Sfintele sarbatori de Pasti

Am primit urari de Pasti:

<<Sfintele sarbatori de Pasti sa ne aduca liniste si pace, sanatate, bucurii si fericire. Sa avem puterea sa fim mereu mai buni, mai plini de iubire, iar lumina sfanta sa coboare in case, in sufletul nostru.>>

Mulțumim!

Eu va mai doresc si:

-- luminiţe in ochi

-- zâmbete largi, multe, cu şi fara rost

-- lumină, da, dar si un pic de intuneric, caci altfel nu mai vedem lumina

-- liniste, da, dar si un pic de zbucium sufletesc - fără de care nu ne putem revolta împotriva urâţeniei de pe faţa frumoasă a Lumii

-- timp bun pentru ce are fiecare de semănat

-- sa va iubiţi pe voi înşivă, sa va iertaţi, sa va faceţi bucurii

-- sa fiti convinsi ca fiecare "celalalt" este tot un fel de "eu" (chiar daca este idiot sau genial, apatic sau inflacarat, şef sau subaltern, animal sau uman - ma rog, tot un animal, păi ce va spuneam? … :-)   )

Guy de Maupassant: Lettre d'un fou

[en français, plus bas]

Cât de mare e Universul! Cât de puține și limitate sunt mijloacele noastre de explorare! Ar trebui - cred eu - ca toți sa știm ce a scris Maupassant despre asta. Ma refer la nuvela "Scrisoarea unui nebun". Nebun? Figura de stil, cu siguranța!

"Scrisoarea unui nebun", de Guy de Maupassant
Draga doctore, ma las pe mâna dumitale. Fa din mine ce-ți va plăcea.
Iți voi mărturisi cu toata sinceritatea ciudata mea stare de spirit si vei aprecia singur dacă n-ar fi mai bine sa fiu ingrijit un timp într-o casa de sănătate decât sa fiu lăsat prada halucinațiilor și suferințelor care ma chinuiesc.
Iată povestea, lungă și exactă, a bolii ciudate de care suferă sufletul meu.
...
[Citeste mai departe]


Combien grand est l'Univers! Combien peu nombreux et limités sont nos moyens d'exploration! Il faudrait - je pense - qu'on sache tous ce que Maupassant a écrit sur ce sujet. Je fais référence à la nouvelle "Lettre d'un fou". Fou? Figure de style, sûrement!

"Lettre d'un fou" de Guy de Maupassant
Mon cher docteur, je me mets entre vos mains. Faites de moi ce qu'il vous plaira.
Je vais vous dire bien franchement mon étrange état d'esprit, et vous apprécierez s'il ne vaudrait pas mieux qu'on prît soin de moi pendant quelque temps dans une maison de santé plutôt que de me laisser en proie aux hallucinations et aux souffrances qui me harcèlent.
Voici l'histoire, longue et exacte, du mal singulier de mon âme.
...
[Continue à lire]

Tarte au poisson? Non! quiche au poisson! :-)

Alors, vous souhaitez devenir écrivain, par Charles Bukowski

si cela ne sort pas de vous comme une explosion
en dépit de tout,
ne le faites pas.
à moins que ça jaillisse spontanément
de votre coeur, de votre esprit et votre bouche
et vos tripes,
ne le faites pas.
si vous devez vous asseoir des heures
à fixer l’écran de votre ordinateur
ou penché sur votre
machine à écrire
à chercher les mots,
ne le faites pas.
si vous le faites pour l’argent ou
la gloire
ne le faites pas.
si vous le faites parce que vous souhaitez
des femmes dans votre lit
ne le faites pas.
si vous devez vous asseoir là et
réécrire encore et encore
ne le faites pas.
si le simple fait d’y penser est laborieux,
ne le faites pas.
si vous essayez d’écrire à la façon de quelqu’un d’autre,
oubliez toute de suite.
si vous devez attendre que cela rugisse hors
de vous,
dans ce cas attendez patiemment.
si cela ne rugit jamais hors de vous,
faites autre chose.
si vous devez d’abord le faire lire à votre femme
ou votre petite ami ou votre petit ami
ou vos parents ou à n’importe qui d’autre,
vous n’êtes pas prêt.
ne soyez pas comme tant d’auteurs
ne soyez pas comme tant de milliers de
personnes qui s’autoproclament écrivains,
ne soyez pas triste et ennuyeux et
prétentieux, ne vous consumez pas dans
l’amour de vous-même.
les bibliothèques du monde entier ont
baillé de sommeil
sur votre genre.
n’en ajoutez pas.
ne le faites pas.
à moins que cela jaillisse de
votre âme comme une fusée,
à moins que rester silencieux vous
mène vers la folie ou
le suicide ou le meurtre,
ne le faites pas.
à moins que le soleil en vous ne
consume vos tripes,
ne le faites pas.
lorsque le moment est vraiment venu,
et si vous avez été choisi,
cela se fera de soi-même et cela continuera à se faire
à moins que vous mouriez ou que cela meure en vous.
il n’y a pas d’autre façon.
et il n’y en a jamais eu.

De l'écriture et des écrivains -- Despre scriere si scriitori

(in romaneste, mai jos)

«Cherchez en vous-mêmes. Explorez la raison qui vous commande d’écrire ; examinez si elle plonge ses racines au plus profond de votre cour ; faites-vous cet aveu : devriez-vous mourir s’il vous était interdit d’écrire. Ceci surtout : demandez-vous à l’heure la plus silencieuse de votre nuit ; me faut-il écrire ? Creusez en vous-mêmes à la recherche d’une réponse profonde. Et si celle-ci devait être affirmative, s’il vous était donné d’aller à la rencontre de cette grave question avec un fort et simple “il le faut”, alors bâtissez votre vie selon cette nécessité ; votre vie, jusqu’en son heure la plus indifférente et la plus infime, doit être le signe et le témoignage de cette impulsion.»
Rainer Maria Rilke, Lettres à un Jeune Poète

«Cauta in tine-insuti. Exploreaza motivul care te determina sa scrii; cauta sa afli daca acesta are radacini in adancul inimii tale; fa-ti aceasta marturisire: ca ai muri daca ti-ar fi interzis sa scrii. Si mai ales: intreaba-te, in ceasul cel mai tacut al noptii tale: imi trebuie sa scriu? Scormoneste in tine-insuti in cautarea unui raspuns profund. Si daca acesta este afirmativ, daca iti este dat sa mergi in intampinarea acestei intrebari grave cu un simplu si puternic "trebuie", atunci construieste-ti viata in functie de aceasta necesitate; viata ta, pana si in ora ei cea mai lipsita de importanta si mai infima, trebuie sa fie semnul si marturia acestui impuls.»
Rainer Maria Rilke, Scrisori catre un Tanar Poet

Elegie la trenurile reci

de Mircea Dinescu

De-ai adormi iubito pe linia ferată
îmbujorate trenuri te-ar ocoli tiptil
din ceruri au să ningă baloturi mari de vată
vor fi beţii de rouă se va dansa cadril.

Va mai veni şi-un înger din gările înalte
să-ţi netezească somnul cu pene de păun
şi arbori de sequoia se vor planta în halte
şi-n pieţe s-or da gratis baloane de săpun.

Şi părul tău de raze va cotropi siberii
să sfârâie zăpada pe capete de struţi
şi-apoi în reci cazarme cu genele-ai să perii
obrazu-ascuns în pernă al plânşilor recruţi…

Dar tu n-adormi iubito pe linia ferată
trec trenuri îmbâcsite de zgură şi de clor
şi nici nu ştiu ce-nseamnă un trup frumos
de fată
şi-ncep atunci de milă să plâng în urma lor.


Pe când era băiat tânăr, fratele meu și un bun prieten de-al lui au făcut o melodie splendidă pe versurile astea! O sa încerc s-o cânt, dar precis că voi fi foarte departe de ce au reușit ei. E-hei, ce vremuri! :-)

Este important cum te vezi tu

Ah, ce frumos desen!

Asa e ca este important cum te vezi tu, dar cred ca cei mai multi dintre noi se vad cum se vad SI in functie de cum ii vad altii. Uite, eu de pilda... :-D

Imi pare rau ca folosesc expresia asta nesuferita, dar nu am cum sa argumentez altfel decat din experienta proprie. Deci, eu de pilda, cand eram la scoala, pana intr-a 10-a, nu eram prea multumita de mine, cu atat mai mult cu cat ceilalti nu ma prea vedeau. Nu ma vedeau nici bine nici rau, ci pur si simplu nu ma vedeau. Ceea ce afecta in negativ stima mea de sine. Apoi, dintr-a 10-a si pana acum vreo 3-4 ani, cei din jur ma vedeau, in sfarsit! si ma vedeau chiar mult mai bine decat m-as fi asteptat eu! Ceea ce a adaugat enorm la stima mea de sine. De vreo 3-4 ani incoace, incet-incet ies din primul rand. Sau mai degraba intru in profunzimea randurilor. Dar, in timp ce in prima parte a vietii sufeream din pricina asta (de fapt nu sufeream, ci resimteam ca un fel de uimire inciudata), acum sufar mai putin. Sau ma rezonez mai repede. Probabil ca sunt mai inteleapta :-)

eu am facut poezia asta: ce bine imi pare!

Pe cand ningea tare, prin februarie si batea vantul si incretea tare apa lacului din fata geamului de la munca.
http://www.youtube.com/watch?v=ClX8aC7N2Ko


Peste zi, colega mea spaniola mi-a adus un paianjen viu, intr-o punga cu gaurele, sa vad despre ce paianjen e vorba. Am vazut si, la sfarsitul orelor de lucru, in drum spre casa, i-am dat drumul pe o ramura de brad. Nu l-am pus pe zapada, asa cum reiese din poezie.


Ce freamat  pe apa!
E frig.
Alb si negru.
E fum.
Ce multe stele cad de odata:
Au cazut toate stelele-n drum.

Cerul e singur,
E gros si tacut.
Un paianjen merge pe jos,
Printre stele pierdut.

pluteste un miros minunat

Afara a nins si e frig.
https://www.youtube.com/watch?v=ePDfKqEfsQM
Doru a dezapezit si in fata si in spate.
In casa e cald si bine. In bucatarie pluteste un miros minunat de cartofi copti cu rozmarin. Inca mai sfaraie, in cuptor.
Ma intreb: oare, s-a gandit vreodata vreun om de stiinta sa imortalizeze, precum o fotografie, mirosul?

Exista o placere in sine in a acumula carti, pe care o resimt si eu. Si, cel putin in ceea ce ma priveste,
este disociata de capacitatea de a le citi pe toate. Am o gramada de carti pe care nu le-am citit inca. Sunt convinsa ca le voi citi, la un moment dat, ca randul fiecareia va veni, negresit. Dar, desi am multe carti necitite, asta nu ma impiedica nicidecum sa mai cumpar carti, din cand in cand. Pt ca nu resimt asta ca si cum as multiplica lucruri pe care le am deja. Fiecare carte nu poate fi dublata decat de ea insasi. A, da, mi s-ar parea ciudat ca cineva sa-si cumpere mai multe exemplare din aceeasi carte :-) Nu mi se pare ca-i totuna cu a avea mai multe interpretari ale vreunui concert. Deloc, deloc. Poate ca de fapt aceasta manie asta este o modalitate de a ne crea iluzia ca avem mai mult timp: cu cat avem mai multe carti necitite, cu atat avem impresia ca avem mai mult timp, devreme ce trebuie sa le citim inainte sa murim sau sa nu mai fim in stare...
Zic si eu asa..

Despre limba romana

Am primit de la unchiul meu din Romania un articol despre care nu stiu cine l-a scris (unii spun ca e Plesu, altii ca e Cristian Teodorescu; cred ca cei din urma au dreptate), dar gasesc ca e foarte bine scris. Pentru mine, ca cititor, ASTA conteaza cel mai mult. Cica (intre semnele << si >>):
<<
Mentenanţa limbii române – trecerea de la să-ţi fac şi să-ţi dreg la implementare

Imi plac cuvintele străine naturalizate. Mai dezmorţesc limba. În timp, unele rezistă, altele dispar. A ieşit din uz cea mai mare parte a turcismelor şi grecismelor aclimatizate de sus în jos în Ţările Române. Franţuzismele din limbajul administrativ al secolul 19 au rezistat fiindcă era nevoie de ele, ca şi cuvintele nemţeşti din limbajul tehnic. Rusismele din anii 50 ai veacului trecut au avut viaţă scurtă. Nici nu se potriveau cu româna şi aveau şi conotaţii nasoale.

După 1989, cine voia să pară pro-occidental începuse să anvizajeze şi să achieseze. Îl mai ţineţi minte pe Adrian Severin? Au apărut apoi multinaţionalele, ai căror manageri nu ştiau româneşte, românul întors de la burse, care voia să-şi marcheze lingvistic întoarcerea din străinătate – şi reclamele în engleză.

Adjuncţii autohtoni ai şefilor de multinaţionale au început să vorbească o română pigmentată cu feed-back-uri şi locaţii. Secretarele nu-şi mai spuneau decît manager assistant. Mă aşteptam să fie vorba de crize de aclimatizare şi de micile noastre snobisme de cetăţeni ai unei ţări mici dar vioaie. Nici gînd. S-a ajuns la un nou limbaj de lemn, neologistic, întrebuinţat pe la posturi de radio şi de televiziune, cum cuvinte româneşti cît se poate de utile sînt înlocuite prosteşte de persoane care stau prost şi cu vocabularul limbii române şi cu gramatica ei. Tot soiul de absolvenţi şi absolvente de Spiru Haret, cărora li se adaugă politicieni inepţi şi comentatori care par să-şi fi luat doctoratul înainte de a lua notă de trecere la română în liceu se dau în bărcile neologismelor, cu dezinvoltura prostului. Potrivit lor nu mai avem prilejuri, avem doar oportunităţi. Nu mai sîntem hotărîţi să facem ceva, ci sîntem determinaţi. Nu mai realizăm,  ci implementăm. Nu ne ducem într-un loc, ci într-o locaţie. Nu mai luăm în considerare, fiindcă anvizajăm. Nu mai consimţim, ci achiesăm. Serviciul de întreţinere a devenit mentenanţă. Ceva care ţi se pare obligatoriu e un must! Nu mai avem speranţe, deoarece am trecut la expectaţiuni. Nu ne mai concentrăm, pentru că ne focusăm. Şi nu mai aşteptăm un răspuns, ci un feed back.

Cu alte cuvinte, deţinem o oportunitate pe care sîntem determinaţi să o implementăm într-o locaţie pe care am anvizajat-o, achiesînd la o mentenanţă care e un must şi asupra căreia ne focusăm cu expectaţiunea unui feed-back pozitiv. Altfel, cînd ies din rol, îi auzi cu cîte un neaoş şi superior „Să-mi bag …” sau cu concluzia absolută: „Un căcat!”
>>

Ab-so-lut splendid! Multumesc!
Cand vorbesc pe romaneste, am mare grija sa n-o dau pe neologisme - care, in prezenta cuvantului adecvat romanesc preexistent, sunt, de fapt, barbarisme. Sunt situatii in care, dupa mai bine de 20 de ani traiti intr-un mediu francofon, imi vine mai la indemana sa spun cuvantul cutare sau cutare in franceza. Sau expresii: uneori imi vine sa spun: "trebuie sa fac atentie", in loc sa spun "trebuie sa fiu atenta". DAR, dar! Nu, nene, mai bine mai adaug un "àà-àà", sau un "mmm", pauza, imi adun gandurile si spun curat, pe romaneste ce am de spus.
Ce mult m-as bucura ca articolul asta sa aiba ecou!
La noi acasa, nu prindem posturi de TV romanesti - dar nici nu vrem sa prindem. Altfel, am putea si noi, ca multi romani de pe aici, sa ne punem antena din aia mare, rotunda si sa-i prindem si pe romani. Dar, prin vizitele noastre pe la prietenii care-i prind pe romani la TV, de cate ori ni s-a intamplat sa-i auzim pe prezentatorii romani (ceva mai putin la telejurnale, dar si acolo), ni s-a facut parul maciuca de cat de urat ni se pare ca vorbesc: au un accent ciudat fata de ce stiam noi - parca e mai, cum sa spun? mai golanesc, mai mistocar - poate vrea sa exprime degajarea, mai stii?  Vorbesc la singular cu mai toti interlocutorii, de parca s-ar trage de sireturi cu toti si-si impaneaza vorba cu tot felul de neo... pardon! barbarisme. O vreme, impreuna cu alti romani  de pe aici, dezamagiti din aceleasi pricini, ne gandeam ca asta vine in mod firesc, din trecerea timpului peste o limba ce traieste. Ca NOI suntem cei care am ramas in urma cu limba si cu accentul. Dar, nu! Ne-am dat seama ca rudele noastre ramase acasa si prietenii din tara nu vorbesc ca cei de la TV! Uf, ce bine!

like tears in rain

http://www.youtube.com/watch?v=ZTzA_xesrL8


"I've seen things you people wouldn't believe. Attack ships on fire off the shoulder of Orion. I watched c-beams glitter in the dark near the Tannhäuser Gate. All those moments will be lost in time, like tears in rain."
(Blade Runner)

Herr, unser Herrscher

Je suis abasourdie! Incroyable!
Je m'explique: il y a quelques 15 ans, je suis tombée malade: une pneumonie. Je garde un merveilleux souvenir de ces jours de maladie: j’entendais de la musique chorale tout au long de la journée. Mais la musique était dans ma tête. Des femmes et des hommes, avec peu d'accompagnement. D'une beauté extraordinaire! De la passion dans chaque note.
...et, ce soir, j'écoute pour la première fois dans ma vie Johannes-Passion: Chorus "Herr, unser Herrscher" BWV 245 de Bach , sur Youtube:
http://www.youtube.com/watch?v=lJWjdc0DFFI
Je ne peux pas prétendre que j'écoutais dans ma  tête exactement CA. Raisonnablement, je ne peux pas l'affirmer. Et pourtant, mon coeur s'est carrément arrêté de battre un instant ou deux, en reconnaissant cette musique! Mon souvenir (peut-être imparfait) est lié à cette musique, que, pourtant, je crois que j'écoute pour la première fois - outside of my head...
Oh,  c'est beau d'imaginer que, durant mon délire (j'avais pas loin de 40°) je suis entrée dans une boucle du temps qui s'est pliée et collée sur le temps ou l'esprit de Bach - quelle merveille! Mais, je dois admettre soit que j'avais déjà écouté cette musique, soit que, pendant le délire, à un moment donné, dans notre maison ou dans l'une de celles qui sont à gauche et à droite de notre maison, il a dû raisonner ce "Herr, unser Herrscher"... Et puis, en le fixant, je me le suis joué en boucle, dans la tête, je ne sais pas combien de fois et combien de temps.

Maine, plecam in Gran Canaria.
Ma pregatesc de calatorie. La mine, de fiecare data, cand e sa calatoresc, lucrurile se petrec cam asa:

• in centru, e calatoria in sine
• in jurul calatoriei, sunt multe cercuri concentrice de pregatire.
• cercul cel mai aproape de calatorie, este evident cel din ultimele momente inainte de a pleca de acasa
• cercul cel mai indepartat - si totusi face parte din pregatire! - este acela in care decid daca sa-mi iau cu mine muzici, carti... Am trecut de el: am decis sa iau si una si alta :-) evident!

Acum sunt la cercul unde aleg ce muzica sa iau cu mine. Avantaj: pe noul meu mobil (m-am mai obisnuit cu el) am 32 gigabiti, deci marea parte a muzicii pe care o pun acum o sa-mi ajunga pt muuuuuulte calatorii. Ramane acolo. Pe unele, cu timpul, le voi inlocui, dar sunt altele care vor ramane tot timpul acolo, drept pt care, la calatoria urmatoare, cercul asta va fi mai usor de depasit.

Ce mult as fi vrut sa-mi pot permite sa-l filmez pe Sol, atunci cand era mic! Mai intai, au fost mimicile pe care le facea. La inceput, erau la intamplare, mai apoi au inceput sa corespunda unui cod personal. La inceput, se intampla sa zambeasca - si noi picam in extaz! - dar zambetul acela nu avea semnificatie. Insa, in fata extazului nostru, incet-incet zambetul lui a capatat semnificatia adevarata de zambet... Si asa mai departe, cu toate mimicile. Apoi, sunetele pe care le facea si ganguritul iar - mai tarziu - toate piesele de teatru, sub dus, el singur cu jucariile de cauciuc! Asta mi se parea formidabil! Era o placere imensa sa-l ascult: isi schimba vocea pt fiecare personaj si mai facea vâââââââjjj, fiiiiiiuuuu, bum! trosc! pleosc! oh, era ffffff fain! Dar nu aveam cu ce sa-l "captez", ca sa-l mai pot asculta si altadata. Plus ca cred ca ar fi fost amuzant si pt el sa se  asculte acum.
:-)

Galaxie

Aseara, dupa ploaie, la noi in gradina: o galaxie efemera

Hier soir, après une pluie, chez nous dans le jardin: une galaxie éphémère

Multumesc, Domnule Paianjen!
Merci, Madame Araignée!

Tarta cu ardei si rosii

Tarta cu ardei si rosii
Retete din Bucataria Furnicutilor:
http://furnicuti.blogspot.be/2011/08/tarta-cu-ardei.html

O reteta foarte simpla, cu ingrediente de sezon.


Pentru o tava de 20 cm si inca vreo 6-7 muffins, am folosit:
150 g faina
50 ml ulei de masline
4 oua
200 g branza dulce
150 g cascaval
100 g masline negre, fara samburi
doi ardei grasi de culori diferite
cateva rosii cherry
un pliculet praf de copt
cimbru
sare, piper

Mod de preparare:
Incepem prin a pregati ingredientele: taiem ardeii fasii, taiem maslinele rondele, asta daca nu le-ati luat gata taiate, dam cascavalul pe razatoarea mare si taiem rosiile pe jumatate.

Mixam ouale impreuna cu sare si piper, pana cand isi dubleaza volumul. Adaugam branza dulce, cascavalul, uleiul, faina, praful de copt si omogenizam. Adaugam ardeii, maslinele si cimbrul, amestecam usor si suntem aproape gata.

Turnam aluatul in tava unsa cu ulei si ornam cu jumatatile de rosii. Dam la cuptor pentru vreo 40 - 45 de minute, pana se rumeneste frumos. Atat muffin-urile cat si tarta au crescut foarte frumos, au fost foarte pufoase si aromate.

Multumesc, Furnicutilor, dar nu am reusit sa fac totul cum ati spus voi.

* Modificari Vio
----------
Ingrediente:
* 3 oua
* in loc de 150 g cascaval: 60 g telemea de oaie + 100 g emental ras (ce aveam si eu prin frigider)
* in loc de 100 g masline: 10 masline
* in loc de cateva rosii cherry: 3 rosii de diam. aprox. 7 cm
* in loc de cimbru: maghiran (caci nu am cimbru; traiesc intr-o parte de lume unde ei numesc "cimbru" (thym) ceva ce nu are NIMIC de a face cu cimbrul din Europa de Est)

Mod de preparare:
* Am batut ouale cu furculita, nu si-au dublat volumul, evident!
* in tava cuptorului, am pus niste hartie speciala impotriva lipitului
* am presarat malai in mod uniform, peste tot, 2 pumni de malai - cat sa se acopere hartia, in strat fff subtire
* am pus felii de rosii, culcate pe o parte (nepetrecute, ci una langa cealalta)
* cum rosiile mele erau zemoase, am mai pus niste malai, intre ele; malaiul se va umfla la cuptor, imbibandu-se cu sucul de la rosii si va face si oficiu de liant
* peste rosiile astfel "tratate", am turnat compozitia si am cautat s-o uniformizez peste rosii, cu grija, usurel, fiind atenta sa nu deplasez rosiile. Compozitia nu era PERFECT uniforma peste rosii, dar m-am gandit ca oricum, datorita prafului de copt, se va umfla si va deveni uniforma, pe timpul coacerii.
* cuptorul era pre-incalzit, la 195°C (la cuptorul meu clasic, cu foc, la nivelul 4)
* am pus sa sune ceasul peste 35 de minute, sa vedem ce se intampla. Deja miroase fff apetisant! Om vedea!
* toate acestea, pe fond de "Club Des Belugas - Minority Tunes (2003)" si chiote de copii, de pe la vecini: e duminica si e foarte frumos afara.

O mostra din "Club Des Belugas", in asteptarea coacerii tartei...
Gadda Rio:
http://www.youtube.com/watch?v=9Bl1S-lz9Cg
sau
La Mer:
http://www.youtube.com/watch?v=-zlB4gl6WOA

Dupa 35 min. tarta e deja suficient de coapta, la suprafata. Am intepat-o un pic cu furculita si parca-parca mai era inca umeda, la interior. Am pus cuptorul la 3 (180°) si mai las 5 min.
E gata, miroase fff bine, nu prea seamana cu cea a Furnicutilor, dar e frumusica, si a mea:

Ma rog... :-)
Sa vedem ce gust are.
Uuu-aaa-uuu! De-li-cios!

Saru' mana, Furnicuti!

Din ciclul "chestii naspa & Co."

Cand bei vin rosu direct din sticla (esti singur si oricum ai de gand sa termini sticla...singur) si te trezesti cu o bucatica de dop in gura

Cand esti gata-gata sa spui o chestie care tie ti se pare geniala si interlocutorul tau anticipeaza si spune altceva ce nu-ti pare tot atat de genial dar este atat de "social correct", incat nu-i poti spune: "...mmm, nu ASTA voiam sa spun, ci..."

Toalete WC si altele

Foarte misto!
Toate!
Asa - da, modalitate de a folosi talentul unora de a crea "des trompe-l'oeil". Iar toaleta cu sticla transparenta doar dintr-o parte este geniala! Pusa in mijlocul unui spatiu urban - se pierde in peisaj, nu se vede urat, iar pe de alta parte, odata ce esti inauntru, ai putea sa te simti claustrat intr-un spatiu asa de mic. Dar iata ca nu: ai senzatia ca te afli in acelasi mediu ca cel pe care tocmai l'ai parasit ca sa intri in cabina! Super!

2012/10/5 Anton

DOAMNA SE PREGĂTEŞTE SĂ INTRE!! Aceasta este fotografia unei toatele publice din Houston (SUA): Aţi văzut cum arată pe dinafară. Dar … acum aruncaţi o privire înăuntru… Este făcută în întregime din sticlă cu vizibilitate dintr‑o singură parte! Nimeni nu te poate vedea de afară, dar când eşti înăuntru te simţi ca şi când te‑ai afla într‑o cutie din sticlă transparentă! Crezi că în aceste condiţii ai face …? AI PUTEA FACE …?! -------------------------------------------------------------- URMĂTORUL CAZ O TOALETĂ CU PODEAUA VOPSITĂ!!! Te afli la etajul 10 al unei clădiri turn … IMAGINEAZĂ‑ŢI CĂ AI FOST INVITAT LA O PETRECERE … ŞI CĂ LA UN MOMENT DAT TREBUIE SĂ MERGI LA BAIE … Deschizi uşa toaletei şi … AMINTEŞTE‑ŢI CĂ PODEAUA ESTE DOAR VOPSITĂ! ŢI SE TAIE RĂSUFLAREA … NU‑I AŞA? Derulaţi în jos … foarte, foooooaaaarte încet … Te‑ai lăsa înşelat de aparenţe??? Ai putea păşi în INTERIORUL acestei toalete???

ŞI … LA FINAL!! ACEASTA ESTE O PICTURĂ MURALĂ REALIZATĂ PE TAVANUL UNEI CAMERE PENTRU FUMAT.

Cotofana si nuca

O mica poveste fff faina: ieri, pe cand munceam, acasa, am auzit de vreo 2 ori bufnind ceva pe acoperisul de la bucatarie..., iar a treia oara, am vazut rostogolindu-se o nuca, pe aleea din gradina, cea care duce la remiza.
Pana sa aterizeze nuca aia, eu, intrigata, incepusem, sa deschid usa dinspre gradina, astfel incat, pe cand o deschideam, am apucat sa vad o cotofana zburand in picaj catre nuca.
 
Dar pasarea s-a speriat de zgomotul pe care l-a facut usa si si-a continuat zborul, schimband traiectoria.
Ce facea ea, cotofana? Luase de nu stiu unde o nuca si se straduia s-o sparga: de 2-3 ori o lasase sa cada si doar a 3-a oara nu a mai recuperat-o, din cauza ca s-a speriat de mine si a zburat. Am iesit in curte, am luat nuca, am dat tare cu ea de pamant, s-o crap mai bine si am lasat-o acolo, pe alee. Cotofana nu a mai venit, ieri. Azi noapte si azi toata ziua a plouat tare. Ei, si ce sa vezi? Ai ghicit! Azi, intr-un moment de acalmie, cotofana a reaparut si si-a luat nuca frumusel si a zburat cu ea. Super, nu? :-) Cotofanei i-au trebuit cam 3 secunde ca sa recupereze nuca si sa dispara. Si ce ma bucur ca tocmai alea 3 secunde, am fost pe faza! 3 secunde - dintrea atatea si atatea care s-au scurs astazi!