea, ceea ce s-a si intamplat -- in ciuda faptului ca dr spunea ca asta e o prostie...) si mi-a dat scutire (macar) pana pe 11/05, cand, cu rezultatul de la echo, voi merge la alt ortoped, aici la Nivelles (Niv;).
-----------------
acum, pt Magda:
da, Magdutz, asa am si eu impresia: ca parca ar trebui sa inteleg ceva. De fapt, o colega mi-a spus asa: "dar ce mai, tu nu vezi ca astea sunt niste semne? nu se poate sa nu vezi!" Cum spui si tu: poate ca cineva ma tot trage de maneca - si eu nu pricep! Poate ca n-o sa mai merg cu bicicleta. Cred ca ar fi mult mai cuminte. Ma rog, acum, o vreme, voi avea tot timpul sa ma gandesc... din nou!

jeudi 30 avril 2009

BiciCloantza (noul nume...)

ei, fi-r-ar sa fie, mergeam si eu mai bine cu algodistrofia mea
(aproape ca puteam inchide pumnul si, in orice caz, puteam face de toate cu mana mea, din care durerea disparuse aproape complet, doar degetele imi erau si-mi sant in continuare curbate, dar ma tratam si pt asta, cu un aparat ortopedic)
Luni, am reinceput sa merg cu bicicleta la gara...
dar ieri am cazut din nou...
Rulam spre gara, pe carosabil, vreme splendida, pasarelele ciripeau, eu eram relax, urma sa acord o prioritate de dreapta si am franat, cu mana stanga (roata din fata). Bicicleta s-a oprit in loc si eu am zburat, in pozitia lui Superman (pe bune!) si am aterizat pe mana dreapta, mai precis pe subtioara dreapta, in supraextensie si... pe ochiul drept.
noroc ca aveam ochelarii de soare, care pe dinauntru mi-au spart net arcada, dar pe dinafara m-au protejat vitejeste de frecarea directa a ochiului cu asfaltul. S-au zgariat EI, pe dinafara! Arcada dreapta sangera in mod impresionant si ma durea tare umarul.Oamenii care s-au oprit sa ma ajute, 2 automobilisti din 2 masini diferite, au chemat imediat Salvarea si am ajuns la spital. Sunt foarte optimista, imi dau seama ca IAR a trecut elefantul pe langa mine: puteam sa-mi pierd ochiul, sau sa cad mai nu stiu cum si sa-mi frang gatul (daca-ti spun ca am zburat pur si simplu pe deasupra BiciCloantzei!). La spital, mi-au facut radiografii: nu am nici o fractura, YES! La umar, am probabil o ruptura de muschi, dar nu e grava devreme ce pot executa ceva miscari. Voi sti mai multe cand voi face ecografia pe care mi-au recomandat s-o fac in 2 zile (de 1 Mai?! Ei, o voi face luni, cred). La arcada, nu m-au cusut, ci mi-au pus un lipici, astfel voi avea o cicatrice mai mica. Ochiul meu e violet cu negru, dar e deschis si in perfecta stare de functionare. Mai am dureri pe la genunchiul drept si glezna stanga, dar e vorba despre mici chestii, gen hematoame. Sper sa nu-mi revina algodistrofia (sigur ca e aceeasi mana, da!), dar de-o fi sa vina, asta e! macar sa nu fie mai grava decat a fost!
De la spital, au vrut sa-mi dea concediu, dar eu cred ca pot sa muncesc suficient de eficient, FARA sa-mi fac rau. Daca vad ca-mi fac rau, o sa raman acasa. Vom avea un WE lung, sper sa ies intarita din el.
Acasa, Doru (saracu'! abia s-a facut si el bine! acum face kiné in fiecare zi) ma tine in brate tot timpul, bucuros ca am scapat aproape cu bine. In orice caz, am tt sansele sa scap fara urmari suparatoare.

lundi 27 avril 2009

Lina-biciclina

sambata am fost cu Doru sa-mi cumpar o noua bicicleta (pe Zanfira am dat-o Alinei, ca ea ramasese fara bicicleta si eu nu stiam ca voi merge din nou cu bicicleta asa de rpd). Noua bicicleta se numeste Bicic-lina, in cinstea lui Cata-lin, stai sa vezi de ce si cum. Ieri am fost toti 4 (Alina, Cata, Doru si eu) pe drumul nostru obisnuit de plimbare (nu-mi venea sa cred ca eu, cu manutza mea in pioneze, pot sa merg din nou cu bicicleta!!! ce bucurie! m-a durut un pic, dar de indata ce am incetat efortul a incetat si durerea)!
ei, dar m-a enervat ingrozitor noua bicicleta, pt ca mi-a sarit lantul si chiar mi s-a incurcat - ce mai, o catastrofa de bicicleta!!! Imi venea sa dau cu ea de pamant! "Asta NU e prietena mea!!!" "Uratanie ce esti!!!" De frumoasa e frumoasa, dar ma enerva ingrozitor! In plus, dupa ce ca eram amarata, si am si cazut (dar de pe loc, nu m-am lovit), Doru imi tot spunea ca EU sunt de vina, ca nu trebuia s-o "frec" atata, cu vitezele. Dar eu FOLOSESC intens vitezele, mai ales cand terenul este cand la deal si cand la vale. Si CUM sa nu le folosesc, devreme ce bicicleta e dotata cu viteze?!!! Imi venea sa dau si cu Doru de pamant...! Dar Catalin a spus ca mi-o regleaza el. Am incredere in el, pt ca mi-a mai facut o data ceva extraordinar de bine cu un efort minim (dar stiind ce avea de facut), la Zanfira, de-l pomeneam cu drag in fiecare dimineata pe cand urcam drumul spre gara. Doru nu voia sa-l lase pe Catalin, zicea ca sa mergem marti la magazinul de unde imi cumparasem bicicleta, ca au acolo un atelier si ca e "doar o treaba de reglaj". Din fericire, Catalin stia el ce stia si a insistat sa se uite si s-a uitat asa de bine, ca mi-a reglat-o UNT!!! Asa ca, devenita acum prietena mea, m-am gandit sa-i dau bicicletei numele de Catalina, dar nu mergea, pt ca semana prea tare cu numele lui Cata. Catalina-Biciclina! Asta e! Biciclina! Chiar daca seamana cu numele unui antibiotic, eu asa ii spun: Biciclina. Lina-biciclina, cand o alint. Azi am mers cu Biciclina la gara. O poezie!
Degetele nu mi s-au mai indreptat (algodistrofia), dar chiar daca ar ramane asa, eu pot sa traiesc si asa. Si n-o sa ma necajesc. Cata vreme nu ma dor, e in regula. Dupa ce am trecut prin durerile prin care am trecut..., acuma sunt fericita cata vreme imi pot folosi mana la mai toate cele si nu ma prea doare si oricum, nu ma mai doare "cu ecou". Asta e ceva colosal!

mardi 31 mars 2009

Doru-picioru'

De necrezut! i-au scos ghipsul dupa numai 3 sapt! uau! ce forta! cica poate sa inceapa cu sedintele de reeducare! Chapeau bas! Ce incantat e Doru! Cred si eu! M-a ajuns din urma, si chiar m-a depasit! Si eu rad de bucurie!

samedi 28 mars 2009

ai, ai, ai, trece luna si...

...si eu nu am scris nici un rand aici! Cu toate acestea, s-au intamplat multe luna asta. Printre altele, mana mea dreapta e din ce in ce mai bine(*), dar as scrie mai degraba despre Doru, care se vindeca vazand cu ochii, ca voinicul din poveste!!!. Luni se duce din nou la dr. Altfel, e extraordinar de activ in casa, merge peste tot... cu scaunul de birou! Drrrrum! Drrrrum! in toate partile: face patul, spala vasele, le pune la loc, ma ajuta sa distribui prin dulapuri cumparaturile... Prefera sa "ruleze" cu scaunul, deoarece asta ii lasa bratele si mainile libere. Altfel, cu carjele, e mai greu. Dar face exercitii fizice la picioare incontinuu, cu sau fara greutati, cred ca o sa iasa mai musculos din incercarea asta decat era pe cand a intrat in ea. :-) In orice caz, are o vointa admirabila! Si, in fiecare zi, ma asteapta cu drag sa vin de la munca, cu cate o salata de fructe.


(*)De acuma, pot:
- sa beau apa din causul mainii
- sa-mi inchei sutienul la spate
- sa ma leg la sireturi
- chiar si sa deschid sticlele de apa (in afara de vreuna mai rebela...)
- una si mai tare: sa deschid borcanele (cu ajutorul manusilor de cauciuc, dar si inainte faceam de multe ori asa)
- sa ma spal cu palma, ci nu cu dosul degetelor mainii drepte, la subtioara stanga
- ma rog, tot felul de chestii din astea "mici", care imi revin de foarte departe
De pe la mijlocul lui februarie si pana spre sfarsitul lui martie (36 de zile), am purtat 8 ore pe zi (de la 8 la 20) o piatra fermecata la gat, un bornit, care trebuia sa ma vindece. N-as putea spune ca m-a vindecat, dar in timpul asta durerea pe care o resimteam cand imi atingeam mana sau cand incordam muschii mainii, a diminuat sa zicem de la 10/10, la 4/10. Ceea ce e maaaaaare lucru!
Dar degetele imi raman curbate deocamdata. Cel mai mult degetul mic (5), cel mai putin (aproape deloc) degetul mare (1).
Joia trecuta, m-am dus din nou la doctor si mi-a dat sa port cate 10 minute pe ora o atela cu niste lame de care-mi agat degetele 5, 4 si 3, deci cele mai curbate. Chestia se numeste atela de extensie si cauta sa oblige mai de voie mai de nevoie tendoanele retractate (responsabile de degetele mele curbate) sa se destinda. De necrezut, dar in mai putin de 24 de ore, deja simt rezultate favorabile. Si nici nu e absolut insuportabil atunci cand imi pun nazdravania aia pe mana. Chiar asa, trei s-o pun.
Am sa-l rog pe Doru sa-mi faca o poza, dar acum se uita la un film.
Hai, sanatate!

lundi 9 mars 2009

Ah, e randul lui Doru...!

A fost Doru la schi si s-a intors de acolo sambata cu glezna dureroasa. Mai intai, a zis el ca e o luxatie. Si eu - dupa el, devreme ce-l vedeam ca poate sa mearga... In capul meu, nimic nu e mai grav decat o fractura! Si - doar e lucru stiut! - cu o fractura nu poti merge. Dar ne inselam!
...azi s-a dus la munca. Glezna lui si piciorul erau umflate fff tare. Pe colegii lui i-a ascultat (nu pe mine si nici pe Alina si Cata), din fericire, si s-a dus la spital. L-au oprit acolo si in seara asta l-au si operat!!! Era fractura de peroneu (ceea ce iti permite sa mergi, cu dificultate, dar e posibil!). I-au fixat peroneul cu o placa si nu stiu cate suruburi!!! 6 sapt. de ghips si alte 2 de recuperare.
nu-mi inchipuiam ca pot suferi atat de tare la gandul ca au sa taie din carnitza lui Doru, ca sa ajunga la os si sa-l repare. Asteptand sfarsitul operatiei, mi-a fost foarte greu. Am baut si niste Grapa, sa-mi treaca mai usor gandurile, dar nimic! Am ramas treaza si speriata, infricosata la culme! Mi-era teama, in plus, sa nu fie vreo premonitie... Of, gata, bine ca s-a terminat! Doru doarme la spital, dar maine revine acasa. Mi-am luat liber pt maine.